un spaţiu pozitiv

Cei care au lucrat cu mine, pe vremea când eram prin funcţii de conducere în varii firme, îşi amintesc că biroul meu era, întotdeauna, un spaţiu de joacă. În cel mai bun sens al cuvântului. Întotdeauna am avut oroare de rigoarea corporatistă, de muchiile drepte, aşa că de pe dulapuri şi mese se revărsau întotdeauna bunătăţi, flori, jucării antistress şi cărţi. Pe pereţi nu am avut niciodată postere motivaţionale „din alea”, ci un mare tablou cu un tigru, pe care l-am dăruit fostului meu şef. I se potrivea mult mai bine, şi saltul meu de carieră se încheiase.

Multă lume îmi spune că nu se simte bine în casa sau biroul propriu, aşa că, pornind de la lucrurile pe care eu le fac (nu predic chestii de care eu nu mă pot ţine), o să dau câteva exemple care pornesc de la ideea de spaţiu sacru, crearea spaţiului sacru, şi o aplică în mod creativ, urban şi contemporan la locurile în care trăim şi muncim.

Sper să fie de folos 😀

1. Intrarea trebuie să fie un loc care îi binecuvântează pe cei veniţi cu gând bun şi vă protejează de cei sosiţi cu o agendă ascunsă. Uşa biroului, deschisă. Uşa casei, primitoare. Un păzitor, de care o fi el. tigrul meu poate fi o icoană, sau un cristal de ametist.

Intrarea în casă sau în birou este şi ea „binecuvântabilă”. Folosiţi clopoţei din cristal feng shui (îi puteţi confecţiona singuri din ciucuri de cristal de pe la magazinele de decoraţiuni interioare) sau Muntele de Aur, aducător de bunăstare.

2. abundenţă: primul lucru pe care e bine să îl vezi când intri pe uşă e o farfurie cu fructe proaspete, au energie bună, unde mai pui că sunt şi sănătoase. Am extins puţin conceptul şi iată ce  a ieşit: acvariul autosusţinut, de la Discovery (mulţumesc), o lumânare în lampă de sare roz, care purifică bine ce trece pe acolo, fructele în chestiune şi, înspre uşă şi invizibile din direcţia fotografiei, câteva amulete feng shui care cheamă abundenţa în casă.

3. Spaţiul de lucru: cât mai degajat. Purtaţi pe birou un cristal de turmalină neagră sau turcoaz, dacă lucraţi în medii foarte infestate electromagnetic. sunt cunoscute pentru absorbţia radiaţiilor care ne afectează negativ sănătatea. Pe masa mea din living, care funcţionează ca birou, e un întreg aranjament de cristale şi pietre care aduc împământare, sănătate, bucurie şi armonie. Puteţi folosi orice lucru vă bucură. O statuetă. O fotografie a cuiva cu care vreţi să fiţi. sau a unui loc din lume în care vreţi să mergeţi. Încărcaţi-vă cu energia visurilor ca să le daţi puterea de a sosi în realitate.

4. Pentru că spaţiul meu de lucru e atât de business, cât şi de coaching, am un arsenal de terapie serios în zonă :D, sub forma unui altar multicultural, care cuprinde imagini ortodoxe, fotografii ai dragilor mei tibetani, evantaie şamanice, zeităţi japoneze şi multe pisici. Iubesc pisicile. Cred că sunt fiinţe care dăruiesc multă energie oricărui loc.

despre colţul abundenţei şi activarea lui o să mai vorbim. Colţul abundenţei este tratat diferit la fiecare dintre etajele casei, aici avem două exemple. Ideea centrală este ca în locurile respective să nu stocaţi chestii care adaugă praf. Dar puteţi păstra actele firmei. Şi lucruri care produc sau au energie. O fântână mică de interior, copăcei cu cristale aurii, bani, locuri de joacă pentru animale, plante verzi care cresc. Nu uitaţi că florile tăiate, care mor, şi mai ales cele uscate nu sunt cele mai bune chestii de păstrat în zonele de abundenţă sau de relaţii din casă.

Spaţiile de lucru trebuie să nu fie încărcate de mormane de hârtii şi” chestii”. Spaţiile libere permit energiei să curgă fluid. Unde mai pui că, dacă vine cineva la tine la birou, ar fi jenant să se interpună între voi o stivă de dosare, un ecran de computer şi sticla de suc de doi litri. Încearcă să muţi computerul într-o parte. Dacă ai laptop, închide capacul când ai musafiri. Ţine pe masă documentul la care lucrezi, restul arhivează (ştiţi cei 4 D cu hârtiile? Deposit, Delegate, Destroy, Do). Păcat că în română nu se pot traduce toate începând cu aceeaşi literă 🙂

Ce e cel mai important este să îţi ţii liste scurte în agendă şi să scapi repede de hârtiile asociate. Teancul meu de azi e mare, am plăţi de făcut şi toate facturile sunt aşezate sub caietul de fişe personale.

Nu ignora nici spaţiile de trecere. Şi ele pot deveni zone de reîncărcare cu mesaje subliminale bune. De exemplu, într-un open space de birou, cum ar fi să îmbrăcaţi toţi stâlpii cu scene din natură?

Sau cu cuvinte inspiraţionale? Şi aici nu mă refer la citate din alea plicticoase de e plin facebook-ul de ele… ci de CUVINTE care au PUTERE şi SUGEREAZĂ stări, atitudini şi acţiuni pe care ţi le doreşti.

În biroul meu, care funcţionează acum ca loc pentru meditaţiile lungi, pe raftul cu cristale şi amintiri din călătoriile din toată lumea e o poză cu un iaht. Îmi doresc ca, la un moment dat, să am suficienţi bani ca să îmi pot cumpăra această barcă şi să colind lumea cu ea. Drept care imaginea visului e priponită în locul vizibil de pe scaunul de la birou 😀

Înconjuraţi-vă de lucrurile care vă plac. Pentru băieţi, nu văd nicio problemă ca într-un birou să găsesc reviste de auto, moto, un fhm şi visurile de yachting, dacă ele există. Re-creaţi realitatea din jurul vostru. spaţiul vostru sacru urban conţine acele energii bune ale visurilor, dorinţelor şi expresiilor vizuale a ceea ce sunteţi. Goliţi birourile, arhivaţi ce nu vă mai trebuie. Curăţaţi casele, donaţi la biserici şi orfelinate tot ce nu mai folosiţi de mai bine de un an de zile: sunt obiecte care, evident, nu vă mai sunt necesare. Faceţi şi o curăţenie în suflet cu ocazia asta, pentru că energiile vechi se anină de obiecte vechi.

Alocaţi pentru discuţii sau gândire, sau meditaţie, pur şi simplu, un spaţiu. O măsuţă. Un colţ de birou. Un colţ de cameră. Aprindeţi o lumânare când lucraţi la ceva important, meditaţi sau vă rugaţi. Este semnalul către subconştient că se petrece ceva important, şi toate resursele voastre, de toate felurile, se vor duce către acel act important, să ajute şi să susţină procesul prin care treceţi.

Dacă vorbim de casă, nu uitaţi să lucraţi puţin şi la spaţiul în care dormiţi. Folosiţi culori blânde şi nuanţe de pământ.

Dormitorul este un spaţiu pentru odihnă şi iubire. Folosiţi imagini pentru asta, nu supraîncărcaţi cu oglinzi, dacă aţi putea renunţa complet la ele ar fi grozav, astfel încât nimic să nu vă tulbure. Plante, puţine şi cu frunze rotunde, vă rugăm. sau norocoase. Cum e bambusul 😀 Arbori cu fructe (eu am un lămâi şi iarna şi un portocal acolo). Imagini ale cuplului.

Evitaţi televizorul în dormitor, dar, dacă muzica vă face bine… nu ezitaţi.

Amintiţi-vă că nimic nu este obligatoriu, că puteţi face tot ceea ce vă reprezintă şi – mai important – ceea ce reprezintă dorinţele, visurile, viitorul vostru aşa cum îl proiectaţi. Înconjuraţi-vă de ceea ce vă face bine.

Şi sunteţi în pană de idei sau vă trebuie o consultaţie personalizată pentru organizarea pozitivă a spaţiului în care locuiţi… trimiteţi aici o notiţă, pentru contact. Mai multe imagini  – pentru inspiraţie – sunt de găsit mai jos.

Să aveţi o zi plină de armonie.

 

Ieşirea din stările negative

Ideea de azi a venit, ca de obicei, din mesajele pe care le primesc zilnic. Trei exemple pentru ce înseamnă o stare negativă:

1. cineva de peste mări şi ţări se luptă cu o depresie şi încearcă să schimbe ceva. Am povestit, am lucrat, am făcut planuri de bătălie. Nu s-a întâmplat nimic, depresia e ca un fel de nisip mişcător care te trage la fund, şi ceea ce e uluitor e că poţi ieşi prin proprie voinţă. Am recurs la forţă ca să declanşez o schimbare. Cred că s-a întâmplat. Îmi amintesc că am trecut şi eu prin stările astea, tot ce vrei să faci e să te cuibăreşti şi să plângi într-un colţ. Nu îţi mai trebuie nici duş, nici mâncare, nici nimic altceva. Parcă sâmburele sufletului tău se micşorează, se micşorează până nu mai încapi nici tu acolo. Cuibărit în poziţie fetală, aştepţi în nemişcare. De obicei, de ajutor sunt prietenii, care vin, deschid ferestre, te târăsc în cadă, te hrănesc şi te reconectează cu obiceiul de a face un pas, şi încă unul, de a inspira, şi de a expira. Inspiră. Expiră. Exişti.

2. Altcineva îmi scrie despre anxietate şi atacuri de panică. Am văzut rezultate foarte bune cu psihoterapie… dar şi mai bune cu Reiki, terapii energetice în general, pentru că frica ne descentrează. Terapiile complementare ne ajută energetic să ne regăsim centrul acela de greutate al sufletului. Reîncarcă acel centru. Funcţionează de minune şi combinaţia de lavandă cu portocală, uleiuri esenţiale, în aroma difuzor sau aroma medalion sau pe colţurile pernei, sau în apa din cadă.

3. Am cedat prea uşor unor insistenţe în business, încercând să împac pe toată lumea. Astăzi, compromisul îmi explodează în faţă şi resimt frustrare – că nu am fost suficient de tranşantă de la început, acum un client şi un partener sunt amândoi puşi într-o situaţie dificilă pe care aş fi putut să o evit. Simt cum sentimentul se autoalimentează şi creşte ca spuma de coca cola când arunci înăuntru un mentos, şi – după douăzeci de minute de involuţie – decid să fac ceva. Bunica mea, draga de ea, m-a învăţat în adolescenţă o lecţie care m-a ajutat mult ulterior: săpunul spală pe dinăuntru şi pe dinafară. Aşa că umplu cada, cu intenţia ca această baie să fie pentru curăţare interioară. Picur draga de portocală, anxioliticul şi calmantul preferat, care mă îmbrăţişează cu puterea ei caldă şi tăcută şi iubitoare, şi mă scufund în apă. Mă decontaminez metodic, cu un gel de duş cu extract de mentă. Încet, sentimentul se topeşte şi după douăzeci de minute sunt din nou în starea mea originară. Adaug la cocktail trei meditaţii scurte, de cincisprezece minute bucata, centrate pe iubire şi eliberare de traume, şi iată-mă. Înapoi, pe şină, cu o rochie mov de mătase şi un chef nebun de a face lucruri minunate.

Reţeta e simplă, deşi nu e întotdeauna uşor de aplicat: stările negative au tendinţa să se adâncească. Nu le lăsa să se dezvolte şi să se înrădăcineze. Taie-le alimentarea cu ceva care îţi face foarte, foarte multă plăcere. O baie cu uleiuri. O lumânare aprinsă. Un pahar cu vin. Ciocolată. Sex. Limonadă cu miere. Orice. Îngustează crăpătura uşii prin care se strecoară spre tine durerea, tristeţea, frica, furia sau orice alt sentiment care te îndepărtează de starea ta naturală de bucurie. Acum. ACUM.

Pierderea identităţii

Prin marketing a făcut valuri o carte, numită Lovemarks, provenită din celebrul, pe atunci, Saatchi & Saatchi. Care, în esenţă, spunea că un brand adevărat e cel care îl face pe consumator să îi poarte însemnele cu mândrie. De exemplu: Apple. Nike. Mercedes. şi tot aşa. Oamenii arată cu mândrie un Rolex, un Vuitton, dar nu toate aceste mărci sunt de lux. Sunt unele iubite pentru că aşa au ştiut ele să inspire iubire.

Unii dintre consumatorii lor fanatici şi le-au tatuat pe corp. Mi se pare cam extrem, dar are legătură cu povestea de azi:

Mă uit, în ultima vreme, pe Facebook şi mă înfior de cantitatea de patimă negativă pe care o trezesc politicienii de doi bani din ţărişoara asta. Şi mă apucă disperarea când văd că oameni, altfel normali la capul lor, încep să îşi schimbe fotografiile de profil (că doar de-aia se cheamă face book, e un mijloc de comunicare între oameni care au chipuri) şi îşi pun în locul feţei proprii,  tot felul de sloganuri politice.

Nu are importanţă sloganul. Important e că o persoană alege să îşi dizolve brandul propriu ca să îl înlocuiască în comunicarea socială cu o dejecţie produsă de artiştii campaniilor pro şi anti demitere preşedinte.

Eu nu voi vota. Nu vreau să dau credit niciuneia dintre părţile implicate. Cred că e singurul

mod în care pot sancţiona păpuşarii care îşi închipuie să ne trag de sfori. Dar asta e o opţiune personală şi nu îmi voi înlocui fotografia de profil cu un îndemn de a nu merge la vot. Pentru că am un nume, un chip, nişte calităţi şi nişte defecte – atributele brandului meu personal – şi nu îngădui nimănui să vină şi să mă vopsească pe faţă, indiferent cu ce culoare, dacă asta nu corespunde structurii mele şi valorilor mele.

Dar, pentru numele lui Dumnezeu, indiferent de ce opţiune alegeţi, păstraţi-vă personalitatea. Marca voastră nu e nici de dat, nici de înlocuit.

Be yourself. De nişte mii de ani purtăm măştile pe care ni le oferă, cu generozitate, boieri şi fanarioţi şi comunişti şi lichele. Dacă e să votaţi, alegeţi, din nou, după atâta vreme, elitele.
Luaţi-vă înapoi identitatea confiscată. O merităm. După atâta timp, merităm şi noi să avem identitatea noastră, a românilor. A mea, a ta, buni, proşti, deştepţi sau urâţi, aşa cum suntem. Noi. Noi înşine. Daţi jos badge-urile şi ieşiţi din armatele de manevră. Gândiţi pentru voi şi cereţi celor pe care aţi pus ştampila să facă ceea ce NOI, plătitorii de taxe, vrem. Nu ce vor ei. Niciunii dintre ei.

viaţă all inclusive

M-am trezit, de dimineaţă, după un vis ciudat. Se făcea că eram într-un fel de resort all inclusive, în care urmăream oamenii, obsedaţi nu de tot ce aveau la dispoziţie, ci să cheltuiască bani în plus ca să aibă ceva în plus, ceva ce nu aveau ceilalţi. Să se distingă prin ceea ce consumă.

Apoi mi s-a spus: această staţiune este Viaţa însăşi. Şi am deschis ochii, realizând că avem tot ce ne trebuie şi alergăm ca nebunii după lucruri stupide şi inutile, doar pentru că aşa spune norma socială. Mă uit la cei care sunt fericiţi că au un BMW 4 x 4, pe care îl parchează în paralel şi pentru care plătesc rate care i-au îmbolnăvit de stomac sau de rinichi.

Săptămâna trecută mă tot jeleam că nu mi se întâmplă întâlniri de mult aşteptate, telefoanele întârzie, că anumite legături nu sunt cele pe care le proiectez, în felul pe care îl proiectez. Apoi a sunat telefonul pe skype 😀 şi mi-am reamintit că e suficient să trimiţi o intenţie concentrată celui cu care vrei să te conectezi, şi o să te audă.

de fapt, avem tot ce ne trebuie. Suntem înconjuraţi de abundenţă şi iubire, suntem într-o staţiune all inclusive a vieţii, dar facem două erori majore:

• prima, că uităm să re-evaluăm tot ce avem şi să valorificăm acest capital ascuns, îl neglijăm, îl lăsăm să se umple de praf
• şi a doua, că suntem atât de obsedaţi să ne coformăm standarddului social de succes, încât alergăm după năluci care nu fac decât să ne furnizeze stress suplimentar. O casă, o maşină, un vas pentru plimbări pe mare, o grămadă de alte prostii. Balast personal, nimic altceva. Lucruri care ne fac nu mai fericiţi, ci mai împovăraţi.

Să terminăm cu prostiile şi să ne concentrăm pe a aduce valoare maximă zilei de azi… cred că e mult mai sănătos, mai productiv şi s-ar putea să ne simţim, măcar pentru o zi, mai liniştiţi şi mai fericiţi. Începeţi cu lista cadourilor pe care viaţa ne permite să le savurăm. Acum. Care sunt primele trei?

terapia holistică, happy end

Despre campurile morfogenetice ce parere are?

Interesantă întrebare. Câmpurile morfogenetice se pot crea, vizualiza şi mai ales se poate lucra cu ele pentru diverse scopuri. Folosesc des câmpuri morfogenetice care ancorează iubirea, purifică şi transmută. Sper că e răspunsul aşteptat.
Cum putem medita corect? Ce trebuie respectat?

Am scris câte ceva pe tema asta, iată:

https://pisicka.wordpress.com/2012/01/10/meditatie-pentru-incepatori-1/

https://pisicka.wordpress.com/2012/01/12/probleme-in-timpul-meditatiei/

https://pisicka.wordpress.com/2012/01/26/meditatie-pentru-incepatori-sunetele/

Cum as putea scapa de migrenele pe care le am din copilarie (deja sunt 30 de ani de cand sufar
si iau tot felul de pastile) si pt care medicina nu a gasit o explicatie?
 Aş sugera o întâlnire cu un terapeut specializat în medicină tradiţională, sau un homeopat, sau un specialist în terapii complementare. E important de evaluat câmpul energetic şi de tras concluziile de rigoare din această evaluare, după care sunt sigură că se găsesc şi rute de acţiune. 

  As vrea sa stiu cum ar trebui sa abordez lucrurile deoarece am 26ani si inca nu am o relatie
stabila si un partener alaturi de care sa pot face planuri de viitor.

Ah, ce întrebare frumoasă. De ce trebuie să avem o relaţie stabilă?… De ce un partener? de multe ori ne grăbim, pentru conformitate socială, şi facem paşi de care după cinci, şapte, zece ani ne pare rău. Suntem programaţi să funcţionăm în cuplu? Nu. Maestrul meu din Nepal spunea că există oameni care au în ei tot ce le trebuie, şi de aceea celibatul e o soluţie mai bună decât un parteneriat marital nefericit. 

Pe de altă parte, să ne amintim că primim ceea ce proiectăm. Proiectăm însingurare, asta primim. Proiectăm frumuseţe, inteligenţă, sexualitate şi afecţiune?  Asta primim. Hai să ne uităm împreună în oglindă mâine de dimineaţă :D, şi apoi să avem răbdare. 

 Vorbiti-ne putin despre cum sa ne detasam de ceilalti si de ce e important.(inclusiv de iubit, familie, prieteni)

Mai există încă o întrebare similară, 

Va rog sa explicati la ce v-ati referit cind ati vorbit despre
atasamentul fata de oameni sau lucruri. Va multumesc , Beatrice Iasi

Când spun „ataşament”, nu vorbesc despre iubirea, prietenia, dragostea pentru aceste persoane. Vorbesc despre senzaţia de proprietate. Vrem să ne determinăm copiii să facă exact ceea ce vrem noi sau ce nouă nu ne-a reuşit. Turbăm când partenerul vorbeşte cu o persoană de sex opus. Luăm foc când cineva din anturajul descris mai sus nu face ceea ce am fi vrut noi să facă.

Toate acestea sunt simptome grave de egoism. Îmi vine în minte cântecul acela minunat al lui Sting: If you love someone, let them go.  Adică: dacă iubeşti pe cineva, lasă-l să se ducă. Mi s-a întâmplat de curând să văd că bărbatul pe care îl iubesc interacţionează într-un fel specific cu o doamnă extrem de atractivă. Nu am zis nimic. Doar am constatat. O săptămână mai târziu îmi spunea că a interpretat greşit semnalele, ea trimitea afecţiune, iar el a simţit pasiune. Am simţit-o şi eu, am fugit în forul meu interior, îngrozită de ideea că acest bărbat se putea îndrăgosti de femeia aceea cu vino-ncoa’. Dar coborând în inimă – nu în minte – pentru a cere sfatul părţii mele celei mai înţelepte, mi s-a spus: lasă-l să se ducă. Şi, ghiciţi ce. S-a întors spunându-mi cât de penibil a fost. Îl iubesc şi mai mult. 

Iar dacă nu se mai întoarce, înseamnă că nu exista suficient capital afectiv. Cu alte cuvinte, de ce să păzeşti o puşculiţă goală, crezând că e plină? Lasă hoţul să o ia… nu ai nimic de pierdut… 

A iubi pe cineva înseamnă a-i dori binele suprem. Chiar dacă binele ăsta suprem e un film care nu te include şi pe tine. Aşa văd eu o relaţie lipsită de ataşament.

Cum luptam cu lenea adultilor si a copiilor? Va multumesc!

Lene, sau alte priorităţi? Aş investiga puţin… să văd de ce celălalt, adult sau copil, are altceva mai bun de făcut decât ceea ce aş vrea eu să facă, sau ce mă aşteptam să facă. Uneori, pentru copil, o pauză de joacă îl face mai eficient la teme. Iar pentru un adult e bine de evaluat motivul lenei, dacă nu ne e teamă. Poate, pur şi simplu, celălalt nu realizează câte sunt de făcut. Poate că nu îl interesează. Avem curaj să deschidem capacele acestor borcane în care nu găsim întotdeauna dulceaţă? Pentru binele relaţiei, ar trebui.

    Eu sunt operata de cancer cum pot iesi din starile depresive care vin cind ma simt rau?

Acceptaţi prezenţa unui prieten, nu trebuie nici să „faceţi frumos”, nici să aveţi conversaţii. Permiteţi-i cuiva care vă iubeşte să vă ţină de mână. De multe ori ne ferim de momentele de suferinţă extremă, dintr-un fel de teamă şi jenă, pentru că suferinţa aceasta scoate la iveală intimitate avansată: sufletul se pune pe masă şi se deschide cu totul. Eu am învăţat să cer ajutor, să sun pe cineva, să rog pe cineva să vorbească măcar cu mine. Puneţi mâna pe telefon.

Iar dacă e prea greu, încercaţi următoarea vizualizare simplă: imaginaţi-vă că în jurul dumneavoastră se ţese un fel de flacără, care nu este fierbinte, ci călduţă, ca apa în care îmbăiem sugarii, şi e roz-trandafirie. Vizualizaţi unduirile acestei flăcări pline de iubire, care transmută răul şi aduce înapoi capacitatea de vindecare. Menţineţi cât mai mult imaginea, încercaţi să simţiţi fizic flacăra roz. Apoi trimiteţi un gând bun către Chamuel, îngerul, paznicul şi starostele acestei minunate surse de refacere. 

cum sa procedez cu sotul si copilul meu de 1 an si 10 luni cand sunt obosita fizic, nu mai am rabdare si chiar nu mai pot, iar prima reactie este furia? cristina

Oh. Atunci când el nu aude copilul. Sau când e iritat că eşti obosită. Îmi amintesc. Cristina… cum ar fi să îi spui, pur şi simplu, că nu mai poţi? Cred că mai degrabă ar trebui să plângi decât să te înfurii. Te înfurii pentru că el nu înţelege, nu te sprijină cât ai avea nevoie. Spune-i că ai nevoie de ajutor. Aminteşte-ţi cât de mult iubim noi, femeile, un bărbat, dacă ajungem să îi vrem copilul. Întoarce-te acolo, pentru că în iubire mânia nu are ce căuta. Vorbiţi. Roagă-l să te ţină în braţe, doar un pic. Puteţi adormi în „linguriţă”, cu puiul în braţe. Poate că spre dimineaţă o să ai chef de o îmbrăţişare de bărbat 😀

Buna ziua! din pacate m-am ingrasat 30 kg din cauza stresului… lucrez cu foarte multe persoane
… din pacate majoritatea sunt oameni destul de rautaciosi si eu am pus
la suflet tot… cum sa ma protejez asfel incat sa pot slabi la loc?
multumesc!
Şi eu la fel…  şi constat că pe măsură ce mă liniştesc dau înapoi încet, dar sigur, cu câte un kilogram-două. Fugiţi de recompensele dulci. Permiteţi-vă una pe săptămână. Înlocuiţi untul cu uleiul de măsline şi pâinea cu felii de gulie sau ardei.

Iar pe cei negativi înfăşuraţi-i în ceaţă luminoasă, aşa cum vânzătorii de vată de zahăr înfăşoară firele dulci pe beţişorul central. Aştept să aud că funcţionează.

Cum sa scap de gelozia sotului meu?
Vezi mai sus întrebarea despre ataşament. E de vorbit cu el şi de întrebat dacă se gândeşte să se apuce să lucreze puţin cu el însuşi.

Pe de altă parte, un bărbat gelos e un bărbat nesigur pe iubirea partenerei. Ce-ar fi să îi mai organizaţi din când în când o surpriză de amor?…

Cum pot scapa de sentimentul de vinovatie si de neincredere in fortele proprii ?va
multumesc

Hai să începem cu neîncrederea. Hai să începem cu un proiect mic. Profesional sau personal. Cereţi un proiect la serviciu. Sau stabiliţi-vă unul acasă. Să zicem, o reamenajare- redecorare. Porniţi cu sârguinţă şi evaluaţi la final. Nu există lucruri pe care să nu le putem face. Unii sunt mai talentaţi la nişte lucruri, alţii- la altele, dar în rest… putem cu toţii, de toate 😀

În privinţa vinovăţiei, vă sugerez o discuţie cu un psiholog. Este important de identificat de unde vine, cel mai adesea este fie manopera părinţilor, fie a partenerului de viaţă. Mergeţi la rădăcina situaţiei şi scoateţi de acolo buruiana care vă strică perspectiva :D, vă asigur că merită.

 Eu sunt o persoană pozitivă,dar în jurul meu este numai energie negativă. Ce sa fac?geo

Dragă Geo, şi eu la fel. Şi  spun doar atât: întunericul e absenţa luminii. Dacă tu eşti luminos… dă farul pe faza lungă :)). Proiectează, conştient, energia în jurul tău. Mergi înfăşurat în această energie pozitivă. O să fii pentru ceilalţi ceea ce e farul pe vreme de furtună: vor veni la tine ca să simtă siguranţa, stabilitatea şi Binele. Încearcă şi dă-mi de ştire. La mine aşa a început povestea cu terapiile… 😀

    Nu am fost de la începutul emisiunii, cum as putea sa o ascult în întregime ?

Pentru o vreme, va fi disponibilă la http://antena2.ro/video/traieste-sanatos-despre-autism-favorizara-vindecarii_zvlgtyle5vj. Promit să o rog pe Simona Bălănescu să mă ajute cu înregistrările precedente şi să postez aici toate emisiunile.

  Baiatul meu de 7 ani face lunar din noiembrie amigdalita acuta. E la limita de a-i scoate
amigdalele. Va rog mult sa ma ajutati. Ce sa fac? Multumesc.

Dacă aş fi putut să îi rog pe ai mei să nu se lase convinşi să mă opereze de amigdale, aş fi făcut-o. Acum fac cu uşurinţă laringite care se duc drept în plămâni :D, dar e important de văzut de ce amigdalitele, ce e cu imunitatea… mai întrebaţi un doctor bun care să nu se grăbească să pună mâna pe cuţit. Mai e ceva cu copiii care se îmbolnăvesc des: e felul lor subconştient de a cere atenţie şi iubire. Analizaţi cum aţi putea face să îi măriţi dozele din aceste două remedii excelente pentru ei. 

   Ne puteti spune ceva despre limbajele iubirii? Sa traiti!

Să trăim cu toţii şi să fim iubiţi… nu sunt specialistă în acest subiect, dar promit să încerc pentru luna septembrie să pun ceva cap la cap cu Simona Bălănescu :D. Un lucru aş vrea să spun azi: suntem specializaţi în jocuri de tip vânătoare. Cartea care îmi vine în cap e Regulile Seducţiei. Aş vrea să cred în relaţiile care nu necesită chiar atâta leapşa ca să funcţioneze. Îmi amintesc despre una dintre regulile din Tantra – arta care era predată în vechea Indie de către femei, bărbaţilor. Este privitul în ochi. Ia încercaţi. Dar serios. Luaţi-vă partenerul-partenera în braţe, şi priviţi-vă timp de cinci minute în ochi, fără să vă îndepărtaţi privirea. După primele două minute încep să se întâmple lucruri magice. Aveţi voie să clipiţi 😀

   Foarte reusita emisiunea de azi, sunt sigur ca toti cei care va scriu ar dori sa stie da pot discuta
direct cu invitata dvs. Puteti oferi date de contact? Cu sinceritate, Nicolae

sunt de găsit pe https://pisicka.wordpress.com sau pe facebook, pagina se numeşte La Pisicka în Atelier. 

   Am facut o depresie si am decurs la sinucidere am luat un pumn de pastile cum sa fac sa depasesc aceasta stare?ELENA.PLOIESTI.

Elena, te rog să faci o listă cu zece motive pentru care meriţi să fii iubită sau apreciată, şi apoi să mi-o trimiţi. Vorbim pe baza ei. 

  Sint diagnosticata cu tulburare anxioasa cu atacuri de panica, ce sa fac in afara de tratament?

Foarte, foarte, foarte bun pentru nelinişte este uleiul de portocală, picurat pe colţurile pernei şi adăugat la parfumul pe care îl folosiţi. Reconstruieşte încrederea în sine şi stabileşte echilibrul emoţiilor. 

De asemenea, am văzut rezultate foarte bune la tratamentele Reiki. Căutaţi un terapeut bun în oraşul în care locuiţi. 

Pentru final, ca bonus, tuturor celor care doresc să se relaxeze sau să mediteze le recomand un link la un site cu muzică bună, bine aleasă pentru aceste scopuri. Vă las să descoperiţi mai mult după ce accesaţi 

http://biscuitjunkie.com/2011/10/electronicmixes/homesound/

Numai bine. 

cheltuială de capital

Mayaşii au spus că în 2012, pe 21 decembrie, se termină Timpul. Nu ştiu cum vă simţiţi voi, dar eu simt că pot face mult mai puţine lucruri pe interval orar standard, şi nu din cauză că am îmbătrânit sau că mă mocăi.

Pur şi simplu, ora pare mai scurtă şi am zile în care îmi crapă capul de câte am pe listă, e clar că nu pot să o termin decât dacă stau până la două-trei dimineaţa.  Timpul devine un capital extrem de preţios. Am stat să mă uit la lista pentru după amiază, după ce am petrecut dimienaţa lucrând, prânzul cu întâlniri şi am venit repede-repede înapoi la biroul de pe parchet (Doamne, ce bine e să stai turceşte, în aerul tău condiţionat care nu-ţi distruge sistemul respirator). Am decis că e important să încep cu notele de blog pe azi, după care o să răspund întrebărilor oamenilor care au scris după emisiunea de vineri. Azi am primit lista 🙂 . Apoi o să fac celelalte un miliard de lucruri pe care le am de făcut.

Între timp, mă uit că am status „ocupat” pe mediile sociale pe care funcţionez. Nu interesează pe nimeni. Lumea dă buzna, dă telefoane, vrea aia, vrea ailaltă. Mă şochez, pentru că telefoanele mele încep cu „ai două minute?” şi zău că încerc să mă limitez la cele două minute, din respect pentru capitalul de timp al omului cu care lucrez. Ale lor încep cu „vreau să”.

Încerc, de fiecare dată, să trimit eficient informaţia de care e nevoie. Să nu ţin omul de vorbă, eventual pe banii lui, decât dacă asta îşi doreşte şi avem timp să facem asta. Şi cu toate astea, telefonul sună, mediile bâzâie, pentru că, nu-i aşa, problema fiecăruia este cea mai importantă. Pentru el sau ea, fireşte. Încerc să mă autoconţin ca să nu dau pe dinafară de supraîncărcare. Îmi desfac sticluţa cu mixul de uleiuri esenţiale care mă ajută să trec cu mai multă demnitate prin bronşita scârboasă care mă chinuie de zece zile (ah, da, mulţumesc pentru miliardele de „ia aia”, încearcă cutare medicament etc. Nu am timp să alerg prin oraş ca să caut ceva ce nu am încercat şi nu ştiu dacă foloseşte. Rămân la limonadă, uleiuri şi ce am prin casă.) Sticluţa explodează, efectiv, de parcă cineva ar fi băgat-o în priză.

Şi oamenii mă ţin cu jumătăţile de oră la telefon ca să îmi povestească. Aş vrea tare mult să îi pot asculta pe toţi, dar fiecare dintre aceste conversaţii mă comprimă şi mai mult în partea cealaltă, cu lista şi ceasul care ticăie.

De obicei îmi spun „o să fac cât pot şi asta e”, dar mai vine un mail, cineva mi-a mai pus o căruţă de întâlniri fără să asculte rugămintea de a nu face asta de pe o zi pe alta. Nu mai am timp să mă pregătesc pentru întâlnirea de mâine de la prânz, când am de prezentat o întreagă structură de comunicare. Presiune inutilă şi oameni care cheltuiesc din capitalul meu de timp fără permisiune. Apoi se întreabă de ce devin seacă şi tranşantă. de ce nu răspund la telefon şi cer să primesc un sms în schimb.

Pentru că un sms elimină balastul. Economiseşte timpul. Oferă celuilalt respect. Şi posibilitatea să comunice cu toate celelalte zeci de oameni care, azi, au nevoie, cu toţii, de ceva.

fabricanţii de frumuseţe

Aterizez azi în lumea de iluzie şi minuni a imaginii pe „sticlă”. Venită cu misie clară, să transmit un pic de bine unor oameni chinuiţi de politicienii pe care i-au votat, de cei pe care nu au răbdare să îi iubească, de Viaţa care le trimite cu încăpăţânare înapoi ceea ce ei trimit în Viaţă, mă aşez în cabina de machiaj. Fetele de la make up şi coafură sunt frumoase, fără greş. Şi pricepute. Faţa mea se transformă, ochii ies în evidenţă, buzele se umplu şi părul se aşează, în fine, într-o ordine ceva mai logică decât entropia lui obişnuită.

Emisiunea curge, se pare că am făcut bine ce aveam de făcut, blogul şi pagina de facebook explodează. Mă reîntorc la cabina de machiaj pentru la revedere. Una dintre fete a scăpat de durerea de cap. Cealaltă cugetă la frumuseţe. Am fost întotdeauna fascinată de felul în care se machiază. Sprâncenele şi buzele complimentează ochii mari, de căprioară. Degajă feminitate.

Şi nu ştiu cum, discuţia alunecă spre fotografii, şi femeia asta frumoasă şi coaptă de îţi vine să muşti din ea îmi spune că se fereşte de fotografii, pentru că e grasă  😐 şi realizez că această fiinţă minunată este împinsă spre standarde aberante de muieri anorexice, siliconate şi hyaluronate. Că pielea asta superbă, care respiră cu fiecare por naturaleţea, este detronată de bronzul artificial şi fondul de ten de la duty free. Că artistul care descoperă alţi oameni, în fiecare zi,  ca să pună în valoare frumuseţea e ca acel croitor din poveste, cu haina ruptă: vede ce e minunat în toţi, reconstruieşte această latură minunată (make-up e un fel de a pre-face) dar cade victimă standardelor false, promovate de duducile aflate pe val.

Morala e simplă. Fiecare dintre noi are un fel de frumuseţe, care nu vine nici din bronzul chimic, nici din sânii de plastic, nici din pătrăţelele lucrate la sală. Prefer de o mie de ori tandreţea cu burtică sportului cu pătrăţele. Avem nevoie să fim umani, să fim noi, să fim frumoşi în felul nostru şi să ne iubim acea frumuseţe. Propun exerciţiul de seară pe ziua de azi, că tot a fost plină: care sunt cele mai frumoase trei lucruri la corpul tău, ăla fizic, atât de supus unor rigori imposibile fără Photoshop?

Maestru în Arta de A Fi

Ne plângem, şi ne tot plângem. Nu avem destui bani. Ne sâcâie un genunchi, un intestin, o ureche. Copiii fac prostii sau de ce nu avem copii. E prea cald. E prea frig. 

Cutia aceea care ne limitează traseul, ca o cursă-labirint pentru şoricei deştepţi de laborator, e formată din propriile noastre dorinţe. Mai exact, dorinţe ale ego-ului inferior, dacă e să fim foarte intelectuali. 

În fond, nici nu are importanţă că sunt de colo sau de dincolo, important e că devenim robii unei construcţii artificiale, pe care o numim stil de viaţă şi la care tragem, ca vitele la jug, fără să ne oprim până nu avem crucea la căpătâi. 

şi tot aşa, din perete în perete, prin Labirint, până ne dă prin cap să vedem că deasupra nu avem pereţi. Nici tavan. Şi începem să ne săltăm din ce în ce mai mult deasupra planului labirintului, până când avem impresia că stăpânim arta noii perspective. Apoi mai vine o Lecţie, care ne păleşte din nou cu dorinţele disperate ale materiei tridimensionale. Îţi spui că eşti om, că asta e, că e o condiţionare. 

Apoi mai prinzi un răsărit de Soare, şi încă unul, şi începi să realizezi că nu, nu e aşa. Că Lecţia te duce mai aproape de măiestrie. Că arta este să te desprinzi. Şi abia când se întâmplă asta, când începi să vezi lucrurile într-un fel mult mai obiectiv, în care înţelegi că eşti un fir de apă într-un mare Fluviu, îţi dai seama că dorinţele tale cele „corecte” sunt cele care curg într-acolo unde se duce acest mare şuvoi. Că există o Ordine în Univers… şi că Arta de A Fi este să te aliniezi cu matematica şi geometria ei perfectă… iar atunci, dacă dorinţele tale cele mici corespund cu simetriile cele mari, ele se vor materializa, ca un cristal care se formează în condiţiile potrivite de temperatură şi concentraţie. 

Şi atunci, rămâne doar să îţi armonizezi gândul şi sufletul cu această curgere luminoasă. Şi viteza ei uriaşă te va purta aproape instantaneu în acea stare ideală pentru ACUM, pe care trebuie să o experimentezi, să te pătrunzi de ea şi să o savurezi, pentru că este victoria ta. A Maestrului. Asta, până la următoarea Lecţie.