pe urmele lui Milarepa

19 octombrie

pace. interioară.Microbuzele infernului, conduse de cei  mai buni şoferi din lume, ne duc  către vârful munţilor. Trecem pe lângă sediul lui Karmapa, pe lângă Norbulingka, urcăm, urcăm, urcăm până trecem râuri verzi lăptos. Ne gândim la cât de frumoase sunt stâncile. Şoferul greşeşte drumul şi o ia către stânci, înjurat de întregul convoi de 19 maşini. Schimbăm drumul. Ajungem în vârful lumii şi al liniştii. O mănăstire austeră, o stupa ca o victorie a bucuriei, Milarepa. Cinci vase cu apă şi o fântână cu lotus păzesc  incinta sacră. În faţă, un Buddha enorm contemplă lumea cu un zâmbet pierdut, iar în lateral aleea păzită de forme sacre îmi aminteşte de aleile din faţa templelor de la Luxor şi Karnak.

Se aud cântând călugări. Suntem hipnotizaţi, dar nu atât cât să uităm de masa de prânz. Pornim pe jos, ne rătăcim, ne regăsim printre arbori din care se recoltează seva. Chinuiţi şi uneori arşi, produc o răşină absolut minunată.

Coborârea e urmată de încă un drum cu maşinile, către un restaurant dintr-un orăşel minuscul. Îmi pare rău că de data asta nu putem mânca în mănăstire. Mâncarea e bună, extrem de picantă, dar suntem înghesuiţi şi, cu tot zen-ul , tot ies scântei. Evit supa de dahl, mănânc nişte brânză cu sos şi un orez, picant şi el. Desertul, bile de griş cu lapte coapte nu ştiu cum şi înecate în miere. Not bad.

Pornim spre sediul celor şase maeştri. Doi au păşit dincolo, alţi doi trăiesc în izolare, cu ceilalţi doi nu ştiu ce s-a întâmplat. La mănăstirea Tashi Jong trăieşte Rinpoche, un alt şef de clan tibetan. Dacă Karmapa era răspunzător pentru ecologie, Rinpoche se ocupă de pace. Facem potecuţa spre sihaştri, ne sprijinim de coama de deal care se rupe, se ondulează şi pluteşte odată cu noi. Nişte băieţi din grup ajung providenţial să vorbească cu un călugăr. Acesta aude de grup, e impresionat şi iată că primim un cadou din cer, după slujba minunată, incantată de patru călugări mai tineri şi unul ceva mai în vârstă, nu se poate spune cât, pentru că e undeva , la graniţa între materie şi spirit. Obiectele pe care le-am cumpărat de prin ştie cine ce locuri sunt binecuvântate.

Urcăm la Rinpoche al nouălea. Tânăr, vorbeşte puţin, modest şi foarte încet. Nu avem traducător, grupul mă acceptă ca interpret, ne propune ca subiect motivaţia, şi iată cam despre ce a fost vorba. Transcrierea e aproximativă, pentru că nu am apucat să iau notiţe, piuiau toate electronicele lumii şi el vorbea extrem de încet, ca de foarte departe:

Mă bucur foarte mult să vă văd.Nu am foarte multe de spus, pentru că nu vorbesc bine engleza.

Motivaţia este ca un fel de sămânţă. Dacă ceva e bun, creşte bine. Dacă ceva nu e bun, atunci efectele se văd când creşte. Fiecare acţiune este comandată de către minte. Dacă ceva e în neregulă cu mintea, orice motivaţie am avea, şi chiar dacă urmăm dharma, această motivaţie greşită nu ne va salva de la suferinţă.Cum ne putem antrena mintea? Exersând dharma. Aceasta e ca un fel de medicament pentru minte. Pe de altă parte, dacă ai medicamentul înm casă şi nu îl iei, nu te vei vindeca. De aceea trebuie să practici dharma.

Beneficiul practicării dharma este că ne antrenăm mintea. Multe probleme şi suferinţe apar datorită fellui în care gândim şi acţionăm. Domnul Buddha ne-a indemnat să ne antrenăm mintea Boddhicita. Acest lucru este foarte uşor.  Este nevoie de un mod de gândire pozitivă, ceea ce înseamnă că Boddhicitta înseamnă că nu facem lucruri doar pentru noi înşine, fiind, astfel, opusul total al egoismului.

Practicaţi dharma şi folosiţi energiile care provin din această practică pentru a ajuta toate fiinţele vii.  Faceţi asta cât de des puteţi, căci acesta e modul nostru străvechi de practică. Motivaţia bună şi practica trebuie dedicate tuturor fiinţelor vii, iar aceasta poate duce la iluminare.

Despre meditaţie

Meditaia e un subiect foarte profund. Când faci meditaţie, cel mai important lucru este să îţi păstrezi concentrarea. În sine, meditaţia înseamnă să îţi supraveghezi mintea proprie. Înainte de a realiza natura propriei noastre minţi, mintea trebuie să fie în perfectă nemişcare.  Pentru aceasta trebuie să practicăm shamata. Sunt multe feluri de a practica meditaţia. Cel mai bun mod de a îmbunătăţi meditaţia este exerciţiul şi meditaţia asupra compasiunii. De obicei compasiunea este ceva unilateral.Dar exersată în meditaţie duce la mintea Boddhicitta, care se concentrează pe compasiune.

Cînd medităm , practica generează gânduri, cîrora le dăm atenţie, pentru că aşa am fost învăţaţi. Lăsaţi-le să treacă. Nu trebuie să oprim aceste gânduri, deşi obieciul nostru este să o facem. Ele apar şi dispar. Prin practică, încetul cu încetul, vă veţi îmbunătăţi meditaţia. Într-o bună zi, ne vom putea controla mintea astfel âîcât să îi putem vedea natura sa proprie.serenitatea ultimă

Mai multe puteţi găsi pe http://www.purifymind.com/ShamataVipashyana.htm

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s