fotografii din goană


Image result for sad child imageDuminică. La masă, într-o braserie italiană, se așează această femeie suprabronzată, cu pielea îmbătrânită de atâta solar. E greu să spui câți ani are, pare, în general, de 30 și ceva, dar corpul s-a scorojit, cumva, către 40.  Subțire, dar cu sânii nenatural de mari, sprâncene tatuate, buze cu acid hialuronic și pomeții obrajilor înălțați. Mușchi lucrați la sală, cu o piele fără tonus. Stă pe telefonul mobil, într-un scroll continuu. Lângă ea, melancolic și cuminte, uitându-se în gol, un copil de vreo cinci ani. Se plictisește, încearcă să pună întrebări care să solicite prezența mamei. Ea îl demite de fiecare dată, apoi pune mâna din nou pe telefon. Are, printre altele, o conversație de afaceri, răstită, cu cineva care, evident, nu a făcut ce i se ceruse. Copilul este aproape inert. Te-ai aștepta să lunece de pe scaun și să se topească în podea. Aș vrea să îl iau în brațe. Să îl mângâi. Au un moment de contact când citesc meniul, apoi mama este resorbită înapoi, în lumea ei, copilul, în cumințenia lui tristă. Lucrurile se însuflețesc când apare tatăl, aparent mai tânăr decât Ea, iar copilul capătă, în final, un părinte care se joacă și vorbește cu el.

Image result for high heel green shoesLuni. Alt mall, o întâlnire de business. Stând la cafea, privesc oamenii. Zăresc o a doua femeie, evident ieșită în pauză, evident corporatistă, poartă pantalonii pecheur gri și un sacou contrastant, în dungile marinărești, completat de un tricou alb, simplu și niște pantofi spectaculoși, verde – scarabeu, cu toc foarte înalt, să tot fie vreo 12 cm. Merge cu un chin evident pe pantofii prea cocoțați, prea înguști, prea strâmți, prea, prea, prea. Este ceva trist în efortul ăsta de a dovedi, de a prezenta.  Un pantof de seară, rătăcit și nepotrivit, o femeie care se străduiește prea tare. Mersul chinuit și evident dureros, un cârcel continuu, stoarce orice e feminin și natural din ea. Mă uit și îmi pare rău. ă.

Miercuri. Sală de training. În grup, un personaj care domină, corporal și vocal, o echipă care ascultă, de milă, de silă, ce are ea de spus.Image result for office image dominating woman Foarte masculină, are drept unică țintă ceea ce ea gândește, ea concepe, ea validează. Voce puternică. Uneori, se ridică în picioare și gesticulează. Nu are nicio secundă vreun gând să vadă dacă ceilalți sunt în aceeași barcă în care e ea. Nu cere opinii. Dacă opiniile se pronunță, nu le aude. Pur și simplu, nu le aude. E, categoric, singură, în preajma ei nu plutește niciun semn al unei prezențe masculine. Vătaf al vieților celorlalți, merge prin lume dictând și așteptând supunere totală. Undeva,în sinea ei, se întreabă de ce nu e iubită, acceptată, inclusă, fără să vadă bârna de ego înfiptă în ochi. Undeva, în sinea ei, e tristă, iar puterea pe care nu ezită să o arate cu orice ocazie e doar o contragreutate.

Cred sincer în Feminin. Sper ca Mamele să nu uite să dea fiicelor lor siguranța, iubirea și susținerea de care are nevoie orice fetiță… astfel încât să ajungă femei armonioase și asumate. Pentru copiii copiilor lor.

 

Anunțuri

Bucuria e o chestie de antrenament



CHEIA Ede ce ne concentrăm pe negativ

Când sună telefonul, de obicei, la capătul celălalt este cineva care întreabă ”ce faci?” și se miră când îi răspund că foarte bine, sau minunat, sau exceptional. Oamenii s-au obișnuit să se vaite, iar stările astea sunt ca în bancul cu blonda și sensul giratoriu. Odată prins în buclă, mintea se apucă să îți comunice tâmpenii de genul ”ce e în neregulă cu mine?”. E ca un câine de vânătoare, care adulmecă în căutarea urmei: ce se întâmplă în continuare este că mintea începe să caute, frenetic, în trecut, după referințe și evenimente negative, în încercarea de a găsi răspunsul. În același timp, creierul sare în viitor. Planifică, repetă, anticipează – de obicei, o catastrofă iminentă și inevitabilă J.

Așa că minunatul nostru creier toarnă deja stress într-o situație existentă. Și, dacă lucrurile s-ar opri aici, încă ar fi bine. Așa suntem de disperați să scăpăm de stările acestea de frică și negativitate, încât suntem copleșiți că încă ne învârtim în giratoriu, și în curând începem să simțim că nu mai există ieșirea. Așa că nu mai încercăm să ieșim și începem să ne închipuim că nu putem ieși de acolo. Asta e ceea ce face creierul: își creează trasee pe cărările pe care ne tot repetăm, fie că e vorba de ceva ce vrem să învățăm (e unul dintre atributele funcției de neuroplasticitate), fie că e vorba de apucături care ne fac mai mult rău decât bine. Ca un disc stricat, creierul ”face șanț” pe obișnuință.

Dacă reușim să ne dăm seama că bucla asta e cea care ne împiedică să fim în starea noastră naturală – adică fericiți, rețeta e simplă. Rupem rotița de hamster 🙂 . Cel mai util e să remarcăm și să observăm tendința noastră de a crede că problemele sunt fixe. În loc să facem asta, putem fi flexibili: avem un set de date ale problemei, un spațiu mic în care putem naviga – între stimul și răspuns. Aici intervin remediile.

Nu să faci, ci să fii 

E o stare a minții în care nu mai ești nici rigid, nici subiectiv… ci doar deschis și curios despre ce se întâmplă acum, ai o perspectivă și înțelegi care sunt alternativele. Și, în loc să te lupți cu starea de fapt, plutești cu grație și fără efort către una dintre soluții. A propos: când ești prea încordat pe problemă, s-ar putea să nu apară nicio soluție…

Înțelege-te. Îngrijește-te.

Îți înțelegi propria suferință și folosești atenția, bunătatea și deschiderea de a observa fără să judeci: asta e o parte a condiției umane. Ar fi grozav dacă după această fază ai alege să faci ceva care îți face bine… și aici nu vorbim de toată găletușa de înghețată din congelator 😀

De fapt, de ce ești?…

Mulți dintre cei cu care lucrez nu știu încotro se duc. Dacă trăiești aliniat cu valorile tale, ești înclinat către compasiune pentru ceilalți și ai înțelegerea modului în care existența ta contribuie la mersul lumii, o să fii mai fericit: căci viața are sens. Așa că prima temă ar fi să îți dai seama cine ești și ce vrei.

Joaca

Cum e să îți alegi o activitate care să nu fie muncă, sau corvoadă? De la a pune puțină spumă în cadă la a colora cartea de mandale pe care ei primit-o cadou, activitățile liber alese și aparent fără scop, care îți fac plăcere, ți se par interesante și satisfăcătoare  – toate acestea sunt generatoare de bucurie.

Măiestria

Asta se referă la ceea ce faci tu bine, pentru că atunci simți un fel de încredere că poți controla lucruri la care deja de pricepi. Alege să faci, zilnic, intenționat, unul dintre lucrurile la care te pricepi, ca hrană pentru încrederea în tine. Ceva care să conteze și pentru ceilalți. Nu pentru recuoaștere, ci pentru conștiința că ai făcut ceva apreciat.

Bucuria este o stare care nu depinde de condițiile exterioare

Am început auto-instruirea prin a decide că prea multe lucruri mă făceau nefericită… așa încât seara, la culcare, îmi făceam inventarul cu ce s-a întâmplat în ziua respectivă și alegeam, intenționat, să îmi pun atenția pe lucrurile bune. Dacă se întâmplaseră zece porcării și o minune, atenția mergea către minune. Uite ce bine mă face să mă simt asta…sau asta… și asta J.

Ieri m-au durut din rădăcini toate oasele și articulațiile, nu știu de ce… poate din cauza vremii. E neobișnuit pentru mine. Apoi m-am dat cu ceva cremă cu effect de încălzire și durerea a dispărut. Am savurat îndelung momentul în care nu îmi mai simțeam corpul, căci nu mă mai durea nimic. V-ați gândit vreodată ce lucru formidabil e ăsta?

Apoi, am primit o grămadă de flori de la oamenii cu care lucrez. Alt moment de extaz. Aleg să le prelungesc și să stau în energia aceea a lor, pentru că asta îmi antrenează mintea să nu se ducă în starea de ”paralizat de atâta analizat” și să îmi facă, iarăși, lista cu ce nu merge bine.

Bucuria este, deci, o chestie de antrenament 🙂

În jungla Ta de Catifea


maimutze

Opreşte-te. Acum. Da, tu. Cu tine vorbesc.

Închide nenorocitul ăla de televizor, şi cpmputerul – după ce termini de citit -, lasă-te pe spate şi închide ochii.

De când nu ai mai visat ziua?

Respiră.

Mai respiră.

Mai mult.

Respiră până simţi că ţi se umplu plămânii la refuz cu aer, până simţi că te absoarbe cu totul vidul sfârşitului de expiraţie.

ocelotIeşi afară. E soare. E vară. E timp bun pentru tine.

Ia-ţi cu tine o pernuţă sau o păturică.

Alege un loc în parc, în pădure, pe plajă, pe mal de pârâu. Strânge gunoaiele din jurul tău într-o punguţă, o să o depui la o ladă de gunoi civilizată când găseşti una.

Aşează pernuţa pe jos. Vino înapoi pe Pământ.

Închide ochii şi ascultă sunetele din jurul tău. Hrăneşte-te cu ele. Miroase a vară şi a viaţă.

jungla egreteBine ai venit în lume. Ştii, chestia aia care se întâmplă în jurul tău când nu dai atenţie, când eşti cu o mână pe volan, alta pe telefonul mobil, te gândeşti că trece vara şi nu poţi să îţi iei vacanţa că ai de lucru la serviciu.

Vacanţa ta e acum. E afară, acolo unde nu te uitai, şi înăuntru, acolo unde nu vedeai.

Respiră.

Urmăreşte aerul cum intră în piept şi rămâi acolo, unde s-a dus aerul, în timp ce corpul îşi face mai departe treaba, există, respiră şi absoarbe lumina dimprejur.

Închide ochii şi imaginează-ţi spaţiul acela minunat din centrul pieptului, acolo unde se unesc coastele ca să formeze un fel de scut… poate că are şi un blazon.

velvet jungleStai acolo. Respiră. Rămâi acolo, în spaţiul inimii tale, şi uită-te la gândurile care curg pe acolo, lasă mintea să viseze şi când nu dormi. Cum arată visul tău? cum arată ceea ce îţi doreşti? Vezi filmul acela? Simţi plăcerea delicioasă a para-realităţii care se ţese acum, între gând şi firul concret de iarbă de lângă tine?

Visează.

Respiră.

Simte cum e să fii în grădina ta secretă.

Rămâi acolo până sună telefonul… sau mai bine pune-l pe Silent în timp ce Vara şi Viaţa îţi intră prin fiecare por, în fiecare vas minuscul de sânge, particule aurii, invizibile, care sunt transportate instantaneu în fiecare celulă şi corpuscul celular. În fiecare moleculă. În fiecare atom. În spaţiul din interiorul atomilor. Până devii o fiinţă translucidă, topită de lumina Soarelui, aşezată pe Pământ ca un cablu invizibil de conectare între elementele naturii. 

Bine ai venit în Jungla ta de Catifea.

In Joy


de Dragobete

Şi da, e bine scris. Anii de stagiu de prin State m-au deprins cu cuvinte care îmi vin mai la îndemână decât limba română.

Vin sărbătorile astea, „obligatorii”. cu înregimentarea specifică. Dacă nu ţi-ai planificat o cină romantică de Valentine’s Day, eşti un ratat neintegrat. Şi mai vin sărbători pe care chiar le simţi.

Atunci încep să se întâmple ciudăţeniile… Când vine peste tine ceaţa aceea dulce care începe cu visul cu ochii deschişi şi se termină cu visul adevărat, din somnul călător.

de-o vorbăSau când aterizezi într-un loc pe care l-ai dorit…  şi apar de niciunde oameni pe care îi cunoşti de când lumea. Şi se deschid porţile nevăzute, şi de dincolo de ele încep să apară Darurile.

Ce încerc e să spun că ocaziile nu sunt, de cele mai multe ori, planificate.  Că nu trebuie să ne conformăm. Că suntem invitaţi şi răsplătiţi să ne urmăm inspiraţia. Ce urmează după aceste momente de desprindere din normă nu poate fi decât bun.

Mai mult decât atât… când sunt Sărbători adevărate, acelea nu se programează, ci se simt. În jurul lor pluteşte un fel de aer dens şi plin de forţă.

Invitaţia de azi e triplă:

1. explorare, şi scufundare în sensurile adânci ale acestor zile speciale

2. un NU hotărât programărilor de tip social. Dacă definiţia ta de plăcere e o ceaşcă de ciocolată, substituie pregătirile cu o zi în pijama şi cu cea mai dragă ceaşcă, umplută şi iar umplută

3. nu e greşit să ai inspiraţie. De fapt, e chiar bine. Ce te inspiră azi, într-o zi specială, sau în cea mai normală zi din viaţa ta?

Şi de aici rădăcina bucuriei, în care poţi să creşti şi să alegi să rămâi. In Joy.