Povestea pe care o parcurgem azi nu e una frumoasă. Am ajuns în centrul prigonirii catharilor, la Beziers. În cruciada fratricidă declanșată de Roma împotriva curentului celor blânzi, care susțineau descendența apostolică pe linia Mariei Magdalena și a lui Iisus, catharii au fost judecați de Inchiziție, torturați, uciși pe rug, exterminați în masă.
Puținele lucruri care au rămas de la ei sunt regulile lor de funcționare și ceva artefacte. Porumbelul de mai sus, găsit la Montsegur și aflat într-o colecție privată, persistă în formă, după ce a stat la baza fondului: Consolamentul, inițierea ultimă, este un fel de transmitere a Suflului divin… Tipul ăsta de creștinism aparent primar și legătura sa cu principiile moralei și eticii au determinat oprirea asta, cumva paradoxală: să mergi într-un loc unde te întâlnești cu suferința provocată de intoleranță e un fel de retro-vindecare, iar excursia îți oferă recompense paradoxale, după ce asculți GPS-ul care se încăpățânează să îți dea un traseu închis. E sărbătoare populară, zona franceză din apropierea Spaniei s-a contaminat cu tauri, cai și flamenco. Centrul și un fel de Lipscani, care duce la bazilica imensă, de pe malul râului, miros a vacanță și a vară. Parcarea centrală găsită după ceva ture și aventuri periculoase pe străduțe mega-înguste, cu pantă îndrăzneață, ne trimite, pe scările care nu au mai văzut de mult o curățenie ca lumea, către un spațiu-arenă în care se desfășoară fuste cu volane, spinări drepte de băieți cu centuri late și pălării cu boruri perfect orizontale. Ne promitem să ne întoarcem la 
ea când plecăm din urbe.
Dincolo de zecile de rulote care vând grătar de vită făcut într-o mie de feluri, o piață de purici ne dă ocazia să scormonim în trezorul oriental al unui hipiot bătrân, tatuat pe frunte cu tridentul lui Shiva, a cărui tarabă miroase a aramă și a India. Cumpărăm mici statuete cu elefanți, cobre, melci, simboluri cum ar fi crucea de Camargue și cea cathară, shivaiotul ne răsplătește cu câte o agată cadou.
Plecăm pe drumușorul care merge spre râu, pe sub culorile pastelate ale umbrelelor care ne feresc de soarele torid, sudic. Magazinașe, cârciumioare, tot arsenalul turistic curge pe lângă noi până ajungem la catedrala uriașă a Sfântului Nazaire, care trăsnește a urină ca și pasajele infame din parcare și care ne propune arhitectură frumoasă, simboluri peste tot și un vid major de simțire. Aici nu se simte nimic, nici măcar suferința celor ce au fost masacrați. Doar o opulență care, acum, miroase urât. Atât.
Ieșirea pe malul râului și o gură de aer proaspăt ne dau putere pentru următorul reper: catedrala Mariei Magdalena, a doua dintre cele trei biserici în care s-a petrecut măcelul principal. Surse ale vremii vorbesc despre 20.000 victime… Papa a spus, cinic, celor ce se temeau să ucidă și catolicii: Omorâți=i pe toți. Dumnezeu va ști care sunt ai lui. Și astfel, tentativa preliminară de a executa doar o listă de 222 cathari, personaje importante în cetate, a eșuat într-o execuție în masă. Facem o oprire scurtă, de o cafea și un suc, și primim partea noastră de persecuție de la proprietara unei cârciumioare cu fețe de masă cadrilate, albastre, și șervețele bleumarin, care numai că nu ne dă afară când îi apar clienți dornici să consume de mai mulți euro decât noi.
Ciudat, biserica e închisă. Din cauza fiestei. Se redeschide mult după ce noi aterizăm acasă. Înconjurăm spațiul, cu drag, și ne întoarcem la bucuriile lumii: un sandvici cu trei feluri de brânză și demonstrațiile cu cai. Pe drum, primim validări: da, e corect să te întorci din suferință în bucurie.
Și, urmărind coordonarea dintre cal și călăreț – uneori bazată pe forță, când călărețul nu își simte și nu își iubește calul obosit și înspumat, alteori bazată pe iubire, când călărețul își conduce calul așa cum partenerii de cuplu se îndrumă unul pe altul în amor, ne strecurăm înapoi, în parcare, scoatem mașinile de acolo și zburăm spre libertate, spre albastru, spre malul mării: următoarea oprire este în Camargue, unde piatra nisipie a bisericilor de calcar vorbește cu marea albastră, cu vântul nebun și cu semnătura inconfundabilă a Mariilor.
Citește și https://pisicka.wordpress.com/in-cautarea-graalului/cei-perfecti/
Pisicka's Book of Life 