Dios es Amor

muşuroi în creştereTabăra asta pare ea mică, dar are proprietăţi care seamănă cu Galaxia de la gâtul pisicii din Men in Black. Lângă pilonul căsuţei noastre balansânde, nişte furnici-termite, mai ciudăţele, aşa, au început să ridice un furnicar cu două camere decomandate, care – până când am plecat – a evoluat la dimensiunile unui rât de furnicar 🙂

Totul bâzâie, evoluează, creşte, descreşte, trăieşte…. chiar şi uriaşa viespe neagră pe care o găsesc, după amiază în interiorul  plasei de protecţie a patului… e o întreagă chestie să o dau afară, cu canistra de apă, golită pentru siguranţa mega insectoidului, şi o foaie de desen ruptă din bloc. De alături, I. se amuză şi dă instrucţiuni, în loc să vină să salveze prinţesa ameninţată… şi pe urmă tot el zice că unde mi-e feminitatea. S-a ascuns după comoditatea ta, prinţe, nu te-ai mai da jos din patul ăla al tău. Dar senzaţia generală, cum zice şi imnul taberei, e că I’m Feeling Good. Suntem nişte ţigani cosmici, cu o şatră ambulantă, care au ales să fie fericiţi. Şi, efectiv, azi simţim aproape palpabil că noi suntem bucuria.

muşuroi de tip Bur DubaiLa înălţime, ce mai, ca şi muşuroiul din care vin furnicile în templu când nu suntem atenţi şi lăsăm pe-acolo cănile de ceai cu lapte de soia şi miere. Şi, în această dispoziţie generoasă, I. face un gest care mă lasă cu gura căscată: scoate din miezul kitului lui secret o cutiuţă splendidă din argint, ornamentată cu yin şi yang, care conţine o pulbere fină, cenuşiu foarte deschis, frumos mirositoare. Îmi povesteşte că Sai Baba avea obiceiul de a roti degetul în aer, materializând această pudră, numită Vibhuti. Şi îmi oferă cutiuţa, cu tot conţinutul.  Măsor vibraţia, e foarte mare, şi decid să postez cadoul la altar până  plecăm… apoi ceva straniu se întâmplă în sesiunea de lucru de după amiază. Ian foloseşte pudra ca să „încingă” al treilea ochi al celor din gaşcă, atingându-le fruntea aşa cum fac despuiaţii şi magicii saddhu din India cu pudra roşie.

Acum, că o fi Vibhuti, că o fi energia grupului, picăm într-un fel de meditaţie spontană, iar pentru mine mesajul e extrem de clar: Aşteptaţi-vă la miracole. Din aer, la fel ca pudra, se materializează cuvinte referitoare la ce se întâmplă cu evoluţia omenirii, înţeleg că grupul are parte de o uşă deschisă cum n-a mai fost, şi primesc ceva clarificări cu privire la traseul sufletelor ce sunt acum pe Pământ. Să nu spun vorbă mare… dar seamănă a iluminare sau contopire cu Oceanul de Conştiinţă, depinzând de stadiul de dezvoltare. Oricum, suntem cu toţii picături dintr-un Ocean mai mare, şi lucrul ăsta a devenit evident, pentru unii, în ceremonie. Alţii îl ştiau deja sau urmează să îl afle.

msc

Apoi, ieşind pe terasă, în locul în care şamanii adoră să fumeze şi să dezbată, cu vocile lor domoale vorbind Shipibo cel şâşâit şi plin de î-uri moi ca-n cântul portughez, îl văd pe Oscar, în maieul lui albastru prea spălat: pe braţul drept are un tatuaj rudimentar, făcut cu acul, care zice DIOS ES AMOR. Dumnezeu e Iubire. Nimic nu mai e de spus după asta, pentru că aici se duce tot ce lucrăm, tot ce facem, tot ce suntem.

Plutim în cuvintele scrise simplu, cu albastru, pe braţul lui Oscar, şi vine seara, cu asaltul ţânţarilor. Pe ei îi pişcă puţini, şi nu se întâmplă ca la noi, cu pete roşii şi dramatice: rămâne doar o urmă minusculă. Noi, însă, în frunte cu blonda grupului, desert suprem pentru ticăloşii ăştia mici şi însetaţi, dar mai ales pentru enervantele lor rude, musculiţele negre, care, după ce că te muşcă de nu-ţi vine să crezi, te mai lasă să faci şi reacţia: nişte băşicuţe mici, care – dacă fuzionează – lasă oarece pete pe piele, mai ales dacă stai în soare…

Aşa că fugim, care încotro, în plasele sigure ale paturilor, acolo unde se ţes discuţiile de seară (bune şi solide paturi, Funi…) Lucrurile sunt toate umede, patul e jilav, mai transpirăm şi noi ca să mărim conţinutul de umiditate.

vibaţiiSe întunecă şi, ca de obicei, pe la opt îi aud pe Oscar şi Toni ducându-se în templu să pregătească ceremonia de mâine. Ultima. Am impresia că au ajuns acolo la mult timp după ce am adormit, căci cântecele sunt şoptite, abia se aud din căsuţa noastră. I. a adormit, pe mine puterea cântului mă ridică în lotus şi, în timp ce îi ascult cu ochii închişi, Timpul se sparge brusc din continuum într-o mie de cioburi de oglindă, şi percep doar o curgere fracturată, rapid sacadată, în locul ritmului obişnuit. Un mozaic de bucăţele de Timp, care reverberează, amintindu-mi de ce am desenat peste zi, când I. povestea despre Sai Baba. Timp răscolit, accelerat, de parcă o pală de Vânt Cosmic le ridică aiurea, ca pe frunzele uscate.

Din visul ciudat, cu cozi la Ateneu pentru un fel de festival, urmate de o perindare pe la corturi unde se vând de toate, ca la iarmaroc, am aterizat, prin timpul ăsta spart în bucăţele grăbite, direct în sunetele de noapte ale junglei, cu păsările care cântă, melancolic, pe un singur ton, insectele care cârâie şi sunetele ascuţite, ţârâite, ale liliecilor fâlfâind după cine ştie ce gândac gustos. Mai bine ar mai mânca din ţânţari… altă soluţie la eroarea asta de proiectare care ar fi trebuit să hrănească peştii şi, în schimb, se alimentează din noi: pentru asta, proiectantul ar fi trebuit retrogradat cu mustrare scrisă :). Ţânţarii parcă nu mai au acelaşi efect asupra mea. În excursia asta, numărul de ciupituri este mul mai mic decât catastrofa pe care o experimentam de obicei. TRebuie să adaug la packing list unguentele de după ciupituri şi să scot lumânările de citronella, eficiente ca frecţia la piciorul de lemn.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s