Somewhere, over the rainbow

Map from Kathmandu, 44600, Nepal to Lumbini, Nepal

Drumul spre Lumbini are 300 km. Pe internet scrie că îl faci în 5-6 ore, Tashi spune că 7-8. Cu drumurile stricate, invazia de camioane și – pe a doua jumătate a drumul ui – ploaia mocănească, am făcut nouă ore și ceva. E drept, ne-am oprit de o cafea într-un decor minunat, pe defileu, și de prânz într-un restăurănțel foarte modest, dincolo de Chitwan, unde am putut face cinste de ziua mea tuturor tovarășilor de retragere – ce feeling minunat e să te sărbătorești cu cei ce ți se aseamănă – unde era și thali, și momo, și fried rice, și Nepali salad: adică salată de morcov, castravete și ridiche. Ah, să nu uit: și wi fi, care a ucis complet conversația, căci toată lumea s-a repezit la mesaje.

Scriu azi și pentru ieri. Este șapte dimineața și, din jurul centrului de retragere al mănăstirii Shechen în Lumbini, construit de francezi, se aud clopoțeii celor care își fac practica de dimineața, însoțiți de strigăte guturale, de pasăre mare. Întreb pe doamna de la bucătărie, care pregătește breakfastul îmbrăcată cu tunica tradițională, pantaloni și cu o codiță din splendidul păr negru împletită, cuminte, care ajunge până mai jos de jumătatea spatelui, și îmi spune: ”țoara”. Zâmbesc, îi povestesc de cioara noastră și mă duc să adun florile roșii, imense, căzute din copacul la fel de uriaș din fața  complexului de căsuțe cu camere de 2-3 paturi, cu băi împărțite, pajiști perfecte și desene din gărduleț viu, delimitând spațiul sacru al stupei ce conține relicve din cenușa lui Dilgo Khyentse Rinpoche.

 

Florile sunt mari cât palma mea desfăcută. Adun câte una pentru fiecare dintre mesele din bucătăria simplă, mică și plină de țânțari. Aseară ne-au salvat sprayurile și cremele pe care le-a cumpărat Tashi, aici e puierniță ca în Amazon, doar că fiarele sunt mai mici, aproape transparente, iar ciupiturile nu provoacă atâta comoție ca în junglă. Țiuie,însă, de ne-au trezit din somn, chiar dac ne-au considerat prea dezgustători ca să ne ciupească.

La cinci s-a trezit și muezinul, l-am auzit foarte clar dintr-o moschee care pare a fi aproape. La trei au sunat maimuțele :), pe care le-am întâlnit pe drum și care locuiesc și aici. Sunt într-un fel de mini rai, în care am ajuns cu greutate. Drumul până aici a fost de comă, plin de gropi, îngustări, camioane decorate ca brezăile.  La capătul călătoriei, suportată cu mare răbdare de gașcă după ce le-am vorbit despre ars karma și colectare de merite, surpriză: în frigiderul micii bucătării, pline de infamii bâzâitori, un tort personalizat. Știu că au participat grupul, tashi, lama și personalul de aici. Sunt copleșită de atenție. E una din cele mai bune aniversări, deși îmi lipsesc cei apropiați :). Tortul din frișcă, blat de ciocolaaată, este ornat cu trandafiri albaștri și gândul îmi fuge instantaneu la Maria Magdalena…

În grădinile centrului e liniștea aceea de dimineață, motocicletele nu se aud, căci suntem înfundați adânc, în Pace, dar se aud animalele, lotușii se deschid încet, pe măsură ce îi atinge Soarele, miroase a ud și a verde. Totul scrâșnește de curățenie, pe scările ce dau către camere este un portocal mic, cu flori și fructe, iar papucii frumos aliniați îmi atrag atenția. Lama are papucei de blăniță artificială, gri, cu mustăți și urechiușe de pisică :). Mă gândesc cum e să fii aici, solitar, unicul călugăr  – stafful este în întregime laic – și unicul practicant.

Mai târziu aveam să aflăm că lama suferă de spondilită anchilozantă – o chestie genetică. I-am cerut permisiunea să îi oferim un tratament – era foarte îngijorat de atingere și am explicat că stăm la un metru de el – și iată cum centrul de retragere dn Lumbini devine scena unui alt fel de primire și oferire de energie. Lama, familiar cu mișcarea energiei prin corp, căci tibetanii au o știință aparte a mișcării suflurilor (vaya, în sanscrită) ne-a relatat că așa ceva nu a mai simțit. I-am explicat despre ReiKi și a fost foarte curios. De altfel, curiozitatea este o atitudine mentală pe care o găsești la călugărul buddhist tibetan, și ar fi grozav ca și occidentalii să înceapă să o folosească drept substitut al practicii permanente de a critica și judeca :). Clădim merite, adunăm ca șoiceii: aseară am împachetat hăinuțe multe și le-am oferit de dimineață, conform indicațiilor lui Tashi, personalului din pensiune, care s-a bucurat de mărcile europene în numele copilașilor și nepoțeilor… Clădim merite în continuare: Tashi a luat sacoșa cu caiete, creioane etc și ne-am oprit să le împărțim într-un loc, o parcare pe pământ, unde se aflau câteva chioșculețe la care năvăliseră copii în uniformă, evident ieșiți de la școală.

În centru nu este internet (Slava Domnului), așa că ne putem bucura de tihnă și de ceva meditație. Ziua se încheie după cina vegetariană, delicioasă, și tort, cu o sesiune strașnică, pentru care ni s-a pus la dispoziție camera cea specială, în care doarme tulku când vine aici, unde avem suficient loc pe canapea și saltele ca să ne adâncim, să ne desfacem antenuțele și să amușinăm puțin din energia locului. E mare. De unde și noaptea cu vise din această oază ascunsă, rezervată practicanților ce vin de la Shechen.