Cel mai gol aeroport pe care mi-l puteam închipui: așa începe voiajul nostru în Nepal. Oameni cu măști inutile, povara potopului de vești proaste de la TV și așteptarea saltului între continente: toate acestea micșorează celelalte senzații.
Primul zbor este pe jumătate gol, dar nu apuc să mă bucur de extra-leg room-ul care a costat, și el, 40 euro, pentru că sunt așa de fericită de plecare : creierul zburdă în cocktailu de substanțe ale bucuriei. Oameni cu copii care pleacă în vacanță. Un VIP la business class. Cinci ore care trec repede. Așa arată lucrurile.
Transferul în Dubai e neașteptat de ușor, la fel cum a fost și check-in-ul din București. Suntem cât ai clipi din ochi pe termnalul săracilor – și aici, mai gol ca de obicei. Dacă terminalul principal impresionează prin opulență, ăsta e un fel de Iași mai mare, de unde se zboară low cost spre toate Stan-urile, cu dotări minime.
Paul a dispărut, în locul lui e un restăurănțel dichisit, unde poți mânca vegetarian bun de tot, în așteptarea următorului zbor, care e ultra plin, cu mâncare proastă și somn cât am putut mai bine. Aterizăm la șapte dimineața în Kathmandu, după ce am contemplat răsăritul de soare deasupra norilor. . Am pierdut, de data asta, ilustrata cu Himalaya.
Procesul la aterizare e destul de sumbru. Ești înșiruit pe coridorul de intrare în aeroport, cineva ia temperatura cu termoscannerul, apoi constat, cu ușurare, că sunt mai multe terminale pentru aplicația de viză, așa că ieșim într-un timp record.
Afară miroase a dimineață de vară, cu flori și puțin curry. Tashi ne așteaptă cu două van-uri (între timp s-a mai organizat și parcarea) și pornim direct spre mănăstire. Am plătit o noapte în plus, ca să ne putem caza imediat, așa că avem și breakfast inclus :), așa că suntem gata să purcedem la prima tură de stupa.
Obosesc după ce întorc de toate roțile – suntem oarecum nedormiți, e patru dimineața acasă – dar mirosul fumului de ofrande și Om Mani Padme Hum care se aude în fundal mă readuc la stare de funcționare.
Firește că turul este lent, tentațiile-s multe, așa că ajungem înapoi, la mănăstire, la fix pentru prânz.
Mâncarea restaurantului vegetarian al casei de oaspeți ce furnizează venit pentru mănăstire se compune după un menu creat de un chef britanic care a stat aici într-o retragere. Senzațională: echilibrată, jucată din număr minim de ingrediente, curată. Apă ionizată, legume și fructe locale. Loc bun de relache cu povești de după amiază, astfel încât rezist eroic tentației de a adormi: mă culc abia la opt seara, dorm zece ore – relativ neîntoarsă – și visez mult, ca de obicei aici.
Pisicka's Book of Life 