cu scroafa sub pat

Ziua celei de-a treia ceremonii pornește ușurel, ca trenul din gară, cu o altă criză personală. După ce aseară am armonizat toate sentimentele ascuțite de pe toți pereții, înainte de a intra în ceremonie cu M., azi demarez cu lopata în alt șantier arheologic personal. Criza se rezolvă suficient de repede, și ce urmează este o zi de masaje, cu mâna, cu piciorul. De lălăială. De răsfăț. Este ultima zi în care îl mai avem pe D. în tabără.

2016-01-02_12.40.56[1]Cioplim, din rădăcini de saracura, șerpi-totem, de dus acasă, baghete de zână-vrăjitoare și homunculuși. Vor ateria, toate, în filmul documentar. Străjuim sauna improvizată, așa încât cei desemnați de șamani să respire aburul fierbinte de fiertură verde să stea cât mai mult, așa că îi ținem de vorbă… și vine seara, și vine ceremonia. Licoarea este cumplit de amară, de parcă s-a umblat la rețetă, și când îl întreb pe Funi ce și cum, a doua zi, admite că a refiert și concentrat concoctul existent. Ceea ce ne aruncă într-o ceremonie diferită – la început am crezut că a mai aterizat vreo plantă prin cazan fiindcă se activează toate durerile, iar când Oscar vine să cânte, șrapnelul se înfige și mai dihai. Unii dintre noi, însă, au stări speciale, atât de speciale încât unul trebuie cărat în cameră, altul bântuie cu mantia de ayahuasca pe umeri, ezitând între a se duce la culcare și a vomita.

DSCF6686Ceea ce produce diverse reflecții notabile, gen Nu întrerupe pe cineva care vomită. Îi e greu să vorbească. Sau: Am dus frumusețe de fată în pat ca să dorm cu o scroafă. Și nu e glumă, pentru că în noaptea stranie despre care, desigur, vom afla mai multe mâine dimineață, episoadele de viziune și călătorie somnoroasă din pat sunt precedate de un circ fără seamăn: scroafa care s-a stabilit sub paturile băieților din bungalowul vecin se scarpină de stâlpii de susținere, iar căsuța se bâțâie toată. E ca la nebuni. Nu ne putem opri din râs, dar, de fapt, este vorba de Bucurie. Bucuria este cine suntem noi, de fapt, spunea cineva. Mi-e dor de timpurile acelea, dar și acestea sunt nespus de frumoase, în alt fel, mai amplu și mai dedicat.

Am trecut podul, am curățat mizeria, mă uit înainte: mai avem de lucrat cu Puterea, Viziunea și Inspirația. Am scos de aici opt maeștri și pentru asta îmi vine să mă îmbrățișez singură.

La cinci dimineața, după trei ore de somn, ne trezim ca să îl petrecem pe D. Are un rucsac absolut imens și este gata să rămână prizonier în cameră, fiindcă apocalipticul obiect nu încape pe ușă 😀 . Funi, firește, nu a pus motorul pe barca încă, așa că plecarea de la cinci fix suportă sfertul academic sau, mai exact, marja Shipibo de eroare, când vine vorba de timp.

 

Citește și http://wp.me/Pswu1-2oS