La Vie en Rose

vedere de pe terasăDupă reuniri şi despărţiri, ne pregătim de atingerea primului punct al triunghiului sacru format între Acropolis, Egina şi Cape Sounion.  Inspiraţia călătoriei se numeşte Apollo, dintr-un motiv destul de difuz, dar, cu siguranţă, va apărea şi explicaţia. 

Soarele extrem de puternic de dimineaţă e suportabil la opt, dar pe la unsprezece devine arzător de-a dreptul. Terasa impecabilă, cu gresie terracotta şi mobilier de lemn forjat, înconjurată de mari ghivece cu plante şi populată de un trib de porumbei cerşetori, este un punct de observaţie minunat pentru Oraşul de Sus. Dimineaţa e senină, lină, şi pacea care pluteşte deasupra cetăţii Înţelepciunii nu prezice nimic din agitaţia din stradă. Porumbeii se ciocănesc pentru cornul pe care l-am oferit, dându-ne posibilitatea să examinăm ierarhia crudă din clan. Nenea alfa, cel mai gras, nu lasă nimic să treacă :), iar pe după ghivece aşteaptă, sfioşi, mititeii mai puţin binecuvântaţi cu noroc. marile porturi, marile vase, căile de apă După ceaiul negru şi iaurtul regulamentar, ne pornim către Pireu, ca să luăm unul dintre vapoarele rapide către Egina. După peripeţiile cu Ghiţă prin Atena am decis că transportul în comun e mult mai simplu şi mai fără riscuri.  E toamnă, au dispărut catamaranele ultramoderne, vopsite cochet în culorile sponsorilor (vodafone, cosmote, ce de bani daţi pe reclamă plutitoare). Dar bătrânele vapoare rapide par mai greceşti, iar călătoria de patruzeci de minute, în comparaţie cu orele pe care le face feribotul, e o bagatelă. Ne oprim la una dintre casele de bilete, şi în mintea mea se derulează amintiri dintr-o altă viaţă, cu senzaţia clară că iar se închide un ciclu şi începe altul. Pe biletele de vapor, frumos tipărite de imprimantă, avem cu toţii acelaşi nume. Aşadar, ne asumăm rolul de familie, şi nici nu bănuiam cât de serioasă avea să devină treaba :). Până la plecarea vaporului avem timp de un ice tea (delicios, mulţumesc, domnule grec, pentru treaba fantastică pe care aţi făcut-o), o cafea adevărată şi ceva pentru fetiţa noastră :). A. se amuză deja copios de distribuţia în piesa cu familia, dar pe măsură ce timpul curge, ne intrăm de-a binelea în rol.

Templul Aphaiei poartă energie solară

Puţin peste o jumătate de oră după ce s-a desprins de chei, catamaranul se aliniază, lin, lângă bisericuţa minusculă a Sfântului Nicolae din portul de pe insula Egina – insula fisticului şi a migdalelor – şi ne prelingem în vara improbabilă către centru, pe lângă şirul aparent nesfârşit de prăvălii şi restaurante de peşte.  Găsim un taximetrist care a cotat o sumă ceva mai mică decât ar fi arătat aparatul (grecii ăştia sunt ca noi… cu economia la negru cât cuprinde) şi pornim printre pini, în sus, pe drumul şerpuit ce merge la templul Aphaiei. E devreme, suntem în afara sezonului, aşa că la ghişeul de bilete suntem doar noi. Pinii atârnă, moi şi aromaţi, ca un fel de catifea pufoasă, deasupra capetelor noastre şi conurile aproape s-au copt.  Vânzătorul de bilete ne întreabă câţi ani are fetiţa noastră, că sub 18 intră gratuit 🙂 şi decide că indiferent de vârstă poate intra fără să plătească :)), spre încântarea ei şi amuzamentul nostru. Lăsând la o parte comicul situaţiei, şi I. şi eu avem senzaţia unei legături mult mai puternice decât ar fi social normal. Şi ea la fel… Templul te cheamă la meditaţie, este o energie uşoară, luminoasă, solară acolo, aşa că mă aşez ca să deschid spaţiul, în timp ce familia mea pătrunde după bariera frânghiei, în spaţiul interior al templului, ca să îşi stabilească fizic conexiunea cu minunea care priveşte la mare, construind tăcut elementul de geometrie sacră de lumină. Ca dintr-un proiector vechi de diapozitive, apar fulgerări ale altor timpuri şi altor personaje pe care simţim că le cunoaştem într-un fel profund şi inexplicabil. Ne amintim ce s-a întâmplat cu ultima preoteasă care a slujit aici. Vedem lumina locului dincolo de numele tradiţional. Este un punct al lui Apollo, Aphaia a fost doar un intermediar.

La fel de brusc, ne apucă pe toţi frenezia căutării pietrei care să aibă vibraţia potrivită. Fiecare prin colţişorul său. Le găsim şi ne întoarcem la taximetristul care ne aşteaptă, nedumerit că am stat atât acolo. Maşina răcoroasă, apa rece din rucsac şi mirosul cotropitor de pini sudici ne înviorează. Coborâm din Cer ca să urcăm înapoi în Cer: următoarea oprire, mănăstirea Sfântului Nectarie. Un popas de suflet, obligatoriu, promis prietenilor care au trimis rugăciunea lor de vindecare de departe, de acasă. La fel, sfârşitul de sezon ne asigură posibilitatea de aintra nestânjeniţi. Ne cumpărăm şi ne aprindem lumânările pentru cei de aici şi cei de dincolo, apoi intrăm în aripa care conţine moaştele sfântului. Nu mică ne e mirarea când auzim acolo cuvintele de slujbă pronunţate în româneşte. Apoi ne lămurim. Un preot şi doi călugări conduc un grupuşor de pelerini români. Rugăciunea e autentică, foarte puţin formală, şi contactul cu energia degajată de relicve, plus accesul oferit de cantica monahilor şi a credincioşilor ne aruncă în altă stare. Copleşitoare până la lacrimi, dincolo de cele din lume, prezenţa sfântului ne învăluie în duioşie. Suntem tăcuţi, stăm până se termină ceremonia micului grup de români şi apoi petrecem şi noi puţin timp acolo, vrăjiţi de vibraţieîn vraja Sfântului Nectarie.

Cu Sfântul Nectarie aveam să ne mai întâlnim…  Parcă ne vine să mai stăm aici, iar am depăşit timpul reglementat de taximetrist, nota de plată ajunge exact ca aceea legală :), şi ne coborâm înapoi, în port, ca să mai cerem puţină gheaţă într-unul dintre acele restaurante cu feţe de masă cu pătrăţele albastre şi albe, mese albastre şi peşte pescuit azi dimineaţă. Preparatele sunt incredibile şi ne place la nebunie obiceiul grecilor de a te întâmpina cu cana cu apă. Cu gheaţă, vă rog. Caracatiţă, calamar, o supă de peşte care nu e pe placul lui I., nu are răbdare să o asezoneze cum trebuie cu sare şi lămâie. Lângă noi, un grec bătrân a venit să îşi ia prânzul şi faţa lui ridată, gânditoare, pare aproape atemporală.

de dincolo de timpDupă ce ne ghiftuim cu pepenele primit din partea casei, bântuim prin magazine de designer (of, de ce ne plac nouă doar lucrurile acelea scumpe?…)

Ne luăm Lumina şi amintirile din copilăriile noastre de oameni mari, rugăciunea românească din biserica grecească şi îmbarcăm totul înapoi, pe un alt Delfin Galben, care ne duce înapoi, în Pireu, ca să ne întoarcem în forfota centrului ATenei.

De la staţia de metrou, înapoi spre hotel, agăţăm de la alimentara locală o sticlă de metaxa, of, apucăturile de dormitor în vacanţă, apoi ne oprim la un locşor care face smoothie şi plecăm, triumfători, cu minunile cu mango şi căpşuni, reci şi reconfortante, ca să ne odihnim un pic. Nu prea mult, că nu ne rabdă inima.  Lăsăm hainele transpirate şi ieşim din nou, urmând indicaţiile greşite ale prietenei noastre, care ne-a spus că poţi ajunge în Acropolis şi seara, că ar fi deschis.  Plutim în sus, spre intrare, luăm plasă cu un trenuleţ roşu, care ne ia contra unei sume uriaşe, fără să ne spună  că mai aveam doar câteva sute de metri până la intrarea de altfel închisă. Va trebui să revenim mâine dimineaţă, înainte de a porni spre Delphi… dar astă seară profităm şi coborâm până la templul lui Zeus. IMG_0689 Parcul e acum închis, surprinzător câte incinte sunt mult mai încuiate decât data trecută, dar putem sta puţin să ne uităm la coloanele uriaşe şi la poarta romană din faţa complexului. Ne scurgem, uşor, înapoi în Monastiraki, lunecând printre magazine şi restaurante, jucându-ne cu texturile uşoare ale hainelor de vară care încă se vând în magazine, cochetând cu săpunurile şi uleiurile de măsline…  ameţitoare, Plaka ne înghite şi ne leagănă şi ne ameţeşte cu parfumurile şi luminile ei.

serviciu minunat, bucătar rafinat, mediu experimentatNe oprim (ce inspiraţie genială) la un restaurant care arată a fusion rafinat, şi dăm de cele mai demenţiale salate pe care le-am mâncat vreodată. Pentru cei ce ajung la ATena, nu rataţi Moma.  Şi, dacă ajungeţi acolo, vorba românului, vizitaţi şi toaleta :), pentru că sub podeaua de sticlă sunt rămăşiţe dezgropate de arheologi, coloane vechi şi fundaţii şi straturi de altădată. Pe mese stau lumini frumoase şi ghivece cu măslini micuţi, micuţi, iar chelneriţa pendulează cu o eleganţă măiastră între umor, familiaritate şi profesionalism.  Împărţim un moelleux cu îngheţată de vanilie făcută în casă şi ajungem în raiul gurmanzilor. E greu să te desprinzi de aici.  Plecăm chitiţi să ne întoarcem, locul e cu şapte clase peste tot ce am văzut pe aici, şi aş ucide pentru reţetele dressingurilor afrodisiac-divine care acompaniază fiecare combinaţie savantă de ingrediente.

la vie en rose

Câţiva paşi mai jos, pe drumul spre hotel, îmi fug ochii după un şir de lumânări roşii, aşezate pe fiecare treaptă a unei scări interioare şi, parcă trasă cu aţa, intru în curtea prelungă, care se sfârşeşte cu lumânări şi o voce guturală ce cântă jazz live. E clar, aici facem staţie prelungă. I. capătă plăcerea lui supremă, iar grecoaica destul de coaptă care cântă, acompaniată de un nene care trăieşte în muzica lui de la clapă, punctează, unul după altul, cântece care ne deschid, rând pe rând, venele fiecăruia dintre noi, şi reverberăm, picurând amintiri din alte timpuri, rememorând lucruri pe care le-am iubit şi care ne-au durut, aripi cu care am zburat şi care s-au frânt. După ce A. e îngenuncheată de două bucăţi succesive, eu primesc drept în inimă La Vie en Rose, iar I. capătă ultimul cântec, cântat în duet cu o domnişoară mai tânără, cu voce mult mai cristalină şi penetrantă: What a Wonderful Life.

Atena a scos de prin buzunarele ei secrete toate bunătăţile lumii, răsfăţându-ne şi trecându-ne prin toate sentimentele, stările şi senzaţiile. Singurul lucru care îţi rămâne, înainte de coniacul şi şoaptele nocturne, este recunoştinţa pentru o zi uluitoare.

La vie en Rose.

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s