Sfinţi, Zei şi Elohimi

ţintaOlimpul nu era pe lista de „to-do” în voiajul ăsta, dar vederea lui, în prima dimineaţă, copleşitoare şi cristalină, a schimbat planurile. Aşa că, din paturile confortabile ale patroanei de la Stomio, sărim direct în mare, pentru duşurile de dimineaţă. Nu e nimeni altcineva în apa limpede şi răcoroasă. De un milion de ori mai bun decât orice duş, înotul de dimineaţă şi sarea rămasă pe piele sunt un bun înlocuitor de cafea. Cafea ne dă şi grecoaica, on the house. Cafeaua grecească, pe care noi o numim turcească. are consistenţa aceea cremoasă a cafelelor care fierbeau în ibricul vişiniu al mamei. Îmi amintesc fiecare ciobitură, fiecare pată, forma şi mărimea ibricului care aromatiza toate dimineţile copilăriei mele… Până la apariţia primului filtru de cafea. Micul dejun rămâne pe mai târziu, avem fructe uscate şi alune în maşină…. şi apă, şi sucuri. peisaje incredibile

  • Există mai multe posibilităţi de a atinge  vârful. Majoritatea informaţiilor arată două… Am ales-o pe cea pe care ne-a recomandat-o managerul hotelului din Delphi. Dar, după cum se vede, toate sunt pline de obstacole, mai ceva ca trăsnăile făcute de Greuceanu prin poveşti.  Mai târziu, aveam să aflu că, de fapt, sunt patru drumuri care duc sus. Toate sunt extrem de periculoase în partea finală. Mergem în slalom, printre aşezări pierdute, serpentină după serpentină. Pe atlasul rutier de la A. drumul pare drept, pentru că scara e mare. Dar, de fapt, e un urcuş îndârjit. Urcăm prin Kira şi vrem să coborâm pe partea cealaltă, prin Agios Dimitrios. Numai că planul de acasă nu se potriveşte niciodată cu cel din târg 🙂
  • aproape până sus

În Kira suntem induşi în eroare de către vânzătorul ambulant de legume, care cutreieră satul cu o camionetă plină cu bunătăţi şi un mare cântar, apoi redirecţionaţi de o grecoaică ieşită de la biserică şi vorbitoare de franceză. Intrăm pe un drum de tarmac, care şerpuieşte în continuare, în sus, pe masiv. Ajungem la o răscruce, lângă o mică bisericuţă. E un Sfântul Nectarie. Uşa deschisă, lumânările la îndemână, totul pregătit,dar nimeni acolo. Ne învârtim, aprindem, pornim mai departe cum ne trăsneşte, dar, la un moment dat, drumul, printre atâtea intersecţii, o ia razna faţă de direcţia pe care ştim că trebuie să o păstrăm. Întoarcem prin pădure, OPelul merge, literalmente, pe o potecă, până întâlnim un alt drum, care urcă, urcă, urcă. E drumul cel bun, doar că aici îţi trebuie 4 x 4 adevărat, înalt, ca să se caţere cum se cuvine pe stânci. ţinutul Zeilor Lăsăm maşina, frumos parcată, lângă porţiunea de drum care a pus deja mari probleme, şi pornim pe jos. Acum, ştiu că drumul era cel corect. Doar că, probabil, mai erau vreo 12 -15 km de urcuş 🙂 Energia locului e mare, mare. REalizez că fiecare dintre noi, nu doar I., are un quest al lui de făcut aici. Şi aşa se şi întâmplă. pregătirea fizică, alegerea drumului şi terenul ne separă pe toţi trei, fiecare pe calea lui de descoperire personală. Călătoria mea, dincolo de întâlnirea cu limitele lipsei de exerciţiu şi depăşirea genunchiului zdrobit, care e cel mai solicitat în urcuşul spiral spre stânga, mă duce la un alt nivel, în care durerea şi extenuarea celor trei ore de urcuş constant, pieptiş, pe grohotişuri mari, care nu îţi permit să îţi dimensionezi pasul după cum poţi, ci să oscilezi continuu în funcţie de ce îţi oferă înălţimea următoarei stânci-treaptă.

vârful cel Mare nu e vizibil

Nivelul fizic rămâne în urmă, de la sine înţeles, cu toate solicitările, şi intru într-un cu totul alt strat de conştiinţă, în care corpul trudeşte, mai departe, în sus, dar devin vizibile şi perceptibile formele de energie din jur, apar animalele-totem, pietrele capătă forme şi şoptesc, şi, mai presus de toate, prezenţa Muntelui, formă uriaşă şi copleşitoare de energie solidă, prezenţa Creatorilor Formei  – Zeii Elohimi – şi revelaţia saltului personal capătă o importanţă mult mai mare decât orice altceva. Sunt pe un munte care duce în culmea în formă de M a Olimpului, conştientă că suntem un fel de catalizator ciudat pentru un fel de val circular care se deschide aici, acum. Misiunea mea e diferită de cea a lui I., care e cotropit de nevoia intensă, fizică, de a atinge vârful. Ca de obicei, la un pas şi jumătate în urma lui, deschid şi închid spaţii, activez reţeaua, aş vrea să mă opresc şi să meditez… la un moment dat, îmi dau seama de sarcinile diferite pe care le avem şi decid să mă aşez. Sunt copleşită de puterea acestui loc.

dincolo de noir

Totul pare să îşi piardă relevanţa, în faţa câmpurilor uriaşe care ne privesc, ca nişte giganţi liniştiţi, cu braţele încrucişate. Dincolo de vârful acestui munte începe adevăratul urcuş, I. ştie şi e deja târziu, e patru şi jumătate. Nu vom apuca să ajungem sus. Aşa că ia decizia şi iată-ne plutind în jos, pe alt drum decât cel pe care am urcat. Coborârea e ca un vis, în ciuda presiunii continue pe şolduri şi genunchi. Printre tufele de ienupăr, înapoi, către maşina care ne aşteaptă, cuminţică, într-un loc demn de o reclamă, ca să putem ajunge înapoi, pe plajă, la o oră decentă…

clopotul Sf. Nectarie

Şi coborâm, coborâm, coborâm, până ne întâlnim cu o altă bisericuţă…  totul e închis, dar nimic nu e încuiat. Aprindem lumânări, I. trage clopotele… sperăm să nu vină satul la slujbă :))). Drumul ce coboară de la bisericuţă e închis, dar Deschizătorul nostru de Porţi desface legătura şi marea poartă se deschide în jos, ca să trecem… Şi coborâm, şi coborâm. Olimpul are aproape trei mii de metri, descinderea de sus până la satul din vale pare nesfârşită. O luăm spre Agios Dimitrios, ca să revenim în Katerini. Mai avem benzină pentru şaizeci de kilometri, când vedem un indicator pe care scrie Pârtie de ski, Olimp. I. o ia razna, e ca un copilaş în faţa vitrinei cu dulciuri, şi iată-ne înapoi, în sus, spre Olimp, pe cealaltă faţă… nordică… Superb drumul, asfaltat, doar că sfârşeşte fix în faţa unei unităţi militare. Dăm să întoarcem, I. sare din mers şi ne spune să aşteptăm puţin. Se întoarce, triumfător: nu ne trebuie decât paşaportul şi un număr de telefon, şi ni se va permite să urcăm, cu condiţia să ne întoarcem înainte de căderea nopţii şi să nu facem fotografii cu nimic din obiectivele militare. „doar până după cotitură”, îmi spune I., după care urmează încă o cotitură, şi încă una… e drumul lui, nu al meu, şi tentativa de a mă păcăli ca pe un copil mic nu intră în standardele mele de apreciere. Mă întorc pe călcâie şi mă duc glonţ la laptop, am de terminat nişte lucruri presante pentru business. Cu muzica pornită şi mintea prin excelurile de planuri de marketing şi bugete, îmi trece şi frustrarea şi sunt senină ca un fluture când îi văd întorcându-se. A. e moartă de oboseală, a renunţat şi ea la un moment dat.

Ei bine. S-a bifat şi asta, deşi incomplet. E timpul să coborâm în Katerini. Am sărit peste mese, e timpul pentru o cină, măcar… Şi asta şi facem. După şerpuieli datorate conflictelor succesive între I. şi Ghiţă, decidem, noi, fetele, să ne luăm după indicatoarele cu Olympic Beach, ceea ce şi facem, şi nimerim la un mega complex de hoteluri, unde luăm un apartament cu… şase locuri :)))) contra uriaşului preţ de 35 de euro :S, ca apoi să coborâm la un restaurant unde, fireşte, el îşi comandă iar chestii aiurea, şi sfârşeşte cu un gyros de porc sărat bocnă, schimbat, apoi, prin amabilitatea patronului, într-unul de pui, şi acela sărat. Noi, cu vinetele şi dovleceii şi tzatziki şi alte chestii vegetariene, stăm mult mai bine. Mâncarea imposibilă e ambalată, ca să nu jignim oamenii, ne compensăm cu o seamă de ouzo, care conduce, natural, către coniacul final  (am terminat sticluţa de Metaxa, era şi timpul, mâine plecăm) şi trabucul de seară. Şi vorbele plutesc mai departe, în noapte, între malul apropiat al mării parfumate şi stâncile sfinte de pe care ne-am coborât. 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s