Puterea numelui


pentru că ne placeEu nu beau Coca Cola. Sau, mai exact, după ani de consum înverşunat, nu mai beau Coca Cola. Dar băieţii ăştia au un marketing absolut fenomenal. Ideea campaniei lor cu numele mic a venit de la o agenţie new-yorkeză, care se cheamă Wunderman, la cererea de a creşte din nou popularitatea băuturii legendare în Australia, în 2011.

Succesul formidabil a determinat reacţii din partea clienţilor, care au reclamat că nu îşi găsesc numele, şi managerii proiectului au adăugat încă 5o de nume la cele iniţial alese după frecvenţa cu care apar.

Campania a explodat şi la noi (şi chiar aşa, în planningul iniţial există o fază numită explode) şi iată că eu, cea care (nu mai ) cumpără băuturi carbogazoase, cad azi în păcat şi iau două sticle de o jumătate, pentru că mă intriga experienţa pe care o promitea domnişoara îmbrăcată cu inevitabilul tricou roşu. Dincolo de casele hypermarketului, o altă domnişoară, foarte serioasă, cu o imprimantă HP superrrrrbă (imprimanta, da?) îmi imprimă cutia mea de Coca Cola personalizată. NU o să o beau, să ne înţelegem bine, dar îmi place la nebunie execuţia campaniei .

De Crăciun, primesc de la unul dintre clienţii mei (mulţumesc, Mihaela) o sticlă de vin personalizată. Da, cu numele meu pe ea. NU pot difuza o fotografie, pentru că recunosc că nu am păstrat-o, ci am băut-o. Probabil asta dovedeşte că e mai important să bei un vin bun cu cineva drag decât să îţi pui numele în vitrină ca pe sfintele moaşte.

personalized pageCompanii majore se străduiesc să îşi personalizeze experienţa de brand, astfel încât produsul lor să devină semnificativ. Amazon e primul care îmi vine în minte. Numele proştilor pe toate gardurile? Ei bine, DA, şi ne place la nebunie. Ne place să ni se spună pe nume, şi cei care au făcut cursuri bune de sales şi customer service îşi amintesc, cu siguranţă, că bunele practici recomandă să pronunţi numele celuilalt de minimum două ori într-o conversaţie.

Îmi amintesc de o campanie de revitalizare a clientelei de business class, la British Airways, simplă ca toate ideile bune: stewardesa care avea în grijă compartimentul privilegiaţilor trebuia să înveţe, înainte de cursă, numele fiecărui pasager de pe fiecare loc. Apoi venea şi îţi spunea „bună dimineaţa, doamnă Smith”. Plăcere maximă. Orgasm garantat. Business recuperat :). Pentru că ne dorim, în epoca asta de masă, să fim trataţi ca persoane, şi nu ca elemente dintr-un segment de populaţie-ţintă. Fiecare lucru care ne ajută să ieşim un pic din înregimentarea asta a fost adoptat cu braţele deschise: ne-am personalizat „jachetele” telefoanelor mobile, ne-am îmbrăcat computerele prea serioase în hăinuţe colorate şi expresive, ne-am luat carduri bancare pe care am pus pozele pisicilor şi ale iubiţilor. Numele are ceva magic în el, de câte ori îl vedem sau îl auzim vine un fel de lassou invizibil, care ne duce, înhămaţi, către sursa care l-a emis.

Poate că ar trebui să ne punem toate numele pe toate gardurile. Pentru că, dacă funcţionează ipoteza conform căreia fiecare nume are o energie asociată, câtă energie ar putea strânge gardul cu pricina…

Aplicaţie pentru cei care vor să folosească energia asta în scopul creşterii personale: crearea „cărţii” care se numeşte EU. în care scrii, lipeşti poze decupate din reviste, sau printuri după chestii care ţi-au plăcut. O decriptare vizuală a ta, care te ajută să îţi identifici ariile de confort şi să îţi aliniezi viziunea la ceea ce îţi face, realmente, bine. Foloseşte un format care să îţi permită să faci permutări cu paginile, s-ar putea să îţi vină idei de grupare a materialelor pe măsură ce le aduni 🙂

Iar dacă îţi cauţi inspiraţia pentru a realiza campanii personalizate, încearcă un click la

https://www.google.ro/search?q=personalization+campaigns&source=lnms&tbm=isch&sa=X&ei=zwrjUaPaIsePOIa-gLgL&ved=0CAkQ_AUoAQ&biw=1024&bih=491#facrc=_&imgdii=_&imgrc=cpZBkPiU72wl_M%3A%3BbeKh2GyIvaMcEM%3Bhttp%253A%252F%252Fimage.slidesharecdn.com%252Ftheresponseratesofpersonalizedcross-mediamarketingcampaigns-100512090546-phpapp02%252F95%252Fslide-1-728.jpg%253F1273677919%3Bhttp%253A%252F%252Fwww.slideshare.net%252FMarketPathAC%252Fthe-response-rates-of-personalized-crossmedia-marketing-campaigns%3B728%3B942

Reclame

Tristeţi hibernale


Sunt tristă când văd că oamenii ignoră cele mai elementare reguli de comunicare. Doar două exemple, azi.

1. un telemarketer dintr-o echipă pe care nu o pot califica decât ca decăzută, de la Vodafone. Sună, lansează fals „am nişte veşti foarte bune”, fără să întrebe dacă ai timp şi chef să vorbeşti cu ea. M-am enervat aşa tare că nici nu am mai înţeles ce voia să spună de internet mobil. Şi nici nu mă interesa oferta aceea extraordinară. Şi doar cei şapte ani de acasă m-au oprit să îi spun ei şi managerului ei că e un script de toată jena şi că se poartă de parcă ar avea drept clienţi o masă de retardaţi. Cu obrăznicie, îmi spune că să mă mai gândesc, şi că e sigură că o să accept oferta. Fetiţo, confunzi agilitatea de vânzări cu tupeul mitocănesc.

2. Un nene îmi trimite un mail kilometric în care îşi face apologia propriilor cunoştinţe despre bazele de date. Crezând că toţi destinatarii sunt la fel de proşti ca potenţialul client de internet Vodafone de mai sus şi că vor cădea pe spate şi vor cumpăra imediat de la el. Îl sun. Mă recomand. Îi explic că l-am sunat prieteneşte ca să înţeleagă de ce nu îi va merge acest direct mailing. La modul cum era scris, poate că va tenta clienţii complet începători. Sau proşti ca noaptea. Uşor iritat, dar civilizat, îmi mulţumeşte, după ce îmi spune că noi am cumpărat de la el baze de date. Noi nu am cumpărat. Noi primim date direct de la client. Penibil.

Dacă ne-am pune, măcar pentru treizeci de secunde, în pielea celui de la celălalt capăt al reţelei, firului etc şi ne-am întreba ce doreşte să audă, am scuti multe reclamaţii, şi mai multe eşecuri şi, iată, şi cerneala care curge ca să descrie încă şi încă o gafă.

legătura între portocaliu şi gândire


Am primit mult mai multe felicitări şi cadouri decât anul trecut. Probabil că oamenii se uitau, atunci, cu spaimă spre criză, iar azi ştiu cam cu ce se mănâncă … şi e digerabilă.

două cadouri foarte dragi , în afara unei Herta Muller primită de la draga mea Lidia, au venit de la ING si Supercard. Ambele, întâmplător, portocalii, la fel de portocalii ca emitentul abonamentelor Delfin, Pinguin şi alte mamifere mai mult sau mai puţin cântătoare.

De la ING, un pomişor de Crăciun pe care ţi.l poţi face tu, cu abţibildurile din dotare. De la Supercard, un glob pe care o  mână sârguincioasă a scris iniţialele mele. Ambalată într-o cutie portocalie magică, cu o fundă spectaculoasă, cu argintiu. Cutia am lăsat-o, cu părere de rău aproape, sub brăduţul de la birou.

De ce iubesc atât de mult aceste semne de aducere aminte? Pentru că amândouă, în felul lor, sunt pentru mine. Nu felicitarea aia generică de firmă pe care nu ştii cum să o arunci mai repede la coş, chiar dacă ţi-a scris-o cineva simpatic. Şi nici pârdalnicul de coş cu vin şi cozonac. Nu. Ceva care a fost făcut pentru tine. Cineva care s-a gândit la tine, într-un fel sau altul.

Una dintre găselniţele CRM-ului a fost rata uriaşă de răspuns la campaniile personalizate. Fiindcă, dacă găseşti o legătură clară cu ce face, ce vrea, la ce aspiră primitorul misivei, poţi să nu îi scrii numele. E mai puţin important. Înţelege că e ceva relevant pentru el. Şi dacă îi scrii şi numele… atunci ştie că nu e un cadou accidental, ci unul bine intenţionat.

Sunt un om tare norocos.

Personalizare. Depersonalizare. Schizofrenie


 

brand personality, pana la ultimul detaliu.

brand personality, pana la ultimul detaliu.

 

Suntem, fără discuţie, un mediu schizofrenic: În aceeaşi zi în care o adunătură de oameni vorbeşte despre extra-mile-ul pe care trebuie să îl faci ca să cucereşti clientul sofisticat, în care mergi cu personalizarea până la a transforma un powerpoint într-un pacheţel după chipul şi asemănarea brandului pe care îl susţii, acţiunea desfăşurându-se într-o ultra locaţie, cu mobilă de bunici şi lambriuri de englezi, în piaţa din faţa celei mai urâte clădiri din Europa se desfăşoară manifestaţia taximetriştilor, care cer ceva, nu am înţeles ce, pentru că jurnaliştii de pe sticlă sunt prea preocupaţi de senzaţionalul blocajului de trafic ca să mai insiste asupra problemelor cu care, e limpede, oamenii ăştia se confruntă.

Şi tot în aceeaşi zi, o adunătură de parlamentari comunitari aruncaţi în întuneric de cine ştie ce conjunctură astrală îngrozitoare proclamă că în Europa trebuie interzise, pe motiv de discriminare sexuală, cuvintele domnişoară, domn, doamnă. De aici la cetăţenii iacobinilor şi tovarăşii comunismului totalitar mai e doar o aruncătură de băţ.

Nu ştiu ce sex au personajele care au putut propune o asemenea idioţenie, dar mă gândesc că le-ar trebui o mână de ajutor serios, doar-doar s-or lumina. Sau cinci ani de comunism, ca să le iasă apelativele non sexuale pe nas. Eu, una, nu sunt nici sufragetă, nici activistă. Cred sincer în inegalitatea dintre sexe, în atracţie, în completare şi în personalizare. Ce e bun pentru mine, nu e bun pentru celălalt. Eu sunt ok cu ideea că sunt femeie. Mi-ar plăcea să fiu bărbat o săptămână, nu ca să stau deasupra, ci ca să văd cum e să iubeşti o femeie. Să te bălăceşti în testosteron. Să ai umeri laţi şi păr pe urechi :))

Lăsând gluma la o parte, am scăpat de o înregimentare şi uite că ni se pregăteşte alta, mai nouă şi mai frumoasă.

Propun să eliminăm marketingul pentru bărbaţi, revistele playboy, o dată cu cosmo şi beauty shopurile. Ş.a.m.d. Şi, by the way, coaforul şi meciurile de fotbal, că irită sexul opus (pardon, ce politic incorect. Cum adică? Două sexe opuse???)…

Schizofrenie curată, zău aşa… Bine-aţi venit în cuibul de cuci europeni. Aşteptăm pupezele.