somnul națiunii naște monștri


Trăiesc într-o țară în care știrile sunt ținute de divorțul unei curve de un moșneguț, căsătoria unui model cu proaspăta sa pradă smulsă din mâna soției deținătoare, iar parveniții cu 4 x 4 mă claxonează fiindcă vor să facă dreapta de pe banda din stânga și eu le stau în drum.

Lucrurile care păreau odată foarte simple și clare sunt, acum greu de detectat. Bunul gust e primul care ne-a dispărut. Fincă putem. Șortul de baie purtat pe stradă, cu papuci de plastec. Rochia fără umeri purtată cu bretele de sutien. Bluza albă cu sutien negru dedesubt. Clește de plastic peste un coc de teatru. TRicou cu spate decupat și garnitură de copci pe dantelă ieftină. Multe grătaare de poorc moort. Într-un amestec aiuritor.

Disprețul față de cei din jurul nostru. Mergând de la mâncare stricată, la servicii proaste, la afișe scrise cu nepăsarea și necunoașterea de limbă română a arogantului care nu se sinchisește să controleze un text pe care îl propune clientului, sau care e atât de incult încât nu poate formula un cuvânt corect. Aici, în exemplu, nu vorbim despre o greșeală tipo. Nu, nu e decât o mare mârlănie.

Să continuăm cu mostre de viol al limbii române.

Care e pluralu de la poker? Pokere, normal, frățioare. Incult patronul locantei obscure, incult muncitorul producător de semne . Who cares.

Pentru îndulcire, niște înduioșătoare mostre de publicitare și semnalistică oscilând între arta naivă și faliile temporale. Oricum, sunt mai interesante decât nunțile de un milion de euro cu babuini dansând, reclamele pe care ăștia ni le bagă la sonor mărit ca să ne intre bine în cap și violurile de la ora cinci.

O prietenă bine  plimbată prin mintea oamenilor spunea mai ieri că toate aceste lucruri care ne agresează treptat sunt echivalentul  execuțiilor publice din piețele mari ale Evului Mediu.

M-am simțit extraordinar trei zile fără televizor și laptop. Chiar dacă am dat de cele mai stupide metode de semnalizare =)).

rolul (de)formator al comunicării


Am crezut, cred şi voi continua să cred că advertisingul e formă de creaţie, una de cultură, una de informare, una de educare. Orice ad care calcă cel puţin una dintre limitele etice mi se pare ieftin, manipulativ, condamnabil, şi lista poate continua.

Cel mai recent exemplu, o secvenţă dintr-un lung şir de flash-uri, unele mai fericite, altele mai ne, e reclama la dedeman.  Linia derogatorie care unduieşte ca poteca de munte de la amor la sex, dragoste, căsătorie şi relaţie de cuplu, în general, a punctat din nou. Eu nu aş fi aprobat asemenea execuţie, chit că vine de la McCann.

Să presupunem următorul scenariu. Copilul tău, în vârstă de 4-5 ani, se joacă în faţa televizorului, aşa cum se întâmplă în majoritatea apartamentelor româneşti de bloc. Televizoarele, după 1989, au coborât de pe comode pe măsuţe scunde, special croite ca să asigure unghiul corect de privire de pe canapeaua din sufragerie. Copilul tău, deci, vede o scenă de normalitate din viaţa unei familii. Ea face curat, în timp ce el stă tolănit pe canapea şi se uită la meci.  Uşor enervat, el îi spune să se dea la o parte, sau să închidă aspiratorul.  Apare şi line-ul – schimbă ceva în viaţa ta. Doamne-ajută. Apoi se dovedeşte că acel ceva e o cutie de vopsea. cool. Încă o şansă ratată.

Nu sunt feministă. În familia noastră, exista un split clar de sarcini între mama şi tata, astfel încât munca să fie relativ egal împărţită. În familia mea, el dădea cu aspiratorul, iar copilul, proaspăt avansat la stadiul de adolescent, spală rufe şi vase. Găteşte când nu mă simt bine. PENTRU CĂ LOCUL BĂRBATULUI NU E PE CANAPEA, CU TELECOMANDA ÎN MÂNĂ, ci în familie, participând cu ce poate şi cum se pricepe, damn it.

Iar creativului care a conceput această minunată reclamă îi doresc o pereche care să nu pună mâna pe nimic, ca să nu îşi strice manichiura, şi atunci să vedem cât îi place modelul larg difuzat la ore de maximă audienţă.

o lume de oameni originali


Căutând ceva pentru blog, dau peste două fotografii ale răpitoarei Giselle Bundchen, vikinga care ne ia minţile nouă, femeilor, în fiecare catalog Victoria’s Secret, iar bărbaţilor, oricând 🙂 .

Nu mă pot opri să mă gândesc la Dorna. Giselle zero, Dorna unu. Îmi place apa de la Dorna şi o cumpăr. Îmi place şi campania cu natura şi oraşul.

S-au înfipt în mintea mea aşa adânc, că mă uit la Giselle şi mă duc să aduc sticla de apă. Dar nu despre asta voiam să scriu, ci despre o altă ciudăţenie a minţii umane (sau poate doar eu am luat-o razna). Lucrez acasă, las televizorul să râşnească, şi trag cu urechea la reclame în timp ce fac slide-uri şi rapoarte.

Aud la Pro TV în capătul coloanei care face promo la filmele din perioada imediat următoare ceva de genul „fii original”.

Hm, îmi spun. Ia să vedem, e parte din campanie? Caut. Motorul e doar pentru video, site-ul a ajuns aşa orientat pe telespectator încât e imposibil să găsesc ceva.

Mai mult, suna foarte mult ca ultimul line de campanie pe care l-am auzit la travel and living, în care arată ei o fătucă în faţa unui zid de cutii poştale, şi doar a ei e colorată în stilul anilor ’70.

Astfel încât nu îmi mai rămâne decât să închei cu gândul că toată lumea a respectat sfatul lui tataia Barwise, şeful de catedră de Marketing de la London Business school, şi s-a pus, serios, pe inovaţie în anul crizei.  Trăiască Mobexpert, care s-a prins de kestie.

Un brand de mare excepţie


Zi de primăvară, până-n seară… că pe urmă a început ploaia de octombrie.  Lângă un Herăstrău prea plin de lume dornică de zile calde şi de flori, că deh, vin Floriile, traversând către cartierul odată interzis, găseşti un outdoor – accidental –  de mare excepţie. Pardon, escepţie.

Gardul din imagine, alunecat, ocult, într-o nişă a tipului din care se pare că nimic nu îl mai poate scoate, nici măcar graffitti-urile nervoase, de adrenalină, a puştimii care sancţionează tot ce prinde, e străjuit cu mare siguranţă… de Dacia preistorică din imagine. Cool, man, mai ales dacă trebuie să ajungă la intervenţie. Mă întreb dacă firma e una şi aceeaşi cu aia de pe Internet, care zice că ştie, poate, face, drege. Că, dacă da, e rost de măsuri de urgenţă =))

marketing. o profesie care (se) schimbă.


La CEEMS, unul dintre subiectele interesante se referea la unde e şi unde se duce profesia pe care o iubim atât de mult.

Chiar dacă pornirea e cam aceeaşi, adică marketing e departamentul ăla care face un poster pe care scrie ce zic eu, producţia, sau vânzările, sau operaţiunile, perioada asta de criză a determinat consiliile de conducere să ridice ochii din rapoartele de vânzări şi să îl întrebe pe omul ăla care trebuia să tipărească afişe ce se întâmplă.

O criză providenţială, aş zice, pentru că că a adus înapoi în focus clientul şi strategia. Ce i se întâmplă clientului când dă de tine.  Ce vrei tu, de fapt, pe termen lung.  Researcherul şi strategu capătă din nou credit în jurul meselor de consiliu. Sunt ascultaţi, întrebaţi, consultaţi.

S-a vorbit despre câini şi pisici, dar şi despre fermieri şi vânători. A cere unui marketer să îţi facă încă un afiş de discount e ca şi cum ai pune fermierului arcul şi săgeţile în mână. Te va detesta, mai ales că , excitat de acţiune, ai călcat pe proaspăt plantatele legume de primăvară.

E împotriva naturii umane să faci dintr-un builder un reaper. Din păcate, în multe ţări din Europa centrală şi de răsărit, şi România nu face excepţie, obsesia nebună a cifrelor duce exact la tipul ăsta de schizofrenie. Zicea Ramakrishna într-una dintre parabolele care mi-au luminat stagiatura că suntem ca peştii prinşi în năvod. Mântuiţi nu sunt cei care se zbat, pentru că aceia ajung în tigaie. Scapă doar cei care realizează că trebuie să sară peste marginea năvodului.

În contextul ăsta plin de frustrare şi speranţă, am avut plăcerea să văd oameni care au mai povestit pe la aceleaşi conferinţe la care am fost invitată să vorbesc, am cumpărat minuni, ca de fiecare dată la Cărtureşti, şi am băut un ceai Sencha miiinuuunaaat, ascultând o prezentare destul de plată despre o organizaţie destul de plină de resurse. O comunitate de 15.000 de marketeri se adună sub patru litere: IABC. Profesional, interesant.

Member Job Responsibilities

poftă bună, treci în pat.


ne trebuie. vrem.Seară minunată, la mare. Clinchet de clopoţei de vânt, din scoici, fluturări de materiale albe, lumânări adăpostite în cochilii de sticlă transparentă. Bucătarul de trei stele pregăteşte tot felul de minunăţii ale mării. Sosuri complicate, pane-uri cocoloşite cu umbre de şofran, grill-uri marinate prin cine ştie ce poţiuni complicate.

Vinul curge in sticlele personalizate cu sigla locaţiei. După care – oroare- remarci şerveţelele albe,  ieftine, tipărite la metru, cu o reclamă stupidă la o marcă de prezervative despre care lumea zice că sunt strâmte (să fie doar ambiţiile de macho român?…), cu o culoare pe lângă roşu bordeaux, dar spre maro… Respingător? Abject?

Deşi fructele de mare au renume în privinţa proprietăţilor lor afrodisiace, a aduce vorba de epilogurile erotice e cel puţin forţat, din multe, multe motive. Dar principalul e că nu eşti obligat să treci în pat direct de la masă, decât dacă vorbim de cine ştie ce prestaţie profesională din breasla cea mai veche din lume, cu plata în natură contra cină elegantă… sau că o marcă de lounge beach bar s-ar potrivi mai degrabă cu Durex… sau că şerveţelele de hârtie, mai ales cele tipărie cu sigle suspecte, nu au ce căuta la o crâşmă care ia zece lei pe o cola mică-mică…

Evit să citez mărcile, pentru că ruşinea brand managerului de prezervative şi cinstea asocierii cu o marcă premium sunt contradicţie în termeni. Dar şi pentru că, în ciuda afluenţei de silicon, îmi place acel beach bar. Sper că proprietarul, care a investit o grămadă în concept, arhitect, branding în sine o să ia cravaşa şi o să le croiască dobilanilor care au comis gafa câteva linii zdravene pe cefele late şi bronzate, poate mai dinamizează puţin circulaţia sângelui dinspre stomac spre creier, şi nu în jos, cum s-ar putea deduce din mesajul şerveţelului păcătos.

Step One


Marketing. Subiect de glume pe la fine de secol trecut. Disciplina de absolvire de prin inalte scoli. Buzzword. In definitiv, de ce s-ar apuca un om sa povesteasca de marketing cu altii?

Pentru ca te apuca pandaliile cand vezi ca lumea se asteapta sa faci un logo si sa tiparesti o imagine frumoaaaasa, cu un brand maaaare, care sa minta frumos clientul?

Sau pentru ca, intr-un impuls de sharing, accepti sa conduci o teza si vezi ca personajul cu pricina nu a citit nici macar cartile din anul intai?

Sau fiindca, in felul tau, crezi ca poti ajuta un grup de profesionisti, dintre care unii deschid scoli, altii ateliere, iar altii cauta in van specialisti pe care nu ii gasesc niciunde.

Si, in final, fiindca nimic nu traieste fara miez. Un om care se imbraca in armani, dar vorbeste de la mahala. O companie care arata un P&L impecabil, dar despre care angajatii degaja zvonuri sulfuroase. Un produs cu ambalaj minunat si gust ingrozitor.

Sa revenim, deci, la ceea ce este adevarat, pentru ca minciunile dureaza putin. Sa dezbatem ce putem dezbate. Mai multi gandesc mai bine decat unul singur, cu exceptia cazului in care sunt manipulati in masa. Asadar…

Si acum nu imi mai ramane de facut decat sa ascult intrebarile si sa sper ca am macar o parte dintre raspunsuri.