Lungul pod dintre realitate şi vis

la vânzătorii de mapachoTreziţi devreme, fugim în piaţă, din nou, penzru ultimele cumpărături. Avem de cumpărat fructe pentru drumul cu barca, 15 kg de palo santo pentru ceremonii, 200 de ţigări mapacho pentru şamani şi alte trăsnăi de acelaşi fel. Funi le lasă în urmă, ca să putem să le colectăm pentru dusul la barcă, apoi îmi dă oră de plecare 9.30 în loc de 8. Îmi amintesc pe loc că timpul shipibo e relativ, şi curgem, mai departe, prin piaţă, prin noroiul de pe jos şi printre vietăţile ucise în scopul consumului.

pui, proaspeţi...Mă bucură tumultul de fructe exotice: lime, papaya, ananas. Cu toate cele bifate, plec înapoi spre hote, ca să îi prezint lui I. trofeele – pipa şi mapacho-ul. Nimeni nu bănuia ce succes aveau să înregistreze.

Mă aşez la breakfast-ul de dietă, fără zahăr, fără sare – ouă la tigaie, smoothie de papaya. Ceai fără ceai. Apoi începe lunga aşteptare, căci de la nouă şi jumătate au trecut aproape două ore. Funi aşteaptă şamanii la avionul de Pucallpa, care întârzie, ca de obicei: Star Peru e o linie tare nărăvaşă. Când pleacă prea repede, când prea târziu. Plecăm, în fine, spre speed boat, printr-o ploaie torenţială, care se domoleşte un pic, cât ne ajută oamenii din trib cu căratul rucsacilor către barcă, pe scările abrupte şi podeţele şubrede, din lemn. ???????????????????????????????La volan, Guillermo – băieţelul pe care l-am admirat făcând năzbâtii anul trecut – e mai mare şi mai liniştit. Tronează pe locul căpitanului până când vine cel care urmează să conducă în viteză, peste valuri şi zambile de apă, până departe. Oscar, şamanul principal, e cu noi în barcă, un chip imobil, parcă cioplit în piatră, dar scanând cu răbdare şi curiozitate interioară pe fiecare dintre noi.

guillermo

Vorbisem cu Funi ca de la confluenţa lui Manati cu Amazonul să luăm barca mică, pentru a putea savura priveliştea… dar barca mică a dispărut, aflăm mai târziu că au vândut-o, aşa cum au vândut şi vacile. În bărcuţa deja plină cu provizii nu ne putem urca şi noi, şi rucsacii. Aşa că varianta pică şi Funi ne duce cu barca rapidă până la Nuevo San Jose. Avantajul e că facem doar trei ore în loc de nouă… dar în zgomotul bărcii pierdem inducţia de grup şi nu apucăm să vedem păsările plutind moale în faţă, pentru că se sperie şi zboară cu mult înainte ca noi să ajungem acolo.

the FantasyLa un moment dat, ne oprim după ulei, sau benzină. Barca e prea mare ca să poată intra în mini-portul sătucului de unde se pot găsi lichidele preţioase, aşa că primim ajutorul unui sătean tare arătos, care suscită comentariile şi fanteziile întregului grup. Drept e că arată tare bine :), oamenii ăştia au umerii laţi, de la vâslit, şi pătrăţelele reglementare pe abdomen. După ce primim uleiul pentru pus în bezină la schimb cu suspinele prelungi, pornim mai departe, prin peisajele rupte din National Geographic.

lin ca laculpădurile se reflectă în apă, avem o junglă deasupra luciului şi una dedesubt, misterioasă, bântuită de marii peşti, Mamele Pământului, cum le spun indienii shipibo.

Apele au scăzut cam cu un metru, după urmele de pe plante şi mal. Mulţi pomi sunt înfloriţi, alţii au fructe. funi ne spune că nu sunt de mâncat, doar se coc, pică în ape şi le mănâncă peştii. Păcat, erau roz şi păreau tare gustoase. Trecem pe lângă copaci plini de cuiburi de pasăre ţesător, care atârnă ca nişte lacrimi imense, ţesute cu răbdare. Se pot vedea micile intrări pe care le folosesc păsările ca să pătrundă şi să iasă din cuib. Poziţia le fereşte de şerpi şi alte lighioane consumatoare de ouă şi pui.

un pod lung şi misteriosLa confluenţă, I. găseşte o pălărie de pai, uitată de cine ştie ce localnic. Cu un şnur de piele tare arătors, pălăria, ţesută mărunt, nu e revendicată… a lui s-a pierdut în avion, cea cumpărată în Iquitos va deveni un cadou de apreciat pentru Oswaldo, fratele lui Funi, aşa că proaspăta pradă este adoptată imediat, iar noul proprietar arată bine cu ea 🙂

Ne apropiem de sat, dar nu mai oprim în portul ştiut, ci înainte de el. Tabăra s-a separat de sat, iar Funi a construit o pasarelă prelungă, fermecătoare, care duce de la apele Manati-ului la căsuţa lui. Solidă, pasarela ne poartă în farmecul visului din miezul junglei. Suntem aşteptaţi cu masa, şi în timp ce barca rapidă pleacă noi primim prima masă cu peşte (fireşte).

Căsuţele sunt curate, repartizăm familiile de suflete astfel încât să înceapă procesele de descoperiri reciproce şi, curând, mai exact la şase, se lasă seara, matematică, de ecuator. Mâine dimineaţă, la şase, va răsări soarele. După patru avioane şi o barcă, e deja târziu şi lăsăm pe mâine desfăcutul bagajului. La şase vom suna clopoţelul.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s