de ce nu afișez un pătrat negru la fotografia de profil


Tuturor ne pare rău pentru cei plecați brusc, în accidente colective. E ca și cum un grup de suflete, statistic vorbind, și-ar fi terminat, treaba și au decis să plece. Și, cum noi, românii, avem talentul dramei, împrăștiem ce e dramatic. Ne ajută și media.

Am învățat de la Dalai Lama că atitudinea corectă față de tragedie este nu mila, ci compasiunea. Care este diferența?… Compasiunea este o atitudine activă. De a face ceva ca să ajuți. Dacă vezi un câine slab pe stradă, nu zici ”vai, sărăcuțul de el”. Te oprești la prima alimentară și îi  iei ceva de mâncare. Asta e diferența. Așa încât, în marea de dramatizare care ocupă orice eveniment de tipul ”plecări bruște”, cu toate posturile profitând jenant,aducând copii proaspăt orfani, în stare de șoc, în fața camerelor, și filmând sicrie, putem face ceva diferit.

Este vorba de susținere, ajutor, speranță și păstrarea unui echilibru care să armonizeze  stressul traumatic, nu să îl  amplifice.  Dacă lucrezi în media, gândește-te ce faci ca să aduci speranță într-o zonă scufundată în disperare. Bucuria într-o jale cumplită. Centrarea, într-un mediu confuz din cauza acestei traumatizări excesive.  Dacă ești un om obișnuit și nu cunoști pe nimeni care să aibă nevoie de ajutor direct, pune mâna pe digipass și trimite câțiva lei în contul Crucii Roșii (mie mi se pare organizația cea mai titrată, are obișnuința lucrului cu dezastrul) sau unde crezi tu că e mai bine.

Dacă acceptăm ideea că fiecare dintre noi este un câmp electromagnetic (și aici nu mai vorbim de speculații ezoterice, ci de fapte demonstrate științific) și câ există interferență între câmpuri, cu alte cuvinte, energia câmpului se modifică la contactul cu un alt câmp, înțelegem că, atunci când intenționăm Bine, se întâmplă Bine. Cu alte cuvinte, nu ne ajută să jelim la comanda presei vizuale, audio, scrise, ci să susținem activ, cu decizia de a fi o Sursă care împrăștie Binele.

Există o rezonanță stranie, pe care unii dintre noi o înțeleg, și pe care o poți folosi activ, disciplinat, încăpățânat, hotărând să fii tu cel care ține lumina aprinsă într-o cameră întunecată. Mulți dintre cei cu care am avut onoarea de a lucra au aplicat metoda în medii încărcate de negativitate, competiție, asuprire, ură, invidie, furie. Funcționează, fără greș, de fiecare dată.

Dacă ar fi să aleg o fotografie de profil pentru azi, aș alege Soarele. E cea mai înțeleasă sursă de lumină, căldură, viață. Intenționând ca lumina aceea să creeze o diferență azi.

Între victima socială, prizonieră în stări afective amplificate prin șantaj emoțional, și cel care trăiește conștient există o diferență mică, dar de mare impact: a alege în fiecare secundă ce să faci, atent la ce ți se întâmplă și ce se întâmplă cu tot ceea ce percepi împrejur. E un fel de măiestrie în arta de a trăi. Și asta nu înseamnă să defilezi insensibil la ceea te înconjoară. Înseamnă să alegi să faci ceva cu durerea, suferința, tristețea, și să devii tu lumina care lipsește, iubirea care lipsește, protecția afectuoasă sau alinarea.

De aceea, astăzi nu pun un pătrat negru la fotografia de profil, dar voi face un drum la bancă. Și mă voi îmbrăca în roz pentru asta, fiindcă e o culoare iubitoare. De iubire avem nevoie acum, nu de mai multă dramă.

Anunțuri

Cu şurubelniţa şi patentul prin minte


Iadul nu există. A spus-o Papa Francisc, mai calificat decât mine la specialităţi din astea. Aş completa, cu vocea aia mică de spiriduş care vine şi te gâdilă pe la picioare, că pe Iad îl confecţionăm noi, aşa, ca la artizanat.

Am un miliard (circa) de exemple în care oamenii s-au decis să îşi şurubărească puţin mintea ca să intre în atitudine pozitivă şi li s-au întâmplat miracole, mai mici sau mai mari. Când eşti pregătit, subconştient, pentru lucruri bune, poţi să le recunoşti mult mai bine. Şi asta vine dintr-un antrenament încăpăţânat pentru a închiria camera proprie în blocul Pozitiv.

Ştiu, e refren vechi, şi s-a tot folosit. Să o luăm concret. 😀

Nu poţi fi pozitiv când te uiţi la cineva şi vezi ce e rău.  Dacă, totuşi, ai văzut ceva în neregulă, ţine-ţi gura sau exprimă speranţa că omul respectiv va fi [varianta pozitivă a lui naşpa]. Uită-te din nou, de la zero, la persoana respectivă şi alege ceva care e bun. Ancorează-te în acel ceva. Asta o să te ajute să îţi schimbi energia şi ceilalţi nu te vor mai percepe ca insuportabil 😀

Nu poţi fi pozitiv când te uiţi la tine şi te critici. Suntem hipnotizaţi cu toţii de un model extraordinar de imposibil, de pe copertele revistelor sau din cine ştie ce confecţie mentală. Atât de mult ne autocriticăm şi ne judecăm, încât uităm care sunt punctele noastre forte. Venim cu toţii pe lumea asta cu o căruţă de talente. Exerciţiu personal: fă-ţi o listă cu lucrurile astea şi practică-le cu disciplină. Să nu treacă zi de la Dumnezeu să nu fi exercitat măcar unul dintre aceste talente.

Nu poţi fi pozitiv când eşti cu mintea aiurea . Dacă nu ai atenţie pentru ceea ce te înconjoară, cum ai putea să remarci ofertele interesante pe care ţi le face Universul? De exemplu, conduci maşina şi constaţi, după o vreme, că există un loc pe o stradă unde, brusc, îţi vin idei, sau inspiraţie. Ai putea face asta dacă eşti cu muzica mergând şi cu mintea prin regretele trecutului sau îngrijorările viitorului? Nu cred. Mie nu-mi iese decât când în cap e linişte.

Nu poţi fi pozitiv când eşti nemulţumit. Energia curge acolo unde se îndreaptă atenţia. Dacă atenţia e îndreptată spre lipsă, atunci lipsa se va consolida. Dacă e îndreptată spre boală, atunci boala se va extinde. Dacă, însă, suntem concentraţi să fim recunoscători de câte ori am plătit o factură la timp, pentru că am avut banii, să ne bucurăm că în viaţa noastră sosesc oameni buni, să ne gândim ce important e să te trezeşti şi să vezi cât de bine funcţionează corpul, atunci o să avem şi abundenţă, şi iubire, şi sănătate.

Nu poţi fi pozitiv când comentezi ce fac alţii greşit, cu scopul de a denigra persoana respectivă. Poţi folosi exemplul… dar nu da niciodată nume. Dacă e ceva ce nu îţi place la cineva, deschide gura şi spune. N-o face spunând „eşti imperfect”, ci vorbeşte la persoana întâi: „ceea ce spui sau faci mă face să mă simt…” şi spune cum te simţi. Cu onestitate şi autenticitate.

Nu poţi fi pozitiv când vrei să fii în centru, tu şi durerea ta sau tu şi extazul tău sau tu şi talentul tău, şi toţi ceilalţi să te vadă, să te asculte şi să te urmărească. Vorbeşte mai puţin decât asculţi. Când vorbeşti, mai bine pune întrebări decât să faci afirmaţii.

Nu poţi fii pozitiv când n-ai iertat. REsentimentele şi întoarcerea în trecut regenerează situaţiile care ne-au durut, şi atât timp cât energia lor este resuscitată, nu vom avea loc să ne detaşăm de ele. Poţi schimba trecutul prin ceea ce faci în prezent: şi anume să îţi schimbi atitudinea faţă de trecut. Să îi ierţi pe cei ce ţi-au greşit (sună cunoscut, nu?) şi să mergi mai departe cu seninătate, în etapa cea nouă din viaţa ta. Gustă etapa asta, palpeaz-o, imersează-te în ea şi exploreaz-o, cu curiozitatea unui copil, fără să critici, fără să judeci, fără nicio umbră de vinovăţie, a ta sau a altuia. Nu poţi umple o ceaşcă plină… aşa că ea trebuie golită, ca să îţi pui o gură de ceai proaspăt, gustos şi savuros.

Şi vei vedea că lumea ta se schimbă, şi că în loc de o grămadă de oameni care nu îţi plac o să înceapă să te înconjoare oameni minunaţi, lucruri minunate şi locuri minunate. Pentru că  trăim într-o lume de oglinzi, în care, când arătăm cu degetul spre cineva, alte trei degete arată către noi… şi pentru că ceea ce ne deranjează la alţii este o reflexie a unui aspect la care şi noi, personal, mai avem de lucrat. Aşa că ia-ţi şurubelniţa şi patentul şi treci la demontat mintea. Pentru că poţi.

Şi, dacă ai chef, încearcă oricare dintre reţete trei săptămâni şi scrie un răspuns, să aflăm cu toţii cum a  mers 😀

ieşirea din crisalidă


Gătind o masă de Crăciun altfel, constrânsă de necesităţile pregătire pentru cura de dezintoxicare avansată din Amazon, reflectam la ce mi-a adus 2012. Principalul proiect la care mă gândeam nu a ieşit… probabil o să se întâmple când i-o veni timpul. Dar câte alte minuni s-au întâmplat anul ăsta! Am învăţat cu înţelepţii din inima verde a Pământului. Sfârşesc anul cu un inel pe mână, un suflet pereche, cu inima plină de tot ce am primit, şi cu bani în cont. Am făcut proiecte din ce în ce mai pline de miez. Din boxa micuţă, albastră, primită de la cineva tare drag, căruia îi datorez sănătatea mea mintală, curge muzica mea de suflet. Frigiderul e plin cu mâncare bună şi frumoasă, pe cuptor se răceşte turta dulce, iar sub brad stă pitit cadoul pentru copilul meu. Am pe terasă o grămadă de vrăbiuţe care mănâncă seminţe de pe tava imprimată cu fructe de vară târzie. Există oameni care îmi scriu mesaje care încep cu Mulţumesc (eu vă mulţumesc, Raluca, Cristina, Ileana şi tuturor celorlalţi care nu încap într-o postare pe blog).

Şi, amestecând în supa cremă de praz cu cartofi, am realizat că, probabil, ăsta e primul an în care am trăit cu adevărat, aşa cum trebuie, pentru că e anul în care m-am pus, constant, pe locul al doilea după ajutorul oferit cui are nevoie şi strigă. Cu zile mai complicate, în care nu ştiam la ce telefon sau email să răspund mai întâi. Cu zile mai simple, în care am plutit în seninătate.

Dar mă simt ca un fluture care a ieşit, în fine, dintr-o crisalidă în care a şezut mult, mult timp. Mult mai mult decât ar fi avut nevoie. Înţeleg, în fine, ce înseamnă să trăieşti cu adevărat, conectat la tot ceea ce Este. Afară e soare, geamurile mele sunt decorate cu luminiţele de Crăciun, bradul verde e înconurat de lumânări verzi… şi totul e bine. Un an extraordinar. Aşa cum vi-l doresc tuturor pe următorul.

Mă duc să mă pregătesc de baia de lumină pe care o aduce, an de an, Crăciunul. Pentru că sărbătorim, de fapt, reîntoarcerea Luminii pe Pământ, nu?

A obține starea de grație


În fond, e o chestie de alegere personală. Dacă dai drumul la televizor, din ecran curge un jet de dejecții care îți spun ce rău e, ce rău urmează să fie, cât de mult se vor înrăutăți lucrurile.  Că se scumpește benzina. Că se distruge Roșia Montană. Că tații își ucid soțiile și își violează copiii. Că nu suntem în stare.

Poți să privești pe stradă și să vezi cum un stat se laudă că își îngrijește cetățenii, ridică stații de prim ajutor pentru zilele calde, în care nu stă nimeni și sunt cu zece grade mai mult ca afară,  și instalează toalete publice în care nu poate intra nimeni din cauză că sunt încuiate cu lacătul.

Poți să alegi să te agăți de toate astea. Sau poți să alegi să vezi ce e frumos, adevărat. Zborul de meduză al unei flori necunoscute care îți aterizează pe parbriz. Norii la apus. Bunătatea minunată a unui om pe care îl cunoști de mult timp, dar la care nu ai avut timp să te gândești cum trebuie ca să îl descoperi. Unii numesc asta fatalism. Eu îl numesc moment de grație. Și frumusețea e că nu are rost să aștepți  să ți le dăruiască Universul, Divinitatea sau oricine altcineva: va trebui să ți le obții fără ajutor. e simplu, simplu, trebuie doar o respirație, o clipă, o secundă de liniște în minte ca să plonjezi, ca un înotător fără echipament de scuba, în cea mai adâncă, liniștită și adevărată întâlnire cu Tine.

Legea Universală a Atracţiei


S-a vorbit extrem de mult despre acest principiu.  Că binele în toate formele atrage după el bine şi răul aduce rău. Uşor de pronunţat când eşti într-o perioadă bună a vieţii, greu de digerat când ai datorii, procese şi oameni care te tratează cu dispreţ şi răutate.  Un Lama Yeshe spune într-o sutră tibetană vechie de vreo mie de ani că pe cei care te tratează prost trebuie să îi priveşti ca pe profesorii tăi. În termeni moderni, e vorba de stress test. Cu cât rămâi mai pozitiv, cu atât şansele de rezolvare sunt mai mari. Uneori, în feluri aiuritoare, pogorâte parcă de la Vrăjitorul din Oz.

De fapt, cu toţii suntem nişte vrăjitori. Dacă am putea accepta ideea că gândul şi cuvântul dau formă materială întâmplărilor din viaţa noastră, poate am avea un pic mai multă grijă.  Maestrul Mikao Usui -fondatorul sistemului de dezvoltare personală Reiki – a postulat cinci principii de viaţă, dintre care măcar primele trei ar trebui să dea de gândit:

1. Doar azi. adică să nu te adânceşti în ieri, să nu aştepţi mâinele, ci să dai azi tot ce poţi da, de parcă acum ar fi momentul . „Now is the time” e de găsit şi în filosofia kahunas-ilor, magicienii hawaiieni.

2. Nu te mânia. Pentru că furia îţi face rău doar ţie. Şi apoi, ne înfuriem atunci când am avut aşteptări, ele nu au fost satisfăcute, şi ego-ul nostru pierde controlul situaţiei. Emoţiile de tipul ăsta se stochează în ficat şi bilă…

3. Nu te îngrijora. Lecţia delegării către Divinitate nu e uşor de învăţat, dar uneori trebuie să ridici privirea în sus şi să spui: „eu sunt prea mic. ia-o Tu.” Descărcarea de tensiunea corzii întinse pe care o trăim de câte ori suntem în circumstanţe-limită e o chestie de bun-simţ comun, la urma urmei. Dacă mă îngrijorez, nu fac nimic.

Celelalte principii sunt „munceşte cu recunoştinţă”, adică munceşte fără să munceşti, şi „fii bun cu ceilalţi.”

Revenind la legea atracţiei, am nenumărate exemple de prieteni, parteneri şi clienţi care au folosit-o, conştient sau nu. Scriu asta pentru că, se pare, trec printr-o perioadă de învăţare intensă :)). Dar o scriu din perspectiva aceea care clădeşte – mă uit, acum ca şi altă dată, la partea plină a paharului. Remarc cum „profesorii” mei, care au insistat să îmi producă toate necazurile şi tristeţile posibile, sunt loviţi de necazuri enorme – primul dintre ele fiind boala.  Mă bucur de lecţiile pe care le-am învăţat. Planificare, frugalitate, optimism.

Iar lucrul cel mai formidabil din toate este sentimentul pe care îl am de câte ori ajut pe cineva. E ca şi cum o mână mai mare şi mai luminoasă ar depune într-un fel de buzunar invizibil o porţie de întâmplări bune, neştiute, de fiecare dată când de la mine pleacă ceva în sprijinul cuiva. E ca un fel de download pe care tu îl faci către o persoană, iar de la server se lărgeşte automat banda, uneori de zece ori, pentru propriul tău download. E o parte din Legea Atracţiei şi un pas necesar pentru educarea pozitivă a minţii, cel mai năstruşnic şi greu de „dresat” aspect al nostru.