Ajun de Losar

20180216_065315

Slujba din dimineața asta este specială, e ajun de An Nou Tibetan. Ne sculăm la trei și jumătate, ne punem lanternele pe frunte și mergem la templul central. Mulți s-au trezit înaintea noastră și, cu toate că încearcă să nu facă zgomot, se simte foșneala aceea nerăbdătoare. În templu, ultimul rând este rezervat musafirilor. Așteptând în grădina cea minunată a casei de oaspeți a mănăstirii, aud greierii… da, greierii. Pisicile cântă serenadele miorlăite, de amor, iar în jurul meu, un fluture bezmetic zboară moale, ca de luna mai.

Ceremonia durează două ore și jumătate, în ansamblul de instrumente ne zboară energia pe canalul central o tobă uriașă și alte 24 de tobe mai mici, la care se bate cu un băț arcuit ca un semne de întrebare. Se suflă în tulnice, într-un fel de trompete care seamănă, ca formă, cu clarinetul și în melci mari cât un pumn solid de bărbat. Toate sunt ferecate și ornamentate în argint. Totul este un balet atent regizat. Călugării tineri vin cu ceaiul tibetan, sărat și plin de unt, apoi sunt urmați de alți călugări, cu coșuri mari, în care se află chapati cu cartofi. Bem și mâncăm la patru dimineața, în timp ce ceremonia crește ca energie, în valuri succesive, cu coregrafia ofrandelor prezentate și consacrate. E cea mai lungă ceremonie la care am participat, deși începe greu: gongul uriaș, de la intrarea în templu, sună din ce în ce mai insistent, înainte de a ajunge la o rezonanță continuă, mobilizând populația de călugări să se miște către slujbă.

Momentele de meditație alternează cu cele de vizual intens. La plecare, ca un reflux, marea de oameni (sunt peste 100 călugări care pparticipă activ, din cei 400 care locuiesc, efectiv, în mănăstire) se tretrage pentru ziua proaspăt începută. Mă bucur tare mult că oamenii din grup au ajuns să vadă așa ceva.

shiva rowNe așteaptă un mic-dejun cu ce vrem: ouă, pâine prăjită cu unt și gem, cereale cu lapte, hashbrowns. Ceaiul masala mă reconectează, și el, înainte de un pic te timp – plecăm la Boudha Stupa pe bucățele. Și ne tot rătăcim unii de alții, după metoda cunoscută 🙂 . Facem cele trei ture succesive, am în mână un carnețel întreg de aspirații și dorințe. Ale altora. În jurul stupei, aceleași magazinașe ne atrag la achiziții, înainte să ne strângem la mănăstire și să ne regrupăm. În patru taxiuri, ne ducem la Pashupatinath: suntem după Shiva Ratri, iar locul este înțesat cu sadhus, dintre care unii profită de libertatea oferită timp de trei zile de aumbla goi. Ansamblul este vizibil mai dărâmat de cutremur, prezența în masă a rătăcitorilor a dus la o cantitate sporită de gunoi, iar ghidul de ocazie, neinvitat de nimeni, ne spune lucruri pe care deja le știam, mai puțin că guvernul plătește o mică sumă, însoțită de mâncare și hașiș, ca să asigure transportul acestor sute de oameni înapoi, acasă. Traseul e același. În ansamblul în care a lucrat Maica Tereza nu se mai poate intra din cauza unor lucrări imaginare de consolidare, dar convoaiele funerare depun la picioarele noastre trupurile neînsuflețite, care urmează să fumege câteva ore pe platformele pentru săraci sau caste superioare, odată cu șiragurile de flori de crăiță, simbol al morții și al trecerii. Urcăm până la șirul de altare Shiva, flancate de aceleași maimuțe. Copiii scurmă cu un magnet în albia plină de cenușă a râului Bagmati, considerat cel mai sacru din valea Kathmandu-ului. Caută monede. Terasa în trepte are crăpături adânci. Nu s-a întâmplat mare lucru după cutremur, restaurarea abia acum începe.

tilopanaropaCoborâm către peșterile Tilopa / Naropa, pe care le găsim încuiate. Providențial, contra unei mici sume, apar și păzitorii, care descuie grilajele și ne permit să medităm. Senzațiile de dățile trecute revin, identic: un turbion care mă aspiră, vertical, în sus, cu o stare de pace și de bine contrară întregii atmosfere funerare din josul râului. Aștept, liniștită, să treacă toată lumea prin experiența meditației. Mi-am propus să funcționăm lin. Revenim în fluxul Vieții, trecândprin bazarul cu de toate și totul la fel. Sunt în același fir de pace din peșteri, pace care pare să nu se fi întrerupt niciodată.

20180215_124653Curgem până la taxiuri, cu care negociem prelung înainte să ne facem că plecăm și să obținem prețul cel bun pentru o jumătate de oră spre casă. Șoferul nu știe unde este mănăstirea, așa că ne lasă la Stupa. Suntem morți de foame și profităm de ocazie, ca să încercăm încă ceva din superbul meniu vegetarian-vegan al restaurantului mănăstirii. Căutând să găsesc sala de meditație, îl descopăr, accidental, pe managerul restaurantului – un călugăr binevoitor care face de la aprovizionare la contabilitate. Sala de meditație la care mergem e ocupată cu pregătirile pentru vizita familiilor călugărilor – gustări și cadouri – așa că primim, cadou, un templu întreg, patronat de Guru Rinpoche pntru sesiunea noastră de meditație de joia…

20180215_180040După amiaza curge lin, cu conversații despre ayahuasca și droguri și experiențe versus coșmar. La șase ne instalăm în templu. Călugărul care se îngrijește de acest spațiu ne-a pregătit pernele, trebăluiește, curios, și apoi ne ține câmpul frumos, parcurgând lent toate cele patru colțuri ale încăperii.

După așa o zi fabuloasă, nu ne mai rămâne decât o cină și o culcare devreme, căci mâine ne trezim, iar, la trei, pentru slujba de anul nou, care începe la patru…

Citește și

În numele lui Buddha, adidași și boluri