Autostrăzile Shipibo

Am intrat în rutina de tabără… te trezeşte lumina dimineţii, apoi repriza de Tai Chi care te face să transpiri abundent în mediul saturat cu vapori de apă. Bucătăria pare să aibă o problemă cu distribuţia uniformă a proviziilor pe zile: la micul dejun plouă cu fructe. Ei nu ştiu pentru că nu mănâncă aşa ceva. De obicei, îi găseşti cu farfuria plină cu peşte copt sau fiert, platanos şi orez. Pepene, Papaya. Ananas. Cumpărăturile au fost prăduite. Ne aşteaptă chapo, supa de banane… Sau banane natur 🙂

Funi e pregătit să ne plimbe azi. La opt, echipaţi cu cizmele cumpărate din Iquitos, plecăm să facem o vizită de curtoazie plantelor – maestre cu care vom lucra. Prima la care ne oprim este Renaquilla, liană groasă, întotdeauna cocoţată pe un mare arbore de suport, mustind lăptos remediul care detoxifiază, curăţă sângele, reprogramează celulele şi lucrează pe aparatul genital (e remediul de bază pentru HPV, de exemplu). Funi a tăiat o asemenea liană groasă şi ne-a arătat, dându-ne să gustăm, lichidul plăcut la gust.

Următoarea, în ordine geografică, este Saracura. Planta asta creşte aici, iar Funi a primit în ceremonie ayahuasca instrucţiunile referitoare la modul în care o poate găsi, culege şi prepara. Visez la o zi în care va fi energie solară aici suficient pentru un mic atomizor, prin care să pot trece toate extractele pentru a le pregăti de transport către Europa cea sufocată de medicamentul industrial. Saracura creşte în două regiuni. Prima a fost consumată şi acum Funi lasă să se regenereze populaţia de plante pentru a putea consuma sustenabil. Inteligenţa cu care acest om înţelege cum să lucreze cu natura şi pădurea apare şi reapare pe tot parcursul întâlnirilor noastre cu el. Are un nivel de percepţie superior multor absolvenţi de facultate şi multor oameni care cred că înţeleg spiritualitatea. Înţelege interdependenţa şi tratează natura cu un respect mistic: fiecare întâlnire cu plantele este precedată de un mic ritual de purificare, ca să nu aducem interferenţe negative în câmpul atât de curat şi pur al naturii. Funi insistă să respirăm aburul dimineţii care se degajă din patul de plante, apoi ne conduce la următorul punct de atracţie…

Lăţită pe baza unui trunchi de copac, o formaţiune uriaşă ca un fel de împletitură strânsă de rădăcini mici, fibroase, ca o blăniţă, arată ca o faţă mototolită, bătrână. Miroase a pământ, a rădăcini, a ciuperci, a proaspăt, a energie vitală. Dacă era să găsim un gnom în pădure, iată-l. Regele lor. Funi îl tratează cu mare respect şi comunică, la fel cum comunică cu toate plantele, şi cu această ciudăţenie puternică şi morocănoasă care ne acceptă omagiul şi ne va popula visele. Blăniţa se întinde sute de metri în jurul acestei formaţiuni, o vezi ca pe un covor sub frunzele moarte şi plăntuţele tinere, ca o mantie uriaşă pe care acest rege al subpământului o întinde, protector, în jurul domeniului său verde. Simţi cum cresc plantele aici, parcă se aude cum cresc şi cum pulsează, verde, vitalitatea între viaţă, moarte şi reinventare, în această porţiune de junglă în care noi suntem complet rătăciţi, dar Funi găseşte toate potecile ca pe ieşirile marcate din autostradă. Suntem într-o mare reţea de autostrăzi shipibo, fiecare ducând la un punct misterios de atracţie, doar de ei ştiut, şi în care am fost primiţi şi noi, veneticii, ca să reînvăţăm respectul faţă de ceea ce e viu, creşte şi înfloreşte, şi să reînţelegem cât de conectaţi suntem cu tot ceea ce este împrejurul nostru.

În acest concoct misterios, nimic nu este ce pare a fi, şi simţurile încep să ni se întindă ca nişte tentacule de caracatiţă, deschizând câmpuri noi de percepţie şi adulmecând, pipăind, evaluând dimensiunile noi, necunoscute ale universului întrepătruns care se încolăceşte în jurul nostru, ne cuprinde, ne adoptă şi ne face, parte din el, să devenim verzi, arborescenţi, îmbibaţi de al şaselea simţ al legăturilor de sânge cu ce e viu, parte din Reţeaua enormă care este jungla amazoniană.

Energia e densă, densă, parcă apasă pe cap, cu presiune, senzaţia e de prea mult. Merg ca în transă, mă trezesc meditând, sunt în urma grupului, I. a văzut şi vine să mă aducă înapoi de pe unde îmi umblă conştiinţa.  Simt nevoia să mă opresc ca să las corpul să absoarbă tot ce a primit în voiajul ăsta misterios, pe care  Funi ni l-a deschis, tăcut, aşteptând să ne prindem singuri despre ce e vorba. Nu apuc să fac asta, se simte presiunea şamanilor, care observă şi conduc, din nevăzut, grupul. Suntem transparenţi pentru ei, ne citesc perfect: fie sunt foarte experimentaţi la limbajul corporal, fiecare au scannerul la ei :D.

E interesant să vezi cum au protocoale separate de lucru, fiecare pe specialitatea lui. Funi ştie foarte bine să ţină spaţiile, Oscar lucrează pe vindecare, Toni ridică energia. Ne dezlipim din magie şi venim clefăind cu cizmele prin noroaiele fertile, organice, roşcate ale junglei înapoi, către masa de prânz, cu ouă, yucca şi chapo.

După amiaza curge lent, între problemele de tranzit ale participanţilor şi soluţiile ad hoc cu clisme făcute cu duşurile de campanie pe care le-am adus… Funi va regla, cu siguranţă, lucrul ăsta. Plantele lui fac corpul să ticăie ca un ceas elveţian.