Arcaneo

Ceremonia de aseară s-a terminat târziu, în noapte. Cu o stare de bucurie şi de a şti cum nu se poate descrie. Restricţiile au căzut. Acum putem, putem orice. Plecăm plutind, în noapte, după ce ne administrăm porţia de îmbrăţişare neechivocă, pe post de noapte bună. Mă trezesc în aceeaşi stare de plutire. Punctul magnetic nu este sala hamacelor, de data asta, ci spaţiul de ceremonie.

Mă aşez, mă cuibăresc, pentru prima oară după două săptămâni simt deplin contactul, pentru că în îmbrăţişarea prelungită, pe salteaua de meditaţie, totul se topeşte. Aşteptăm pe ceilalţi, sentimentul pluteşte în aer. Povestim despre ce am văzut, ce am simţit, visăm la brânză, vin şi ciocolată.

Am certitudinea că experimentul de salt prin care am trecut cu toată această grupă a reuşit. Aproape integral. 14 din 15 oameni au trecut la nivelul următor. Întreaga excursie este o deprogramare şi o reprogramare… Reîntoarcerea în realitatea liniară va necesita multă integrare şi ancorare, e cert. Dar putem folosi Puterea acum. Primesc indicaţiile de terapie: cap, inimă, mâini, apoi le redescopăr cu stupoare într-unul dintre textele de ceremonie pe care nu le-am citit cu atenţie şi nici nu le-am adâncit.

E vorba de o experienţă în care intenţia de conectare e esenţială. Totul se deschide. Portaluri de lumină deasupra fiecăruia dintre noi, cercuri liliachii care poartă conştiinţa din sediul ei în dimensiunile în care şi-a reamintit să călătorească. Suntem înconjuraţi de mantii de lumină care ne fac de neatins (cu excepţia ţânţarilor care trec prin orice 😀 ). Iar păstrarea stării ţine de o stare de echilibru, fără judecăţi şi prejudecăţi.

Toată echipa shipibo vine să ne ofere o ceremonie – ultima pe acest sejur – pentru reîntoarcerea în lume. Protecţie, readaptare, revenire la viaţa pe care o considerăm „normală”. Cavi, proaspătă ca o floare după ce azi-noapte a dansat în urma şamanului în ceremonia extinsă, îşi proiectează statura mică şi lumina cea mare în cântecul de deschidere – total diferit faţă de ce ştim de la ea, Francisco cântă un cântec lent. Sentimentul de de gratitudine nelimitată. Ayahuasca rămâne plantată, leac de lumină, în corpul energetic. Apelabilă oricând.

Nu suntem din cale afară de gravi, nu ne luăm în serios. Ne jucăm şi ne amuzăm. „Am găsit o furnică în pantaloni. E moartă”. Şi ne prăpădim de râs. Pentru prima dată, ne e foarte foame de dimineaţă. Primim banane şi jucăm tir cu cojile. Nu nimerim, la fel cum nu am nimerit nici uşa aseară.

Arcaneo: toate leacurile se încheie azi. Vom merge în oraş, dieta s-a terminat, vom putea mânca şi bea orice, şi va fi bun pentru corp. Fără Arcaneo, poţi avea probleme.

Îmi vor lipsi:

sunetul tălpilor goale ale lui Cavi când dansează
şuieratul lui Francisco, conversând cu spiritul din sticla de plastic
mirosul de mapacho
îmbrăţişarea şi sărutul de dimineaţă al Roxanei
frazele lui Funi, care încep cu Bueno…
şi, mai ales, acel gen de contact fizic complet, care cuprinde mai mult decât corpul şi în care mă răsfăţ, mângâiată, în această dimineaţă.

Arcaneo se încheie cu o împărtăşanie în toată regula. Este apă cu sare. Sarea vine înapoi în vieţile noastre, odată cu realitatea tridimensională. Creştetul capului mai primeşte, încă o dată, piri piri, mapacho şi senzaţia aceea de mii de furnicuţe în coroană. Suntem artizani ai Marii Măiestrii, într-un loc pierdut (sau , mai bine zis, ascuns în jungla amazonului).

Funi ne roagă să fim de acord să participăm la petrecerea de adio, pe care o dă în special pentru a mulţumi tuturor celor care au muncit cincisprezece zile pentru noi. Acceptăm, neştiind ce va urma. Ce urmează e apocaliptic: apare furnizorul de entertainment, cu benzină, generator, boom boxes şi tv… şi, în templu, dansăm salsa de duduie podelele. Bere şi o băutură fermentată din yuca. Seamănă puţin cu braga de la noi. O jumătate de pahar e suficientă. Sir I. scoate de la ascunziş o sticluţă metalică, în care doarme un amestec de coniac foarte special şi grand marnier – petrecerea o ia razna şi dansăm, dansăm, dansăm în umezeala fierbinte a amazonului, până tricoul e complet ud. Dansăm cu frunze de palmier deasupra capului. Bucuria e imensă.

Undeva, sub casitas, dorm, îngropate, cristalele noastre. Cristalul de Baia Mare din colecţia mea este legat de pământul Inimii Verzi a planetei. Funi mi-a permis să iau o sticluţă de ayahuasca, pe care vreau să o folosesc ca remediu homeopatic şi pentru orgonii pe care îi am în minte.

Mă despart cu bucurie de tărâmul ăsta – pentru că – eu, cel puţin – că voi reveni aici, pentru a continua povestea care abia a început.