înapoi la şcoală

Picture 68221 octombrie.

sesiune de întrebări şi răspunsuri cu Dalai Lama.

Sunt patru secte în budism. Trebuie să aderi la toate sau să te limitezi la una?

Maeştrii tibetani urmează principii non-sectare. Al doilea Dala Lama a lucrat cu două tipuri de zeităţi.

Povesteşte cum a venerat o zeitate până la 74 ani, când a început să aibă ădoieli, apoi a aflat că acea zeitate nu era una benefică. Fusese eliminată din practică de către Dalai Lama III, de aceea nu era consacrată în practica curentă.  Le-a spus păţania profesorilor săi. Aceştia au spus: „Ce bine. Acum, că ai decis asta, mă bucur”. Cel mai tânăr dintre ei a fost pe deplin de acrod cu investigaţia. De 16 ani, pentru orice majoră pe care o are de luat, Dalai Lama face o investigaţie.

Atunci am căpătat toată libertatea de a primi învăţături de3 la alte tradiţii… Mai târziu, am devenit non-sectar. Aşa că, vă rog, judecaţi voi dacă am dreptate.

Lângă mine, un coreean bătrân stă turceşte , cu caietul pe rusac, ia notiţe canişte gândăcei pe foaia de hârtie.  Vine de foarte de parte, suntem foarte aproape. Jumătate din saltele de pe spaţiul „românesc” sunt onorate de prezenţa călugărilor, care ne-au rugat să îi primim şi pe ei în spaţiul liber.

Dalai Lama vorbeşte de intoleranţa religioasă versus solidaritate. Guvernele toalitare – e de înţeles – sunt împotriva lui. Nu mă port ca un ministru care spune doar da. Sunt un călugăr budist. Guvernul totalitar l-a descris ca pe un demon :). Întrebat de ce le e frică de el, a răspuns că din cauza cornului [de la pălărie].

Vă rog să gândiţi în felul non-sectar. Este mult mai bine. A înţelege toate explicaţiile din diverse unghiuri este un ajutor imens.

Ce ar trebui să facem dacă adormim în timpul învăţăturilor? Simţiţi-vă bine. Dar nu sforăiţi 😀

Suntem înconjuraţi de simboluri sacre. Dintre ele, melcul şi vaza sunt fascinante. Vaza care nu se goleşte niciodat  reprezintă ploaia vieţii, bogăţia, prosperitatea şi beneficiile acestei lumi.

Ce trebuie să facem ca să dezvoltăm un simţ al renunţării?

Parabolele continuă, Dalai Lama vorbeşte despre 10 martie 1979. Am căutat prin paginile web şi am găsit discursul lui de la data respectivă. Sărbătoreau 20 de ani de guvernare în exil. Iar evenimentul major este acceptul chinezilor de a permite exilaţilor să îşi viziteze familiile… Apoi, cu totul paradoxal, vorbeşte despre nodul vieţii.

Acest Nod al vieţii e un adevărat prieten. Ai mare grijă la meditaţie şi ceva exerciţii. Tragedia este natura Samsara. Oamenii care produc durere altora, EI sunt victimele. Au karma rea. Consecinţe negative. Un viitor greşit.

Acum, începem să înţelegem legătura dintre Nod , care simbolizează unitatea dintre înţelepciune şi compasiune, suferinţa celor despărţiţi de familii şi întrebarea referitoare la renunţare. Austriaca de lângă mine, foarte flower power în aparenţă, traduce cuvintele dificile pe micul dicţionar electronic. Între timp, Dalai Lama a ajuns la a doua parte a nodului – compasiunea.

„Prin durerea prin care trec, fie ca durerea celorlalţi să fie micşorată.” Compasiunea pentru duşmanul tău nu înseamnă să le accepţi faptele. La nivel de acţiune, trebuie să te opui relelor pe care le fac. Să îi opreşti. Dacă la nivelul acţiunii trebuie să te opui, în rol de actor poţi arăta compasiunea.

Castrarea pisicilor  e greşită. Controlul naşterilor.Dar, global,resursele scad, vedem încălzirea globală., OK. Dacă [suntem în] cantitate mică, calitate bun – asta e mai bine. Nu mai e sărăcie. În acelaşi fel… sunt prea mulţi câini în Dharamsala. Prea multă suferinţă şi boală.

În faţa noastră, His Holiness, Dalai Lama. În spatele nostru, în aerul clar şi parfumat al amiezii, păsările cântă . În soarele de pe terasă, călugării ascultă tot dialogul. Iar în spatele tuturor acestor lucruri, Himalaya, mon amour.

Cum pot găsi un îndrumător?

În Japonia, un prânz: calitatea e bună , dar cantitatea e mică. Bună. Ca o decoraţiune :D.  Mai mult decât un guru? Calitatea unui Lama e bună. 100 sunt ok. 1000 sunt ok.  Dacă nu sunt foarte calificaţi, atunci mai bine niciunul. Bazaţi-vă pe texte, nu pe persoană, dacă nu puteţi găsi un dascăl de încredere. Acesta este sfatul meu sănătos.

Înapoi la cele patru adevăruri

Ar trebui să nu cunoaştem suferinţa – dar nu e nimic de depăşit. Ar trebui să cultivăm Calea – dar nu e nimic de cultivat. Să înţelegem non-naşterea şi astfel stingerea negativităţilor. Odată ce aţi înţeles ce este sufeinţa, nu ne nimic care să necesite să fie depăşit. Odaă ce obţineţi segregarea nu mai esate nimic de atins. Odată pe Cale şi atins scopul, nu mai este nimic de atins.

LUCRURILE NU AU O EXISTENŢĂ INTRINSECĂ.

Atenţia se îndreaptă spre corp, hrănire şi fenomenele conştiente ale minţii.

  1. Adevărata natură a corpului acestuia este murdară (urâtă, rea). Emite dejecţii, se degradează. Aceasta ar trebui să vă reducă ataşamentul faţă de corp.
  2. concentraţi-vă  deplin asupra respiraţiei. Asta e folositor. Şi mintea noastră este foarte atrasă de lucrurile externe. Uitaţi de exterior. Respiraţi de 100 de ori. Respiraţia e mai subtilă decât obiectele exterioare.
  3. Ce e mintea? oamenii de ştiinţă nu au niciun răspuns. Budiştii din vechime au definit-o ca simplă experienţă şi conştienţă. De aici uneori se ajunge la starea de lumină clară. STaţi fără mişcare, opriţi amintirile despre trecut, viziunile, speranţele, îndoielile despre viitor.  La început, vă veţi simţi goi – e un fel de lipsă de gânduri. Rămâneţi mai mult timp stând nemişcaţi. După+ o perioadă mai lungă, veţi avea o senzaţie de luminozitate. Atunci aveţi experienţa schimbării momentane.
  4. pozitiv şi negativ, vezi comentariile de ieri.

Toate fiinţele sunt nepermanente.

toate lucrurile contaminate sunt sursa suferinţei.

toate femomenele sunt  vide.

Nirvana este pace.

În spatele meu, călugărul aparent incult vorbeşte o engleză excelentă. Discutăm despre vieţiel trecute şi revelarea lor prin hipnoză. Apoi de dispreţul suveran faţă de asta, de astrologie… Tibetanii nu ştiu decât luna în care sunt născuţi, fiindcă părinţii îşi amintesc ce sezon de lucrări agricole era…

O înrebare referitoare la presiunea socială: Capitalismul, comunismul regimurile totalitare sunt ceva „minunat”. Dacă priveşti modenizarea la nivel extrem, sunt, întotdeuna, foarte dezvoltate exterior, dar dedesubt sunt ceva probleme. Prea multă nelinişte. Sunt milioane de oameni în New York, dar trăăiesc singurătatea. Învăţăturile budiste pot ajuta la construcţia valorii umane ăn mai mare măsură.

Există opoziţie la realizarea unei conduceri mai eficiente a lumii. Oamenii mei merg în China. Astfel, u mai avem informaţie distorsionată . doar informaţie de încredere. Fără presă. Fiecare e o persoană, dar poate aduce o mică contribuţie. Lucrurile se schimbă. Acum, cu cât vom exercita mai multă hotărâre, cu atât vom avea mai multă pace. Credeţi că aceasta este o chestiune politică? 😀

Cât de multă boddhicitta îţi trebuie pentru a practica tantrayana? Practicantul de tantrayana trebuie să dezvolte boddhicitta deplină. Eu, însumi, nu sunt potrivit pentru asta. Eu încă mai dezvolt boddhicitta. Când ai câteva experienţe de altruism infinit, atunci poate vei simţi ceva. Atunci, e suficient pentru momentul respectv.

Tehnologia, tânăra generaţie şi depresia. Problema este că ne fundamentăm fericirea pe mijloace materiale. Oamenii care cred că banii sunt importanţi trăiescmai acut criza globală. Oamenii care au ca vlaori iubirea, compasiunea şi familia simt că banii sunt importanţi, dar criza economică globală nu i-a impactat aşa mult; ei au o atitudine diferită. Sursa ultimă a bucuriei este în noi înşine. Vă rog să daţi mai multă atenţie vouă înşivă.

Scopul nostru este să încercă să găsim o metodă bună de a educa această  valoare internă în şcoli, din grădiniţă. În STatele Unite, s-a ţinut un curs de meditaţie de trei săptămâni. Despre compasiune. După trei săptămâni, s-au făcut analizele – tensiune, semne de stres. După cele trei-patru săptămâni, s-a verificat: tensiunea scăzuse, stressul scăzuse. Erau mai fericiţi.

Avem nevoie de ceva – ceva care lipseşte în sistemul modern de edcaţie. Dar cunoştinţele şi experienţa mea sunt egale cu zero. Aceşti oamenieducaţi are trebui să facă un program de cercetare şi experimentare. Atunci, s-ar putea întmpla ceva realmente convingător. Acum, există oameni care efectuează cercetare despre introducerea eticii morale. Budiştii ar trebui să reprezinte secolul XXI: cunoştinţe adevate pentru a face echilipbrul între valoarea interioară şi valorile moderne.

Acum, partea serioasă despre cele patru seminţe.

Toate lucrurile vin datorită cauzelor şi condiţilor interne. Propria natură a schimbării este nepermanentă:

  • nepermanenţa continuumului (de exemplu corpul este nepermanent)
  • nepermanenţa generală.

Schimbarea evidentă este posibilă deoarece există acolo o schimbare mai  subtilă. Cauza şi efectul sunt cele care influenţează cauzele şi condiţiile. Corpul Samsara există, în ultimă instană, datorită ignoranţei. Depinde de ignoranţei. Acţiunile făcte sub inluenţa ignoranţei devin acţiuni nerealiste sau au rezultate nesatisfcătoare.

Ideea de sine depinde de u’o combinaţie între corp şi minte. Nu există niciun sine independent în afara corpului şi a minţii. Acesta este  înţelesul lipsei de sine.  Odată ce realiză masta,minea noastră fiind inteligentă, vrem să depăşi suferinţa. Cauza ultimă a suferinţei este ignoranţa, aşadar avem aprehensiunea existenţei sinelui independent. Aceasta este non-existenţa.

În acest moment, mult bucăţele lucrează împreuă . acă, mental, le desfacem, ele nu sunt independente.

Astfel, Dalai Lama demonstrează nu numai non existenţa legată de sine, dar şi faptul că nu există timp. Că existenţa se datorează unui alt factor.

Există posibilitatea de a îndepărta ignoranţa şi a aduce fericirea permanentă. Filosofia de mijloc, de fapt, este dependenţa. Ar trebui să vreţi  să puneţi ceva efort în cele patru comportamente pentru a vă dezvăla concentrarea .

four

Dintre cele trei exerciţii, acesta se referă la exersarea conentrării. Concentrarea este în acea parte a calităţilor mentale care, prin antrenament, cresc cconştienţa.

Pentru a ajunge la Samadhi, trehuie încercat să creşteţi concentrarea către realitatea din ce în ce mai profundă, până ajungeţi la realitatea ultimă, în cazul de faţă lipsa de sine. Concentrarea aduce mintea într-un punct singulare (fie în sistemul budist, fie non budist.

Atenţia [mindfulness] începe secvenţa de exerciţii. Fiţi atenţi la obiecte. Cu un al fel de minte.  Apoi, odin când în cnd, verificaţi dacă mintea e încă acolo sau na. Apoi avem nevoie să privim în adâncul ei – este mintea mea pe acel obiect? Cum se vede obiectul? Mintea stă pe obiect, dar este plată, tocită. Atentă, clară, alertă. Mintea e relaxată, avem nevoie de efort ca să fim veseli.

calea in opt aspecteUltimul set de exerciţii sunt cele ale căii nobile în opt aspecte. Ele duc la înţelepciunea inerentă. Anumite sutre spun că şi un începător le poate realiza.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s