Ziua de ieri s-a terminat apoteotic, cu o petrecere organizată chiar în templu şi la care a apărut toată comunitatea. Funi era oarecum jenat, pentru că nu se făcuse masato-ul pe care îl pusese la fermentat… aşa că am investit 200 de soles în patru lăzi cu sticle mari de bere (la douăsprezece a plecat barca după ele). Pe la trei şi jumătate, băieţii au reuşit să ajungă cu un generator, dvd, boxe şi un televizor aduse de cine ştie unde. Generatorul a fost mai întâi reparat, apoi, în fine pornit, muzica porneşte, aceleaşi cântece stranii cântate de formaţii de prin Amazon, cu tanti foarte dezbrăcate şi mult mai împănate decât standardul european.
Cam o oră mai târziu, apar şi lăzile cu bere şi începe petrecerea de Ecuator. Y. o patronează şi mă gândesc câtă plăcere trebuie să îi fi făcut când avea restaurantul lui, plus – evident – ce petreceri straşnice trebuie să fi tras. Berea e caldă, clima e înăbuşitoare, dar se cântă şi se dansează, iar tribul soarbe berea cu o viteză incredibilă. Dansăm cu localnicii şi ne amuzăm la culme.
Şi, cum după atâta dans se cere o baie în râu, iată că se execută şi ultima dambla – o baie în Amazon, în pielea goală, pe lună plină. Libertate trăită la maximum. O să îmi lipsească lucrurile simple de aici – femeile care spală rufe din barcă, băile în apa în retragere, hamacele…
Deşi noi ne-am retras la cină, ei continuă petrecerea şi probabil au stocat undeva şi nişte distilat suspect, pentru că nu te poţi distra atât cu doar o sticlă de bere. Am ales ca după masa de seară să nu ne întoarcem la „petrecere”, ci să stăm la ultima seară de poveşti.
Împachetez rapid, Funi ne-a spus că bagajul trebuie să fie gata la patru şi jumătate pentru transport pe barcă, în comedor , şi adorm la fel de rapid, epuizată de lipsa de somn de azi-noapte şi evenimentele de pe zi. Minunea nu durează mult – mă trezesc la unu şi jumătate. Y. foşgăie reîmpachetând, parcă cunosc de undeva sindromul ăsta 😀 . Avem probleme cu şerpii sculptaţi din rădăcină de Saracura, primiţi cadou de la Francisco. Nu încap în niciun fel 😀
Acum, cu plasa goală după ce Y. a găsit, în fine, ţânţarul care m-a ciuruit deja până la ora asta din noapte, complet trează, ascult jungla. E ultima noastră noapte. În afară de pasărea -semiton, care cântă timpi egale pe fa, fa diez şi sol, despre care Funi ne-a spus că e tucanul care nu mai poate de cald şi cheamă ploaia, mai este una, care cântă mi-re-si-si, doar noaptea, acompaniată de sunetul cicadelor şi al broaştelor, întreruptă din când în când de urletele maimuţelor. În afară de noi doi, lumea pare să doarmă tun.
Liniştea asta a junglei pare să te învăluie, modelându-ţi lent şi continuu, ca printr-o formare şi o re-formare, mintea şi sufletul. Discutam cu Y. despre posibilitatea de a „transplanta” programul ăsta de evoluţie accelerată altundeva. E foarte, foarte greu. TRebuie să reuneşti prezenţa terapi ei holistice cu energia locului, cultura tradiţionale şi existenţa şamanilor ayahuasca experimentaţi. Foarte complicat… dar nu imposibil.
În balta din spatele bungalowului se aud sunete de animale mai mari, probabil porcuşorii, care ară şi noaptea. Acum vreo două nopţi ne-am trezit în plină invazie a vacilor – acum nu mai e nici Oswaldo să le alerge, şi lipseşte şi taurul cel plin de idei care rupea gardul aprape în fiecare noapte. Într-un fel ciudat, de flux şi reflux, lucrurile de aici o iau razna şi apoi revin la normal.
Deci… la unu jumătate (cred că acum e bine trecut de două): planuri, idei, opţiuni. Văd un curriculum educaţional avansat, rămâne îl definitivez şi să integrăm toată chestia asta într-o pagină web care să poată fi circulată corespunzător.
Mă aflu la capătul unei curse uluitoare, care durează de opt luni şi care mi-a adus cadouri şi schimbări profunde în viaţă. Plutesc în aroma discretă a ţigării mapacho pe care Y. a fumat-o preventiv aici, ca protecţie împotriva ţânţarilor şi desert la vorba de noapte, şi mă gândesc că o să îmi lipsească. Închid ochii şi văd India. Incredible India. O nouă aventură, alt fel de cunoaştere, acelaşi drum presărat cu minuni şi care duce, cred, la comoara de la capătul curcubeului.
Pisicka's Book of Life 