Crăciunul ca metodă de marketing


Pentru a nu ştiu câta oară, invazia de sclipiciuri a năpădit magazinele de la final de octombrie.

Dacă la o naţie cum e cea americană (mă rog, complex de naţii, că la cazanul lor au intrat toate culorile şi rasele) pregătirile pentru sezonul Sărbătorilor încep imediat după Thanksgiving, la noi sezonul începe după Sfântul Andrei, adică de la 1 decembrie.

Nu ştiu care sunt vânzările de sclipici în luna lui noiembrie, dar mi se pare că suntem invadaţi cu stringenţă de presiunea „cumpăraţi, cumpăraţi, cumpăraţi” în loc să primim ceva din feelingul acela adevărat al Sărbătorilor. Lucru care pentru mine, consumator, se transformă într-o mizerie comercială, iar pentru mine, marketer, într-un abuz de ocazie. Dacă firmele încep să îşi programeze cadourile B2B în noiembrie, lucru uşor de înţeles din motive logistice (până vin, până se distribuie, până ajung la destinatar în prag de Crăciun), pentru consumatorul final această năuceală de sezon oglindeşte două lucruri:

– o ineptă lipsă de idei pentru promoţiile de noiembrie. Această grabă, care ar fi justificată la un producător de tehnologie când e vorba să ocupe o piaţă cu inovaţie – vezi Nokia sau Apple – nu are nicio legătură cu obiceiurile de consum FMCG, după părerea mea. Poate mă înşel foarte tare, dar nu am văzut cozi la statuete stupide cu steluţe şi nici la beculeţe de pom, şi nici la cozonacii ăia de îi ţii un an şi nu se strică, iar păsările refuză să îi guste când îi dai drept ofrandă cu destinaţie vrăbiuţe înfometate.

– şi niciun pic de intenţie de a cerceta ce vrea, de fapt, românul în noiembrie. E o lună rece. Se pregăteşte de iarnă.  Pe 30 pune grâul la încolţit în ghivece. Îşi trage cizmele şi mănuşile. Îşi dezgheaţă parbrizul şi găteşte chestii calde. Voi vă cumpăraţi cadourile în noiembrie? Nu. Până în 1989, bradul se punea în casă pe 24 decembrie. Nu în noiembrie. Moş Nicolae vine fără globuri şi beteală, şi aduce dulciuri şi beţe pe 5 decembrie. WTF?!

Am pierdut momentul anul ăsta, aşa înfundată prin cursuri şi proiecte, dar aş propune ca la anul, noi, românii, ăia care nu punem dovleci şi vrăjitoare la uşă, să lansăm un concurs de idei  pentru promoţiile de luna noiembrie.  Poate stăvilim invazia de Crăciun neautorizat în luni interzise.

 

Crăciunul şi abundenţa


Unul dintre lucrurile pe care le-am învăţat în Nepal a fost că de sărbători trebuie să mănânci peşte. Pentru că peştele e simbolul abundenţei şi al norocului. Un carnagiu mai puţin sângeros decât moartea miilor de porci, miei şi curcani de la noi, de sărbători.

De fapt, Crăciunul este la noi o sărbătoare a supraabundenţei. Pe care o prezentăm, dar care nu reflectăm. Cum ar fi să produci abundenţa? Şi, de fapt, la ce se referă asta?

Unii se gândesc automat la contul în bancă, aşa că revin la definiţia budistĂ. Abundenţă înseamnă să ai puţin mai mult decât îţi trebuie. Şi există metode de  a chema abundenţa în viaţă. Prima  e asta, cu peştele. Dar când îl cureţi, găteşti, umpli, pui în tavă etc nu uita să îi mulţumeşti că a ajuns pe masa ta,ca să îţi aducă abundenţa.

A doua metodă: în laterala uşii de la intrare, ideal în dreapta, construieşti o grămadă de bolovani aurii. Ei sunt muntele tău de aur, remediu venit din Feng Shui.

A treia metodă: ventilează casa pentru a primi noile energii. Scoate tot ce şade prin colţuri. Degajează. Aruncă, donează, vinde tot ce nu ai folosit de mai mult de un an. Nu ai nevoie de aceste obiecte care te sufocă. Acum e momentul în care poţi crea spaţiu în jurul tău. Creează-l şi dă-i misiunea de a veni cu tot ce îţi lipseşte. Dragoste, abundenţă, sănătate, înţelepciune, carieră, potecă lină pentru copii.

Următoarea metodă: foarte simplă. PUne o picătură de patchouli în portofel.  Nu ai picătură? Îţi spun eu cum poţi face rost. Poţi pune şi în dulap, la haine. Este un repelent excelent, nu o să îţi mai trebuiască naftalină 😀

Sau.

Cumpără o fântâniţă din aia care recirculă apa.  Pune-o în casă, pe locul banilor (dacă nu ştii să calculezi harta, alege colţul din stânga, opus uşii de la intrare. Nu uita să adaugi o picătură de esenţă binefăcătoare în apa care circulă.

Lista nu s-a terminat încă.

Mai poţi chema abundenţa în viaţa ta construind un copăcel norocos. Copăcelul norocos se face din sârmuliţă aurie pe post de tulpină şi crăcuţe şi bănuţi galbeni sau pietre semipreţioase pe post de frunze-fructe. Pune-l tot în colţul bogăţiei.

Continuăm.

Cumpără un balon roşu, umplut cu heliu. Scrie pe el „abundenţă” cu o carioca permanentă şi dă-i drumul să zboare în Univers.

Dar, ce e cel mai important, când pregăteşti bunătăţile de Crăciun, fă-o cu gând bun. Nu te îngrijora tot timpul în privinţa banilor. aminteşte-ţi că, undeva, Cineva are grijă de tine. Dăruieşte-ţi, măcar azi, de Crăciun, o zi în care să delegi grijile tale. Undeva, din Univers, o să apară o soluţie, chiar mai repede dacă nu te frămânţi. Nu uita că suntem creatorii propriului nostru viitor. Vezi ce faci cu lutul: gândurile, vorbele şi faptele tale de acum.

Crăciun fericit tuturor…  apoi hai să curăţăm colţurile pline cu obiecte care zac acolo şi să chemăm abundenţa în viaţa noastră.

legătura între portocaliu şi gândire


Am primit mult mai multe felicitări şi cadouri decât anul trecut. Probabil că oamenii se uitau, atunci, cu spaimă spre criză, iar azi ştiu cam cu ce se mănâncă … şi e digerabilă.

două cadouri foarte dragi , în afara unei Herta Muller primită de la draga mea Lidia, au venit de la ING si Supercard. Ambele, întâmplător, portocalii, la fel de portocalii ca emitentul abonamentelor Delfin, Pinguin şi alte mamifere mai mult sau mai puţin cântătoare.

De la ING, un pomişor de Crăciun pe care ţi.l poţi face tu, cu abţibildurile din dotare. De la Supercard, un glob pe care o  mână sârguincioasă a scris iniţialele mele. Ambalată într-o cutie portocalie magică, cu o fundă spectaculoasă, cu argintiu. Cutia am lăsat-o, cu părere de rău aproape, sub brăduţul de la birou.

De ce iubesc atât de mult aceste semne de aducere aminte? Pentru că amândouă, în felul lor, sunt pentru mine. Nu felicitarea aia generică de firmă pe care nu ştii cum să o arunci mai repede la coş, chiar dacă ţi-a scris-o cineva simpatic. Şi nici pârdalnicul de coş cu vin şi cozonac. Nu. Ceva care a fost făcut pentru tine. Cineva care s-a gândit la tine, într-un fel sau altul.

Una dintre găselniţele CRM-ului a fost rata uriaşă de răspuns la campaniile personalizate. Fiindcă, dacă găseşti o legătură clară cu ce face, ce vrea, la ce aspiră primitorul misivei, poţi să nu îi scrii numele. E mai puţin important. Înţelege că e ceva relevant pentru el. Şi dacă îi scrii şi numele… atunci ştie că nu e un cadou accidental, ci unul bine intenţionat.

Sunt un om tare norocos.