Mă mulţumesc şi fără stridii

şi iar paradă...Sărbătoarea Soarelui în Cuzco atrage puhoaie nesfârşite de oameni. În piaţa centrală e imposibil de intrat, iar străzile laterale, ca nişte raze, sunt şi ele ploine de oameni. Melancolia ultimei zile curge, ca plumbul, prin vene. Nu mai avem chef de obişnuitele peripluri între locuri frumoase, magazine, cafenele, iar turul scurt, matinal, se transformă într-o recapitulare tăcută, o tentativă de a absorbi cât mai mult din energia acestui loc şi din aerul prezenţei noastre, aşa cum suntem acum, luminaţi.

piaţa artiştilorBagajele, gata la hotel de la 9, aşteaptă cuminţi, probab cântarului (fix 20 kg şi jumătate, aveam să aflu la aeroport) şi cupoanele de îmbarcare au fost deja tipărite. Ne adunăm de pe la ultimele mici cumpărături şi pornim, în două taxiuri, cu lacrimi în colţul genelor. Lângă gardul hotelului, I., sprijinit, nu poate nici să mă privească. Mă gândesc cât de repede vor trece iulie şi august… Wake me up when September comes, zice cântecul. O să sar peste hiatusul de vară. Plutim ca hipnotizaţi în avionul de Lima, apoi în cel mare şi frumos, tot LAN, spre Madrid.

Madrid, familiarAm dormit tot drumul, trezirea e de dimineaţă, la ora şase acolo, în INima Pământului, şi unu aici, în Europa. Stăm în faţa unei omlete cu ciuperci şi a unui ceai destul de suspect, ne bucurăm de breakfastul cald. E bine că l-au servit aşa târziu, am apucat să dormim pe săturate… Ne dezmeticim în terminalul cu linii frumoase, drepte, galbene şi curbe albastre, luăm un cărucior de un euro şi ducem bagajele la depozit. Ofertă specială, patru la preţ de trei.

câinii de CuzcoTaxiul ne duce în Plaza Mayor, şi ce pot patru femei să facă decât să se oprească la primul magazin cu ţoale la reduceri… fuste albe, yessss, cu 13 euro bucata, şi un minunat bol tibetan pentru Ajna, cu 15 euro. Da. Din acelaşi magazin…. După magazinele hippie şi poza de rigoare în piaţa cea veche şi frumoasă (sunt uluită cât de vie e vara, cu terasele desfăşurate în faţa liniei severe a clădirilor) ne cuibărim într-o cârciumă cu ofertă de prânz şi priză de reîncărcat Blackberry-ul: aveam să îl folosesc din plin.

Pauza se termină repede şi fugim iar spre aeroport, cu un taximetrist care se minunează de ansă, primeşte un diagnostic pe repede înainte şi o terapie pe „wireless” , ne preluăm bagajele şi ne instalăm la coadă la check in. Se aude că s-a anulat cursa. Un anunţ în aeroport spune că avioanele de Paris sunt anulate şi ele. Ce-are Bucureştiul cu Parisul? Wizz Air… întâi mă pun să mut biletele mâine, şi pe urmă îmi spun că nu au cazare şi nici mâncare. tot ce vrei e aiciDecidem să plecăm… aflăm că nu ne mai dau înapoi banii de bilete pentru că le-am mutat pe ziua următoare. Aviz amatorilor. Din porcăria Wizz ne salvează un Vueling, în care, ca să îi facem sorţii în sâc, ne comandăm şampanie şi ciocolată. Stridii nu au, dar mă mulţumesc cu gustul spumos, demisec, care merge de minune cu ciocolata…

ATerizăm frumos, mă reîntâlnesc cu tabloul părinţilor care îşi aşteaptă copiii veniţi din tabără şi cu şoferii glumeţi, taximetriştii români tipici, care îmi aduc aminte că sunt într-un fel de acasă pe care nu îl simt, ci doar revine din memorie, ca un film vechi, puţin caraghios şi plin de lucruri de neînţeles. Inima mea bate dincolo de ocean.

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s