Ceremonie cu porci și vise ciudate

2016-01-02_12.42.40[1]A doua ceremonie cu tot quorumul a adus, ca o palmă, o imagine clară a modului în care așteptăm ca anumite lucruri să se petreacă într-un anume fel. Aceeași ayahuasca, alt program, alte cântece. Doi oameni au experiențe speciale, restul își trăiesc frustrările și proiecțiile. L-am simțit foarte clar pe I. deși singura viziune a fost cea a ochiului meu drept, rănit de balaurul din noaptea trecută. În rest, conectată la lucrul de grup și la cântecele șamanilor. Ceremonia se termină târziu, în noapte, după 1, și visez locuri, oameni, gări și bagaje. Sunt într-o stație de tranzit omenesc, care îmi amintește de gările din India, mai puțin urgența cu care vin și pleacă toți. Înțelegerea mea este un fel de presiune – există o supapă uriașă, prin care avem nevoie să trecem, rapid, cu toții.

În grup, lucrurile se schimbe. Împăcări cu părinții, decizii de restart, procesările necesare după o noapte o grea, în care s-au descărcat furii și limite personale. Șamanii spun că a fost o noapte dificilă: citesc din Masters of the Far East despre unitatea de conștiință și vindecarea ca reunificare.

În ce mă privește, din plămânii mei iese o mizerie cel puțin interesantă. Mă conectez din ce în ce mai mult cu participanții, se creează spațiul comun – aseară am rămas cu unul dintre ei în templu, ca să putem să ne bucurăm de puțină liniște.

Cineva a aprins o lumânare când nu eram noi în templu și unul dintre printurile cu Shiva care folosesc drept covor pentru altarul nostru este parțial ars. D. se supără pe ei: că strivesc gândacii, că unul i-a propus să cumpere un pui de maimuță – pe mamă au prins-o și au mâncat-o – și e revoltat. Eu, una, văd în amestecul ăsta de inocență și cruzime, sprijin și interes, o familie de copii care s-au trezit brusc în lumea mai mare, în care încearcă să supraviețuiască. Uneori, ne-etiuc și cinic, dar tot supraiețuire se cheamă. Am renunțat la intoleranță și rigiditate, și curg, flexibil, pe aceeași vale cu ei…

Pe măsură ce găsim blocaje, lucrăm la ele. Mai cu vorba, mai cu fapta. M., complet nemulțumitde a doua ceremonie, plonjează în energie joasă. E foarte greu să vorbesc cu el, am senzația că nu mă aude, și, când grupul se aliază ca să susțină o părere are impresia că avem ceva cu el, intră în defensivă și devine foarte rigid. Din fericire, îl salvează baia de plante pe care i-a copt-o Funi: cinci plante de care nu am mai auzit, recoltate în fiecare dimineață de Toni și Oscar, se fierb într-o oală mare-mare și se pun sub scaunul mare, verde, regal, după care subiectul intră sub o păturică în aburul astfel capturat.

033 altarGardul intre tabără și sat a fost stricat de porci, Sub una dintre căsuțele băieților dormea azi-dimineață, fericit, unul dintre ei. Sunt foarte iuți, nu te poți apropia de ei și mă întreb cum i-or prinde. De Estrella, porcușorul sălbatic din februarie, nu mai știe nimeni nimic. Îmi place să cred că este scroafa uriașă, păroasă, care alimentează a treia serie de purcei. În jurul căsuței avem mega-șanțuri, arate frumușel de lucrătorii patrupezi în căutarea celor rădăcini gustoase.

Îmi dau seama că satul e tare greu de întreținut. Coliba de trei dormitoare, cu lounge, proaspăt construită, contrastează cu decăderea căsuțelor vechi. Trei ani de ploi le-au marcat. Cineva a scos a patra lumânare de la altar – era într-o cană pe care, pesemne, au considerat-o prețioasă – și lumânarea a ars, topindu-se și lăsând urma decupată pe textilele indiene și pe lemnul vopsit în verde. Crăpăturile din podea sunt acoperite, și ele, cu scotch la fel de verde ca și vopseaua cu care s-au finisat scândurile, așa că măcar de dedesubt nu mai vin insecte ciupitoare :), ca în a doua ceremonie din 2012, când m-am trezit cu partea inferioară a picioarelor ciuruită.

M. merge mai bine, după două ceremonii. Deși a spus, tot timpul, că nu crede în ceea ce se întâmplă în tabără, iată că lucrurile își fac efectul. În ceea ce mă privește, scopurile principale ale acestui stagiu au fost deja atinse. Slăbesc văzând cu ochii, nu e de mirare cu câte două ceremonii la trei zile și am rezolvat ce mă apăsa din vară.

A plouat mult în ultimele trei zile. Atât de mult, că nu am putut merge la copacul cel mare, în care indienii Shipibo cred că locuiesc zânele Yashingo ale pădurii, iar ploaia a creat un fel de limbo despre care îmi dau seama că, de fapt, era necesar , pentru că a creat spațiul pentru reflecție. Totuși, Funi a decretat că, ploaie au ba, ne ducem. Cerul e tot acoperit. Prosoapele și rufele nu usucă neam.

068cuiburi papagalCocoșii ne-au trezit cu urletele lor obișnuite, la care se adaugă larma papagalilor și lumina. Din puzderia de cuiburi formate în copăcelul de lângă templu se aud sunete care imită gaterele, câinii, porcii și pisicile. Păsările astea pot imita până și apa ce curge….

 

Citește și http://wp.me/Pswu1-2nK

Anunțuri