ca să te auzi, trebuie să faci liniște

Din ce în ce mai des ne întrebăm ce avem de făcut în următorul pas al vieții noastre. Nu suntem siguri că lucrăm unde trebuie. Nu suntem siguri că avem perechea potrivită. Nu suntem siguri că ne aflăm în locul potrivit. Ne simțim ca și cum, dinăuntru, sufletul urlă să schimbăm ceva, dar nu înțelegem ce vrea. Simptome: agitație, confuzie, frustrare.

Începe dansul: discuții cu cel mai bun (cea mai bună) prieten(ă). Psiholog. Coach. Rețeta, e de fapt simplă, căci problema e înăuntru, nu afară, și dinăuntru spre în afară se rezolvă cel mai ușor. Ușor de zis… de unde mă apuc?

Termenul de specialitate pentru ” a face liniște înăuntru” este meditație. Nimic de speriat. Meditația este o metodă de a sparge continuumul fluxului de gânduri. În spațiile care se creează – la început niște fisuri mici, apoi pauze de câteva secunde, apoi începe plăcerea – poți intra î contact profund cu tine însuți. Atât de profund, încât simți liniște, pace, îți poți auzi, în fine, sufletul.

 

Următoarea întrebare, clasică și ea, este: Și de unde încep? Așa că poți urma ghidul de mai jos… e în cinci pași:

1. Citește cărți introductive despre meditație

http://www.elefant.ro/carti/lecturi-motivationale/spiritualitate/meditatia-prima-si-ultima-libertate-187698.html

2.Fă-ți promisiunea că o să dedici, timp de două luni, câte 15-20 minute din viața ta pentru reconstrucția personală. alege un loc din casă, un moment din zi, așează-te cu spinarea dreaptă undeva, unde te simți confortabil și

3.  Încearcă meditații ghidate de pe YouTube. Mai jos ai un ”buchețel” de sugestii, mai lungi, mai scurte, pentru corpul fizic, emoțional, energetic…. pentru minte nu avem meditații. În meditație, mintea va parca frumos, pe marginea conștiinței. În cele din urmă 🙂 .

4 . Găsește un grup care meditează regulat, dacă îți este greu să meditezi singur. Grupurile bune fac meditația mult mai ușoară, căci se concentrează în aceeași direcție. Dacă simți neliniște, s-ar putea să nu rezonezi cu personajele – schimbă grupul.

5. Nu te lăsa. Creditează-te pentru disciplina de a te așeza să lucrezi zilnic. Nu te biciui, nu te judeca,nu te critica. Este doar o experiență. O privim cu curiozitate și atât – fără așteptări, fără standarde de evaluare. E ca atunci când faci un duș – în unele zile e o plăcere, în altele pur și simplu te speli. Dacă te țin curelele, ia-ți un jurnal și scrie în el ce ai observat și ce progrese ai făcut, dacă ai făcut. Dacă n-ai făcut, nicio grijă: o să faci.

Și, la un moment dat, o să se facă liniște. Ce faci după aceea? Continuă.

E cineva în casa sufletului tău?

Duminică, foarte de dimineață pe ora nouă, vorbeam cu doi domni foarte activi despre stress. Fermecători cum sunt, au dus discuția în toate părțile, așa că îmi permit să fac un sumar, până duminica viitoare, ca să recapitulăm ce a curs în conversație.

Există o tendință de a acumula atâtea lucruri de făcut, din cauza vitezei cu care curge lumea în jurul nostru și a lipsei obișnuinței de a spune NU, încât ne trezim, la un moment dat, înăbușiți de ele. Palpitații, hipertensiune, diabet, probleme de tiroidă, gastrite și lista poate continua. Stressul te face să te simți de parcă nu îți mi trăiești viața, ci asiști l un film prost, regizat de cineva incompetent. De parcă nu ai mai fi acasă, ci plecat pe termen nedeterminat.

Nu e nevoie de o retragere în  vârful munților și nici de mii de lei cheltuiți pe detoxurile spa, ci doar de 15 minute… iată nouă rețete de diminuare a stressului:

1. Încetează să faci și alege zece minute în care să fii. Doar să fii. Să nu faci nimic. Groaznic de greu, nu? Da, la început :). Apoi se întâmplă ceva magic, dacă te încăpățânezi să continui antrenamentul: de unde nu aveai loc de atâtea gânduri, ele încep să se spațieze, apoi se topesc…. după câteva luni de exersat acest spațiu personal de liniște.

E simplu. Pune picioarele pe podea. Închide ochii. Dacă mintea nu-ți tace din gură, creează-ți o mantra, cum ar fi ”inspir. expir” sau ”simt liniștea”. Sincronizează mantra cu respirația. Lasă gândurile să vină și să treacă la fel cum trec norii pe cer.

S-a demonstrat că zece minute (sau cincisprezece, dacă te hotărăști să îți faci un asemenea cadou) fac minuni. Creierul se recablează – ceea ce se numește, în limbaj de specialitate, neuroplasticitate. Crește rezistența la stress 🙂

2. Dacă nu poți sta în liniște, măcar respiră. Ia-ți o pauză de cinci minute și respiră adânc, lent. Inspiră pe nas, expiră pe gură. Simte cum respirația se balansează între cap și diafragmă: curge în jos când inspiri, apoi în sus, când expiri. De obicei, exercițiul acesta simplu normalizează ritmul cardiac și tensiunea.

3. Vino înapoi, aici, acum, în viața ta. Încetinește din gândit, regretat, îngrijorat și vino înapoi, uită-te împrejur. Cum se simte aerul în jurul feței? Dar picioarele pe podea sau pe sol? cum se simt hainele de pe corp? A ce miroase? E cald?  E frig? Cuplarea asta la senzații te scoate de prin cine știe ce rotiță de hamster te învârți, garantat. Mintea obosită primește și ea o pauză… și nu uita că după fiecare pauză îți crește productivitatea :).

 

4. Sună un prieten 😀

Vorbește cu cineva, față în față, sau măcar la telefon. Spune-i ce se întâmplă. Poate privești după aceea lucrurile dintr-o altă perspectivă. Nu te enerva dacă primești sfaturi. Tu ai sunat :). Oamenii normali și sănătoși mențin contactul cu ceilalți. Când îți povestești problema ai o șansă să te uiți mai bine la ea.
5. Ascultă ce îți spune corpul.

Dacă îți privești corpul cu inima, poți simți unde sunt punctele critice, pe care stressul și-a lăsat semnătura: relaxează-te, întinde-te sau așează-te cu picioarele pe podea. Începe să te ”uiți” la corpul tău, pornind de la degetele picioarelor și încheind cu creștetul. Vezi unde se simte tensiune sau durere… și închipuie-ți că inspiri și expiri în și din acel punct. Dacă faci lucrurile cu răbdare și cu atenție, vei vedea cum tensiunea sau durerea se diminuează și dispar.

6. Ieși afară din casă, din birou, dintre pereți, chit că e ploaie, soare sau frig. Nimic nu vindecă mai bine ca natura, așa încât caută un parc, mergi cu tălpile goale pe iarbă în zilele calde (nu călca pe albine), atinge un copac sau, dacă stai mai bine cu planificarea, dă o fugă în pădure. O să ai parte de mai multă liniște în ziua respectivă.

 

7. Pune mâna și scrie.  Scrie ce nu poți să spui, scrie cum te simți, scrie dimineața sau seara, scrie când ai nevoie să îți ordonezi gândurile. Sau scrie, pur și simplu, tot ce îți trece prin cap – cine știe ce James Joyce zace în tine :). Oricum ai alege să faci asta, fie că e pe un caiet frumos, cu toc și cerneală, fie că e pe cinci post-it-uri de la birou, funcționează. Nu uita de sinceritate când te apuci să scrii.

8. Dormi cum poți tu de bine. Cuibărește-te. Culcă-te devreme și ia cu tine o carte bună, dacă nu îți este somn. Ia o melatonină pe la opt seara, dacă nu poți dormi. Brumează-ți perna cu ulei de lavandă ( nu mai mult de patru picături, pe colțurile pernei, sau un puf de spray cu ulei diluat în alcool – 6 picături la 10 ml de alcool  de 96 grade). Visează cu ochii deschiși până vine Moș Ene pe la gene.

 

9. Ai grijă ce îți iese pe gură… Subconștientul așteaptă, ca un burețel cumințel, să se impregneze cu toți ce emiți. Dacă emiți judecată, frustrare, dacă critici și condamni, aceste direcții se vor impregna în subconștient, iar în jurul tău vor radia mai multe lucruri care să îți dea motiv de critică și condamnare. Evită umorul acid. Arde și emitentul, și destinatarul. Gândește-te că stressul e o formă de asprime, care poate fi contracată cu blândețe – pentru tine, pentru ceilalți.

Și păstrează-ți disciplina. Dacă ai început cu una dintre metode, ține-te de ea măcar trei săptămâni, înainte să te vaiți din nou de stress (dacă o faci, tocmai ai încălcat punctul 9).

 

 

În fluviul emoțiilor

Astăzi, 23 martie, o zi mai specială: după eclipsele de Soare vin, negreșit, cele de Lună. Ca o zi de lună plină, dar amplificată zdravăn, cu energie din plin, cu valuri neașteptate de emoție, cu senzația aceea, de accelerație și frână și accelerație… Unii pot simți stări neplăcute, de la durere de cap la greață sau diaree, amețeală, somnolență inexplicabilă: suntem cosmosensibili :).

Unul dintre lucrurile care ies major la suprafață în asemenea zile sunt emoțiile. Zile de certuri, de iritare, de exacerbare a sentimentelor bune și mai puțin bune.  Ce este de făcut cu ele?

În primul rând, merită puțină recunoaștere și acceptare: sunt părți din noi, care ies la suprafață, ca urmare a unui gând fugar. Sistemul de control al corpului eliberează, ca urmare a acelui gând, o substanță chimică, rezultatul fiind o stare. Suntem doar controlați chimic de propriul nostru corp. Bine-bine, am înțeles, dar ce e de făcut?

Primul remediu: respirația.

Respirația este grozavă – se întâmplă involuntar, dar o putem face și voluntar. SFatul bunicii, cu număratul până la zece, este minunat, mai ales dacă îl extindem până la o sută. Așează-te undeva, în liniște, și respiră-ți starea până se atenuează. Numără fiecare respirație. Dacă te distrag gândurile, întoarce-te la numărătoare. În zece minute te vei simți mai bine.

Al doilea remediu: curățarea.

Transpiră la sport și apoi fă-ți un duș prelung. Sau scufundă-te într-o cadă cu sare și uleiuri esențiale. Cele mai bune sunt: portocală, pentru depresie. Lămâie, pentru stări inerte, de inactivitate. Ylang-ylang, pentru tristețe. Mentă, pentru stări negative, blocaje. Poți folosi plante, dacă nu te deranjează obiectele solide în cadă: flori de lavandă, ceva rozmarin măcinat…

Remedii avansate: respirația de foc

De aici încolo, nu te apuca de nimic pe cont propriu. Caută un terapeut, asigură-te de recomandări, căci e plină lumea de oameni cu bune intenții și lipsiți de tehnică, sau, mai rău, cu focus pe bani și nu pe procesul de vindecare al celor cu care lucrează. După ce te-ai decis, adună-te, sacrifică un weekend și mergi la o sesiune de respirație de foc.

Metoda e străveche și a fost redescoperită ca metodă modernă de câteva decenii. A fost folosită de șamanii din toată lumea, de vindecătorii sufiți, de vraci… iar acum, de terapeuții holiști. Fie că i se spune respirație holotropică, fie că i se spune rebirthing sau All Love, totuna. Principiul este simplu – se respiră conștient în zona abdominală,  sub supravegherea terapeutului, care știe și la ce să se uite, cum să te corecteze în procesul de respirație și cum să te ajute să extragi cu ajutorul corpului fizic emoțiile reprimate. Foarte important este cât durează procesul și câte sesiuni de respirație implică. În general, dacă se lucrează 1:1, îți ia cam trei ore. Dacă se lucrează în grup, așteaptă-te la un atelier de o zi și jumătate (orice demers mai scurt te stârnește fără să te elibereze). În metodologie trebuie să existe cel puțin un episod de focus, în care terapeutul te ajută să identifici împrejurările care au produs emoțiile latente, și câte un debrief după fiecare sesiune de respirație. Nu îți planifica nimic după terapie, cel mai bine este să te duci acasă și să reflectezi, să te cuibărești, să dormi. Liniște. Pregătirea pentru sesiune se face cu mâncare foarte ușoară sau deloc, îndepărtarea excitantelor – ceai negru sau verde, cafea, ciocolată, ca să nu vorbim de alte substanțe chimice. Un atelier de respirație de foc, de obicei, te eliberează de cele mai traumatice surse de emoție, dar am întâlnit situații în care eliberarea completă a intervenit după trei asemenea ateliere.

Orice opțiune am alege, un lucru este clar: suntem pe deplin capabili și responsabili să lucrăm cu propriile emoții. Dacă ieșim din dramă și intrăm în practic, singurul lucru este să ne hotărâm să facem ceva. Apoi, lucrurile devin simple.

 

 

 

Centrul Liniştii, spaţiul nostru de creaţie

Fericiţi Făcătorii de Pace. Ca de obicei, textele străvechi au înţelesuri mai adânci decât cele citite la prima privire. Unul dintre ele este capacitatea noastră de a dezvolta conexiuni  adânci când ajungem în „miezul” nostru liniştit. Cel mai adesea, asta se întâmplă în meditaţie, dar uenori stările de linişte avansată apar accidental, neaşteptat, şi ne regăsim, brusc, scufundaţi în acea Pace imensă, în Linişte, în Nimic. Un loc grozav de unde ne putem porni creaţia: gândurile care pornesc din miezul nostru liniştit devin cu uşurinţă realitate.

Dilema se referă la ce manifestăm, fireşte. Iată trei exemple din viaţa reală:

1. Telefonul este în comă, trimis la service, aşa că agenda necopiabilă din el e temporar dispărută. Telefonul de înlocuire, complet ignorant, nu ştie pe cine să sune sau cine sună. Aşa încât, când am nevoie să sun pe cineva, se întâmplă ceva. Persoana la care mă gândesc intens mă sună. Apoi aş vrea să trimit un mesaj de La Mulţi Ani, dar nu am, iarăşi, numărul. Aşa că vine pe Facebook un mesaj de la acea persoană.

2. Vara asta, la business, viteza întâi. Prima întrebare din mintea oricui e „aşa, şi acum ce e de făcut?”. Aşa încât, din locul acela de linişte apar brusc ideile creative. Brus. Strategie. Structură. Un nou punct de început. Singura şmecherie e să le urmezi :), şi lucrurile intră înapoi în flux. Proiecte înainte îngheţate reînvie brusc. Unele noi apar la orizont. La urma urmei, viaţa e tare frumoasă.

3. De la partenerul meu, de peste două continente şi un ocean, vin idei de business din seria „mission impossible”. Bine, i-am zis. O să mă gândesc. N-apuc să aşez un pic de tactici pe documentul nou-nouţ din computer, că sună telefonul. Prima întâlnire pentru misiunea imposibilă e pe ţeavă. Totul e să nu te agiţi…

Toate cele de mai sus sunt relatări la prima mână. Toate s-au întâmplat în câteva ore, azi, printre pricături. Toate, după o meditaţie scurtă despre Pace.

Fericiţi Făcătorii de Pace, căci odată ce reuşim să instalăm şi să radiem starea asta, Graţia curge în vieţile noastre şi ale tuturor celor ce ne înconjoară, cu o abundenţă de daruri dincolo de orice închipuire. Toate felurile de Daruri. Pacea e Sursa noastră, şi noi suntem Pace. Când ne aducem aminte de acest lucru şi trăim din nou liniştea noastră interioară, sacră, suntem, din nou, Creatori, şi creăm, iar şi iar, bucuria.

Până să ajungem la metodele şi instrumentele care ajută la atingerea Păcii interioare, iată o primă alternativă, rapidă şi eficientă: porniţi muzica din link, întindeţi-vă cât mai confortabil şi… lăsaţi lucrurile să se întâmple.

http://www.youtube.com/watch?v=fVoSbHVugYc

Receptivitatea, în şapte exerciţii

Receptivitatea este o trăsătură crucială pe care avem nevoie să o deţinem şi să o cultivăm. Este una dintre calităţile noastre de bază, din care pot izvorî altele, cum ar fi adaptabilitatea, creativitatea, inovaţia şi viziunea.

În plus, receptivitatea este absolut necesară pentru a asculta cum se cuvine, pentru a avea calităţi de contact interpersonal şi de rezolvare a problemelor, lucruri care îi disting pe lideri de marea masă medie.

O însuşire crucială

Dacă nu suntem receptivi, scăpăm ocaziile de a învăţa şi de a ne conecta cu ceilalţi. Aceştia vor începe să fie reţinuţi când vine vorba să îşi împărtăşească ideile şi experienţele, şi la rândul lor vor evita să asculte profund ce spun ceilalţi şi să trăiască bucuriile comunicării reale. În plus, intuiţia, viziunea, creativitatea şi capacitatea de a rezolva optim problemele se bazează pe receptivitate, fiindcă toate acestea necesită un flux sănătos de inspiraţie, informaţie şi idei. Dar mai sunt şi alte consecinţe nefericite ale lipsei de receptivitate: pentru cei cărora le lipseşte receptivitatea, fie din cauza încăpăţânării, fie din cauza lipsei de prezenţă, există riscul unei atitudini închise, fie mental, fie situaţional. Persoana căreia îi lipseşte receptivitatea poate fi lipsită -fără intenţie, desigur – de atenţie faţă de ceilalţi, de recunoştinţă, fiindcă ambele necesită o receptivitate bine înrădăcinată.  Imaginaţi-vă un pârâu limpede, sănătos, care curge bine… apoi imaginaţi-vă acelaşi pârâu, plin de gunoaie şi crăci moarte. Când receptivitatea este limitată, la fel se întâmpă cu toate cele care altfel ar trebui să curgă şi să fie primite în interiorul nostru.

Exerciţii pentru amplificarea receptivităţii

Din fericire, receptivitatea este o calitate, o trăsătură şi un obicei care poate fi cultivat şi stăpânit. Adoptând practicile de receptivitate, veţi câştiga nu doar receptivitate, ci şi posibilitatea de a folosi aceste practici ca parte din dezvoltarea personală sau spirituală. Iată câteva posibilităţi dintre multele opţiuni posibile:

·        Primeşte.

Deşi pare puţin facilă, metoda nu e deloc comună. Gândiţi-vă la receptivitate nu ca o calitate, ci ca la o stare mentală generală: capacitatea de a recepţiona poate fi o practică de amplificare a receptivităţii. De exemplu, dacă ne simţim conştienţi de noi înşine şi ne gândim la cât de conştienţi de sine suntem, ne închidem faţă de primirea semnalelor din exterior.  Dacă suntem concentraţi pe a oferi şi a primi cu graţie – orice, de la frumuseţea unei flori, la căldura soarelui, la aerul pe care îl inspirăm, la un zâmbet, compliment sau dar de la altcineva , atunci devine foarte greu să stăm concentraţi doar pe noi înşine. Nimic greşit în a ne concentra în interior,dar e un timp pentru toate, iar acum ne ocupăm de deschidere.

·        Stai liniştit.

În Tao Te Ching există un exemplu al pârâului murdar, care nu se curăţă niciodată. Pentru a obţine claritate, pentru a auzi sau a vedea prin fenomene şi lucruri şi pentru a primi informaţii, îndrumare, inspiraţie trebuie să stăm liniştiţi suficient de mult ca să permitem minţii hiperactive să se limpezească. Să stai liniştit nu e o pierdere de timp, ci  un timp alocal liniştii: momentele în care pari să nu faci nimic sunt, de fat, momentele în care încep să curgă inspiraţia, ideile, soluţiile. Dacă ne uităm la liderii celebri, la artişti, la inventatori, toţi practică într-un fel sau altul momentele de linişte.  Iată câteva sugestii:

• Cinci-zece minute în parc, fără să faceţi nimic. Doar să priviţi şi să ascultaţi ce este împrejur.
• O plimbare în natură, fie în pădure, fie în mediul urban. Mergeţi încet, opriţi-vă, literalmente, şi mirosiţi trandafirii.
• Prânzul sau cina, fără nimeni altcineva, fără citit, fără emailuri, fără televizor. Concentraţi-vă pe gustul mâncării.
• În avion, aşezaţi-vă în linişte, fără nimic altceva decât un caiet şi un creion pe care să notaţi ideile. Nu cedaţi tentaţiei de a umple timpul cu scrisul. Priviţi, ascultaţi, respiraţi, relaxaţi-vă.

• Meditează.

Asta e, de fapt, meditaţia: cultivarea disciplinei sau capacităţii de a sta liniştit, receptiv la tot ceea este împrejur, când minţile şi urechile nu sunt asediate de zgomot. Fie că durează cinci minute, fie că durează o oră,  practica meditaţiei, printre alte beneficii, ne învaţă cum să ne detaşăm de zgomot, astfel încât să putem vedea şi trăi comorile care se află dincolo de zgomot. Meditaţia ne creează şi un „spaţiu-tampon” care ne permite să fim comunicatori şi observatori mai buni.

•  Observă

Unul dintre exerciţiile cele mai utile pentru atingerea şi extinderea receptivităţii este să observăm toate felurile înc are primim lucruri tangibile sauintangibile, vizibile sau invizibile, într-o zi obişnuită. De la aerul pe care îl respirăm, la apa pe care o bem şi mâncarea pe care o primim, abilitatea de a remarca toate aceste lucruri creează spaţiu ca să punem recunoaşte ce primim şi astfel creăm sau ne întărim capacitatea de a primi.

•  Ascultă. 

Dacă vrei să ajungi să asculţi cu adevărat (şi asta chiar merită, pentru că vei descoperi foarte multe lucruri în spatele cuvintelor pronunţate) învaţă cum să pui întrebări deştepte, sau să repeţi ce ai auzit ca să te asiguri că ai auzit bine.  Ambele necesită capacitatea de a auzi, de a recepta ceea ce împărtăşeşte sau comunică persoana cealaltă.

O metodă excelentă, dacă tot a venit vorba de ascultat, este îţi alegi o muzică bună pe care să lucrezi. Frecvenţele Solfeggio sunt celebre pentru efectele lor. Mai jos am redat, pe repede înainte, o listă a principalelor efecte  pentru fiecare dintre frecvenţe, iar pentru creşterea receptivităţii, cea de 741 hz este excelentă. Pe YouTube se găsesc  multe track-uri frumoase, pe care le poţi pune în playlist şi le poţi lăsa să curgă inclusiv când dormi:

1. DO – 396 Hz – Eliberarea de vină şi frică

2. RE – 417 Hz – Descâlcirea situaţiilor şi facilitarea schimbării

3. MI – 528 Hz – Se mai numeşte şi frecvenţa iubirii. Transformă şi repară, inclusive la nivel celular.

4. FA – 639 Hz – Conectare şi relaţii

5. SOL – 741 Hz – Trezirea intuiţiei. Receptivitatea

6. LA – 852 Hz – Realinierea cu ordinea cosmică naturală

7. SI – 963 Hz – Frecvenţa superioară.  Realinierea cu starea perfectă. Fiindcă activează glanda pineală, care răspunde de percepţiile superioare,

 

•  Întreabă.

   În loc să mai faci iarăşi afirmaţii (mai ales din categoria „trebuie să”…), exersează arta întrebărilor. Aceeaşi practică se poate aplica şi când vine vorba de comunicarea interioară, în acelaşi fel în care interacţionăm cu oamenii.  Obiceiul nostru şi înclinaţia este de a face afirmaţii, de a oferi sfaturi, de a împărtăşi opinii. Le spunem celorlalţi tot felul de lucruri. Asta poate fi grozav, căci, la urma urmei, vorbitul e o parte importantă în conversaţie. Dar asta e tot ce facem: vorbim, afirmăm, spunem. Şi aşa ne privăm singuri de ocazia de a afla ceva nou, de a primi idei, informaţii. Întrebările înseamnă să vrei într-adevăr să asculţi şi să înveţi, iar întrebările puse cu cosnideraţie pot ajuta mult mai mult decât o afirmaţie dură. Întrebările sunt o altă faţă a artei de a asculta, şi pot fi un exerciţiu plăcut şi eficient. Merită încercat.

•  Recapitulează.

  Nu îţi trebuie decât câteva minute de concentrare pe zi, un caiet şi un creion ca să te antrenezi în practica de a fi conştient, şi să recapitulezi care sunt lucrurile pe care le-ai primit în cursul zilei:  de la răsăritul de azi la cafeaua pe care ţi-a adus-o un coleg, sau un compliment pe care l-ai primit.  Refăcând exerciţiul zilnic, poţi trece la conştientizarea recepţiei şi în timpuil zilei. Primeşte natural şi conştient, şi notează ce primeşti. Şi mai bine, extinde-ţi „antrenamentul” şi ţine un jurnal de receptivitate.

Sigur, poţi să te gândeşti la alte opţiuni pentru antrenamentul receptivităţii. Dacă îţi vine vreo idee, lasă un comentariu aici.

nevoia de zgomot

Am petrecut câteva zile, cu treabă, la malul mării. Am avut timp, dimineaţa, să ies pe plajă şi să privesc răsăritul. Îmi căutam acele spaţii unde să pot sta liniştită, departe de drojdierii expiraţi şi de early starterii de business de plajă, tip gogoşi şi bere. Nu mă deranjau familiile care veneau cu bebeluşii şi copiii zgribuliţi, făcând poze sau plimbându-se ca să aspire cei mici aerul curat şi bun.

Într-o dimineaţă am rămas acolo un pic mai mult de ora regulamentară şi am asistat la năvala târşâită de pensionari care se certau de la şase jumate, famelii cu odrasle la care trebuia, din , urlat, puştime jmecheră venită la o baie direct din club. O dată cu ei, plaja se umplea de un nor gri de zgomot, murdar, lipicios, jegos, tulburător în sensul negativ.

Mai târziu, pe seară, scenele se repetă, clonate isteric: copiii care urlă fiindcă nu vor să plece din nisip, bunicii agitaţi şi urlători şi ei, muzicile, cinci, pentru că fiecare tarabă nenorocită, nu-i aşa, tre să aibă muzica ei, de preferat până târziu, la trei dimineaţa. Adormeam cu ferestrele deschise, asumându-mi năvala ţânţarilor care ajung, hotărâţi pe treabă, şi la etajul al şaptelea, şi către patru dimineaţa simţeam cum coboară, curat, clopotul liniştii.  lar, apoi, de la capăt.

Mi-am propus să nu mă enervez şi am studiat, curioasă, ce se întâmplă. Informaţiile continuau să curgă şi am descoperit, la alt nivel, o experienţă asemănătoare: oameni care se îngroapă într-un milion de chestii nesemnificative, sau îşi găsesc pretexte să fugă de ei înşişi, spunând: businessul ăsta nu o să iasă dacă eu nu sunt acolo. Eu trebuie să fiu acasă, pentru că fiul meu are nevoie de mine tot timpul. Nu pot pleca de la serviciu, am atâtea de făcut….. şi exemplele pot continua.

Şi, paradoxal, apare o conversaţie cu o persoană tare dragă, care îmi spune: vreau să  mă duc la Costineşti, e o vilă liberă, am nevoie de câteva zile de linişte. Becul se aprinde, realizez, brusc mesajul:  ai nevoie de curaj ca să rămâi singur, cu liniştea ta.  Ai nevoie de echilibru ca să te poţi confrunta cu problemele tale. Şi, dacă nu poţi face asta, dai tare muzica, activităţile, agitaţia, ca nu cumva să auzi vocea aceea mică şi clară a greieraşului Jiminy, care spune lucruri puţine şi bune.

Dacă ai reuşit să treci examenul curajului şi să te priveşti, profund, în inimă, să te întâlneşti cu părţile tale mai puţin plăcute, cu fricile, cu eşecurile, cu furiile şi tristeţile tale, următorul moment de introspecţie nu o să mai fie unul traumatic. O să fie unul de pace şi bucurie profundă. Goleşte lada de gunoi pe care ai umplut-o acolo, în tine, cere ajutor dacă nu poţi face asta singur. Dar merită şi răs-merită, pentru că minunile nu sunt afară, ci înăuntru. Şi dacă încep să se întâmple acolo, în interior, lumea întreagă devine o reflexie a ceea ce eşti. Acela e momentul în care demarezi cu adevărat, iar senzaţia piciorului pe acceleraţie, după o lungă stagnare în praful şi noroiul liniei de start, este cel mai delicios lucru pe care l-ai putea trăi.

Încearcă.

viaţă all inclusive

M-am trezit, de dimineaţă, după un vis ciudat. Se făcea că eram într-un fel de resort all inclusive, în care urmăream oamenii, obsedaţi nu de tot ce aveau la dispoziţie, ci să cheltuiască bani în plus ca să aibă ceva în plus, ceva ce nu aveau ceilalţi. Să se distingă prin ceea ce consumă.

Apoi mi s-a spus: această staţiune este Viaţa însăşi. Şi am deschis ochii, realizând că avem tot ce ne trebuie şi alergăm ca nebunii după lucruri stupide şi inutile, doar pentru că aşa spune norma socială. Mă uit la cei care sunt fericiţi că au un BMW 4 x 4, pe care îl parchează în paralel şi pentru care plătesc rate care i-au îmbolnăvit de stomac sau de rinichi.

Săptămâna trecută mă tot jeleam că nu mi se întâmplă întâlniri de mult aşteptate, telefoanele întârzie, că anumite legături nu sunt cele pe care le proiectez, în felul pe care îl proiectez. Apoi a sunat telefonul pe skype 😀 şi mi-am reamintit că e suficient să trimiţi o intenţie concentrată celui cu care vrei să te conectezi, şi o să te audă.

de fapt, avem tot ce ne trebuie. Suntem înconjuraţi de abundenţă şi iubire, suntem într-o staţiune all inclusive a vieţii, dar facem două erori majore:

• prima, că uităm să re-evaluăm tot ce avem şi să valorificăm acest capital ascuns, îl neglijăm, îl lăsăm să se umple de praf
• şi a doua, că suntem atât de obsedaţi să ne coformăm standarddului social de succes, încât alergăm după năluci care nu fac decât să ne furnizeze stress suplimentar. O casă, o maşină, un vas pentru plimbări pe mare, o grămadă de alte prostii. Balast personal, nimic altceva. Lucruri care ne fac nu mai fericiţi, ci mai împovăraţi.

Să terminăm cu prostiile şi să ne concentrăm pe a aduce valoare maximă zilei de azi… cred că e mult mai sănătos, mai productiv şi s-ar putea să ne simţim, măcar pentru o zi, mai liniştiţi şi mai fericiţi. Începeţi cu lista cadourilor pe care viaţa ne permite să le savurăm. Acum. Care sunt primele trei?