de la o jumătate de metru sub zăpadă

şi uite-aşa, o hachiţă a Mamei Pământ, care a dat cu puţin praf şi vânt prin Bărăgan, îţi resetează valorile.

Aseară, captivă în maşină prin nămeţii din Pipera, mulţumim, nea Pandele, pentru extraordinara deszăpezire, am petrecut circa patru ore în maşină, într-o coadă înfiorătoare. Unele maşini din coloană reuşeau să treacă de nămeţi. Altele nu. Din fericire, făcusem cumpărături – sandviciuri de la be nat. şi sucuri de la benzinărie :D, aveam muzică în maşină, Deodată, lucrul cel mai important era să ajung acasă, la copilul şi pisica mea. Deşi nu stăteau nici pe întuneric, nici flămânzi. Deşi aveam două planuri de rezervă – unul, să parchez unde eram şi să străbat restul distanţei pe jos, prin viscolul care fierbea zăpada pe drum; al doilea, să mă întorc şi să dorm în oraş – era extrem de important să ajung acasă, să mă reconectez cu cei pe care îi iubesc. Anticipam că aveam să rămân captivă în cartier, dacă reuşeam să ajung, dar nu conta.

Am avut mult timp să mă gândesc stând la volan, cu muzicile de relaxare şi cu ochii în stopurile maşinii din faţă. La aroganţa noastră, a speciei umane, care crede că stăpâneşte lumea. Un viscol a fost suficient ca să rămânem fără curent, cablu, drumuri, timp, mâncare… suntem nişte furnicuţe la mâna Naturii. Proiectele, ambiţiile, recunoaşterile sociale şi personale erau complet îngropate în troianul de doi metri din drum.

De dimineaţă, plugul (plătit de noi, mulţumim, tovarăşe primar) a făcut loc în cartier, dar pe stradă mi se spune în continuare că nu e de circulat. Pisica a ieşit pe terasa proaspăt curăţată, s-a scârbit profund de sebzaţia omătului (aici subscriu) şi a revenit la bază, instalându-se confortabil în poala mea, să computerim împreună.

De dimineaţă au venit vrăbiile să cerşească mâncare. Le-am presărat mălai şi am tăiat câteva felii de pâine. Îmi dau seama că, pentru ele, în afară de viscol, mai este şi foamea. Pe vremea asta nu au ce să mănânce.

Am mai fost în situaţii extreme. Blocată pe un perete vertical, rătăcită pe munţi, incapabilă să văd din cauza unei conjunctivite bruşte care mi-a umflat şi închis pleoapele… sunt multe de felul ăsta.  Interesant e ce mecanisme se declanşează când apare o asemenea limitare majoră, cum mintea se limpezeşte brusc şi scopul se re-centrează pe obiectivul principal: să parcurgi etapa. Simt, în spate, lunga lecţie genetică a supravieţuirii. Şi mă gândesc că, de fapt, e o stare benefică, pentru că te descarcă de tot rucsacul cu prostii mentale pe care îl cari cu tine zi de zi. Te duce în limpezimea şi claritatea aceea mentală care te obligă la un singur scop, un singur traseu, un singu focus. Asta se cheamă centrare, şi e tare bună într-o zi de explozie solară şi confuzie.

Ieşiţi afară. eu asta o să fac, chiar foarte curând, ca să merg pe jos şi să simt cum e planeta curată 😀

meditaţie pentru începători: sunetele

Liniştea este, uneori, asurzitoare. Îmi amintesc ziua în care m-am mutat în casa în care locuiesc acum. Cartierul era proaspăt construit, şi populat în proporţie de o casă din douăzeci. În ajun  de Crăciun, zăpada îmbrăcase totul într-o linişte uluitoare. Mutată dintr-un cartier zgomotos al Bucureştilor, auzeam, efectiv, paşii pisicii pe mochetă. Această linişte bruscă poate fi – în felul ei – asurzitoare.

De aceea, pentru cei care agreează Sunetul propun astăzi câteva piste care pot însoţi cu succes o meditaţie.

Prima şi cea mai simplă metodă este muzica. Alegeţi acea muzică liniştită care vă poate insufla starea de echilibru şi de pace, lăsaţi muzica să vă poarte, urmăriţi-i linia melodică aşa cum urmăriţi pensula unui pictor care creează un tablou. Nimic altceva în minte decât muzica şi felul în care curge, evoluează, se dezvoltă, şi iar curge.

Un exemplu? Iată-l.

http://www.youtube.com/watch?v=UuxcMqHMVww

A  doua metodă este una care foloseşte muzică special construită pentru a rezona cu frecvenţele noastre biologice. Cine îşi mai aminteşte lecţiile de fizică şi chimie din liceu… legăturile dintre atomi vibrează. Fiecare dintre ele are o frecvenţă de vibraţie. Moleculele vibrează. Există o specie de muzică numită binaurală, care adresează aceste frecvenţe de vibraţie. Vă recomand să începeţi cu cea de 528 kHz, care – după cât se spune- ar avea legătură cu iubirea şi cu molecula de ADN. Nu uitaţi să vă notaţi mental sentimentele, senzaţiile, gândurile care apar spontan după ce mintea se linişteşte. Şi aici nu vorbim de ora de lat copilul de la grădi sau factura scadentă ieri, ci de gânduri pe care le simţiţi ca fiind noi în minte. ca şi cum ar veni dintr-o sursă separată.

Gama antică solfeggio şi canticele gregoriene folosesc asemenea sunete. Se pare că există o legătură între ele şi matematica sacră, şirul lui Fibonacci şi tot aşa.  Un rezumat despre binaurale este disponibil şi în acest blog.

Lăsaţi-le să vă învăluie, mergeţi pe ele ca un surfer pe creasta valului. unde le găsim? Pe net, fireşte 😀

http://www.youtube.com/watch?v=x0C32_K6oWg&feature=related

Mergem mai departe, la a treia metodă. Toată lumea a auzit de mantre. Sunt considerate un fel de vrăji misterioase sau aiureli new age. Dar ceea ce face o mantră corect pronunţată e să pună în rezonanţă cutia toracică. Sunetul ne îmbracă şi ne armonizează.  Încercaţi să faceţi o meditaţie de câteva minute alegând o mantră, pe care să o pronunţaţi monoton, uniton, de multe ori (budiştii folosesc serii de 108 mantre, câte mărgele sunt pe mătăniile lor. interesant, 108=1x2x2x3x3x3. Numărul la propria lui putere).. Apoi opriţi-vă şi analizaţi senzaţia de vibraţie uşoară în capul pieptului şi veţi vedea că nu spun prostii.

Ce mantre? Păi pe prima am primit-o cu toţii, dacă suntem ortodocşi: este Rugăciunea Inimii.

Vă plac cele mai exotice?

Iată o listă sortată pe efecte, dintre cele care îmi plac şi pe care le folosesc.

Pentru iubire şi armonie, OM MANI PADME HUM

Pentru Fiinţele de pe Pământ, OM AH HUNG HRI

Pentru vindecare, TAYATA OM BEKANDZE BEKANDZE MAHA BEKANDZE RADZA SAMUNGATE SOHA

Pentru purificare, OM VAJRASATTVA HUM.

Pentru pace: OM SHANTI SHANTI SHANTI

Pentru accesarea stărilor superioare: GATE GATE PARAGATE PARASAMGATE BODHI SOHA.

Puteţi să vă cântaţi mantrele cu scopul de a vă calma şi centra, de exemplu, când sunteţi la volan, pe la semafoare şi în blocaje de trafic :D, dimineaţa, ca să puneţi corpul într-o stare bună, nu numai când meditaţi.

Puteţi, alternativ, să folosiţi versiuni pe care să le ascultaţi, dar sunt mai puţin eficiente decât cele pe care le pronunţaţi. You Tube e plin de diverse înregistrări, unele mai fericite ca altele. Mie îmi place mult ce treabă bună a făcut Deva Premal cu mantrele, mai ales pentru europeanul începător, drept care un link vă trimite chiar acolo.

http://www.youtube.com/watch?v=d63COahIpVM

http://www.youtube.com/watch?v=ApIARcwuAzc

http://www.youtube.com/watch?v=7dC_8PMNp-s

http://www.youtube.com/watch?v=xxD-sKUiSE8

Important e să vă alegeţi din multitudinea de opţiuni înregistrarea care vi se potriveşte cel mai bine, ca să începeţi direct cu o stare de armonie.

Ultima, dar nu cea din urmă metodă pe care o prezint este echivalentul mantrelor tibetane, dar vine din Japonia.  Este vorba tot de vibraţii fundamentale, sunete-sămânţă numite Kotodama. Sunt silabe care se intonează pe o singură expiraţie, cu pauze între silabe.

In teoria akikdo, sunetele a,e,i,o,u, au dat naştere spiritului-materie, focului-apă, principiilor yin-yang şi apoi au evoluat în 75 sunete care întreţin existenţa.

Conceptul seamănă cu cel tantric al universului, cu mantrayana hindusă şi budistă şi cu teoria big-bang a fizicienilor. Nu în ultimul rând, la început a fost Cuvântul.  Kotodama înseamnă cuvânt-spirit.

Pentru centrare şi vindecare vă suferez să începeţi cu O U E I. Cele patru vocale se pronunţă separat, pe o singură expiraţie. Ca să separaţi cu uşurinţă vocalele, închideţi maxilarul după fiecare vocală (dinţii se ating uşor) şi astfel vocala se întrerupe de la sine.

Nu am reuşit să accesez înregistrări, pentru că tehnica este transmisă exclusiv pe linii iniţiatice, în special aikido, promit o înregistrare dedicată pentru a ilustra pronunţarea acestor silabe sacre.

Vă sugerez să încercaţi fiecare metodă timp de o săptămână şi să vedeţi care dintre alternative funcţionează mai bine. Bine e să alegeţi una şi să o practicaţi pe un interval mai lung, de câteva luni, pentru a vedea rezultate.

Meditaţii bune să aveţi, şi ne întâlnim aici pentru întrebări.

suntem ceea ce gândim

Îi dedic această însemnare domnişoarei Carmen Chindriş, cu care vorbeam sâmbătă seară despre manifestarea intenţiilor.

Şi care îmi spunea că îi vine greu să creadă.

Vracii din cele două americi, budiştii, hinduşii vorbesc cu toţii despre posibilitatea ca un om dezvoltat din punct de vedere al antrenamentului minţii să poată focaliza cu destulă precizie energia mentală pentru a deschide o fereastră de probabilitate pentru un eveniment fizic în lumea 3d.  Fanii fizicii cuantice încep să găsească substanţă în asemenea formulări, căci se pare că există o posibilitate de a cataliza transformarea energiei în materie, nu doar invers.

am decis, aşadar, să relatez trei lucruri care mi s-au întâmplat în cinci zile

1. agăţ cu unghia tasta de shift de la computerul mic şi încercat, căruia i-am schimbat pe rând hardul, tastatura şi ecranul, care au încetat succesiv să mai funcţioneze. excedată de repetiţia dezastrelor tehnice, pronunţ: nu ştiu ce să mă mai fac cu laptopul ăsta, ce bine ar fi să îl pot înlocui complet. Şi îl rog pe Andrei să mă ajute, să vadă dacă am vreo soluţie să refac starea tehnică normală. În aceeaşi zi, apare ca prin minune, de la o zână bună, un laptop nou. Nu de oricare. de fiţe.

2. După ce se încheie sâmbătă trainingul, stabilim adunarea trainerilor la o bere, ca şoferii de cursă lungă la motel :D.

Privesc meniul şi nu văd niciun desert interesant. Pronunţ ceva de genul „desertul pe care îl vreau eu nu e în meniul ăsta.” Acum… care e probabilitatea ca doi bucureşteni care au făcut ceva afaceri împreună să fie în acelaşi restaurant, în aceeaşi seară, în Sibiu?… iar unul să sărbătorească ceva… şi să vină la masa noastră cu un tort de ciocolată?:..

3. cel mai tare dintre toate. duminică, în pregătirea lungului drum către casă, o cafea în Piaţa Mare din Sibiu. Cu noi, un spiriduş de un an jumate care scotoceşte în orice, oricând, face zob pliculeţe de zahăr şi linge conteinerul de miere gol scrijelind în el cu o lopăţică de îngheţată. Glumesc: „acum rămâne să mai scotocim în lăzi de gunoi”. plec la drum, mă opresc la jumătate pentru o pauză şi o ciorbă caldă de legume. mă duc la toaletă şi, ca să nu pierd cheia, o agăţ în breteaua sutienului, metodă brevetată.

Revin la masă. Cheia, ia-o de unde nu-i. Intru în bâţâieli. sunt pe valea oltului şi cealaltă cheie e un jaf care se află pe birou, acasă. Nici nu mai ştiu dacă e funcţională. Mă întorc la toaletă… şi ca să găsesc cheia răstorn coşurile de gunoi…

Morala e super simplă. Suntem ceea ce gândim. Proiectăm lucruri bune, primim lucruri bune. Proiectăm gunoi, primim gunoi 😀

Staţi centraţi, calmi şi pozitivi şi Universul va veni către voi cu toate minunile, darurile şi premiile vieţii pe care le-aţi putea visa vreodată.

social media şi libertate de expresie

Dacă Facebook-ul ar fi existat în 1989, probabil că răzmeriţa română s-ar fi sfârşit fără vărsare de sânge. Probabil că ne-am fi prins mai repede cine minte şi cine confiscă puterea.

În paralel cu oamenii care îşi strigă în stradă frustrarea pentru că aceia pe care i-au ales iau minţit, şi anume i-au minţit grav şi cu neruşinare, pe mediile de informare curge un alt fel de război.

privesc la trei televiziuni, ca să pot avea o imagine cât de cât logică. Fiecare dintre ele ascultă de o altă poruncă politică. Şi realizez că acest lucru se varsă şi în Facebook, locul unde noi facem mesajul. O fotografie bună, de jurnalist vizual adevărat, este tăvălită în răspunsurile violente şi extrem de agramate ale maselor largi, populare.

FAcebookul e o şansă. Fără facebook probabil că nu am fi câştigat, noi, românii, palida victorie a retragerii unui proiect de lege care altfel ne-ar fi intrat, cu sugiţuri, pe gâtul nostru cel strâmt. Pentru libertatea asta de exprimare s-a murit în 1989. Poate ar fi timpul să privim cu luciditate dacă satisfacţiile noastre imediate servesc amărâtul de popor român pe termen lung. Ca să nu mai avem jurnalişti loviţi cu pietre, iar hăndrălăii care-şi varsă testosteronul pe stradă după ce nu a mai încăput pe stadion să se ducă acolo unde le e locul. La muncă.

Probleme în timpul meditaţiei

Când începem să medităm, cel mai comun rezultat este frustrarea. Frustrarea  că nu putem să ne concentrăm, că mintea aleargă în toate părţile, că apar gânduri, că nu ne putem concentra din cauza zgomotelor sau a agitaţiei, somnolenţa sau, dimpotrivă, reacţia exacerbată la orice stimul exterior. Latura extremă este disconfortul fizic major. Apoi, de obicei, ne simţim deprimaţi pentru ceea ce resimţim ca pe un eşec.

Neliniştea şi distragerea

De multe ori constatăm că atenţia ne este continuu distrasă de alte lucruri: obiecte externe, cum ar fi  sunetele, dar şi amintiri dint trecut, fantezii despre viitor sau o flecăreală mentală constantă despre ceea ce se întâmplă în prezent. De  multe ori, aceste gânduri vin împreună cu emoţii asociate – atât pozitive cât şi negative.

Acesta este modul normal de funcţionare a minţii şi e greu să renunţăm la obişnuinţă. Această excitaţie mentală este starea opusă meditaţiei, şi de aceea ni se pare greu de depăşit.

Agitaţia mentală poate fi contracarată prin concentrarea pe ritmul naturalal respiraţiei: număraţi. De câte ori atenţia o ia razna, număraţi. Aduceţi-o înapoi la respiraţie, fără a încerca să forţaţi plecarea gândurilor sau emoţiiu

Nu vă implicaţi în gândurile „parazite”. Lăsaţi-le să treacă. Nu vă ataşaţi de emoţiile care vă tulbură. Mintea e suficient de puternică  pentru a reacţiona la antidotul numărării. Dacă, totuşi, nici acesta nu funcţionează, implicaţi mintea şi mai adânc în meditaţie: puteţi folosi tradiţia tibetană de calmare a minţii din practica respiraţiei în nouă paşi:

• primele trei respiraţii se fac inspirând prin nara dreaptă şi expirând prin nara stângă.  puteţi folosi arătătorul pentru a închide nara stângă pe inspiraţie şi nara dreaptă pe expiraţie
• următoarele trei respiraţii se fac inspirând prin nara stâgă şi expirând prin cea dreaptă. Din nou, puteţi folosi arătătorul pentru a închide nara pe care nu o folosiţi.
• ultimele trei respiraţii se fac pe ambele nări, după care
• puteţi relua ciclul până simţiţi calmul şi centrarea.

Dacă agitaţia persistă, verificaţi în ce postură este corpul. Coloana vertebrală trebuie să rămână dreaptă. Capul, uşor plecat, cu bărbia retrasă înapoi. Dacă ţinem capul prea sus, stimulăm agitaţia. Reduceţi lumina în cameră, deoarece corpul ştie că întunericul e semnalul pentru odihnă.

Nu în ultimul rând, avem de învăţat lecţia răbdării.  Nu vă supăraţi dacă nu vă iese. E nevoie de timp şi insistenţă pentru a învăţa să încetinim mintea şi şi să controlăm meditaţia, aşa că e bine să fim blânzi cu noi înşine.

Somnolenţa şi starea plată

La capătul opus al scalei se găseşte somnolenţa, care poate apărea ca o stare plată a minţii şi poate merge până la semi-inconştienţă.  Apare deoarece corpul ştie că semnalul de închidere a ochilor anunţăă începutul somnului 😀

Un comentariu extrem de hazos îi aparţine lui Dalai Lama: un călugăr budist a întrebat ce poate să facă dacă îl ia somnul, şi Sfinţia Sa a răspuns: ai grijă să nu sforăi, ca să nu îl deranjezi pe cel de lângă tine 🙂 !

Lăsând umorul la o parte, soluţia e simplă: meditaţi cu ochii întredeschişi, fixând covorul sau podeaua, la o jumătate de metru în faţa picioarelor, sau măriţi nivelul de lumină din cameră.

E posibil ca somnolenţa să fie un indiciu al unui început de depresie. În acest caz, rezolvaţi problema pentru a adresa simptomul.

În fine, dacă nimic nu merge, luaţi o pauză. Ieşiţi afară. Oferiţi corpului prospeţime şi oxigen, apoi reluaţi practica într-un moment în care nu vă simţiţi obosiţi.

Disconfortul fizic

De multe ori e greu să stăm confortabil în poziţia de meditaţia. Ţineţi cont de faptul că o mare parte din tensiunea fizică este mai degrabă legată de minte, şi se datorează problemelor nerezovlate, furiei, mâniei.

O metodă simplă este să parcurgem corpul cu atenţia, ca şi cum l-am scana.  Uşor, din cap până în picioare.  RElaxaţi fiecare parte a corpului.

O altă metodă este să conduceţi repsiraţia în punctele de tensiune: inspirăm gândindu-ne că energia adusă de inspiraţie merge în punctul tensionat sau dureros, apoi când expirăm ne gândim că disconfortul iese odată cu această expiraţie.

Dacă durerea este într-adevăr insuportabilă, nu vă abuzaţi. Ar fi păcat să vă produceţi vătămări fizice de dragul meditaţiei.

 

Zgomot

Cunosc mulţi practicieni buni care au o problemă cu zgomotul, mergând până la reacţii nervoase în meditaţiile de grup în care cineva tuşeşte sau foşneşte. Lăsând la o parte  faptul că ar trebui să avem maximum de toleranţă faţă de cei care ne înconjoară – şi asta merge de la a le crea spaţiu la a trece peste eventualele ruperi de ritm pe care le-ar putea provoca – trebuie să procedăm la fel cum procedăm cu gândurile parazite: aducem cu blândeţe atenţia înapoi la subiectul meditaţiei.

Un maestru spunea că un bun meditator e cel care poate face asta într-o staţie de metrou sau de tren, sau în bucătăria unui restaurant. Am meditat de multe ori în zgomote de cratiţe şi miros de mâncare. Se poate, cu disciplină.

Dacă zgomotele vă deranjează, vă recomand să vă alegeţi muzică de meditaţie – e o grămadă pe internet – şi să vă puneţi căştile în urechi, sau, pentru început, să căutaţi meditaţii înregistrate, ca să puteţi urmări vocea celui care conduce meditaţia. Dacă vă pierdeţi pe drum, întoarceţi-vă la voce sau la muzică. Totuşi, este bine să ţinem minte că sunetul în timpul meditaţiei creeează un ataşament, aşa că la un moment, când ne simţim destul de stăpâni pe tehnică, ar fi bine să renunţăm la suporturile audio. De asemenea, sugerez să încercaţi să lucraţi cu cineva, pentru că vă puteţi mobiliza reciproc. Meditaţiile de grup generează multă energie pozitivă, nu le evitaţi.

Imagini sau senzaţii stranii

Capul se înalţă foarte foarte sus, de parcă gâtul ar avea înălţimea unei macarale. Simţim furnicături pe creştet. Corpul se micşorază sau se dizolvă. Pe ecranul negru al ochilor închişi se perindă imagini care seamănă cu o acuarelă în care pictorul a folosit vopsele fluorescente. Sau ne curg „filme” întregi prin faţa ochilor.

Nu vă speriaţi, nu vă lăsaţi încântaţi, nu vă ataşaţi de aceste experienţe şi nu încercaţi să le repetaţi. Dacă vi se par foarte ciudate, apelaţi la un profesor de meditaţie. Oricum, amintiţi-vă că ele sunt ca bornele kilometrice pe drumul meditaţiei. Nu au nicio semnificaţie specială în afara faptului că avansaţi în procesul de meditaţie. Scopul nostru nu este să „vedem”, să „auzim”, să „simţim”, ci să ajungem la o stare de linişte perfectă a minţii.

Descurajarea

„Nu pot să meditez”. „Am încercat de câteva ori şi nu iese nimic”. „Simt că e mai multă agitaţie în minte, în loc să fie mai multă linişte”.

Nici lumea nu s-a făcut într-o zi :D, şi bine este să încercăm să facem meditaţie, serios, măcare trei săptămâni înainte de a da verdicte. Rezultatele vin lent, şi în cantitate mică la început.  Iar în privinţa agitaţiei mentale, citez un alt călugăr tibetan, de la care am aflat despre „efectul de cascadă”. El spunea că în mintea noastră există o grămadă de obiecte care nu au ce căuta acolo, şi o grămadă de deprinderi proaste. Dar până să ne apucăm de meditaţie nu le-am analizat niciodată, uneori nici nu suntem conştienţi de existenţa lor. Meditaţia e ca deschiderea unei ecluze, apa năvăleşte. Aşa ne dăm seama de toate fleacurile pe care le cărăm inutil într-un rucsac mental uriaş. Vă daţi seama ce balast ducem după noi?

Un alt exemplu, dat de acelaşi călugăr, cu care voi şi încheia postarea de azi, sună cam aşa:

la noi, în Tibet, în timpul iernii râurile sunt foarte vijelioase şi tulburi. După sosirea primăverii, râurile încep să se limpezească, iar vara vezi foarte clar că în apă se află pietre, mici crustacee, peşti şi plante. Ele au fost întotdeauna acolo, doar că nu le puteam vedea. Meditaţia seamănă cu acest procest de limpezire a apei – devenim conştienţi de ceea ce avem în minte.

Aş adăuga doar că, odată ce vedem pietrele şi peştii, atenţia noastră trebuie să nu se mute pe ele, ci să rămână în fluxul cristalin al apei :D. Succes.

 

Meditaţie pentru începători, 1

O practică regulată

Pentru a beneficia de efectele meditaţiei este necesar să o practicăm regulat. Ca orice activitate, necesită să ne dedicăm cu toată inima. Cel mai bine este să ne găsim un moment în zi, acelaşi în fiecare zi, în care să ne aşezăm şi să medităm. Dacă acest lucru nu este posibil, măcar de 3-4 ori pe săptămână pentru că, la fel ca atunci când antrenăm corpul la sală, pentru definiţie trebuie să lucrezi uşor şi des.

Cu cât lăsăm să treacă mai mult între sesiuni, cu atât va fi data următoare. Chiar dacă avem tendinţa să lăsăm aceste sesiuni pe ultimul loc după alte priorităţi, nu le săriţi. Măcar meditaţi pentru câteva minute. S-ar putea ca aceste scurte sesiuni să fie printre cele mai productive.

Spaţiul de meditaţie

Este bine să dedicăm un loc anume acestei activităţi. Eu am locul favorit,  pe jos, în centrul casei, dar dacă am de făcut o meditaţie mai lungă şi analitică prefer canapeaua din birou. Oricum aş proceda, am grijă să închid telefonul, să limitez sursele de distragere şi îmi aprind o lumânare ca un semnal de deschidere acestui spaţiu special de meditaţie.

Ideea e să ne alegem acel loc în care putem sta confortabil, cu spatele drept. O pernă pe jos, căpătâiul unui pat, pe canapea sau un scaun cu spătarul drept. DAcă ai alături un mic altar cu icoane, statuete sau obiecte care te pot inspira, poţi să îl „întăreşti” cu o ofrandă de clori, fructe, tămâie şi lumânări. Toate acestea creează un mini spaţiu sacru.

Cu puţină disciplină, vom putea medita şi în medii aglomerate, zgomotoase. Chiar şi în aceste situaţii, spaţiul de meditaţie trebuie să fie cât mai curat şi confortabil, ca să ne simţim bine acolo şi să anticipăm cu bucurie următoarea sesiune.

Poziţia

Pedichiurista mea s-a obişnuit deja cu bătătura ciudată de la glezna dreaptă. Se datorează faptului  că stau mult „turceşte”, cu picioarele încrucişate. O fac şi când lucrez de acasă, pentru că măsuţa de cafea e exact la înălţimea corectă pentru ultraportabilul meu, mă sprijin de canapeaua din living şi ecranul vine exact la înălţimea ochilor, astfel încât am corectat problema cu poziţia mâinilor şi înclinarea capului.

Vom vorbi mai pe larg despre energetica poziţiei, dar, în principiu, două sunt cerinţele importante. Prima este coloana vertebrală dreaptă şi a doua este o bună legătură cu pământul, care poate fi asigurată fie prin situarea tălpilor pe podea, preferabil fără încălţăminte, fie – şi mai bine – şezând direct pe podea, pământ, iarbă etc.  După ce exersaţi câteva săptămâni, încercaţi o primă meditaţie afară, într-un parc, pe câmp, pe plajă sau la poalele unui munte şi evaluaţi diferenţa.

Maestrul meu din Nepal a spus, sec, că poziţia picioarelor e importantă şi recomandă să le adunăm, dar dacă aveţi probleme cu şoldurile sau spinarea aş zice să nu vă forţaţi. Totuşi, păstraţi măcar pentru câteva secunde poziţia cu picioarele retrase cât mai aproape de baza coloanei.  Pe măsură ce articulaţiile îşi recapătă flexibilitatea veţi vedea cât de agreabilă este această postură.

Alegerea practicii

este extrem de importantă.  Nu vă lansaţi în meditaţii complicate. Începeţi cu meditaţia pe respiraţie, are este ideală pentru calmarea minţii şi începutul dezvoltării analizei gândurilor şi sentimentelor. Calmul şi capacitatea de analiză sunt ingredientele de succes ale unei meditaţii de orice fel.  Voi descrie pe scurt această practică.

Atenţia noastră se concentrează pe respiraţie. Simţim senzaţiile subtile ale aerului care intră prin nări, trece prin gât, ajunge în plămâni. Analizăm mişcările acestuia la fiecare inspiraţie şi expiraţie. Temperatura aerului care intră şi iese.  Dacă ne este greu să ne concentrăm pe locurile fizice implicate în respiraţie putem să numărăm. Inspir, expir, unu. Inspir, expir, doi… şi tot aşa. Număraţi 5-10 respiraţii şi apoi reîncepeţi de la 1, ca să nu oferim mai multă atenţie numărătorii decât respiraţiei 😀 iar dacă mintea o ia razna la jumătatea numărătorii luaţi-o cu seninătate de la capăt, de la 1. Continuaţi să număraţi în runde de cinci sau zece respiraţie, aducând cu blândeţe atenţia la respiraţie de câte ori o ia razna.  Când mintea se stabilizează puteţi renunţa la numărătoare.

Nu instalaţi o atitudine de contracarare a gândurilor, ci mai degrabă una de detaşare. Gândurile sunt ca norii pe cer: vin şi pleacă. Sau ca subtitrarea de la filme. A venit, ai văzut-o, dispare şi tu te concentrezi mai departe pe acţiunea filmului, nu pe textul care tocmai a dispărut. Este normal să fim inundaţi de tot felul de gânduri şi imagini când începem să medităm. Este torentul de toxine mentale pe care îl administrăm în fiecare zi. Important este să lăsăm această uriaşă drenă să scoată toate impurităţile – frustrare că m-am făcut de râs în cutare situaţie, îngrijorare pentru plata următoarei rate la bancă,  şi tot aşa.

Pe măsură ce avansaţi ca număr de sesiuni, veţi vedea cum aceste avalanşe sunt înlocuite la început de scurte momente de linişte şi centrare şi apoi de intervale din ce în ce mai lungi de calm al minţii. Când acestea se instalează, este timpul pentru pasul următor :D, despre care vom vorbi mâine.

Preliminarii şi încheiere

Meditaţia este un moment de contact cu sinele nostru profund. Trebuie să pregătim acest moment, de aceea este foarte important cu ce intenţie începem. Gândiţi-vă câtă energie mentală pozitivă generează meditaţia. Ce facem cu ea? Încotro o dirijăm? Iată câteva exemple de intenţie: meditez azi cu intenţia de a mă linişti puţin. Sau cu cea de a îmi furniza un moment de odihnă şi încărcare. Sau cu cea de a îmi normaliza ritmul cardiac. Şi tot aşa. Orice intenţie e bună, dacă e îndreptată spre perfecţionarea noastră şi nu afectează negativ pe nimeni altcineva – oameni, animale, plante, Pământ… Puteţi avea intenţii mai generale – de exemplu ca energia generată să ajute pe cineva, un părinte bolnav, un adolescent confuz, un grup de oameni care au nevoie de pace sau claritate.

La fel de importantă dedicarea. Când terminaţi sesiunea, nu începeţi prin a vă autocritica. Ci oferiţi-vă recunoştinţă pentru ce aţi făcut. Simplul efort de a medita este benefic şi plin de sens, chiar dacă „nu v-a ieşit”. Bucuraţi-vă de energia pozitivă pe care aţi generat-o şi repetaţi dedicarea din intenţie sau împrăştiaţi-o ca pe o rază de lumină în jurul vostru, către toate fiinţele, pentru eliberarea lor de probleme sau nefericire. Contemplaţi pentru o clipă cum creşte pacea şi bucuria.

Vă aştept aici cu comentarii şi întrebări. Spor la meditat, veţi vedea ce beneficii fantastice vă pot aduce zece minute de lucru cu mintea în fiecare zi.  Şi le mulţumesc celor care m-au rugat să vin cu acest subiect inedit pentru o lume în care business-ul ne aleargă şi ne înghite, hulpav, timpul.

vindecarea personală ca ingredient al eficienţei

S-a reîntors anul cel nou, cu aceleaşi presiuni şi termene şi proiecte şi şefi şi deplasări şi teleconferinţe şi bugete şi planuri şi şi şi …

Nimic nou.  Iar definiţia nebuniei e să continui să faci acelaşi lucru şi să te aştepţi la rezultate diferite. CE schimbăm anul ăsta?
Chiar. Cum e un New Year’s resolution care să se uite înăuntru, în loc de în afară? Şi cum intru înăuntru?Şi când vorbesc despre schimbare nu mă refer la veşnicele „mă apuc de sală”, „mă las de fumat”, „o să slăbesc 5-10-15 kg”, „nu o să o mai înşel” etc. Mă refer la ceva mai profund: la refacerea contactului nostru cu noi înşine.

N-a zis nimeni că e o sarcină uşoară, şi nimeni nu pretinde asta. O să vorbesc astăzi despre o metodă de regăsire a liniştii personale, a centrării, a calmului, a bucuriei de a trăi.

Meditaţia.

Sună exotic, oarecum yoghin, dar nu e aşa, meditaţia este o sală de fitness pentru minte.
Cunosc Chief Whatever Officers care o practică zilnic ca pe o metodă de păstrare a sănătăţii mentale şi organice. Am cunoscut oameni de afaceri de mare succes, peste ocean şi pe bătrânul continent, care par să nu mai îmbătrânească, au o energie uluitoare şi o claritate mentală de invidiat. Meditează.

Dar cea mai interesantă este povestea pe care am auzit-o din gura lui Dalai Lama. Acest cleric de mare anvergură a înţeles că trăim într-o lume în care ştiinţa a căpătat o mare autoritate şi, renunţând la a o contesta sau la a spune „crede şi nu cerceta”, şi-a dat mâna cu neurologii americani pentru studii avansate. Aşa s-a constatat că activitatea electrică a creierului unui călugăr tibetan scufundat în meditaţie profundă se mai manifestă doar în cortexul frontal, în două arii, restul zgomotului cerebral încetând.

Povestea e aşa. O şcoală canadiană, oameni deschişi la experimente. Măsoară toate datele fizice ale copiilor care au acceptat să participe timp de trei săptămâni la o sesiune zlinică, de un sfert de oră – douăzeci de minute de meditaţie. Apoi chiar fac asta, cu îndrumare corespunzătoare. Apoi, pragmatic-american, măsoară din nou puls, tensiune, glicemie, greutate… şi constată că grăsuţii au slăbit 2 kg, că hipertensivii au venit la normal, că hiperglicemiile au scăzut… şi tot aşa.

O prietenă dragă mi-a trimis azi un studiu Harvard referitor la efectele meditaţiei asupra stării de conştienţă şi a stressului. Dovedit medical, cu metode ştiinţifice moderne, meditaţia funcţionează. Dacă vreţi să citiţi mai mult, iată: http://news.harvard.edu/gazette/story/2011/01/eight-weeks-to-a-better-brain/

Meditaţia ar trebui deprinsă cu un antrenor care să poată urmări ce se întâmplă. Ca la sală: primele lecţii le iei cu antrenorul personal, ca să nu îţi distrugi articulaţiile, discurile intervertebrale sau mai ştiu eu ce.  Dar ce e important, dacă vrei să te apuci, este că meditaţia lucrează cu mintea. Mintea e o energie non-fizică, şi funcţia ei este de a cunoaşte şi experimenta. Acest ocean care se mişcă tot timpul cunoaşte valurile feiricii, fanteziilor, iritării, plictiselii. Aşa cum valurile se pot linişti ca să putem vedea liniştea adâncurilor, la fel putem calma turbulenţa minţii ca să revelăm claritatea ei originară.

Abilitatea de a face asta se află chiar în minte, iar cheia către minte este meditaţia.  Este o metodă de vindecare personală, de cunoaştere, de expansiune a atributelor noastre pozitive.

Iar acum, că am vorbit despre „ce”, promit că mâine vorbim despre „cum”. Până atunci, gândiţi-vă dacă pare o cale interesantă de mărire a eficienţei personale.

Foto courtesy Shakti, locul de vindecare personală clăditi de prieteni întâlniţi la Dharamsala :D. Dacă vreţi să aflaţi mai multe despre Shakti…  http://shakti.com.ro/

prăjitură cu cremă amară, acră, sărată, stătută

Zile întregi, lucrurile curg lin. Apoi vine o zi cum a fost cea de azi. E ca la concerte, dar în sens rău. Un Allegro tâmpit, umat de un andante sălciu şi tot aşa.

Uvertură. Primesc de pe Facebook, de la un contact care nu mi-a furnizat niciun fel de content, ci doar copy-paste-uri de pe vreun YouTube,  cerere să dau like la un produs care funcţionează, aparent, în piaţă în sistem multilevel marketing.  În afara aversiunii înnăscute faţă de acest sistem, care profită de peer pressure ca să îţi vândă produse mai scumpe şi mai proaste decât ar trebui, mai am o „plăcere”: pe ăia care îţi cer friendship pe facebook ca să îţi bage pe urmă pe gât activităţile lor mai mult sau mai puţin profitabile.  Reacţionez şi comunic că nu am nicio intenţie să execut acţiunea cerută, după care mă trezesc cu o ploaie de blesteme, cum că i-am stricat wall-ul, că a trimis numai la prieteni şi rude (nu îmi amintesc să fi fost vreodată prieteni) etc. După ce i-am sugerat să şteargă ce îl deranja atât de mult, omul a învăţat o nouă funcţionalitate Facebook :D. Mă gândesc insistent la un cod de bune maniere pe site-ul ăsta aşa folosit şi aşa hulit.

Tempo 1. De trei zile ar fi trebuit să îmi sosească minunata apă Cumpăna, care are un gust din ce în ce mai rău şi un program de livrări din ce în ce mai ocult. Sun la mărita centrală, sunt, fireşte, transferată. Că tanti aia care răspunde nu se ocupă, bineînţeles, de treaba cu livrările, e o altă tanti. Tanti numărul doi se uită în sistem ca să vadă data de livrare şi îmi comunică, paradoxal, că alaltăieri, când am fost acasă, nu eram acasă. Mă gândesc să îi schimb cu concurenţa, poate iese ceva mai de doamne-ajută. Între timp, fin’că nu ne ţinem de programul de livrări, a trebuit să car baxuri de apă aseară, la seminar. Nu-i bai. Ne place apa. Mai ales azi.

Tempo 2. Mă duc să iau un colet de la fan courier. Retur, cică. Mă uit într-o doară. Fireşte că e retur. Pe etichetă, nenea care a completat avizul a uitat să scrie, evident, strada şi numărul la locuia destinatarul. Nu mai vorbesc de numărul de telefon. Asistentul meu nu a verificat, era un morman de expediţii de făcut într-o singură zi. Ce să fac: să mă duc şi să îi dau cu avizul în cap? Nah- pierdere de timp. aveţi grijă ce vă scriu ăştia pe avize, că uite, dai 33 de lei degeaba. iar un partener de business ratează gândul tău bun de Crăciun.

Tempo 3. Ajung acasă, sună telefonul. De la Metro suntem, am observat că nu aţi mai făcut cumpărături în ultimele luni. Să mori tu. Pe bune? Ce spirit de observaţie. Am vrea să ştim de ce. Păi dacă nu aveţi produs, nu aveţi preţ, nu aveţi promoţie pe gustul meu şi pe deasupra îmi trimiteţi sms-uri cretine, nefiltrate, doar-doar vin să cumpăr din nu ştiu ce push de-al vostru de sales, ce să caut acolo? Becurile de crăciun luate pe cealaltă firmă (nah, că nu v-aţi prins) nu au funcţionat, deşi au costat o căciulă de bani. Bine măcare că au cerut voie să vorbim. Despre o ofertă de retenţie, nici vorbă. Să plece clientul, important e să ştim de ce, că tot nu facem nimic după aia.

Tempo 4. Contul de yahoo e compromis, aflu de la prieteni că îi invit pe site-uri deocheate. Resetez parola. Se buşeşte mailul pe blackberry. Îmi prind urechile în site-ul de blackberry. Sun la vodafone şi chiar îmi răspund şi chiar repede şi chiar îmi spun ce am de făcut. Închid. Sună telefonul de la customer service. E afurisita aia de roboată care doreşte să ştie naiba ce. Oamenii ăştia nu înţeleg că un apel – mai ales pe conturile de business- e un consum neautorizat din timpul clientului, care nu îţi aparţine. Un sms interactiv, ceva?…

Închei ziua trimiţând clienţilor mei prezentările pe care le datoram şi discutând cu un partener de afaceri despre promoţii de tipul „ia un pahar, că altceva nu îţi ofer, şi dă şi bani pe el, că e la mega preţ.” Înlocuiţi pahar cu tigaie, bijuterii swarowski, sau ce mai vreţi. Măi, oameni buni, eu cred că aţi înnebunit cu toţii. Clienţii nu sunt prizonierii voştri şi, în prăjitura asta aiuritoare în care dai când de dulceaţă, când de sare amară, când de mucegai pot decide oricând că nu le place umplutura made in your company. Veniţi-vă în fire, zău, că se rostogoleşte 2012 peste noi..