profeţii maya şi coincidenţe buddhiste

Doar prin iniţiere solară, trupul adormit al Omenirii va fi readus la viaţă. Să ne pregătim, deci, să primim lumina cunoaşterii care vine de la Hunab K’u, să pătrundem în memoria Creatorului şi să devenim făpturi ale luminii eterne.

Această profeţie K’altun, transmisă prin învăţaţi contemporani, vorbeşte de un timp al cunoaşterii şi se leagă de vechiul precept maya  conform căruia totul este energie. Iniţierea în înţelepciunea cosmică ar fi rezervată celor din viitor…  sau poate celor de acum.

Citind Profeţiile Maya pentru 2012 ale lui Gerald Benedict, am avut un moment de graţie, în care am remarcat coincidenţe cel puţin stranii cu explicaţia unui text de la începutul mileniului trecut, în care, literal, se spune aşa:

Mai mult, Subhuti, în următoarea perioadă, la finalul celor cinci sute [de ani], când sfânta Dharma va pieri complet, vor fi mari înţelepţi înzestraţi cu moralitate, dotaţi cu calităţi, înzestraţi cu înţelepciune. Subhuti, aceşti bodhisattva mahasattvas, mai mult, nu numai că vor cinsti un singur buddha. Ei nu vor fi produs rădăcinile virtuţii pentru un singur buddha. Subhuti, vor fi bodhisattvas care vor fi adus laudă multor mii de buddhas şi vor fi produs rădăcinile virtuţii către multe sute de mii de buddhas.. 2012, în variantă revizitată acum mai multe sute de ani.

Pentru cine mai vrea detalii despre conversaţia maestrului cu Subhuti… iată:

https://pisicka.wordpress.com/cu-mistici-si-magicieni-in-tibet/impresii-dupa-invataturile-lui-dalai-lama/

Să revenim, însă, la substrat. Cred că sunt câteva idei importante care se desprind din aceste două texte stră-străvechi şi pline de înţelepciunea pe care noi ne-am pierdut-o (temporar, sper):

1. Lumea nu se termină în 2012. 2012 este începutul unei mari epoci de iluminare.

2. Această epocă este demarată de grupuri mari de iniţiaţi care se vor răspândi în lume şi vor învăţa omenirea să se armonizeze cu tot ceea ce o înconjoară. La „lecţiile” lui Dalai Lama ne gândeam la cum vor instrui ei, tibetanii, o grămadă de oameni. la care Dalai Lama, chicotind, ne spune: să nu credeţi că o să vină cineva la voi. Voi sunteţi acei boddhisatvas.  Se referea la cei care au înclinaţia de a vedea dincolo de aparenţe şi de a sprijini şi ajuta pe ceilalţi să treacă bariera asta a fizicului.

3. Soarele, ca sursă a reînnoirii, în contextul intensificării activităţii solare şi a zvonurilor despre „pârlirea” dispozitivelor electrice şi electronice (ah, o lume fără internet, o zi în care să trebuiască să te conectezi la conştiinţa globală ca să îţi faci revista presei) şi recentele meditaţii, iniţieri şi conectări la Soare fac parte din acelaşi tablou, clar şi precis: ieşi înapoi în natură, digerează-i energiile, reconectează-te la tot şi vino înapoi în oceanul de energie din care ai ieşit când ai căzut, tu şi ai tăi. din rai.

Deci, veşti bune şi veşti proaste. Cele bune sunt că există şansa unui viitor fantastic. Cele proaste este că trebuie să ne folosim mai mult de 3% din creier pentru asta, şi că următorul sport cu caracter olimpic ar putea fi cel cerebral.

Fireşte, toate acestea, dacă ne bazăm pe inputul unor nebuni care au trăit acum mai bine de o mie de ani şi ne-au lăsat, testament, profeţiile lor.

Lasă un comentariu