Plutirea spre Lume

ultimul răsărit pe râuÎncepem să plecăm… Noaptea scurtă a curs între dialogurile purtate în plasa de protecţie a patului sau peste peretele despărţitor al căsuţei. Adorm, mă trezesc, visez iar vise ciudate, se închid iar cercurile (sper că de data asta definitiv).

La patru, Funi verifică să vadă dacă am dus toate valizele în „comedor” pentru încărcat în barcă, La patru şi jumătate suntem cam gata… ne adunăm, tăcuţi, în hamace, în timp ce tot satul eset în picioare şi bântuie ca nişte licurici prin tabără, cu lanterne de tot felul.


IMG-20130126-00030Ne adunăm în barcă, ne luăm la revedere şi la cinci suntem pe luciu de apă, ca să vedem cel mai minunat şi memorabil dintre toate răsăriturile de soare din cele cincisprece zile de Amazon: e ultimul.

Pe apă, încep să se vadă cerculeţele gândacilor care fug pe suprafaţa elastică, vârtejurile din pasos,  tremurul tulpinilor copăceilor care se mişcă aiurea în bătaia ritmică a curentului.

Trecem pe lângă celebrul copăcel salvator, vis-a-vis de  plantaţia de porumb a lui Jesus… pe lângă casa lui, apoi răsăritul şi dialogurile curg fluent, până la o primă oprire pentru benzină.  Fetele dau iama şi cumpără tot ce mişcă în materie de junk food: biscuiţi, napolitane, sucuri cu o tonă de zahăr. Pe lângă barcă umblă pisici slabe şi prietenoase.

IMG-20130126-00035Traseul merge exact în sens invers cu cel de la venire. La ieşirea de pe Manati, când intrăm în apele largi şi generoase ale Amazonului, ne aşteaptă barca rapidă. Ne transbordăm iute, bagajele sunt legate pe acoperiş (ce bine, data trecută se udaseră rău din cauza siajului venit peste fundul bărcii) şi pornim, în viteză. E răcoare, în fine, şi ne bucurăm de binefacerea călătoriei care scuteşte peste trei ore de mers cu banca lentă. La douăsprezece vom fi în Iquitos.Neatentă, stau cu mâinile pe afară şi capăt o mega arsură solară în ora de mers cu „rapida”. IMG-20130126-00037Sentimentele sunt de bucurie pentru experienţa civilizată, şi de intensitate, pentru că acestea sunt ultimele douăzeci şi patru de ore. Parcă încercăm să înghesuim cât mai multă experienţă. În bagaj ne aşteaptă sticla de vin cărată de sub bradul de Crăciun, de la Bucureşti, dusă în junglă şi acum returnată în Iquitos.

Ajungem în port în ora reglementară. Urcaţi în tuk-tuk-uri, intrăm din nou, în circulaţia infernală, spre hotel. un ceviche adevăratDau fuga să schimb dolarii în soles, plătesc barca şi urc în cameră pentru primul duş adevărat după două săptămâni. Nu pot da apa foarte caldă 😀 şi am aşa, un fel de nerăbdare, de parcă aş vrea să fac tot ce pot în orele care ne-au mai rămas. Avem întâlnire diseară, la şapte şi jumătate, pentru cină, până atunci e timp de făcut de cap. Aşa că Y. coboară în sala de breakfast şi răpeşte temporar două pahare pentru sticla noastră de vin românesc, roşu-întunecat, care promite, promite.

Prima oprire, prânzul. Cu cele două zile de avans faţă de noi, Y. ştie deja bine locurile din Iquitos, aşa că ne duce la un fast food nespectaculos, dar extrem de gustos,  să îşi facă damblaua şi să îşi cumpere preaiubiţii cartofi. Mâncare adevărată, cu sare, cu gust.

IMG-20130126-00041Pornim pe jos, prin centru. Am pierdut biletele electronice şi trebuie să printez altele. Englezul de la restaurantul din centru ne îndrumă către cel mai modern internet cafe, pe care îl găsim rapid, navigând pe lângă clădirile istorice. Contul meu de mail a fost hackuit, refac parole, găsesc mailurile, printez biletele, fugim mai departe, destinaţia următoare este piaţa şamanilor.

Iquitos-ul pluteşte, parcă, într-un alt spaţiu şi un alt timp. Îi înţeleg pe cei care vin aici în vacanţă, dar mai ales îi înţeleg pe cei care aleg  să petreacă mai mult timp în netimp, aici, în acest neloc.

IMG-20130126-00042Ca peste tot, găseşti arhitectură fermecătoare lângă dărâmături răvăşitoare, lipsa banilor pentru refacerea potenţialului istoric al acestui oraş e evidentă, dar asta nu ne face să ne bucurăm mai puţin.

Lumea pare foarte departe, iar noi mai avem puţine ore de bucurie în faţă, drept care ne grăbim să le executăm 😀

Suntem pe drum către piaţa şamanilor. Avem o listă de cumpărături de acolo. Mapacho, agua de florida,  palo santo şi câte şi mai câte. Ajungem iute în piaţă cu tuk-tuk-urile şi ne punem pe  treabă.

IMG-20130126-00043 IMG-20130126-00042Între tarabele celor care vând tot felul de rădăcini, piei, ierburi, macerate şi răşini, ezit între a cumpăra sau nu copal. E foarte greu şi rucsacul va fi deja foarte plin.

IMG-20130126-00046în piaţă găseşti adesea lucruri extrem de surprinzătoare, niciodată aceleaşi. Ne plimbăm printre  standuri, cu nesaţ, până hotărâm că a sosit timpul pentru vin :D, sărim din nou în vehiculele infernale, cu plasa plină cu minuni, şi ajungem în răcoarea aerului condiţionat. Pahare cu picior. Mmmmm.

IMG-20130126-00047Dar, până atunci, mai avem o oprire obligatorie. La Karma Cafe. Pentru un Jack Daniels, ritualul nostru de plăceri :D, care vine, frumos, în pahare de whisky, pentru mine şi cu gheaţă, alături de apă minerală rece. Rece!!! Karma Cafe. Din urmă ne ajunge şi mini găşcuţa cu care ne-am întâlnit   la prânz şi petrecem timp bun şi moale şi blând tolăniţi pe canapelele şi pufurile din cafeneaua căreia îi lipseşte doar un pic de aer condiţionat. Pe pereţi stau imagini tradiţionale, tipice de Ayahuasca, bartenderul tatuat din cap până în picioare se joacă cu playlist-ul de pe Mac şi în cârciumă vezi doar oameni interesanţi, interesanţi de tot. Poţi să îţi cumperi şi tricourile lor, simpatice, cu ziceri despre cum ai venit în amazon să bei un copac şi să vorbeşti cu o găleată.

???????????????????????????????

După umblatul printre frunze, pui morţi, macete, plase, cizme, chiloţi şi tot ce îţi mai poate trece prin minte, inclusiv găleţile de plastic cu zemuri infernale, despre care nu ştim nici ce sunt, nici cum se consumă, deşi sunt evident de băgat în gură, revenirea la norma occidentală, cearceafurile moi şi aromate, din bumbac, răcoarea sunt incredibile.

IMG-20130126-00045

Diseară, la şapte, lucrurile pe care Y. a reuşit să şi le păteze cu mierea de junglă vor fi spălate şi curate. Coşmarul reîmpachetării poate reîncepe :)). Dar la asta, vorba lui Scarlett, o să mă gândesc la noapte, că doar noaptea se fac bagajele, nu???

???????????????????????????????

Şi vine seara… Suntem cu Funi, care şi-a adus tot clanul, la acelaşi loc infam în care am petrecut şi prânzul. Bun, nimic de zis, dar de două ori e puţin cam mult. Sucurile de fructe curg pe masă, e un balamuc fără seamăn, şi ne grăbim să bifăm şi această ultimă cină, să ne luăm rămas bun de la clanul Shipibo, venit în păr la această ultimă întâlnire, şi să fugim în cămăruţa noastră de hotel… La reîmpachetat, fireşte.

???????????????????????????????Lui Y. i-a venit o idee creaţă: să îşi schimbe cursa lui de nouă şi jumătate seară şi să zboare cu noi la Lima. Îmi place ideea asta. Mâine, la prima oră, fugim la aeroport, ca să vedem cum se poate modifica un bilet neschimbabil, netransferabil, ne-nimic. Din grup ne lipseşte S., fugit până la Cuzco şi căzut pradă legăturilor din Lima, care nu a mai ajuns înapoi, în Iquitos, deci măcar teoretic avem un loc liber în avion… iar noi, încă douăsprezece ore împreună.

Viaţa e minunată.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s