the next best thing


În matematici, curba asimptotică e aceea care tinde să devină una cu o linie… şi tot tinde, şi tot tinde…

Gândul meu de azi este despre standarde şi aspiraţii. A pornit de la o femeie care nu se poate despărţi de bărbatul care o înşeală şi o înjură, pentru că, adânc în mintea ei, părinţii au sădit ideea conformităţii. Dacă accepţi că ai eşuat în căsnicie, înseamnă că eşti un rateu social. Şi atunci stai şi repari şi peticeşti într-o parte ceea ce se rupe în partea cealaltă, şi spui tuturora poveşti despre cât de bine a reacţionat omul care te detestă şi te înjură. Bine, pentru cinci minute, apoi lucrurile se întorc la „normal”…

Sau altcineva care caută cu disperare o pereche, oricare ar fi ea, doar să intre „în rând cu lumea”. Relaţii în care alergi şi te arunci pentru aprobare generică de la „lume”. Apoi vezi, vorba de azi a altei prietene, că pentru o bucăţică de carne nu trebuie să cumperi tot porcul.  Doar ca să scrie acolo, pe degetul inelar al mâinii stângi că ai făcut ceea ce se aştepta de la tine, te pregăteşti pentru o viaţă de slugăreală.

În oglindă: un bărbat se îndrăgosteşte nebuneşte de o femeie cu cincisprezece ani mai tânără decât el. Ea îl ia fără să clipească. Pentru bani. După al doilea copil, sexul dispare. Apoi dispare şi cooperarea. El munceşte, aduce bani în casă, ea creşte copiii. El trebuie să îşi ia de mâncare şi să îşi spele farfuria singur  – o pedeapsă stranie pentru un bărbat îndrăgostit de această femeie, şi pe deasupra un bărbat responsabil, care susţine întreaga familie.

Şi apoi, e luni dimineaţă, şi e frig, şi el aleargă, grăbit, prin ploaia deasă din Piaţa Victoriei. Are douăzeci şi ceva de ani, a terminat o facultate bună şi lucrează într-o firmă care îl plăteşte mult (deşi nu suficient) pentru cele douăsprezece ore pe care le petrece în fiecare zi la birou… chiar şi sâmbăta. Şefa lui este o scorpie nimfomană, care îşi refulează hormonii neconsumaţi dându-i sarcini stupide şi repetitive, ca să îl vadă mai des. Colegii îl percep ca pe un pericol, nu e bine să fii etichetat high potential. Costumul bun se udă, uf, e singurul, celălalt e la curăţat… banii rămaşi sunt suficient pentru un covrig cald. Hai, doi.

Ce facem aici, oameni buni??? de ce alegem ce e binişor în loc de ce e bine? Unde a rămas puterea visului cu ochii deschişi, care să traseze viziunea pe care să o putem alerga în parcursul vieţii acesteia? Ne propunem tot felul de ţinte… apropiate de compromisul călduţ al prezentului. Nu spargem bariera, ci doar mergem în lungul ei, sperând că o să fie, în continuare, binişor.

Cine stă în binişor va rămâne acolo, fără să poată îndrăzni, înţelege şi savura următorul lucru, mult mai bun, pe care Universul ţi-l pregăteşte atunci când eşti gata să îl primeşti: nimic nu e imposibil, spunea Disney, dacă poţi să visezi la ceva, poţi să şi realizezi acel ceva. Nu mai cereţi permisiune…. nu mai rugaţi instanţele superioare să intervină: atât timp cât ne bălăcim în binişor,  nu vom primi ceea ce, cu adevărat, merităm: reflexia noastră perfectă, materializată în partenerul adevărat, prieteni adevăraţi, jobul sau angajatorul adevărat, libertatea, creaţia şi împlinirea.

Luaţi-vă porţia zilnică de visat cu ochii deschişi, ca să puteţi compara apoi cu ceea ce primiţi şi să decideţi unde este punctul în care trebuie să punem capăt compromisului.

Reclame

Muzici care clădesc


Image

De dimineaţă mă conversam cu cineva despre muzicile pe care le ascultăm. În playlist-ul meu revine, mereu, mereu, setul de Solfeggio. Unii le-ar putea numi New Age… deşi sunt tare, tare vechi, şi un papă s-a gândit el să le schimbe prin veacul al şaisprezecelea 😀

De fapt, numele notelor din gama antică provine de la o incantaţie foarte interesantă, cu scopul de a conecta credinciosul cu Sf. Ioan Botezătorul… http://www.youtube.com/watch?v=SugtS3tqsoo

ImageDar nu asta e important, ci felul în care cele nouă frecvenţe vindecătoare (da, muzica vindecă) sunt repartizate în geometria perfectă unei stele cu nouă colţuri (Hello, Baha’i), fiecare dintre cifre fiind, la rândul ei, un număr aparţinând matematicii sacre. 

Fiecare frecvenţă corespunde cu o calitate de vindecare, o culoare şi un centru energetic (chakra).

Dacă e să încercaţi una dintre ele, vă recomand 528 Hz. Este frecvenţa iubirii, vibraţia care ştie să repare ADN-ul şi să reformateze structurile celulare. Apa vie a sunetului. 

Există mult material audio pe internet. Unele track-uri sunt mai bune, altele mai puţin inspirate. Cele într-adevăr făcute cu ştiinţă sunt cele de la Unisonic Ascension, http://unisonicascension.com/solfeggio/. Check them out.

Pentru demonstraţie, mai puteţi să ascultaţi, pe rând, următoarele: 

http://www.youtube.com/watch?v=_-OiQygm2uU

http://www.youtube.com/watch?v=SAAojoXrkus

http://www.youtube.com/watch?v=IJUu-xiJPx8

http://www.youtube.com/watch?v=UWFq57BnocE

http://www.youtube.com/watch?v=tZrBRQn6K0A

http://www.youtube.com/watch?v=CLuEy2p2bBw

http://www.youtube.com/watch?v=7UMKtekMO8o

http://www.youtube.com/watch?v=Us4-4RGEjcY

http://www.youtube.com/watch?v=02DURB-aw2Y

Excelente pentru cei care doresc să înceapă să mediteze 😀

Vă doresc Ascensiune Plăcută. 

yin şi yang în bucătărie


Cine spune că bucătăria e o corvoadă a scăpat o ocazie maximă…

Bucătăria poate fi o alchimie. În special când o comiţi în doi.  Dar şi esenţa ingredientelor cu care te delectezi poate fi importantă.

Un exemplu de joacă minunată: ciocolată. Raw. O pungă de pudră de roşcove, o sticluţă de sirop de agave, un baton de unt de cacao şi unul de masă de cacao, şi vraja poate începe. Untul de cacao, yang, răzuit de el. Masa de cacao, răzuită de ea. Pe degete se împrăştie pudra, cu un gust intens, şi un parfum incitant. Pe degetele celuilalt se împrăştie şi se topeşte untul de cacao. O ocazie minunată pentru un mini masaj pe ceafă şi umeri 😀

Apoi, în bain marie, pe foc mic, ea topeşte untul. El adaugă, puţin câte puţin, pudra, şi o amestecă bine cu iubire. Odată făcut amestecul, poate sosi pudra de roşcove. Unul amestecă, celălalt toarnă. 

Licoarea de amor e aproape gata.  Urmează cea mai senzuală parte a procesului. Siropul de agave, turnat în fir subţire, ca să nu se spargă emulsia de ciocolată.  Încet. Dulce. Un preludiu nesfârşit, care continuă până când gustul ciocolatei devine perfect.

Turnaţi minunea în forme. Adăugaţi bunătăţi: seminţe de floarea soarelui, fructe de goji, alune caju sfărâmate… imaginaţia e singura limită. Ciocolata este gata, îi trebuie la frigider o noapte, iar voi vă puteţi continua joaca. În fond, pe degete mai e masă de cacao şi unt, nu? 

A trăi din Inimă


Sunt pline mediile sociale şi cele informatice de tot felul de citate, care de care mai înţelepte, despre intrarea în spaţiul inimii şi coborârea în inimă.

Aseară, deschizând seria de întâlniri minunate ale unui grup ce îşi spune Fântâna Carteziană, partenerul meu şi cu mine am întâlnit căutări şi întrebări pe care ni le amintim foarte, foarte bine. Sunt un punct obligatoriu de trecere pe drumul şerpuit, întortocheat, îngust şi adesea abrupt către regăsirea interioară.

Încă cedez tentaţiei intelectuale de a răspunde într-un fel care să fie digerabil la nivel mental tuturor acestor întrebări. Dar tovarăşul meu de drum, mai riguros, nu se lasă deviat de la spaţiul inimii din care şi în care trăieşte. Lecţia lui continuă de măiestrie în arta de a fi m-a inspirat să scriu, pentru azi, despre acest talent de a trăi din Inimă.

La nivel verbal, e foarte simplu. Foarte simplu. Schimbi raţionamentul cu intuiţia şi totul ar trebui să fie în regulă. Dar dacă, într-adevăr, vrei să încerci să faci asta, te trezeşti în faţa unui mega-construct mental, un mamut cu milioane de etaje şi cămări în care mintea se rătăceşte.  Şi atunci faci ce e de făcut, cu adevărat: cobori în spaţiul Inimii. Te aşezi undeva, liniştit. Respiri şi îţi urmăreşti respiraţia. Îţi asculţi bătăile inimii, pulsul, sincronizarea asta uluitoare cu tot ce palpită.

Iar apoi lucruri minunate încep să se întâmple. Vine Liniştea, după ce curge tot torentul de gânduri care seamănă cu gunoiul menajer. Şi după linişte, vine bucuria, şi atunci ştii că ai intrat în spaţiul Inimii. Pe măsură ce te obişnuieşti cu această nouă sală minunată în care sufletul tău trăieşte din totdeauna, dar uitase cum să deschidă uşa, urmează treapta deschiderii către lume, şi Iubirea ta începe să curgă, şuvoi de fulgi aurii de lumină,  către cei care au uitat , şi ei, drumul spre interior.

Viaţa este foarte simplă, trebuie doar să îţi aminteşti să fii.