it ain’ over ’til you get wiser

Vedeţi imaginea la dimensiunea completă El o iubeşte.  Atât de mult încât, după ani şi copii împreună, este încă îndrăgostit, şi aşa se si poartă. Atât de mult, încât ar ucide pentru a apăra ce îi e mai drag. Atât de mult, încât se încruntă la poveştile eşuate ale relaţiilor paralele ale altora.

Ea îl iubeşte. Cu înţelepciune şi cu răbdare, ca pe un băieţel năzdrăvan, pe care îl laşi să facă o grămadă de trăsnăi, din care va avea doar de învăţat. Încearcă să facă nevăzute toate greutăţile de peste zi, ca seara să aibă zâmbetul, o îmbucătură caldă, urechea aplecată peste piesa cu păpuşi de cârpă pe care el o istoriseşte, mâna ştiutoare, plecată în jumătatea de mângâiere a încuviinţării.

Azi, una din zilele acelea pe care ele le preţuiesc atât de mult şi ei le uită, nu pentru că ar fi neînsemnate, ci pentru că, vânători, fug după adrenalină şi prăzile numite succes, faimă, premii, rezultate.

Treizeci de secunde în care buchetul s-ar fi putut face fărâme, florile ar fi ostenit ca în Marile Speranţe, vocile s-au spart şi viaţa, cu tot ce are ea mai greu, a năvălit, cu bocancii murdari de noroi, în dragostea lor.

*

*           *

El o iubeşte. Atât de mult încât a mers cu ea până la capătul lumii şi înapoi. Atât de mult, încât îi rămâne alături, deşi înoată într-o mare de femei deştepte, frumoase şi dornice să îl aibă. Atât de mult, încât acasă se varsă tot ce câştigă, acasă, unde se întoarce iar, şi iar, şi iar.

Ea îl iubeşte. Atât de mult, încât îl iartă de fiecare dată când o înşeală, din nou, cu un proiect nou,  o sarcină, un client nou, fiindcă ştie că viaţa lui nu ar fi aceeaşi fără ceea ce el face. Atât de mult, încât a venit înapoi de la capătul lumii pentru el, care dorea să se întoarcă aici. Atât de mult, încât trage după ea toată casa, cu muncitori, oaspeţi,  răniţi şi consilieri.

Şi  astfel, această pereche navighează, cu un tangaj potrivit, pe ape tulburi, cu puţină nefericire la board, atâta cât să funcţioneze pe post de lest, iar crăpătura mare şi largă din provă e astupată constant, cu răbdare.

*

*               *

Vedeţi imaginea la dimensiunea completăEl o iubeşte. Atât de mult, încât a aşteptat-o douăzeci de ani. Atât de mult, încât înconjoară acel timp, doar al lor, cu un cocon luminos, de plăceri şi răsfăţuri, ca să o facă să se simtă cea mai frumoasă, iubită şi dorită femeie din lume. Atât de mult, încât îi rabdă nebuniile sociale şi profesionale, o lasă să eşueze în derizoriu şi îi mai ţine câte o predică în lumina de apus, ca să o reîntoarcă la cine este. Atât de mult, încât i-a pus la picioare tot ce are şi , fără să îi spună că o iubeşte, ca să nu îi creeze vreo obligaţie, a lăsat-o să aleagă dacă vrea să rămână aproape sau nu.

Ea îl iubeşte. Atât de mult, încât pentru el a aruncat, într-o clipă, în spatele uşii toate hainele, prejudecăţile şi relaţiile. A sărit în avioane ca să îl vadă şi să îl mai asculte. A închis pleoapele peste lacrimile despărţirilor subite, întâlnirilor amânate, speranţelor sfărâmate  de urgenţa a ceea ce el trebuie să facă în lumea asta. Atât de mult, încât nu vrea să îl bată la cap, deşi i-ar absorbi orice clipă liberă.

Ce poate fi mai contrariant decât doi oameni care se forţează să îşi ofere unul altuia libertatea, tânjind unul după altul, de la mii de kilometri, când, de fapt, ar trebui să fie, mereu, unul?

Vorbă bună, vorba cântecului.  Nu se termină până nu devii mai înţelept. Şi, aş spune, până nu decizi să faci ceva care să te facă mai stăpân pe viaţa ta şi mai puţin rob la maşina cu roţi dinţate.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s