ploaie englezeasca


Incepe sa imi fie frica de British, de fiecare data cand se intampla cate o calatorie primesc la pachet si peripetiile incluse. De data asta, am zburat inversunat spre insulele Majestatii Sale, Regina cu vant din fata – 160 km/h, ziceau ecranele melancolice si albastre din avion. Am ajuns cu greu, am pierdut slotul de timp de la aterizare si ne-am invartit intr-un fel de elipsa, cu axa mica de 60 km si cea mare de 80, in jurul Londrei, prin cea mai cumplita zona de turbulenta pe care am intalnit-o vreodata. Avionul pe o aripa, combinat cu scuturaturile aferente, a determinat o tacere mormantala in cabina. Verificari ulterioare arata ca n-a scapat nimeni fara sa i se faca rau, dar am strans cu totii, constiinciosi, din dinti.

Zici merci ca ai pus piciorul pe pamant, iti trebuie o jumatate de ora ca sa iti treaca nuanta de verde smarald de pe fata si te infigi in taxiul londonez, dupa inca o coada, ca sa ajungi la hotel. Tranzitul pana la taxi, prin terminalul 5, cel nou, se intampla fara incidente, in ciuda Pythiilor boscoroditoare care ne spuneau ca ni se vor pierde bagajele. Singura problema e ca englezii, inspaimantati de supraincarcare, fac cladiri gigantice de cate ori e vorba de o gara noua sau de un terminal.

In schimb, nimerim la alt Hilton decat cel de pe bilet si mai luam inca un taxi ca sa ne relocam la cel la care ne meritam soarta. E undeva, in Holland Park, in ploaia ingrozitoare care ne mananca nervii. Totusi, sa fii in Londra si sa nu intri intr-un pub… e de porc. Asa ca ne udam din cap pana in picioare – Doamne, ce frig e – si ne oprim la un fish and chips intr-un pub care simuleaza un zid vechi de castel. Inauntru nu sunt doua scaune de acelasi fel. Candelabrele si fotoliile aduc a podul bunicii, sunt adunate toate de prin cele colturi ale anticariatelor, mai mult ca sigur. Un nene intra, netulburat, cu cainele in lesa si se aseaza langa peretele de caramida, sa isi bea berea si sa isi citeasca ziarul. Cainii au voie in pub. Mai tarziu, apare si jumatatea lui, blonda si sleampata. Scenariul se repeta identic, doar ca proprietara celui de al doilea caine e ea, nu el. Al doilea cuplu e mult mai dragastos.

Frantuzoaica transparenta care serveste la bar habar nu are ce au de mancare la bucatarie – parca ar fi aterizat ieri la slujba asta. Usor nedumerita si pierduta, pluteste peste podelele intunecate carand cu gratie farfuriile calde cu mancaruri britanice grele. Bauturile ti le iei de la bar.

Continuam, in incapatanarea noastra, spre statia de metrou si o tura scurta de Oxford Street, mai mult ca sa imi gasesc niste saluri. Gasesc. Matase, alb si negru, suficient ca sa nu ma murez complet cand ma mut dintr-un loc in altul. Dar pantalonii lungi au tras ca sugativa din balti si acum imi uda si adidasii, asa ca decid un retur rapid la dus fierbinte (Ha! Hilton fara cada…).

Si, evident, o cina in restaurantul hotelului. La plecare m-am intalnit cu Victoras, venit in Romania pentru o scurta escapada. Se intorcea la treaba. Stabilisem sa ne vedem pentru o bere seara, dar a fost si el la fel de lovit in aripa de avionul scuturator, incat a cazut retezat si a ramas sa imi povesteasca data viitoare despre ce mai face el la UK. Asa ca am ramas noi, fetele, la un dinner cu supe englezesti, somoni cu creme de branza si alte celea. REstaurantele astea de hotel, oricat de buna ar fi mancarea, au ceva care le face sa isi piarda savoarea. Nu stiu ce.

Dis de dimineata, spargem usa la breakfast si fugim la tren. Nu am verificat gara, ne ducem la Paddington si automatul se incapataneaza sa ne spuna ca nu poate elibera bilete pentru Leicester. Inapoi la ghiseu. Stai la coada, vorbeste cu nenea imigrant de la bilete, iti explica – accentul lui e mult mai puternic decat al nostru – ca trebuie luat metroul pana la cealalta gara. Eu am o valiza mica, nu ma plang de scari, dar altii… cinste angrosistilor

In fine. Ajungem la St. Pancras, ma uit cu melancolie la Eurostarurile care ajung la Paris in 3 ore si ne urcam intr-un fel de personal care ajunge la destinatie cam intr-o ora, inotand prin verdeata atotstapanitoare.

Vagonul de clasa I in care am stat a fost descalificat si ne e prea greu sa ne mutam. Renuntam la ceaiul si cafeaua gratuita, aferente clasei I.

Leicester. Taxiul ne spune ca ne va costa 18 lire ca si cum ar costa o suta, dar inteleg tonul ingrijorat cand vad ca sediul partenerilor nostri e pierdut prin campuri, dincolo de autostrazi, ferme de cai si cirezi de vaci si turme de oi pascand netulburate.

Ziua intensa se termina pe seara, cand ajungem, in fine, intr-un hotel absolut simpatic. Fosta vila de vanatoare a unei superfamilii, arata ca in filmele cu fantome, prezinta niste gradini impecabile, din alea pentru poze de nunta pe care sa le vada generatiile urmatoare, iar micul dejun se ia in „orangerie”. Pe usa mea, din alama, un cap si o coada de vulpe. Bietele de ele… Din nou, iesi daca poti… ca ploua. Si totusi. Casute linistite, de satuc, cu mini-gradini supraingrijite, flori si tufisuri alese pentru culori si forme.

Ploaia se opreste la fix pentru cina, care porneste impetuos, cu o bere frantuzeasca, high champagne content, chiar interesanta, in fata unui semineu dintr-o cladire de la 1500 toamna, cu acoperis de stuf… si continua cu un haute cuisine de larga respiratie. Farfuriile arata ca niste tablouri, iar bucatarul e un pervers reciclat.

Ne intoarcem fugutza la hotel, trecem pe langa vasele cu flori proaspete si ne azvarlim in pat… e frig…

Partea buna cu delegatiile e ca se termina repede. A doua zi avem putin timp sa aruncam un ochi in micile magazinase ale satului. Ma procopsesc cu doua pisici incolacite, in marime naturala, care vor arata foarte bine pe gresia teracotta din bucatarie. Se umple valiza minuscula. O cafea in magazinul de delicatese, apoi sarabanda reincepe. Taxi. Tren. Cafea, ceai, apa minerala. Metrou. Un stop scurt, de o supa si o salata, in Paddington. Heathrow express si o fuguta in magazinele superbe ale terminalului 5, sa ii iau Deliei Biothermul dupa care plange. Fireste ca mi se lipesc degetele si de alte lucruri, neobligatorii.

Am uitat priority pass-ul in valiza, asa ca nu pupam nici un lounge, dar ne imbarcam la timp si ajungem la timp la un Bucuresti proaspat trecut prin canicula si grindina. Soferul miroase a transpiratie si imi cere tarif dublu. Welcome to Romania.

Reclame

mouloukoutou


E o frunza aproape lemnoasa, bruna, cu arome care amintesc de gemul de visine scazut al bunicii. De prunele uscate din piata. De batoanele de vanilie ale copilariei, ascunse in borcanele ermetice din sticla, cu dop rodat. Scufundata in apa fierbinte diun ceainicul de portelan galben, viseaza la caldura Africii.

Incerc sa fac fata vartejului de senzatii din ultimele patru zile. Parisul a turnat in mine ceva care seamana uluitor cu ceaiul asta complicat.

Soare si nori si ploaie.
Sarbatori crestine sau comuniste. Targuri publice si carciumioare ascunse ca pliurile catifelate de piele, in colturi nestiute, mirosind a taramuri de departe. Cascada de senzatii de toate felurile, de la aerul rece si umed pana la gustul cireselor amare cu ardei iute. Aerul de greu, aproape lichid, de mIrosul florilor. Aripile tacute de ingeri, ridicate peste o cupola supla de biserica.

Un morman inform de fructe din dulceata, rostogolindu-se, inglobandu-te, inghitindu-te. Cu un dragon auriu in coltul mintii, ii multumesti lui Dumnezeu ca te-a facut femeie, inghiti lacrima sarata si nedisciplinata si te intorci, mai tu ca oricand, la ceea ce erai.

Sex, booze and rock and roll. Let them rule.