lecţia de socializare

Voi: de acasă la birou, de la birou acasă, de obicei încuiaţi în micuţa cuşcuţă pe care o numim maşină şi cu care stăm în trafic de ne ia somnul.

Eu: de acasă la birou, de la birou la clienţi, de la clienţi la clienţi… şi tot aşa… în acelaşi clopoţel de metal şi sticlă (de obicei, mă dau cu Smartul puştiului meu, îl parchez mai uşor şi consumă mai puţin).

Aşa că în această lume de sociopaţi încuiaţi în pelerinele lor de metal şi sticlă, de diverse capacităţi cilindrice, eu îmi prescriu când şi când câte o lecţie de socializare. Mă opresc să vorbesc cu femeile care spală pe jos în clădiri. Mă dau cu metroul- iubesc metroul. Merg pe jos. De acum, trebuie să repar şi să repun în funcţie bicicleta.

Dar Metroul este fabulos. Pentru că mergi spre staţie,  cu ochii la cer şi vezi norii ăştia formidabili care ne tot bântuie de câteva luni încoace, şi, fără tavanul micului clopot de sticlă şi metal, vezi ALBASTRUL şi SOARELE şi LUNA şi STELELE.

Apoi, pentru că lângă tine stau doi oameni pierduţi în iubirea lor, care inundă tot vagonul cu un val moale şi trandafiriu şi verde de apă caldă şi dulce.

Sau pentru că lângă tine e o domnişoară suplă şi frumoasă, care merge cu căţelul în metrou, şi căţelului, metis adunat de pe stradă (bravo, domnişoară) îi este frică de metrou. E evident învăţat cu traseul, dar îl stresează sunetele şi mărimea monstrului care aleargă prin tuneluri.

Sau pentru că ieşi şi găseşti pe trotuar o ştampilă fosforescentă cu un event, nici nu are importanţă care, că tot nu eşti în target :D, pusă de o companie care mai gândeşte şi afară din cutie când promovează ceva.

Şi, în general, pentru că, odată scăpat din  cutia aseptică în care te tot deplasezi, reintri în contact cu Viaţa, cea adevărată, de pe trotuar, nefabricată, mai puţin bogată dar mult mai plină de conţinut.  Prescrieţi-vă câte o lecţie de socializare. Parcaţi la metrou şi luaţi-vă o cartelă cu două călătorii. O să vă puteţi reconecta cu Ceilalţi.

metode străvechi de vindecare

Ne-am săturat de medicina modernă. Căutăm alternative care să ne dea posibilitatea să ne recuperăm ceea ce viaţa nebună de la oraş ne-a răpit: bucăţile noastre de suflet. Liniştea. Conectarea profundă cu ceea ce este de-a dreptul minunat în jurul nostru. Comunicarea cu natura.

Pentru toti cei care caută o metodă alternativă de vindecare, regăsire personală, evoluţie sau eliberare de stress, iată o ocazie specială de a experimenta vindecarea cu sunete şi călătoria către centrul interior al forţei vitale. 

10 – 11 mai 2012

Liceul Lazăr, sala de festivităţi

 Kailash Kokopelli a studiat încă de la vârsta de 17 ani arta vindecării energetice cu vindecători tradiţionali indigeni de pe trei continente, a participat la nenumărate ceremonii de sunet şi dans, în care a reuşit să adune atât leacuri de sunet, cât şi merite.

 Programul manifestărilor

10 mai 2012, ora 18.00: seminar de instrumente practice pentru purificare, regenerare şi aliniere la Sursă, colectare şi cultivare a energiei CHI, ancorare a păcii interioare.  O bună pregătire pentru

11 mai 2012, ora 18.30: concert de muzică tradiţională de vindecare. Leacurile de sunet: frecvenţele vindecătoare şi muzica sacră din toată lumea sunt chei care activează, iniţiază şi împuternicesc vindecarea personală.

Locurile sunt limitate. Biletele (200 lei pentru ambele evenimente) se pot obţine trimiţând un email la andreeai@yahoo.com sau sunând la 0723 00 77 67, Andrei. Informaţii la zi, pe pagina de Facebook a evenimentului.  https://www.facebook.com/events/274706389287482/

 

Detalii despre programe:

Seminar de purificare, regenerare şi aliniere la sursă, colectarea şi cultivarea energiei CHI, ancorarea păcii interioare:

 

• DANSCÂNTECE.În afara calităţilor sale de multi-instrumentist, muzician intercultural şi vindecător, Kailash Kokopelli facilitează DANSCÂNTECELE pentru pace şi pentru a intra în legătură cu Pământul într-un fel sacru.
  Această experienţă pe care o ţese în DANSCÂNTECELE pe care le predă. Fiecare pas devine o rugăciune. Astfel, putem planta seminţele de intenţie.

Primirea şi oferirea de energie de la Mama Pământ ne învaţă să ascultăm ritmul sacru al inimii vieţii şi cântecul inimii noastre, busola internă care ne îndrumă să călcăm bland şi să păşim în frumuseţe.

Dansul care induce transa devine o experienţă şamanică de mare putere, când ne dizolvăm în Prezenţă.

• Vor exista şi DANSCÂNTECE ce implică mişcări meditative şi de vindecare chi, din colecţia Heartsongs,  INNER WORLD a lui Kailash Kokopelli.

 

Luaţi o pereche de pantaloni comozi şi una de şosete, ca să puteţi să vă desfăşuraţi :D. Pentru mai multe detalii, accesaţi http://www.kailash-kokopelli.com/songdances_kk.html

 

CONCERT DE MUZICĂ VINDECĂTOARE

 

Cu ajutorul vibraţiei de rugăciune a sunetului, ca punte către sursa interioară a forţei vitale, primiţi călăuzire către sănătatea holistică.

Frecvenţele identifică şi vindecă rănile fizice, emoţionale şi mentale prezente şi trecute, permiţând recalibrarea sistemului energetic ca întreg.

 

Experienţa trece mult dincolo de raţiune şi cuvânt, conectându-ne cu noi înşine şi permiţându-ne să accesăm acele energii interioare care pot reconstrui corpul fizic, pe cel emoţional şi pe cel mental, odată deblocate şi dirijate către punctele care necesită vindecare.

 

Pentru concert, vă recomandăm să aduceţi o salteluţă yoga şi o păturică, astfel încât să puteţi asculta muzica în completă relaxare. Un caiet de notiţe poate ajuta, pentru a reţine partea de explicaţii introductive. Înregistrările audio sunt restricţionate, pentru a nu interfera cu transmisia energetică din timpul concertului.

 

Mai multe despre muzica lui Kailash Kokopelli puteţi găsi la adresa  www.reverbnation.com/kailashkokopelli.

 

Important: pentru grupuri de 10 persoane, al 11-lea bilet este gratuit. Dacă aveţi 10 prieteni care îşi cumpără bilet,  veţi primi cadou întregul eveniment. 

Lecţia blocajului

O bună şi dragă prietenă, pe care am cunoscut-o într-un moment dificil al vieţii ei, este sursa de inspiraţie pentru articolul de azi.

Pe scurt, ne-am întâlnit când era după mai multe luni fără job, în ciuda unei competenţe avansate. Un manager excelent prin abilitatea de a citi oamenii, un profesionist fără cusur, meticuloasă şi excelentă evaluatoare, în adâncime şi lăţime, a oricărei probleme, era blocată aşa cum se întâmplă şoricelului când îl prinzi cu mătura într-un colţişor.

Am trecut printr-o criză similară, când am decis să ies din sistem şi m-am prăbuşit, datorită încrederii oarbe pe care mă încăpăţânez să o am în oameni, într-o perioadă gri, de mari provocări de tot felul, pe care am depăşit-o printr-o minune (cum altfel?)…

Obstacolele au nume, de obicei. Ne împiedicăm şi ne julim la genunchi din cauza cuiva, căruia trebuie să îi mulţumim. Această piedică este, de obicei, menită să ne pună o mare frână, pentru că drumul pe care l-am ales duce în prăpastie. Dacă reuşim să ne mutăm atenţia de la sângele care ne curge din cauza juliturii, o să vedem genunea către care ne îndreptam.  De aceea, sentimentul necesar nu este cel de umilinţă din cauza injustiţiei, ci de recunoştinţă.

Al doilea lucru elementar este că orice asemenea căzătură îţi produce o pauză necesară ca să te ridici şi să te vindeci. Este al doilea moment important în care trebuie să ieşi din text şi să intri în context: care este acel aspect pe care l-ai neglijat şi care trebuie reconstruit? Majoritatea oamenilor pe care i-am întâlnit în asemenea crize a avut o mică iluminare în direcţia asta. Cei lucizi au folosit momentul pentru a-şi deschide „şantierul personal”. Dacă faci asta cum trebuie, apare şi al treilea moment:

Redeschiderea traseului social. Vine un job nou, o relaţie nouă, se schimbă prietenii, uneori se schimbă dramatic profesia. Cunosc o altă mare Doamnă, care a renunţat la funcţia şi banii de director logistic într-un mare port, pentru o altă profesie, mult mai apropiată de sufletul ei, şi care să îi permită să facă exact ce îi spunea inima: să ajute pe alţii. E fericită.

Aparent, după hiatusul prăbuşirii, viaţa continuă în direcţia începută înainte de obstacol. Numai aparent, pentru că, de fapt, în perioada petrecută „la podea” creştem fantastic. Apare, practic, o nouă dimensiune.  Personalitatea îşi regăseşte o bucată pierdută, e ca şi cum ne-am desface aripile şi am zbura pentru prima dată. Aminteşte-ţi cum a fost atunci când te-ai îndrăgostit ultima oară: parcă îţi lipsea o jumătate din viaţă , iar intrarea iubirii în scenă te-a completat. La fel şi în aceste momente de blocaj:  creşte o dimensiune nouă. Necesară. Care nu dispare odată cu reluarea firului familiar, ci contribuie major la o abordare diferită a lucrurilor pe care le faci, astfel încât data viitoare şoseaua personală să nu te mai ducă spre prăpastie, ci spre podul peste ea.

Săptămâna trecută mi-am reîntâlnit prietena. Eram obişnuită cu pantalonii de yoga, tricoul mov şi şiragul de cristale la gât, dar acum purta un costum elegant, pinstripe gri, cu jachetă lungă, de directoare. Nu a încetat niciodată să fie un executive, doar că în perioada asta, de aproape un an, de blocaj, şi-a regăsit cea mai valoroasă parte a ei, iar acum va fi un executive extraordinar. Sunt tare mândră de prietenii mei şi sunt şi mai mândră de cei care au reuşit să înveţe lecţia blocajului şi să o ia de la capăt, reîntregiţi.

Modele de leadership

Cu gândul la atributul de formator al liderului, trebuie să descarc o situaţie extrem de grăitoare. Fiul meu se uită la concursul de gătit de pe pro tv. Ideea e interesantă. Decorul e spooky. Nu comentez conceptul.

Comentez, însă, atitudinea. Probabil că scriptul cere să avem un nene bun, un nene mediu şi un nene rău. Ce se întâmplă în platou îmi aminteşte ce se întâmpla pe vremuri, în armata obligatorie: intrai soldat, dacă avea ghinion să fii student mergeai la termen redus şi te frecau ăia de două ori mai rău. Apoi erai promovat şi îi frecai tu pe alţii. Un cerc vicios al chinului, umilinţei şi răzbunării.

Mă uit la atitudinea celor trei bucătari, cărora nu le comentez nici aptitudinile culinare, nici pe cele sociale din afara emisiunii. Şi îmi amintesc de Robert Greenleaf, unul dintre marii revoluţionari ai managementului executiv, fost preşedinte al AT&T, care a formulat conceptul de servant leadership – leadership în slujba celorlalţi. Nu vorbim aici despre despotismul luminat. Vorbim de un leadership etic şi menit să aducă valoare organizaţiei, partenerilor, angajaţilor, clienţilor. Atributele principale enunţate de Greenleaf sunt:

• responsabilitate pentru angajat: să îl ghideze, să dezvolte un mediu care să faciliteze satisfacţia angajatului.
• să creeze o organizaţie în care angajaţii sunt încurajaţi să crească şi să aibă o valoare originală.
• să delege şi să confere autoritate oamenilor.
• să exprime smerenie
• să fie autentic
• să accepte diferenţele ca sursă de dezvoltare
• să ofere ghidare şi direcţie celorlalţi

Nu înţelegeam de ce mă irită stilul echipei în care aş băga mâna în foc că şi-a băgat dracul codiţa, ca să creeze cele trei tipologii – optimistul, supăratul şi arogantul. După care am înţeles că producătorii au ales să folosească de dragul audienţei drama competiţiei de tip gladiator şi au scos complet caracterul formator.  O decizie comercială.

Vezi concurenţii cum pleacă înlăcrimaţi şi nu înţeleg, pentru că oamenii au aruncat pe jos mâncarea şi i-au dat afară fără să le explice.  Şi realizezi brusc că lucrul care te deranjează profund în toată schema este lipsa crasă de leadership manifestată de juriu. Cu excepţia celui mai tânăr chef, care nu se sfieşte să zâmbească, să încurajeze, să motiveze corect, să explice şi SĂ DEA DIRECŢIE omului care poate o să mai vrea să gătească şi după ce va fi expulzat de la măreaţa competiţie care va crea un măreţ vătaf de bucătărie, atitudinea de formare este execrabilă. O resimt ca trainer, manager de (mulţi) oameni care a lucrat la toate nivelurile, consultant de management. Cred că este un exemplu teribil de cum funcţionează structurile de putere româneşti, şi de incapabilitate a unei forţe media de a crea valoare bazată pe altceva decât conflict, dramă, injustiţie şi alte chestii de acelaşi gen.

Nu mai vorbesc de valoarea educativă pentru amatorul de gătit. Poate ar vrea şi el să înţeleagă cum se face bine felul ăla de mâncare sofisticat. Dar probabil că targetul ăsta e mult mai „subţire” decât cel hormonal, avid de drame.

Mi-aş dori să îl clonăm pe băiatul ăsta tânăr şi creativ, căruia nu îi pute totul, care tratează oamenii cu respect şi interes, şi care te inspiră să găteşti, nu să laşi cuţitul şi să fugi cât te ţin picioarele. Pentru că arată că îi place mâncarea, pentru că e creativ, jucăuş şi permisiv, pentru că şi noi aveam nevoie de un Jamie Oliver, care a redeschis gustul pentru arta gătitului, pentru mâncarea adevărată şi pentru crearea unei stări de bine din toate punctele de vedere. Sunt sigură că e un chef din echipa căruia pleacă greu oamenii, pentru că arată atributele adevărate de leadership – inspiră, ghidează, încurajează, dezvoltă, nu e arogant, e creativ, deschis la lucruri care încalcă regulile lui de a crea în bucătărie şi dornic să accepte şi alte puncte de vedere.

CEO-i din toată ţara, luaţi aminte. Mare lecţie de management executiv.