Click. Click. Click.


Ai avut vreodată momentele acelea de claritate în care poţi vedea înlănţuirea logică a etapelor din viaţa ta? Unul dintre acele momente în care totul seamănă cu click stream-ul explorării pe o pagină de Internet, în care un click duce la alt click, care duce la alt click…

Patru şi jumătate dimineaţa e o oră bună pentru un asemenea moment :). Unii îi spun integrare, alţii claritate, cert e că asupra ta pogoară o înţelegere profundă a roller coaster-ului în care ne-am urcat cu toţii, din momentul în care am tras în piept prima gură de aer.  E ca o radiografie în detaliu, care îţi arată, strat peste strat, punctele tale tari şi cele slabe, bornele kilometrice de pe traseul de până acum, cu o linişte inexplicabilă şi certitudinea că următorul pas necunoscut nu este unul în gol.

Social, asta e nebunie sau lipsă de responsabilitate, dar la nivel de creştere personală e una dintre clipele de graţie.

Nu, nu e o autostradă.  E un şir de lecţii, care de care mai dure, şi duritatea e invers proporţională cu viteza cu care înţelegi ce e în neregulă cu tine şi unde ai de lucrat. Dar le înveţi, fără discuţie, înveţi de îţi merg fulgii.  Pe urmă uiţi, şi Universul te bagă în examenul de corigenţă, şi iar îţi iei lecţia, dacă ai uitat-o.

Norocul maxim e când eşti suficient de prezent ca să te „prinzi” şi să te adaptezi la concluziile lecţiei. Apoi vine următoarea, şi parcă sunt din ce în ce mai profunde – şi ca  înţeles, şi ca impact.

Bine-bine, şi ce e de făcut? o să spună pragmaticul.

Simplu de zis, necesită efort ca să şi faci asta.

1. Fii prezent, stai în claritate mentală, nu intra cu totul în vârtejul procesării raţionale pe care îl creează mintea în stările de trezie.

2. Dacă faci asta, poţi avea suficientă vedere de deasupra ca să poţi pune în legătură elemente de puzzle aparent disparate

3. Odată făcute conexiunile, nu ezita şi urmează direcţia pe care noua imagine o indică. Lucrul seamănă cu felul în care un râu îşi alege traseul prin porţiunile de minimă rezistenţă. Ai şansa unei vieţi fluide şi a unui lanţ de „coincidenţe” absolut delicioase, care te poartă în propriul tău joy ride.

4. Asezonează toată salata asta complexă cu două sentimente: bucurie şi iubire. Ele sunt starea noastră naturală, alimentează posibilitatea schimbărilor în sensul bun, al evoluţiei, şi ar trebui crescute ca roşiile la solar – cu disciplină, îngrăşământ şi lumină. Dacă îţi lipseşte combustibilul ca să le alimentezi, gândeşte-te la ce anume îţi face bine şi prescrie-ţi rapid remediul respectiv, fără să stai prea mult pe gânduri.

5. Adu-ţi aminte de copilărie şi adolescenţă, când visai cu ochii deschişi, şi apucă-te de exerciţiul ăsta de imaginaţie, ca să dai frâu liber creativităţii şi posibilităţii de a re-crea prezentul tău.

Rezultatul e, de obicei, uimitor. înlănţuiri de evenimente care îţi aduc exact ce îţi trebuie la momentul respectiv. Te salvează dintr-o criză de lichidităţi, îţi readuc iubirea în viaţă, apare jobul la care ai visat sau te duc în călătoria vieţii tale.

Iar starea „corectă”, care catalizează această ieşire din blocaj, este una de profundă recunoştinţă pentru

  • oamenii pe care îi întâlnesc şi îmi sunt profesori
  • semnele pentru care am centrarea şi liniştea ca să le pot remarca
  • curajul de a accepta că singurul lucru cert este lanţul de schimbări de pe drumul cu pietre kilometrice invizibile pe care îl numim Viaţă.

Chiar dacă acest lucruri nu s-au întâmplat încă.

Lucrurile devin, astfel, mult, mult mai simple, iar barca lunecă mai lin către ţinta pe care nu o vedem, ci doar o bănuim. Are multe nume, Cel care îmi  vine azi în minte este realizarea de sine.

În timp ce scriam această recapitulare mentală, utilă şi pentru rezumatul meu personal, şi pentru modul alternativ de a trăi pe care îl propune (nu îţi rămâne decât să o accepţi şi să o încerci – singurul lucru care se poate întâmpla, în cel mai rău caz, e să nu se întâmple nimic), casa s-a zgâlţâit serios datorită celor vreo şase grade Richter cu care ne-a cadorisit Vrancea în dimineaţa asta. Eu consider asta un semn, o validare, un îndemn la reîntoarcerea în interior pentru o reconstrucţie umană generală şi majoră.

Reclame
Imagine

pe ici, pe colo, prin punctele esenţiale


pe ici, pe colo, prin punctele esenţiale

să se revizuiască, primesc! Dar să nu se schimbe nimica; ori să nu se revizuiască, primesc! dar atunci să se schimbe pe ici pe colo, şi anume în punctele… esenţiale… Că bine zicea bătrânul Caragiale.

Undeva între disperare şi frustrare, din cauza ultimelor săptămâni în care am întâlnit oameni cu care tot lucrez de cel puţin un an, şi care sunt blocaţi în stări de care ar fi trebuit să scape de mult, realizez punctele comune ale situaţiilor: cu toţii sunt într-un prag de mare schimbare. Au o indicaţie clară asupra schimbării. Gandhi zicea că dacă vrei schimbarea, trebuie să FII schimbarea. Cu alte cuvinte, să ai curajul să scoţi capul din stratul moale şi cald cu care ţi-ai căptuşit viaţa (aceea care nu îţi place) pentru un pic de confort, şi să faci pasul acela în gol, ştiind că undeva, Cineva o să materializeze o treaptă pe care să păşeşti.

Când eşti aliniat cu talentele şi scopul tău, singurul lucru care te mai poate despărţi de acea curgere frumoasă şi plină de surprize, care e viaţa, este încăpăţânarea de a sta cantonat într-o stare fără potenţial. Ca o bilă care se află pe fundul unui castron. Acolo, la potenţialul minim, nu se mai poate întâmpla nimic, în afara înţepenelii cronice.

change 1

Şi atunci vine momentul acela, în care încrederea şi curajul îi dau fricii peste ceafă, şi păşeşti în gol. Chiar o faci. Asta îi dă bilei primul impuls, şi e uluitor cum se răsucesc toate în Univers, într-un fel paradoxal, şi se rearanjează sfidând toate regulile fizice şi ale cauzalităţii, misterios şi minunat, ca să acomodeze noua stare în care te-ai autodesenat.

Fizica cuantică a determinat că locul unei particule subatomice se schimbă când te gândeşti la ea. Avem puterea de a mişca munţii, la propriu, şi o folosim atât de puţin, încât, ca specie umană, suntem de râsul Universului. Bine-bine, dar cum schimb? Cum schimb?

E simplu… what you resist, persists, zice englezul.  În loc să te concentrezi pe situaţia curentă, fie ea o lipsă, fie un exces de lucruri, stări sau sentimente pe care nu le doreşti, ai, din nou, de făcut ceva ce sfidează tiparele cu care am fost amprentaţi din fragedă copilărie. Stai cu mintea la rezultat, nu la situaţia curentă. Concentrează-te să vezi filmul de la sfârşit la început, ca să oferi putere de manifestare acestui sfîrşti dezirabil.

seeds-of-change

Vrei iubire? Binecuvântează toate cuplurile care se sărută, înconjoară-te de lucruri pereche, nu te mai gândi de fiecare dată „păi eu nu am pe nimeni şi uită-te la ăştia”. Vrei bani? Binecuvântează tot ce e abundent: o pădure, o grămadă de bănuţi, un morman de pietre, valurile de legume de pe tarabele acestui anotimp. Vrei sănătate? Binecuvântează tot ce are mare vitalitate, de la bebeluşi la soarele de pe cer, de la fructe la oamenii care fac jogging în parc. Subconştientul tău se va deschide şi va lucra la posibilitatea ca lucrurile să fie aşa cum vrei, nu aşa cum te-ai înţepenit.

E simplu. Începe cu starea de final, şi cu recunoştinţa că această stare se întâmplă. Pentru că o dată cerut, lucrul acela e acolo, trebuie doar să îţi deschizi inima ca să îl primeşti în această Realitate în care funcţionăm.