dependenţi de comunicare


anul trecut, pe vremea asta, mi s-au stricat ambele telefoane. A fost un moment de panică desăvârşită. Nu mai ştiam ce să mai fac ca să mă reconectez cu lumea.

azi, un microb crescut în umiditatea asta groaznică a afectat iq-ul Facebookului, care refuză să mă publice. De data asta, nu panica e cuvântul de ordine, ci frustrarea. Şi stau şi mă gândesc cât de dependenţi am ajuns de mediile noastre electronice de comunicare. Mă necăjesc când cineva vrea morţiş să ne vedem faţă în faţă pentru o chestie care se putea comunica pe email. Sau când în loc de teleconferinţă trebuie să mă târăsc cu maşina prin oraş ca să pot ajunge la întâlnirea aceea.

Reversul medaliei e că am început să facem cantitate versus calitate. Văd oameni în toată firea care au semnat, pesemne, un contract de promovare la nuşce marcă şi ne povestesc tată ziua despre sărăcia aia.  Fără să se obosească vreo secundă să facă o legătură de lifestyle între mesajul acela de comunicat şi felul în care ei, de fapt, sunt.

În vremurile de aur, pe câd lucram la Connex şi făceam comploturi cu hr-ul ca să îmbunătăţim comunicarea (mulţumesc, Simona) am ajus, la un moment dat, la un experiment radical, care presupunea o zi fără email. Nah, trebuia să te auzi măcar. Volumul emailurilor cu „cc” crescuse groaznic.

Ce s-a întâmplat? Nimic. businessul a curs „as usual”. Sigur că nu îmi pot pune postere ca un om-sandwich şi să alerg cu ele pe stradă, dar martori îmi sunt prietenii şi colaboratorii că încerc măcar să dau un telefon ca să ne auzim. Ah, şi vă aduceţi aminte de telefonul acela care spune „bună, am sunat să văd ce mai faci”? Câte telefoane de felul ăsta aţi dat în ultima săptămână?

Nu de alta, dar nu e frumos să baţi la uşa omului şi să te năpusteşti la el în casă.

Reclame

ghicitul în coş, un obicei de cercetare anecdotică


Bineînţeles că sunt cu ochii după clienţi, chiar dacă scopul vizitei în vreo locaţie de retail este aprovizionarea pe persoană fizică :))

Aseară, fermecători, doi tineri în faţa mea, la casă. Coşul, plin cu sticle de Lacrima lui Ovidiu, vreo cinci la număr, o Zaraza şi multă ciocolată şi biscuiţi cu ciocolată, plus două cutii de oops. Nu că am o imaginaţie perversă, dar, zău aşa, ce făceau băieţii ăştia cu băuturi dulci, ciocolată şi prezervative? Pe de altă parte, coşul ăsta de cumpărături ilustrează exact produsele care aveau creştere pozitivă în plin an de criză în america.

Azi dimineaţă. Domnişoară, smart casual, geantă Prada, bicicletă de 1000 de euro, îşi ia o cafea de la Starbucks şi un sandvici mare, mare, ditamai ciabatta dublă, de la be nat.

Nu că aş fi cârcotaşă, doamnă, dar la sandvici fără e-uri ar merge o cafea fără e-uri. Sigur, motivaţia ei nu este să mănânce natural, ci să fie cool. şi este.

Ultima ispravă. Două cucoane, una îmbrăcată de biz (like high business), cealaltă probabil lucrând la stat, îşi încurcă coşurile. Mă uit la coşuri. EXACT aceleaşi categorii de produs, dar cea de business cumpăra cu un nivel de preţ mai sus decât doamna funcţionară. Ce conţinea coşul lor de aseară: salată, pâine, caşcaval, fructe (căpşuni vs mere), un mezel (crud uscat vs fiert afumat) şi detergent… cool, nu?

Şi total contrar trendului pe care îl vedem acum: produsele de sus vor din piaţa low value. Produsele ieftinuţe vor să ia clienţi superiori. mercedes face gărgăriţe. Fiatul e grande. Trăiască, totuşi, segmentarea :D.

Din viaţă


Blogul ăsta nu e doar un loc de predici. Predic lucrurile în care cred şi pe care le fac. Mi s-au prăbuşit view-urile din cauza unei tăceri îndelungate: e din cauză că am lucrat încordat la lansarea unui concept pe care l-am dus din faşă până în sacoşa clientului, la propriu.

Acum a venit timpul să descriu 😀

E vorba de mâncare fresh pentru oameni ocupaţi. Gata făcută, cu pâine coaptă în fiecare dimineaţă în bucătăria de la etaj. Cu salate făcute pe loc. Cu sushi mai bun şi mai ieftin ca oriunde.

Cu supe cremă uşoare, de vară, de la morcov cu ghimbir la cremă de spanac cu broccoli şi gazpacho răcoritor. Fresh de morcovi, de mere, de portocale, şi o cafea despre care alţii spun că e grozavă. Eu nu sunt băutoare de cafea, deci opinia mea ar fi nu doar subiectivă, ci şi incompetentă 😀

Construcţia brandului şi a conceptului arhitectonic a urmat aceeaşi strategie – muşti o bucată din natură. Totul proaspăt, totul crocant, totul adevărat.   Sănătos şi savuros. De la petele de culoare la confortul canapelelor de la etaj. Nimic nu e prăjit, ci gătit cu ştiinţă spaniolă în stil mediteranean, cu abur şi vid, aşa încât totul fierbe la temperaturi mult mai mici şi sucurile şi vitaminele ingredientelor rămân întregi.

Staff tânăr şi trecut prin training, nu ca la firmele româneşti. Training de consumator, training de produs. Bucătari cărora le place ce fac. Şi o filosofie simplă, fără farafastâcutri, transparentă ca şi brandul.

Invit cârcotaşii să vină în piaţa Victoriei şi să verifice P-urile :D. Terasa e cot la cot cu Starbucks şi mă găsiţi acolo aproape în fiecare dimineaţă, dacă vreţi să vorbim la o ceaşcă de cafea despre cum s-a născut şi să vedeţi ce a devenit brandul ăsta.

Dacă urcaţi la etaj, cu un prieten sau cu laptopul, să lucraţi (există cafea bună şi wi-fi) puteţi testa ambianţa plăcută, cu banchete verzi, ghivece cu plante aromatice şi straturi de ierbuţă în cele mai insolite locuri. Pentru că brandul se încăpăţânează să fie o bucată de natură.

Cât despre viitor, nu pot să mă dezic de ceea ce am făcut, pe vremuri, la Connex, când am reformulat pentru prima dată sloganul: tu faci viitorul. Aşa că o să sune bine.

Romanian Bou Show


Copyright fi-miu. Ca şi zicerea „În ţara asta sunt mai mulţi boi decât vaci”. Ambele reflecţii de adolescent critic sunt absolut întemeiate.

Navigând prin isteria traficului de Bucureşti, în care – astăzi mai mult ca oricând – părea că s-a spart conducta cu proşti, la intersecţia cu magistrala de nesimţiţi, trece pe lângă mine o domnişoară tare nefericită de Vrancea care urla „Eşti proastă, fată!” pentru că nu m-am vârât pe linia de tramvai ca să îi fac loc ei şi nefericirii ei să se mute de pe banda pe care se încadrase, evident, greşit.

Ah, mulţumesc pentru apelativul „fată”.

Mă întreb ce radio ascultă. La cel pe care îl ascult eu şi unde oamenii nu vorbesc despre lucrurile care le fac, ci despre lucrurile pe care le fac, e o reclamă despre Romanian Boat Show.  Mulţumesc, o să trebuiască să nu au curs acestei oferte.

De fapt despre ce este postarea asta? Cred că despre subiectele pe care, fără greş, putem să le atacăm pentru a ţinti la fix masili largi, popolari, vorba lui Ceaşcă. Pentru că ei sunt mulţi şi au nevoie, evident, de scurtături. Cred că şmenul a devenit, graţie aceluiaşi băiet despre care cred că se perpeleşte la foc mic, în iad, specialitatea naţională.

deci, ce ne place:

Scurtăturile. Orice metodă de a ajunge mai repede, eventual imoral sau uşor ilegal, la ceva atrăgător.  Nu s-au practicat încă în România concursuri în care să îi sapi pe ceilalţi.  Cred că, alături de show-urile inepte de pe la posturile celea din top 3 audienţă, am putea organiza un quasi Survivor gen „câştigi marele premiu dacă îi fentezi pe ăilalţi”.

Gratis, maică. Păi e simplu, văd că se practică cu mare succes. De preferinţă, 1 plus 1 gratis. Sau şi mai bine ar fi zero plus 1 gratis.  Mi-ar plăcea să ieşim din şanţul monorail pe care l-am inaugurat şi să avem nişte gratuităţi formidabile.   Adică tot din sistemul capitalist de baftă, ăla care ia un anumit număr de produse (cumpăraţi, cumpăraţi), numărul fiind secret, e marele câştigător, sau mai mulţi câştigă. Numărul fiind oriunde între 1 şi 100 :D, how about that.

Să nu fac nimic şi să capăt ceva pentru asta. Imaginaţi-vă, câtă presă, cât PR: să nu faci nimic şi să câştigi zece saci, sticle, kile de produs x doar pentru că exişti, mergi pe stradă, mănânci, respiri, te duci la closet.  Cu viral, cu tot ce trebe. Ei, ce ziceţi?

Noi şi-ai noştri, dar ai noştri nu sunt un clan creat ad hoc de un iaurt, o cremă de faţă sau o marcă de cereale. Ai noştri, pe bune, ăia de stăteau prin CC al PCR, cu şcoală puţină şi agresivitate mare, cu maneaua la maxim. Un produs pentru ei. O promoţie pentru ei. Să demonstrezi că eşti, să ne exprimăm delicat, din topor ca să obţii, să zicem, ca premiu un curs de ceva care sigur nu e nici tango, nici  şcoală de bune maniere.  Un lanţ de aur, o gagică cu silicoane, un iaht numai al tău pentru zece zile, cu grătar pentru ceafa de porc şi frapieră specială pentru mujdei. şi cu maieuri special croite ca să îşi scoată câştigătorul buricul păros la soare, când o transpira sub braţ. Da, sub braţul acela cu păr mult. Ah, şi să se voteze ei unii pă alţii ca să vadă cine e, bre, câştigătoru.

Nu ne plac deştepţii. Simplu. concurs de who is more stupid. Sau cine e mai incult. Premiem cea mai ineptă manifestare. Sunt sigură că face vârf de audienţă, iar băieţii cu seminţe şi bere se vor muta de pe trotuar în garsoniera unui amic mai primitor;  şi vor trebui să se supună corvezii de a arunca cojile într-un recipient în loc să le scuipe , comme il faut, direct pe jos.

Elanul meu revoluţionar se opreşte aici. M-am scârbit scriind toate astea.  Deşi toate aceste demipromoţii sunt un contraexemplu din care am putea scoate ceva ideiuţe drăguţe de promo.

Recunosc în toate aceste mecanici promoţionale – absurde şi ipotetice, fireşte – sechele clare ale unei epoci pe care ne-o doream repede apusă, dar care a plantat seminţe otrăvitoare în inima unui popor şi aşa obişnuit cu compromisurile pentru supravieţuire.  Să vedem dacă generaţia puştiului meu, ce-o mai rămâne din ea după ce o parte va emigra, e gata să sancţioneze, cu intransigenţă, nu doar promoţiile mele de coşmar, ci şi năravurile care ne-au făcut vulnerabili la downgrade-ul naţional la care asistăm.

zece reguli pentru o promoţie reuşită


trecând peste un alt produs stupid de reclamă retail zilele astea, m-am decis să scriu îndreptarul de promoţie. Am făcut asta pentru că respectiva producţie publicitară reuşise să facă următoarele isprăvi:

1. să calce brandul şi ce are el mai tare în picioare

2. să vină cu un produs relativ puţin răspândit

3. să comunice u preţ uui segment (dacă ne uităm la produsul respectiv) care nu e foarte sensibil la preţ

4. să facă o execuţie de radio guerilla

5. într-un limbaj care n-are nici în clin, nici în mânecă cu personalitatea brandului ci mai degrabă ar fi fost potrivit pentru un anunţ de event în club la Vama Veche

şi lista poate continua. Daţi, băi, afară, directorul ăla de marketing, că ne calcă pe neeeervi!

Din ce am învăţat eu prin business (şi am avut promoţii cu rate excelente de răspuns) lucrurile la care trebuie să te uiţi sunt următoarele:

1. Targetare corectă. Dacă tragi cu alice în pădure şi speri că o să prinzi urşii  e o risipă de muniţie.  În exemplul de mai sus, Nestle Fitness este feminin. Dacă ţii neapărat să loveşti cu produsul-totem la un preţ excelent (mărturisesc că nu ştiu cât costă pachetul de Nestle Fitness, deşi e mâncarea mea de dimineaţă, împreună cu iaurtul de băut de la Campina) ai grijă să atingi segmentul feminin. tinerel, aş spune, dar nu de 17 ani cu berea în nas la Vamă. Din punctul ăsta de vedere, CRM-ul aduce plăceri după plăceri celor care ştiu să îl utilizeze.

2. Un conţinut relevant de ofertă. Degeaba targetezi bine, dacă nu oferi ce trebe. Eu, marketer, m-aş uita pe un Nielsen sau MEMRB pe categoria din care vreau să fac promoţia şi aş alege un top ten după care aş trimite buyerul să negocieze cu furnizorii un preţ incredibil. Aşa or fi procedat băieţii ăştia?…

3. Construiesc un mesaj care să vorbească FOARTE CLAR DESPRE BENEFICIU şi să nu semene cu o chemare la mitingul tovărăşesc de unu mai. Deşi apreciem creativitatea agenţiei, este clară incompetenţa clientului. În sensul că dacă tot ţi-ai călcat brandul în picioare şi vorbeşti despre preţ în loc să vorbeşti despre sortiment, promoţia trebuie să arate produsul şi preţul, fără alte floricele de porumb despre cum suntem oi de tari şi de direcţi.

4. Aleg acele mijloace de comunicare relevante. Da, probabil că 85% dintre clienţii retailerului în discuţie sunt femei, posibil ca multe dintre ele să fie cu maşina, deci e valabil outdoorul. Valabil i afişajul de la intrarea în magazin, deşi chestionez utilitatea cheltuirii unei căciuli de bani pe poliplanul uriaş de la intrare, pe care trebuie să îl schimbi la fiecare promoţie, la fiecare magazin, în loc să intri pe media ca lumea. De ce nu print? print şi un indoor masiv care să se poată recola la fiecare schimbare de ofertă… pe culoarul central… în fine.

5. Îmi stabilesc un ton de comunicare care să fie apropiat de brand persona şi de ceea ce e dispus targetul să înghită. MARE atenţie la strunirea creativităţii agenţiei. Nu vrem să câştigăm mari priemii de creaţie, vrem să vindem şi eventual să punem un Effie pe raftul de sticlă de la intrarea din sediul principal.

6. Mai verific o dată oferta cu sezonalitatea şi obiceiurile de cumpărare, ca să nu o dau în gard

7. Intru sincronizat în toate canalele, mai ales dacă am teaser. Cel mai bun exemplu de aşa nu e campania, altfel drăguţă, de la radio 21. Un teaser dezumflat de apariţia prematură a reclamelor în glossy-uri şi de lipsa de mentenanţă outdoor.

8. Ceea ce mă face să trec la obligativitatea unui manual de implementare sau execuţie a promoţiei. Mai ales dacă e de preţ. De la staff la poster, de la etichetă la disponibilitate în raft, totul trebuie explicat, verificat şi corectat.

9. măsor rezultatele ca să văd cât de idiot am fost – dacă doar am corodat marja de profit sau chiar am crescut în marjă valorică şi

10. data viitoare fac şi io un focus grup, frate, cu cornuleţe şi suc scoase pe notă de consum intern, ca să aflu ce şi-ar mai dori „cetăţenii” la promoţie…. Sau ca să testez mecanismul înainte de a cheltui cu sutele de mii pe comunicare.

Salut tovărăşesc şi multe succese în câmpul muncii.

top brands. welcome to Romania


La ce ne-ar folosi un inventar de branduri inepte? La descărcare, dragi manageri şi marketeri.

Cum să nu te simţi bine când vezi aşa mândreţe de firmă, în traseul incredibil pe care, accidental, îl faci pe centură prin Jilava?… Numele e onctuos, iar grafica depăşeşte aşteptările oricui =))

Ciudat e că într-o lume de francize – mai ales

pentru numele de benzinărie – dai de chestia asta, care deţine şi un restaurant bine ascuns după nişte jaluzele verticale. Judecând după numărul semnificativ de tiruri aliniate în parcare, restaurantul o fi bun 😀

Oricum, publicitatea e bună., bună, bună şi ne place, place place …