Lună Plină? Timp de Eliberare.


Image result for full moon february 2019

19 februarie: SuperLună Plină. Energia maximă m-a trezit, efectiv, la patru dimineața, fără drept de apel. Înaintând cu încetineală prin ritualul de dimineață, iată care sunt introspecțiile venite pe autostrada informațională pe care o deschide orice lună plină, dar mai ales asta:

Pe vremuri, agricultorii înțelegeau, pofund, natura energiei generate de mișcările Lunii. Plantau pe Lună ouă, culegeau pe Lună Plină. Extinzând, metaforic, principiul, putem începe ceva pe Lună Nouă, putem încheia, culege fructele sau elibera din viața noastră ceea ce s-a copt, ce e vechi, ce nu ne mai trebuie.

Respectați ce vă spune corpul și ajutați-l să își facă eliberarea la nivel fizic. Un depurativ, un laxativ, o baie bună cu sare: eliberați în apă – cea din corp sau cea din jurul corpului – tot ce nu vă mai trebuie: emoții vechi, stări vechi, blocaje vechi, gânduri sau programe mentale inutile ori chiar dăunătoare. Binecuvântați Apa, căci este marele depozitar de informație. Am ales o baie cu uleiuri esențiale și săruri, care a înviorat, la patru dimineața, corpul și a permis instalarea unei stări ușoare.

Începeți ziua fără mâncare. Un suc de mere 100%, un ceai blând, cu lemn dulce și plante vindecătoare, o limonadă fără zahăr pot da startul acestei zile în care Intenția este una de eliberare.

Aprindeți o lumândare. Îi va spune subconștientului: acum se petrece ceva important. Va facilita deschiderea ușilor acestuia și curgerea lină, firească, a tot ceea ce nu ne mai trebuie.

Alegeți cu atenție ce vreți să îmbrăcați. Pentru bărbați, chiar și culoarea unei cravate, dacă nu aveți îndrăzneală la cămăși și pulovere colorate, poate fi tot un semnalde armonizare. Pentru femei, libertate totală :). Întrebarea este simplă: ce dorește corpul meu să poarate azi?

Image result for full moon february 2019

Să continuăm. De elementul Pământ ne-am ocupat, adresând corpul și hrana. De apă ne-am ocupat, pe dinafară și dinăuntru. Urmează Aerul. Deschideți fereastra, cât de frig ar fi, și lăsați, intenționat, ca aceastî inteligență să trieze ceea ce e de păstrat și ceea ce e de eliberat. Lăsați mintea moale. Permiteți-i să acceseze buzunărașele secrete, care nu sunt de găsit în practica obișnuită, liniară. Dați-i voie să funcționeze ca arborele, organic, într-un întreg în care sunt legate toate ramurile, fără să vă mai preocupați de trasee.

Despre Foc am vorbit deja. O lumânare sau, dacă aveți resurse, un cărbune și niște tămâie ori pulberi sacre de salvie ori dafin (bețișoarele indiene infuzate cu chimicale nu ajută… ), alegerea calității luminii în casă (aleg penumbră, cu zone luminate laterale), chiar și aprinderea conștientă a luminilor mașinii, ca manifestare a substratului de Intenție, sunt metode de împrăștiere deliberată a stratului de obscurație și reintrare lină în Claritate.

Image result for natural perfume

În fine… Eter. Fluidul superior. Sugerez să îl simbolizăm cu parfum. Schimbați pentru azi parfumul. Dați încă un semnal de deblocare, înaintare, evoluție, alegând ceva ușor, floral sau lemnos, ideal ulei esențial și nimic altceva. Ylang ylang pentru iubire, portocal pentru zen, patchouli pentru împământare masculină, santal pentru evoluție, trandafir pentru feminitate, ienupăr pentru puritate . 6 picături într-o sticluță veche, de mir, cu 10 ml de votcă sau coniac, dacă nu aveți alcool rafinat, ar trebui să vă furnizeze remediul pentru toată ziua.

Rețeta magică este completă. Tot ce ne mai trebuie este pulberea de zâne – puțină atenție conștientă în tot ceea ce facem azi, ca și cum lucrurile ar avea însemnătate simbolică. Astfel, Câmpul Cuantic ne va auzi și sprijini.

Happy Full Supermoon.