Ne-am obişnuit să ne gândim la magic ca la o porţiune imposibilă, separată a realităţii, în care se întâmplă minuni: adică lucruri improbabile, care se manifestă cu o viteză care, în mod „normal”, nu este posibilă.
Primim din ce în ce mai multe semnale despre existenţa acestor oameni, locuri, situaţii. Vindecători, clarvăzători, farfurii zburătoare, telepatie, locuri în care se fotografiază formaţiuni de lumină invizibile cu ochiul liber… şi chiar fiinţe care nu sunt vizibile decât în anumite frecvenţe, pe care le percep cei cu abilităţi psihice şi camerele de luat vederi.
Mărturiile din ce în ce mai numeroase şi mai greu de demontat, de la corpul unui călugăr tibetan care şi-a păstrat temperatura de 35 de grade, mobilitatea şi semnalele electrice ale creierului şi până la filmările maeştrilor Shaolin, care pot respinge un atac cu valul lor invizibil de chi, ca un scut din filmele SF, se combină cu apetitul şi deschiderea noastră din ce în ce mai mare pentru ele.
Fizica cuantică începe să se puncteze cu concluziile marilor tradiţii spirituale. NLP-ul repetă ceea ce şamanii spun de mii de ani. Terapiile holistice demonstrează şi diagnoza, şi vindecarea situaţiilor în faţa cărora medicina alopată ridică din umeri. Un om de ştiinţă japonez ne demonstrează că apa poate fi „informată” şi că informaţia influenţează tiparele de cristalizare. Începem să ne explicăm de ce aghiasma îşi păstrează proprietăţile 🙂
Sonogramele repetă modelele geometriei sacre, trasate în mandalele şi yantrele vechi de când lumea. Iar noi vedem din ce în ce mai des cum ceea ce gândim ni se întâmplă.
Nimic deosebit. În cultura noastră de secol 21 reintră ceea ce începem, ca specie, să ne amintim. Începem să ne amintim că nu suntem o rasă de sclavi dotaţi cu oarece liber arbitru, ci una de fiinţe croite din scântei de divinitate, „după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu”, care încep să audă, în fine, ecourile supraconştiinţei şi să le urmeze. Ne gândim la cineva şi în treizeci de secunde persoana respectivă ne sună la telefon, sau ne dorim căpşuni şi, când ajungem la restaurantul românesc, gen ceafă cu cartofi prăjiţi, le găsim, inexplicabil, pe masă.
Nimic deosebit, deci. Doar că ne-am reaminint, în fine, cine suntem şi ce putem să facem aici, pe planeta asta pe care am chinuit-o şi am abuzat-o cu miile de ani: să redevenim civilizaţia creatoare şi iubitoare, care trăieşte în armonie cu tot ceea ce o înconjoară, într-o cultură a bueni voinţe. Pentru că asta e definiţia unui magician. Imaginaţi-vă cum poate arăta vraja colectivă, deci, căci aceasta este baza reproiectării paradigmei pe care tocmai am răsturnat-o.
Pisicka's Book of Life 