Îngeri în Monastiraki

departe, Olimpul.Dimineaţă devreme, sticloasă, însorită, mirosind a mare.  Am decis că nu plecăm până nu tragem o baie serioasă în mare, aşa că ne întindem, ca pisicile, şi …. dăm, din nou, de vecina româncă, pradă unei crize serioase de dureri de spate.
 Aşa că dimineaţa noastră începe cu o sesiune de terapie la patru mâini, după care doamna se ridică din pat mult mai fericită :). Nimic nu e întâmplător, am ajuns aici pentru că aveam ceva de făcut. În general, Grecia de anul ăsta pare mai degrabă o plecare în delegaţie decât o vacanţă.

Cu costumele de baie pe noi, coborâm, eficient, la breakfastul cuminţel pregătit de grecul care roboteşte toată ziua. Nu rezist revederii iaurtului grecesc, cremos ca niciun alt iaurt, şi măslinelor acelora. Da, măsline, iaurt, ulei şi nu îţi mai trebuie nimic. 
 Korinos, vegetaţie sudicăApoi ne îndreptăm spre plajă, minunându-ne ce frumos arată boardwalk-ul micului hotel, cochet şi curat, făcut ca să nu te umpli de nisip până ajungi la şezlongurile care nu costă nimic, sunt ale hotelului, şi nici nu sunt înghesuite unul în altul ca să îi respiri fumul de ţigară celui de lângă tine. A propos… aici nu fumează aproape nimeni :).  Totul sclipeşte de curăţenie, piscinuţa e impecabilă, iarba a supravieţuit pârjolului verii prin udare încăpăţânată, grecul mătură, freacă, ordonează, după ce a terminat operaţiunile cu pregătitul şi aranjatului bufetului de mic dejun.

departe, Olimpul.Egeea e albastră şi limpede, lină şi sărată, caldă, deşi e abia opt dimineaţa, şi plutim, bălăcindu-ne îndelung, cu ochii pe Olimpul din zare şi povestind molcom cu proaspăt revitalizata noastră colegă.  E ciudat, în jur e plin de nemţi şi olandezi, probabil Thessaloniki e împânzit de chartere în timpul verii, sunt familii liniştite, cu sau fără copii, iar dacă au copii nu vezi balamucul cu urlete, ţipete, admonestări şi crize pe care îl produc familiile de la Marea Neagră… Avem acel Timp Netimp pentru un alt fel de scufundare, somnoroasă şi lentă, în energia acestui loc care te aduce înapoi, în Armonie. Asta până la apariţia primei meduze, ocazie cu care înţeleg brusc existenţa plaselor colorate, variante mărite ale „pescuitoarelor” de acvariu, pe care la zăreşti la toate tărăbuţele cu articole de plajă. E de cules, bag sama. Aşa că ne luăm acareturile, plătim frumuşel la recepţie, mai zăbovim un pic, cât să punem de un email pe wi-fi-ul de pe terasă, să rezolvăm trebuşoarele de la muncă, şi apoi, două mega doamne, ne urcăm în maşina pe care scrie Vis şi pornim spre cea mai fierbinte zi din Atena. Sunt prognozate 39 de grade.,.. şi e aproape septembrie…

fortăreţe medievale

La pornire, Micuţa, căci aşa o cheamă pe madama 4 x 4 cu care ne mândrim prin ţări străine, dă semne de lipsă totală de aer condiţionat. Ce coincidenţă. Pur şi simplu nu merge. Ieri seară mergea perfect, deci e exclusă ipoteza cu pierdutul freonului, asta dacă nu cumva rechinii de Egeea ronţăie noaptea piese metalice de prin parcări. Ne resemnăm cu ideea că vom merge cu geamurile deschise (pe autostradă, asta înseamnă că muzica e exclusă) şi cu pletele în vânt, ca naiadele.
Drumul spre atena, aproape numai autostradă, e incredibil. Şerpuim printre munţi spectaculoşi, admirăm grecii care lucrezaă ca furnicile ca să completeze segmente lipsă din drumul modern sau ca să le repare pe cele existente… şi plătim o droaie de taxe. În total să tot fie vreo treizeci de euro.  TRecem pe lângă stânci care stau să se prăbuşească, forturi vechi (nu avem timp să ne oprim, inima spune „mai repede, mai repede”) şi pe lângă câmpuri cu un miros uşor suspect… oare oamenii ăştia fac agricultură organică??

pe spatele unui şevalet de artist

Rujul corai şi dunga de Cleopatră de la ochii şoferului fac prima victimă. Un domn cu un frumos Audi tot şerpuieşte ba în faţă, ba în spate, capătă oarece eye contact şi iată că, oprite la prima benzinărie pentru necesarul plin, ne trezim cu aspirantul la raport. E poliţist, lucrează în Atena. Pe umeraşul din spatele maşinii stau, frumos călcate, cămăşile. Vine cu treabă. Dar mâine e liber, şi A. capătă un număr de telefon la care, dacă vrea să sune, posesorul s-ar bucura mult. La pachet cu numărul de telefon vin şi două sucuri oferite ca omagiu, nu putem decât să mulţumim şi să ne pornim mai departe. Încă o oprire în arşiţa zilei, la unul din acele locuri minunate şi scumpe şi cu aer condiţionat de pe marginea autostrăzii, ne furnizează puţin aer de respirat şi un frappe cum numai grecii ştiu să facă.

Ghiţă ne bagă în Atena şi, cu excepţia unui rateu în care voia neapărat să ne ducă pe sens interzis şi apoi să „sărim” peste ditamai peretele, în autostradă, ne duce frumuşel la hotelul aflat în inima oraşului, lângă Monastiraki (mulţumim, Free Spirit Travel, pentru  inspiraţie şi rezervare) şi parcăm pe locul lăsat parcă liber pentru noi, ca să ne cazăm rapid şi să ne lăsăm paşii pe pietrele vechi din Plaka.

painting angelsAşteptăm o prietenă, cu care văd că mă întâlnesc doar prin delegaţii şi pe afară, şi ieşim din camerele răcoroase înapoi, în arşiţa sfârşitului de august,  ca să rătăcim, cu câte o sticlă de apă în mână, prin labirintul de străduţe micuţe. Atena e dezolantă după criză. Numărul de prăvălii în paragină e copleşitor, şi din ce ştiam eu a mai rămas neaşteptat de puţin, dar Monastiraki e la fel de viu ca oricând. Cu cântăreţi, saltimbanci, giumbuşlucuri şi lumini, tobe africane…

Ne oprim la un tattoo maker, care învaţă să facă primele simboluri angelice din viaţa lui, şi le pictează corect,  apoi A. agaţă un ansamblu de brăţară de cot, inel şi colier minunat ţesute din sârmă argintată şi opal. Altă dată eram mesmerizată de obiecte, acum sunt foarte detaşată. Prăvăliile sunt acelaşi melange de parfumuri, sunete şi culori, sclipesc frumos. Ne oprim la un greek salad adevărat (nu ştiu ce şi cum, dar salată grecească adevărată numai la greci găseşti. Să fie feta… să fie uleiul de măsline… să fie oregano sau legumele proaspete de trosnesc…. ceva e acolo) şi un ouzo care să ne facem să întârziem la rendez vous-ul cu I., care aterizează de pe cealaltă parte a lumii.  Cu metroul, fireşte.

Monastiraki, inima melancolică a Atenei vechiMetroul este plin de bătrâni care se uită ciudat la noi, uşor euforizate de ouzo, drept care le servim o lecţie de rujat în public – se eliberează scaunele de lângă noi – şi ajungem cu vreo zece minute întârziere să îl culegem pe I., deja îngrijorat pentru că nu îi mergea roamingul pe cartela românească. Lucrurile intră brusc în normal.  De parcă nu s-ar fi întâmplat nimic. De parcă lunile de vară au fost un hiatus scurt şi neînsemnat.

Şi povestea merge mai departe, iar minunile sunt abia la început. Pe terasa hotelului, în noaptea de august, cu ochii pe luminile Acropolis-ului, Oraşul de Sus, curge bucuria şi iubirea. Suntem back on track.

 

 

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s