marea rătăceală şi marea găseală

Ayahuasca Vision

Suntem ca nişt e copii care până acum au trăit într-un cubuleţ de beton, în care s-a deschis brusc o uşă.

A doua ceremonie este prilej de întâmplări uluitoare, uluitoare. Traumatice, miraculoase, profund vindecătoare… şi totul începe cu o deschidere în viziuni intense, puternic colorate, ale naturii pictate în desen fluorescent. Contururile strălucesc, iar în mijlocul frunzelor, traseele energetice sunt desenate cu lumină.  Culorile dansează…

spiderApoi, portalul se deschide, şi cel care deblochează drumul e un uriaş păianjen, cu un scut argintiu pe spate şi o mare cruce albă de lumină. Trec prin acest portal întunecat, şi simt, rece, pe cap, o coroană metalică, mare, lată, care mă strânge puţin.

Apoi, imaginile încep să curgă în succesiune rapidă.

Văd un fel de ochi de pisică… acum, căutând imaginea asemănătoare pe internet, am găsit-o… e o nebuloasă.

În

jurul meu începe o agitaţie din ce în ce mai amplă. K. are stări de rău, în jurul ei văd prezenţe multiple, dintre care unele nu foarte plăcute. Aş vrea să cer oamenilor să stea liniştiţi, dar instinctul de terapeut îi face să sară în ajutor, lucru care nu face decât să îi încurce pe şamani. K. e în picioare şi îşi strigă durerile , lipsa controlului poate fi înspăimântătoare. Voma, sau reflexul de vomă, se repetă, şi se repetă, şi se repetă. Încerc să îi transmit lumină, calm, calm, pentru că e într-o mare stare de suferinţă şi de spaimă. Simt cum îmi amorţeşte complet mâna dreaptă, apoi amorţeala e înlocuită de durere.

Va trebui să aflu ce şi de ce. Văd piatra de la Ka’aba. Şi mă îndrept, cu viteză, spre o ţintă centrală, superioară, am mai fost în apropierea ei, dar nici de data asta nu pot ajunge în centru…

Ayahuasca merge, nemiloasă, prin corp, caută, adună, expulzează. Într-reflex final aşteptat cu mare chin, un val uriaş de negativitate iese o dată cu ultimul reflex de a voma. Ne spunem, în şoaptă: asta a fost… şi încercăm să revenim în experienţă.

Doar că urmează episodul doi din agitaţie: M. nu e de găsit. Lumea se ridică şi o caută. Tot satul e în picioare. Avem senzaţii difuze referitoare la direcţia în care a plecat, de parcă ar fi trilocată: pare că e la locul ei, pare că s-a dus în pădure, pare că s-a dus la râu. Oamenii o strigă din curte, e absurd. Poate fi departe. Lumina lanternelor doare, e prea tare, suntem fotofobici. Funi ne interzice să plecăm în junglă. Mă conectez cu M. şi simt că totul e ok, acum chiar că am luat-o razna.

Simt că nu e nimic de făcut afară… revin în templu, la fel şi ceilalţi, unul câte unul, reluăm ceremonia de unde rămăsesem şi, în ciuda şocurilor, călătoria continuă.
Francisco cântă din nou, aud şi vocea subţire, a Maricelei, nu ştiu dacă e adevărată sau în vis, în cercul central din jurul altarului dansează cu şamanii şi nevăzutele fiinţe de lumină, iar evantaiul meu lasă dâre de sclipici colorat ca o ploaie de licurici.  Maricela pare să îmi răspundă la o rugă nerostită, cântecul ei este unul de dezlegare, şi îi văd modelele de pe fusta shipibo

Confuzia, agitaţia şi durerea lasă loc unui vis lung, difuz, dulce. O călătorie erotică, din care mă dezmeticesc când Y. îmi cere să pornesc muzica. Nu am realizat nici că şamanii au încheiat ceremonia, nici că au plecat. Mă împleticesc până la termosurile cu ceai de lemongrass, pe care îl distribui celor rămaşi în sală, împreună cu bananele de rigoare: remediile de centrare.

Dar visul difuz continuă până dimineaţa, când A. vine în cameră şi mă roagă să scanez şi să  văd de M. Ştiu că e bine, îi spun, liniştită, că apare până în prânz… şi nu trece o jumătate de oră… iat-o. În rochia albă, de ceremonie, zâmbind, însoţită de pescarul care a scos-o din mijlocul râului, unde stătea într-un copac, după ce a pus-o să se urce, ca să vadă că are picioare şi nu este una dintre sirenele care ademenesc pescarii. Pe salvator îl cheamă Jesus şi locuieşte în San Pedro. Acum, nu ştiu de câte ori în viaţă are cineva şansa să fie salvat de Iisus şi Sfântul Petru… M. e udă şi îngheţată, femeile shipibo o iau o primire şi, în timp ce îi curăţ cele două tăieturi de pe degetele mari de la picioare, ele o încălzesc cu cenuşă fierbinte împachetată într-un tricou vechi. Funi vine să o vadă şi ne spune să o lăsăm să doarmă. Unguentul cu ciclosporină de la Y. îşi va face treaba, Funi şi Cavi fac curăţenia energetică necesară după ce cineva a rătăcit printre spiritele junglei o noapte întreagă.   De ea par să fie agăţate tot felul de mici negativităţi.

În hamace se revarsă poveşti despre durere şi suferinţă. Rucsacii noştri cu probleme sunt mai mari decât am anticipat. Iar rătăcirile pe râu se datorează faptului că această suferinţă a atras atenţia tuturor, permiţându-i lui M. să dispară. Lucrurile negative continuă, L. are o conexiune inversă deschisă, privirea şi cuvântul transmit această energie şi mă retrag cu omul verde şi cu A. ca să lucrăm şi să echilibrăm puţin situaţia, în timp ce şamanii par mult uşuraţi că M. a revenit.

Y., după ce a plâns de descărcare de dimineaţă, parcurge propria sa criză şi cere tuturor să tacă. Se reechilibrează cu un ritual de îngrijire personală şi o baie în râu… iar după atâta comoţie, putem adormi din nou, care în paturi, care în hamace. Suntem curaţi, uscaţi, în siguranţă. Lucrurile funcţionează aici într-un mod misterios… încep să înţeleg cum, şi cât de rău face agitaţia noastră acestui curs atât de tainic şi de lin.

Poveştile de după amiază, când toţi suntem complet refăcuţi, acoperă călătoria lui M. în apă şi felul în care această experienţă a centrat-o…  o conversaţie  cu licuricii… şi cu găleata, şi cu salteaua :D, pentru că P. a ajuns în stadiul de conectare care îi permitea interacţiunea cu obiecte animate şi inanimate… imaginea siluetelor imense datorate amplificării aurelor… şi revelaţia punctelor noastre slabe: spiritualitatea în spatele căreia ne ascundem pentru a masca dezordinile noastre emoţionale. Panica îngrozitoare când pierdem controlul. Frica viscerală. Sensibilitatea la suferinţa celorlalţi şi nevoia vitală de linişte.

Sirena noastră e recuperată, noroc că Jesus a avut mai mult curaj decât prima barcă… iar mâine e o nouă zi.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s