contra-tratat de viata sanatoasa


La capatul unei alergari de peste o saptamana, cu aniversari mutate pe malul marii, langa palarii de stuf defuncte si valuri turcoaz in martie, cu sedinte de toate felurile si cu avioane dus, avioane intors, un NU hotarat conventiei.

Probabil ca toata lumea incearca sa respecte tot felul de reguli stupide. idioate. constrangeri pe care ni le-am impus singuri. Dar stau si recapitulez sirul de incalcari care, din 14 martie incolo, m-au facut sa ma simt bine:

1. ca am condus masina cu usoare incalcari legale, incasand, in final, nu o amenda, ci doar doua puncte mustrare;

2. ca am dat peste cap recordurile barului din Vama, cu trupa restransa, dar de nadejde, consumand berea si tequila din dotare si provocand crahuri logistice in lantul de aprovizionare cu lichidele mai sus mentionate;

3. ca am mers la mare in martie ca sa mai sarbatorim un an de victorie in ciuda vietii si am avut parte de cea mai calda vreme din ultimii 20 de ani pentru anotimpul asta

4. ca mi-am invatat copilul sa conduca masina pe drumuri non publice

5. ca am asistat la sedinte ca la un spectacol si m-am intrebat de ce oamenii consuma atat de multa energie pentru lucruri absolut inutile

6. ca am propus sa tinem kick-off meeting pentru proiectul „1 mai” la mine, am pornit din sufragerie, am ajuns pe terasa si am terminat tot vinul adus de pacienti si din rezervele strategice

Unde mai pui ca am luptat impotriva tendintelor reactionare de Angela Similea de la vecinii inadaptati cu oarece munitie de pe un cd drag, pe care o mana inteligenta si nervoasa a scris progresiv old

7. ca m-am suparat fin’ca nu mai aveam bani si m-am dus la shopping pe cartea de credit, uite-asa

8. ca m-am apucat sa repar peretele spalat absolut imperfect de doamna care ne face curat in casa si am ajuns sa creez o compozitie 3d cu fundal sidefat (asta suna a Bridget Jones revizitat)

9. ca am tras in piept spalatoria auto si mi-am curatat toata tapiteria la juma’ de pret

10. ca m-am dus casual la o conversatie scrobita

11. ca mi-am refacut rezervele de Barza Neagra si negru de Purcari cu ocazia calatoriilor pe taramuri revizitate. cu un card clandestin

12. ca nu imi pasa ca ningea azi la Chisinau, fin’ca am venit inapoi acasa, si aici se face cald

13. ca ma simt mai desteapta decat media (inter)nationala…

Si toate astea nu au suparat, ofensat, lezat pe nimeni – fie ca vorbim de etica, morala, prieteni sau co-truditori. Chiar daca am excelat in acid ici si colo. Si chiar daca am avut de demonstrat (iar) cine e deasupra, social vorbind

Ma tin de cuvant. Imi iau viata inapoi de la cei, si cele, care mi-au furat-o pe nesimtite. Cred ca sunt pe cale sa scriu un tratat despre cum se poate face asta, si daca imi iese, o brevetez.

Reclame

M-am nascut din nou.


Am remarcat, din goana masinii, prin traficul infernal de Bucuresti, ca au inflorit zarzarii. Si, intre zig-zagurile din pavaj, ca au rasarit si au inflorit si papadiile. Ma gandesc ca e bine, uneori, sa pleci la pranz din birou, sub presiunea unor chestii urgente si personale, ca sa afli ca acolo, afara, lumea merge inainte fara tine.

Dupa peripetiile cu actul de identitate romanesc, pe care l-am aratat la frontiera elvetiana si a fost intampinat cu sprancenele ridicate, coroborate cu iminenta expirare a bucatii respective de plastic, am decis… sa imi fac altul, in care sa fiu la fel de blonda in realitate, fara ochelari si la varsta corespunzatoare.

Toate bune si frumoase: saptamana trecuta, prevazatoare, caut certificatul de nastere si actele casei. Nu gasesc certificatul de nastere. Nu gasesc certificatul Mimei. Ma panichez. Imi programez o zi de cautari avansate. Duminica prestez… si nu gasesc nimic. Ma enervez ingrozitor.

E luni, iarasi luni, si purced la primarie sa imi cer dreptul la duplicat. Sapte mii de cladiri, zece mii de programe pe net, Simona ma ajuta si imi gaseste sedii si ore de functionare… si iata. Sunt intr-un remake de vis prost, in fata cladirii in care m-am maritat, retraind intarzierile nasului care venea de la dentist :(.

Pe o laterala a gradinii, dupa ce treci de doi caini comunitari corect ingraditi intr-un teren minuscul, dar bine hraniti, intri pe o laterala a cladirii, impanzita cu atatea hartii albe si vernil, ca e imposibil sa mai distingi vreun mesaj.

Cinci madame sictirite, extrem de ocupate de hartiile lor si total absente de la problema platitorului de taxe. Indraznesc sa o abordez pe prima, ii explic ca am de reemis un certificat de nastere si unul de deces, am gasit, sarguincioasa, copiile dupa oarece acte… „Nasterile sunt aici, decesele in cladirea cealalta” si nici nu apuc sa deschid gura ca imi spune sa tac, ca sa imi explice unde e cladirea cealalta. Ma supun.

Un deget ma indruma, fara putinta de replica, la o alta tanti, care se ocupa de nasteri. Studiaza copia legalizata pe care o extrag din mapa de plastic si decreteaza: „Aaaa, nuuu, nu aici… Trebuie sa va duceti la Sectorul 1, in Maresal Averescu…” Ma apuca disperarea. Nasterea e declarata in raionul 30 decembrie, adica sectorul 1 de acum.

Plec cu coada intre picioare in „cealalta cladire”, usor de identificat dupa avalansa de afise mititele, albe si vernil, de pe o laterala… Acolo, o doamna draguta (doar vede decese in fiecare zi) imi preia cererea. Imi cere o taxa de 1 leu, dar nu, nu trebuie platita aici, ci la casierie, in cladirea cealalta. Si o copie dupa buletin, e un xerox in chioscul dintre cele doua cladiri. Ies, rontaind maruntel din dinti. Imi fac, constiincioasa, copia dupa buletin. doua copii, cincizeci de bani. Ma duc din nou la cele cinci gratzii, identific casiera. Platesc taxa de 1 leu. Salariul cucoanei, hartia de chitanta si chiria pe spatiul pe care se afla biroul ei fac de zece ori mai mult.

Ma intorc si primesc prima veste buna pe ziua de luni: „Veniti maine, intre trei si patru, cu buletinul de identitate, si puteti ridica certificatul”. Yeeeees!

Ma duc la masina parcata in capatul strazii, pen’ca de cand m-am maritat eu si pana acum sensul a devenit unic, fireste, din partea opusa celei din care veneam eu 🙂

Simona ma salveaza a doua oara, gaseste programul pentru Sectorul 1, daca am noroc cu traficul ajung. Parchez la naiba’n praznic, ca, fireste, pe Averescu nu ai unde, iar trotuarul e blocat cu bariere elegante, facute din … fier-beton… Pe drum ma izbesc de un prieten (stie el care) venit sa isi organizeze oarece deplasari prin Tennessee, cu ocazia lui Jack Daniels. Ce bine e sa ai cunostinte sus puse:))

Cladirea e acolo unde credeam noi ca e ansamblul ala de orfelinate sponsorizate de o oarecare principesa. Acum vad multi bodyguarzi si un santier care a sapat o mare carie in domeniul public. O cladire veche, tare frumoasa de felul ei, cu trepte interioare de marmura si cu o coada infernala intr-un hol de trei pe trei.

Din fericire, nu la biroul unde alerg eu, ci… la nasteri. Multi domni veniti sa declare produsul muncii. Miroase a transpiratie muncitoreasca si sunt teleportata brusc in vremurile fara sapun si deodorant. Ma scutur, imi tin respiratia si intru, umila, cand sunt invitata de functionar. Aici nu mai trebuie sa platesti leul altundeva, ci direct la persoana care iti inregistreaza cererea. Surpriza: maine, dupa 3, pot veni sa imi iau certificatul!!

… ceea ce s-a si intamplat. E primavara, afara e soare, termometrul arata 17 grade, au inflorit chestiile botanice mentionate la inceputul acestei lungi descarcari nervoase si… m-am nascut din nou. O surprinzatoare coincidenta cu hotararea de 1 ianuarie. La radio imi canta Chopin, o doamna usor peltica povesteste istoria lui de amor cu George Sand, iar doi manelisti opriti in paralel cu mine la semafor se uita, cu o privire aproape compatimitoare, la nebuna care fredoneaza ultima nocturna.

deci. da capo.