Apucă-te de un lucru. Unul.

Bunica mea, personajul epic al copilăriei, avea o abordare religioasă a consecvenţei. Aveam o oră fixă de trezire, o oră fixă de prânz, una de cină, şi fiecare dintre întrunirile de familie avea un anumit conţinut.

O oră de exersat la pian, timp în care îşi bea cafeluţa ei de cicoare, pentru cardiaci, şi îşi aşternea pasienţa, ascultând fără să mă privească şi corectând când era necesar. O secvenţă de cărţi pe care mi le-a pus în mână, atent calculate, ca să îmi creeze tiparele de gândire.

Bunica mea era ca tancul, şi – dacă e să recapitulez lecţia împotriva căreia m-am revoltat şi pe care, în fine, o accept şi o practic – povestea e simplă. Învăţăm repetând. Ca să dai bine un pumn în karate, trebuie să exersezi lovitura de 1000 de ori. Iar noi, oamenii, reacţionăm grozav la sculptura lentă. Omologul pozitiv al picăturii chinezeşti e o cadenţă acceptată, încăpăţânată, care te împinge înainte cu un milimetru, un metru, un kilometru. Sportivii o ştiu.

Şi acum… ce?

E simplu. Alege-ţi ceva ce vrei să schimbi. Un lucru. Nu cinci, nu douăzeci. Un lucru. Apoi fă-l consecvent. Pune-ţi notificare în telefonul mobil, să îţi amintească zilnic, sau săptămânal că ai de lucru la aspectul respectiv, ca să nu ţi-o ia viaţa pe dinainte. Ţine-te de ce ţi-ai propus. Evaluează periodic rezultatul şi hotărăşte cum şi cât vrei să continui. Nu te biciui pentru că ţi-ai dat termene nerealiste. Mai degrabă creditează-te pentru progres, atâta cât e el de mic sau de mare.

O să îţi placă ce iese :D, pentru că disciplina personală, fie ea nemţească sau nu, îţi creează, subconştient, un ritm de creştere.

Ţi-ai ales de ce te apuci mâine?