Nimic nu e mai bun ca mirosul de cozonac în casă. Aproape ritual, trebuie să repet ceea ce făcea bunica mea, an de an, Crăciun de Crăciun. Un lighean enorm, alb, smălţuit, cu mânere albastre, folosit ani la rând, până când, subţiindu-se, s-a găurit şi a dispărut în uitare.
Important e că ne menţinem o legătură aroape magică, trecând dincolo de generaţii, cu un spirit al echinocţiului mai vechi decât anii de creştinism.E frumos Ajunul, aproape mai frumos decât Crăciunul. Dacă i-am putea aduna lângă noi pe toţi cei plecaţi, ar fi minunat. Aşa, putem doar să îi invocăm şi să îi aşezăm, în minte, pe locurile acum goale din jurul mesei pe lângă am făcut primii paşi şi la care am stat în consiliile de familie.
Mi-e dor, tare dor de cei plecaţi şi cei pierduţi, dar asta nu mă împiedică să fac, an de an, cozonacii frumoşi şi parfumaţi învăţaţi de la bunica.
Pisicka's Book of Life 