oamenii mari sunt întotdeauna modeşti

fericiţi, dăruiţi Am fost invitaţi în casă la Dalai Lama. La Dalai Lama acasă nu vine oricine, ci doar oaspeţii doriţi şi preţuiţi. Cei care vor aprecia pe deplin trataţia gazdei şi care vin cu gând bun.

Acasă la Dalai Lama sunt deschise toate geamurile şi uşile, ca să intre pe ele vântul şi să care poveşti şi dorinţe către o planetă întreagă, cu ajutorul Universului.

Dalai Lama râde mult, de el însuşi şi limitele proprii, de toată lumea şi greşelile prosteşti pe care le face fiecare, vorbeşte despre lucruri extrem de profunde şi filosofice într-o manieră extrem de digerabilă (respect pentru budişti, sunt nişte mari dialecticieni şi gânditori de categorie grea), dă exemple pentru tot ce pare greu de palpat şi imposibil de detectat. Are răbdare cu fiecare omuleţ, cu fiecare întrebare, îi iubeşte sincer şi se bucură de progresele lor.

Dar, mai presus de toate, ştie. Când soseşte, aruncând în faţă buzduganul nevăzut, citeşte toate subtitrările. Răspunde la întrebări care nu s-au pus. Ştie.

Aseară, călugării din templu au colindat străzile într-o procesiune sacră, o slujbă specială –puja– pentru tibetanii recent ucişi de chinezi. În afara faptului că poţi percepe unitatea lor naţională aproape organic, şi că îi vezi suferind de fiecare dată când unul de-al lor suferă, şi că astfel mai iau pe umărul îmbrăcat în galben şi vişiniu încă o bucată zdravănă din durerea lumii, ca să îi dea înapoi bucurile, procesiunea, văzută de după perdeluţa restaurantului nu foarte strălucitor, dar extrem de cald, ca de bunică de ţară care găteşte bucate gustoase pentru nepoţi, m-a izbit ca un val. În primul rând, e ca un bang sonic pentru o minte deschisă.

Apoi, te uiţi şi te apucă râsul. Dacă o putere lumească îşi poate închipui că va contrabalansa cu câteva gloanţe ceea ce vrea, speră şi crede poporul ăsta, se înşeală amarnic. bucuriile complicate ale vieţii

Nu prea mai rămâne nimic de spus. am avut o clipă de fulgerare în binele suprem, pe care unii o numesc stare de graţie şi pentru care ar trebui să mulţumim, din inimă, până la ultima respiraţie.

4 comentarii la “oamenii mari sunt întotdeauna modeşti

    • urc poze pe net. am ajuns acasă, am făcut un duş, eram puţin ameţită… m-am băgat în pat şi am făcut oki la 9, aşa că acu sunt intelectuală 😀

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s