Despre demoni şi excese de tot felul

Postesc, îmi spuneau colegele de la birou, şi apoi îşi umpleau farfuria cu cartofi prăjiţi şi dulciuri. Ceea ce îmi provoca, de fiecare dată, un fel de mirare. Pentru că se bătea cu conceptul de post din mintea mea, care e un fel de renunţare senină la a face rău (de aceea în post nu mâncăm niciun animal ucis pentru pofta noastră). Şi renunţarea nu înseamnă să îţi muţi poftele către categoriile „aprobate” de mâncare.

Cu nişte ani buni în urmă, am decis să încerc o variată avansată de post (nu, nu negru, deşi îl ţin şi pe acela cu aceeaşi seninătate când simt că e necesar). Un post verbal. Mi-am propus ca în prima săptămână din Postul Paştelui să nu îmi mai iasă pe gură nimic negativ, fie că era o părere despre cineva, fie că era o vorbă spusă sub tensiune. Prima zi a fost foarte, foarte grea, şi am realizat ce torent de negativitate proiectăm continuu către noi şi ceilalţi. Fie că e vorba de autocritică, fie că sunt energii îndreptate în jurul celor de lâgă noi.

Am reflectat mult la post şi, dincolo de „reguli” şi de excesele de zel, de tip nu mânca oţet, nu mânca ulei, la spiritul postului. Aşa, am ajuns la concluzia că, de exemplu, pateul vegetal, din soia (despre care nu ştim dacă e modificată genetic sau nu) încalcă acest spirit al postului, pentru cantitatea nesimţită de E-uri pe care o conţine şi care, în sine, este toxică: nu faci rău unui animal consumând laptele unei vaci căreia i-a fost luat puiul ca să nu se micşoreze productivitatea… dar îţi otrăveşti corpul cu otrăvuri legale. Am ajuns şi la compătimirea pentru mustrările aprig-invidioase venite din partea altora. Ce face fiecare este responsabilitatea şi treaba acelei persoane, iar faptul că ai hotărât să mănânci o lună fasole din borcan nu îţi dă autoritatea morală de a judeca. Spiritul creştin este unul de iubire şi acceptare.

Am întâlnit această bunătate iubitoare astă-vară, când am mers mai aproape de fraţii noştri greci. Atitudinea lor e mai degrabă una de coach decât una de critic aspru. Dumnezeu nu e un bărbos frustrat care şade pe un nor, cu un deget ameninţător îndreptat către noi, ci o mare de Iubire în care încap şi virtuosul, şi ticălosul. Critica şi respingerea nu au nimic de-a face cu credinţa. În sensul ăsta, excesul de orice fel, inclusiv bigotismul, pot fi la fel de bine trecute în acelaşi rând cu consumul de droguri sau sado-masochismul.  Explicaţia vine dintr-o altă tradiţie spirituală, care, pe mine, una, m-a ajutat să înţeleg la un nivel mult mai profund creştinismul.

Şi greşelile majore, sau otrăvurile, cum le numesc prietenii mei în robe vişinii,  sunt cele care fac rău. Nouă sau altora. De fapt, totul se întoarce la non-violenţă, într-un fel sau altul. Am să le înşir mai jos, pentru exemplificare.

Prima otravă este ataşamentul, faţă de orice: mâncare, bani, plăcere sau orice altceva, pentru că a fi ataşat de ceva creează suferinţă.

A doua klesha , cum sunt numite aceste gânduri dăunătoare, este agresiunea. Sub orice formă, cum ar fi ura, râca, răutatea, reaua intenţie, şi aşa mai departe. Toate acestea sunt versiuni ale aceleiaşi otrăvuri.

A treia klesha este apatia, care apare din starea de lene mentală sau din ignoranţă.

A patra klesha este mândria, adică greşeala de a considera că ai calităţi pe care nu le ai.

… Şi ultima este gelozia, incapabilitatea de a tolera lucrurile bune de care se bucură ceilalţi. Sub orice formă, de la gelozia în cuplu la invidia cea de toate zilele, această stare de iritare datorată bunelor calităţi, a bogăţiei sau bucuriei celuilalt ne distruge, lent, pe noi şi relaţiile noastre.

Aşa că, întorcându-mă la spiritul postului, că de-acolo a pornit toată tărăşenia, conchid: a purta cu tine oricare dintre atitudinile de mai sus e la fel cu a defila cu un demon pe umăr. Nu un demon al alcoolului sau al apucăturilor sexuale dăunătoare, ci unul mai periculos, care se joacă, abil, cu mintea ta şi te învaţă, iar şi iar, să îi răneşti pe alţii. Încercaţi această formă de post: să nu răneşti pe nimeni, măcar până de Paşte, dacă nu şi dincolo de el. S-ar putea să priviţi cu alţi ochi sacrificiul milioanelor de miei care nu au nicio vină şi pier pentru oalele de ciorbă.