puțină numerologie, ceva astrologie și în rest, intenție

E plin, pe mediile electronice, despre vorbe referitoare la 9 aprilie. 9. 2016: 2+1+6=9. Peste blatul ăsta cu cifra 9, care reprezintă realizarea, numărul Maestrului, cum i se mai spune, faza de coacere și completare, năvălesc crema și glazura: Soarele și Luna, în maximă exaltare. Suntem fințe cosmosensibile și cine spune că nu simte influența planetelor e, probabil, prea prins în treburi.

Nouă sunt lumile, în înțelepciunea indiană străveche, și nouă – triunghiurile în Maha Yantra, imaginea sacru-geometrică a universului. Plouă cu nouă 🙂

Ce e de făcut într-așa o perioadă  de activare majoră? Simplu: decide că nu există limite(chiar nu există) și purcede la proiectele tale cele mai dragi, cele mai de suflet, de care ți-a fost frică până acum, că prea păreau nebunești. Este timpul să îți scrii Zână pe cartea de vizită, să îți scoți polonicul din bufet și să îl transformi în baghetă. Pentru că, în special azi, dar și mâine, 10 aprilie, Cosmosul ți-a pus la dispoziție tot combustibilul de care ai nevoie ca să îți pornești vehiculul spre destinația visurilor personale.

Ia-ți un bilet. Scrie pe el proiectul și, dacă ai idee, un plan mic. Pentru că pașii manifestării sunt așa:  energizezi, verbalizezi, mentalizezi, acționezi. La primul pas, aduni, conștient, energie, ca un burețel: ziua de azi e plină de poțiunea miraculoasă, nu ezita să te gândești cum curge energia cosmică în corpul tău, ca să dai subconștientului ceva constructiv de făcut. Dacă nu poți face asta, imaginează-ți că energia frunzelor care se mișcă, energia care proiectează imaginea în televizorul tău sau mișcă mașinile pe drum se revarsă către tine. Ai grijă să vezi sursa energiei dacă lucrezi așa.

Ia bilețelul și pune-l la treabă. Lipește-l pe oglinda de la baie, sau pe spatele telefonului mobil, sau pe volan. Ai un proiect în gestație, trebuie vizitat din când în când. Apoi imaginează-ți cum o să te simți când proiectul va fi adus la îndeplinire. Ce o să vezi, ce emoții o să ai. Emoțiile radiază și manifestă.

În fine, stabilește un prim pas către proiect. Poate este să îl așterni pe hârtie, sau să faci o etapă practică, de evaluare de necesități, sau, dacă e vorba să slăbești, îți schimbi masa de seară :). Dar important este să ancorezi intenția. Nu știu dacă merge cu schimbatul culorii părului… dar pentru asta există coafor.

Pe urmă îți poți umple cada și te poți relaxa – căci lucrurile nu se întâmplă atunci când încă suntem îndârjiți pe ele, ci când ne putem decontracta :). Sau cuibărește-te în pat, diseară, cu viziunea lucrului gata făcut. Și, dacă te inspiră, aprinde și o lumânare. Tot pentru subconștient, ca să îi spui că e treabă serioasă, de data asta; și că ar face bine să își suflece mânecile.

Spor la treabă 🙂

 

Călătorie în Ţara Luanei

După ce treci de Buzău şi intri în locuri cu dealuri crescute ca din apă şi drumuri care se ridică, se coboară şi se răsucesc puternic pe coastele abrupte, intri în loc de poveste. Cei ce se încumetă să treacă de asfaltul rupt şi drumurile de ţară, bolovănoase, ajung într-un tărâm izolat de restul lumii printr-un fel de cortină uriaşă, invizibilă, dincolo de care se află ascunsă, ca o o comoară în căuşul palmelor Planetei, o sămânţă de Lumină.

În Aluniş, o clădire care aminteşte mai degrabă de un chalet de munte decât de un muzeu, s-au strâns bucăţi mari de chihlimbar de toate culorile. Aici se află un depozit uriaş de picături ca de miere cristalizată în timp, şaizeci de milioane de ani de poveste în fiecare pietricică translucidă aurie, verde, roşie sau neagră provenită din răşina unei anumite specii de conifere. Bucăţi uriaşe, radiind ca nişte faruri tăcute, sau mai mici, gata să se înfăşoare pe o mână de femeie sau să se anine la gât de copil. Locul radiază o energie care şterge cu buretele orice urmă de oboseală sau foame. Doamna ce îngrijeşte de colecţii ne priveşte cu ochi albaştri, limpezi, de copil, şi istoriseşte, făcând legături între toate cele, cum au căutat argonauţii lui Iason lâna de aur, blăniţa de miel luminată de lucirea aurie a inimii de chihlimbar. Colţi se numeşte localitatea, pentru formele ciudate ale stâncilor care se aliniază ca nişte solzi de plesiosaur pe culmile-fortăreţe, ascunzând secrete de demult. Şi Colţi, ne spune ea, transliterat în greacă, se cheamă Colchi, şi de aici la Colchida şi legenda căutării comorii mistice mai e doar un pas. Ne mai spune să o căutăm pe Diana, Călăuza acestui loc, ca să ne arate ce e de văzut. Diana nu era acolo când am ajuns la muzeu, dar până să ne minunăm de energiile cristalizate în bucăţile mari, transparente, de chihlimbar, Diana a apărut, chemată de aceeaşi mână nevăzută care ne-a adus şi pe noi, imperativ, aici.

Micuţă cât o fetiţă de liceu şi cu ochi care surâd la fel, cu codiţe de puştoaică, Păstrătoarea locului ne recunoaşte şi, deşi avea un grup programat pentru călătoria de astăzi, acceptă să ne conducă  şi pe noi la locurile  de Putere. Ne povesteşte legenda: se spune că, mult timp în urmă, Luana, o fiinţă nepământeană, a încălcat porunca de a veni pe planeta blestemată şi a sosit aici ca să îi înveţe pe locuitori cum să aducă înapoi Lumina şi să se vindece pe ie înşişi şi pământurile ce aveau atâta nevoie de a ieşi din pâcla vâscoasă a Tărâmului de JOs. Sosind aici, şi-a făcut cetate, înconjurată de lame străjuitoare de stâncă, în locul pe care l-a ales pentru putere şi apărare, şi a început să împartă învăţătura între cei ai locului. Pietrele inscripţionate, din tot locul, stau mărturie, prin literele săpate într-un alfabet necunoscut, purtând mesajele de dinainte de Al Cincilea Soare.

Despre cetatea Luanei se spune că avea propriul ei Soare… Iar semnăturile ei de lumină sunt vizibile pentru oricine vine aici cu inima deschisă şi cu mintea liniştită. În aer vibrează uriaşe forme de geometrie sacră, lumina bleu-argintie curge peste tot, iar seara pădurea din jurul nostru se umple de fiinţe ale locului: Păzitori, Cei Vechi, Marii Luminoşi, şi mici sclipicioşi de toate felurile, îngereşti sau spiriduşeşti. Binecuvântarea curge, către toţi cei care au cerut, smeriţi, încuviinţare şi învăţătură.

Peste drum de pensiunea nepotrivit de mare şi de modernă pentru ondulaţia străveche, de descântec, a locului se află primul punct de radiaţie: o bisericuţă săpată în stâncă şi înconjurată de câteva chilii, tot din stâncă, în care răsună murmurul Muzicii Sferelor. Pentru cel ce ascultă în linişte, începe ca un uruit, un sunet greu, fundamental, din care se desfac, mai apoi, vibraţii mai fine, luminoase, clinchet de clopoţei şi tonuri de flaut şi armonii de harpă, de parcă nişte degete subţiri, de lumină, ar dezmierda corzile de lumină ale Pământului.

Peste tot, din stâncă până în ochiul interior, găseşti Crucea Malteză, păzind adăposturile de opaiţ, locaşurile de icoană, binecuvântând vetrele de copt bucate şi acoperişurile senine, boltite moale, ce amintesc de locuinţele albe ale Cicladelor. Simţi paşii şi atingerea mâinii sutelor de monahi şi preoţi ce au îngrijit de această grădină a Vieţii până când pământenii vor fi ajuns să dorească fructele ei.

Cerurile sunt altfel aici, iau foc, se umplu de roz, şi locurile sunt străjuite de santinele care iau forme de animale. Sunetele se transformă, de parcă ar fi amplificate şi preluate de un uriaş sintetizator, care le modifică proprietăţile şi le „trag în bandă” ca să rezoneze cu Muzica cea mare a acestei punţi dintre Pământul Interior şi Cele de Sus.

Ne pregătim să trecem prin Porţi astăzi, iar noaptea a fost ca un fel de îndelungat antrenament, fără urmă de oboseală însă, ca să ni se poată arăta ceea ce fiecare poate vedea şi să ni se poată dărui ceea ce fiecare poate primi.  Ne pregătim cu lumina noastră şi lumina trandafirie să aducem de dincolo tot ceea ce se poate aduce, şi, fără nicio aşteptare, ne aşezăm pe buturugile clădirii în care am dormit, ca să privim în jos, către drum, sosirea Călăuzei.

Din Ţara Luanei, Binecuvântări tuturor.

Far pe vreme de furtună

De câteva zile reflectez la abilitatea liderilor de a inspira. Pe de o parte, pentru că predau un curs de leadership, pe de altă parte, pentru că întâlnesc, într-adevăr, oameni care mă inspiră.

Toată lumea continuă să vorbescă despre criză, în condiţiile în care, în ţările care au ieşit din cleşte, cei care lucrează în mediul de business au avut parte de încă un duş rece: ieşirea din criză nu schimbă fundamental lucrurile. După ani de zile de atenţie maximă la cât cheltuiesc şi cât de productivi sunt, clienţii au rămas centraţi pe aceste comportamente. În loc de lux, puţin răsfăţ. În loc de recompense personale, ceva pentru familie. Iar în firme comportamentul cumpănit rămâne pe primul loc. Deci, anotimpul iubirii nu se întoarce :), şi dacă nu rămâi competitiv în produse sau servicii, ai pus-o.

Treceam ieri cu maşina pe lângă farul nou din Constanţa, şi mă gândeam ce sentiment de siguranţă îţi dă această construcţie ciudată. Mă gândeam că paznicul farului trebuie să aibă cel puţin o rezervă din becurile fenomenale care proiectează lumina pe mare, şi un generator care să intre în funcţiune când pică voltajul pe linia electrică.

Rolul leaderului, într-un mediu dominat de competiţie, nesiguranţă, restructurări şi replanificări neaşteptate e să lumineze. Să aibă puterea de a transmite, în fiecare zi, pasiune. Să aibă baterii suficiente ca lumina să nu se stingă.

Şi asta  nu se poate face decât dacă TU eşti animat de optimism, şi dacă faci, în fiecare zi, ceea ce te pasionează. Munca nu e muncă, e ceea ce îţi place. Aştepţi să se facă luni. Mai faci ceva duminică seara, nu pentru că ai termen, ci pentru că vrei.

Scriu asta pentru că întâlnesc, iar şi iar, oameni care îmi demonstrează că e singurul model posibil. Şi dacă nu simţi că te animă pasiunea şi energia, atunci e timpul să te gândeşti ce e în neregulă cu jobul tău.

Păşeşte cu dreptul în 2013

Avem o grămadă de tradiţii şi superstiţii pentru un început bun: să mănânci struguri şi peşte… să nu mănânci supă de pui… să porţi roşu… să ai bani în buzunar. Să te laşi sorcovit. Să deschizi o plăcintă cu răvaşe. Şi tot aşa…

Probabil că motorul cel mai puternic în tot ceea ce ni se întâmplă este intenţia, pe care o consolidăm în felul ăsta. Pentru amatorii de activitate „avansată”, puteţi planifica o meditaţie – fie înainte de miezul nopţii, fie imediat după. Valul de bucurie care infuzează toată zona orară în care vă aflaţi la ora 12 este un fel de undă purtătoare pentru intenţia cu care intraţi în meditaţie.

Puteţi alege o meditaţie „liberă”, pe o temă cum ar fi alinierea cu energia universală, care să vă îndrume şi să funcţioneze ca un combustibil pentru întregul an care urmează. Sau acceptarea a ceea ce este, ca lecţie supremă (vorba zen-băieţilor care îmi plac aşa mult: Problema e, de fapt, soluţia). Sau blândeţea faţă de tot ceea ce este.  Apropierea de identitatea reală şi de capacităţile asociate scopului superior al existenţei noastre pe acest Pământ. Sau iertarea…

Tehnica e simplă: aprinzi o lumânare, te aşezi într-un colţişor liniştit (sau îţi pui căştile în urechi şi alegi de pe playlist-ul din telefon ceva care să sune armonios), respiri, respiri, respiri şi laşi intenţia să îţi conducă gândurile către spaţiul acela non-gând din meditaţie. Revii amintindu-ţi ce informaţii ai primit :D, mulţumeşti şi închei meditaţia.  Pentru cei care au probleme cu concentrarea, se poate alege o meditaţie ghidată. Găsiţi câteva foarte abordabile la

http://www.orindaben.com/pages/home/wwmeditation_starenergy/.

sau puteţi alege una în limba română dintre Riturile de Trecere de la Children of the Sun:

http://www.childrenofthesun.org/index.php?option=com_content&view=article&id=511&Itemid=265

Puteţi alege ritul Iubirii, pentru a crea forţa de transformare… sau pe cel al Co-creaţiei, pentru a conştientiza şi folosi puterea de a crea pe care o avem cu toţii.

Meditaţi în grup, dacă puteţi. Grupul aduce o amplificare semnificativă energiei meditaţiei. Iar la încheiere dedicaţi rezultatul evoluţiei personale şi globale, ca pe o ofrandă nevăzută pentru o lume mai bună, care începe chiar acum.

Un an plin de miracole!