Acolo, unde o barcă…

20160813_225313Am închiriat o casă, o casă de om, lângă Arles. În Camargue, patria mlaștinilor, a sărăturilor și a țânțarilor, un sătuc rezidențial,liniștit, cu piscină este destinația noastră. GPS-urile, combinate cu Forța, ne-au adus până în fața unei case care ne întâmpină cu pisici… la propriu și la figurat :))). Casa e plină de statuete și imagini cu pisici, iar afară bântuie și replicile lor vii și mieunătoare. Doamna proprietăreasă, drăguță, a încasat cei cinci sute de uro pentru două nopți (dacă îi împărțim la cele patru dormitoare, nu e chiar așa rău) și ne-a mai taxat suplimentar pentru cearceafuri și prosoape (…)

Nimic nu împiedică veselia de după uriașa salată pe care am confecționat-o ca să o mâncăm cu brânză și baghetă. Nicio noutate până aici. Masa de opt persoane din livingul cochet suportă atât cina, cât și un mic dejun ca acasă, căci ieri ne-am oprit și am cumpărat iar o căruță de mâncare de la supermarket…  Omelete, salate, French toast, o nebunie. Hrănim și pisica amărâtă de pe balconul ascuns în leandri. Nu rămâne nimic :), nici ceaiul, nici cafeaua. Cu burțile ghiftuite, ne urcăm în mașină. Casa e la o jumătate de oră de mare… dacă nu e vreun bouchon pe drum. Dar e. Sunt chiar mai multe. Ajungem cu greu, parcurgem tot orășelul, nu e picior de loc de parcare și ne așezăm în câmp, literalmente. Nici n-am parcat bine și în spatele nostru șiragul de mașini se mai lungește cu încă vreo șapte, la fel de norocoși ca noi.

20160813_152659E drum lung până în ”centru”, așa că alegem să îl parcurgem târând picioarele pe malul mării. Apa e rece, iar nisipul o face nu foarte bleu. Lipsa totală de fițe îmi place la nebunie.

Ne reunim după ce am parcat fiecare mașină pe unde s-a putut și ne adunăm în biserica nisipie, după ce am rezistat greu tentației de a intra în miliardele de magazinașe care vând amintiri și lucruri de vacanță. Am ajuns, în fine, și noi în portul în care a ajuns barca fără cârmă, fără vâsle…

20160814_130507

Orășelul ăsta de vacanță de bej cu bleu și miroase alibertate. În biserică, totul se activează, vibrează, în cripta de dedesubt ne așteaptă Sfânta Sara, protectoarea țiganilor, între sutele de lumânări. Este pregătită pentru cortegiul de mâine, care o va purta în triumf prin vântul răvășitor.

13962535_1434413626572679_8115704206554884669_nSus, însă, altă vibrație, mai înaltă. În peretele de gresie gălbuie este zidită perna pe care se spune că au odihnit capetele sfintelor. Din perete, radiază imagini. Biserica se leagănă, se clatină, se rotește, spunând povestea venirii pe mare…

Panoul dela intrarea în criptă vorbește despre ”misterul unei prezențe” și chiar așa și este. Se simte o Prezență în acest Spațiu dulce.

20160814_13402620160814_133911În criptă, două lucruri sunt tulburătoare: Imaginea lui Isus, cu cele trei Raze, și Sara.

Sara era neagră și se presupune că venea din Egipt, pe unde s-ar fi abătut călătoria… Țigăncile care se reped să îți pună în piept simbolul lor, ca apoi să îți ceară cinci franci, ne amintesc de ale noastre. Nu, nu vorbesc românește, dar obiceiul e similar cu ghicitul de la noi. Suntem printre puținii români care au ajuns aici: până acum, doar o familie sosită la plajă și parcată în aceeași zonă infamă vorbea cu accent ardelenesc…

13903369_1434413123239396_7107265360326316188_nPlaja, la Saintes Maries de la Mer, este generoasă, iar modelul, ca peste tot, cu umbreluța proprie, prosopel și geantă frigorifică. Nu văd nici silicon, nici hyaluron, ca pe la noi. Dar franțuzoaicele sunt foarte fit.
Magazinele și centrul microscopic al orașului sunt la fel de drăgălașe și frumos amenajate ca și în orice alt loc hiper-turistic. Între moules și o cocotte zdravănă, plină cu coriba pescarului (halal pescar: doradă… langustină… și tot așa) se produce o cuerire a unui chelner brunet, tânăr, drăguț, care ajunge să miaune persistent :), la propriu, de câte ori ne aduce de mâncare.

20160814_224954Sesiunea obligatorie de plajă și baie în marea la fel de rece ca ieri încheie ziua (timpul trece așa repede)  și ne retragem acasă pentru cină și meditație… doar că socoteala din târg nu se potrivește cu ce găsim la fața locului, astfel că încheiem glorios ziua, cu  o sesiune de eliberare emoțională care a pornit soft și apoi a accelerat: o experiență specială pentru întreg grupul.

citește și https://pisicka.wordpress.com/in-cautarea-graalului/cei-perfecti/

Anunțuri