Cu oameni şi animale, în Iubire

În acoperişul de stuf de deasupra frumuşelului pat protejat în care în care se consumă noapte de noapte visele, viziunile, aspeiraţiile şi intuiţiile, fojgăie adesea fiinţe. Natura Avatar a amazonului, sclipitoare în nopţile de ceremonie, stă ascunsă între frunzele de palmier aşternute în X ca să ţină ploaia departe.

Liliacul din primele nopţi a fost urmat de un cocoş aventuros, care intră în acoperiş şi îţi urlă, lteralmente, deşteptarea la ureche, direct de deasupra ta. Campionul este, însă, un şoarece- şobolan, nu ştim exact ce e, că dimensiunea e între cele două specii. E activ doar noaptea. Într-una din seri l-am văzut defilând pe cadrul acoperişului. Aseară a căzut într-una dintre camere, pe masă, iar în dimineaţa asta ne-a trezit fiindcă foşnea neobişnuit de tare. Nu, nu e vreo plantă halucinogenă. Sunetele sunt amplificate aici.

Şoarecul-şobolan ronţăie cu îndârjire ceva. Sper să nu dea vreo gaură prin care să mă viziteze ploaia.

Apoi mai e raţa cea încăpăţânată, din miezul meditaţiilor de la clădirea centrală. Când îţi e lumea mai dragă, zburătăceşte în frunzele uscate ale acoperişului de palmier şi începe să gângurească amoros.

În camera mea, aseară, un cockroach imens, cu antene lungi, colorat în maro închis cu pete portocalii. Era aşa frumos că nu m-am îndurat să îl dau pe jos, cum am făcut cu megalăcusta verde din prima noapte. Greşeală capitală. Când să adorm, vietatea a început să comunice printr-o serie de clicuri. Clicăia de m-a trezit din somn.  L-am ameninţat în gând şi s-a potolit. T. ne povestea că în primul grup, o domnişoară şi-a lăsat bikinii pe podea şi s-a trezit cu ei mâncaţi de cockroach. Nu am crezut până nu a venit Ed într-o dimineaţă cu tricoul perforat şi ronţăit pe o suprafaţă de aproximativ o jumătate de palmă. M-am chinuit să prind firele care fugeau şi am împrumutat de la shipibo nişte fire albe cu care am brodat cu lănţişor deasupra. Când ai trei tricouri cu totul, unul e la spălat, al doilea e murdar şi pe al treilea trebuie să îl porţi, chiar dacă l-au ronţăit fiarele…

Mai sunt poveşti cu vaci care mănâncă rufe de pe sârmă… la ele să fie oare sutienul şi slipul meu – amândouă negre, din dantelă?… Băieţii se jură că nu sunt la ei 😀

Una dintre casitas a fost invadată de furnici în prima săptămână. A fost nevoie de un efort de grup ca să oprească şuvoiul distructiv care venea din pădure… Nu ştiu ce au găsit dar e clar că era ceva bun stocat pe acolo… rezerve secrete de dulciuri interzise 😀

În această grădină zoo în aer liber, ziua începe încet, lent, cu ceai şi saracura, urmate de obişnuita baie în râu. Totul e moale şi cald. Fluid. Ne scăldăm într-o mare de culori vii, vii. Lucrurile curg dintr-una într-alta.

Am descărcat toată povestea de aseară într-o „teză” de patru pagini, şi mi-a făcut mare plăcere să o ilustrez.  Pe pământ e lumină, ca şi cum un reflector mare s-ar fi aprins pentru startul unei curse importante. Simt, cu fiecare celulă, că asta se şi întâmplă. Ne aflăm pe un prag de conştiinţă globală.

Am privit în transmisia între şaman şi pretinul nostru. E un flux energetic care se activează în trei săptămâni, patronat nu de Guru Padmasambhava (învăţătură) ci de Ananda (iubire). E aşa ciudat să vezi câmpul celorlalţi cu claritate, nu cu culorile străvezii obişnuite. Să ştii când câmpul celuilalt vine către tine, înainte de a intra într-o încăpere. Înainte de a te privi. Înainte de a-ţi vorbi.

Oamenii se confruntă cu problemele lor. Unii nu pot să treacă pragul, şi vezi, fizic, funia neagră care îi ţine legaţi de blestemele ancestrale. Stabilizarea corpului emoţional depinde mult de depăşirea ataşamentelor faţă de familie. Suntem vindecători care necesit vindecare. Unii se iluzionează că au acces într-o zonă în care, de fapt, nu au putut intra. Se pornesc mecanisme de autoexcludere, datorită acestor percepţii personale, dar matricea energetică a grupului e deja consolidată, intervine, autoreglează.

Alţii simt prezenţe. Te uiţi, omul povesteşte de două vrăjitoare. Vrăjitoarele sunt frumoase, una se numeşte Love şi cealaltă Light.

După amiază, profităm de soare şi căldură şi mergem din nou la râu. Noi, fetele. Ne întâlnim cu o barcă ce conţine trei jungle boys. Au o sticlă cu ceva galben, aparent chimic şi sigur alcoolic. Am citit că alcoolul face ravagii între localnici, dar am uitat, pentru că Funi îşi ţine comunitatea cu mână de fier şi nu se vede nimic de genul alcool. Băieţii sunt turmentaţi şi foarte comunicativi. Ne oferă din licoarea suspectă, pe care o refuzăm, ne întreabă de unde suntem… şi răspundem că nu vorbim spaniola… agaţament pe faţă, ce mai. Hotărâm să nu le spunem celorlalţi că erau băuţi, pentru prestigiul personal :D. Amuzamentul e maxim. În barcă au şi un căţel. Greu ajung căţei şi pisici aici, dar îi văd călătorind cu bărcile, s-au obişnuit şi ei cu autostrăzile de apă.

Suntem, ca de obicei, prăbuşiţi prin hamace, filosofând. L. suspină după ex. Se vede următorul. Întreabă cum poţi şti dacă el e acela sau nu, şi îi povestesc teoria cu steaua, apoi îmi dă prin minte să mă uit. Ca de obicei, lucrurile se întâmplă la simultan. Eu mă uit peste umărul lui şi văd steaua. El priveşte deasupra umărului meu stâng şi se schimbă la faţă. Ştiu. Calea e deschisă. Ne-am întâlnit în vis, în minte, în inimă, totul e accesibil dincolo de orice întâlnire lumească. Dincolo de orice atingere. Încep să înţeleg 😀 . Jucăm, din nou, Jocul.

Un comentariu la “Cu oameni şi animale, în Iubire

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s