Într-o sală primitoare, suntem întâmpinaţi e o extraterestră blondă, eterică, unduitoare, cu ochi care ocupă o treime din faţă. Poartă o fustă lungă, vişinie, din bumbac, o bluză maro din acelaşi bumbac, la gât se vede o spiraă mare din sidef, iar pe spătarul scaunului se vede hăinuţa-pelerină pe care a purtat-o afară, acelaşi vişiniu buddhist.
Pluteşte către fiecare dintre noi când se ridică să ne întâmpine cu câte o îmbrăţişare caldă, prelungă, purtătoare de emoţii bune. Numele acestei zâne blonde este Oona. A studiat în Mexic cu curanderos ca să devină şaman asistent. Ne povesteşte cum a ajuns, fără voia ei, să lucreze cu Angaangaq Angakkorsuaq, şaman, vindecător, povestitor şi purtător al unui instrument incredbil – qilaut-ul. O rugăm să vorbească espre ea şi nu face decât să vorbescă despre el.
Ne povesteşte cum s-a născut Angaangaq într-o comunitate de 17 oameni care locuiau în 3 case şi se îmbrăcau piei de animale. De acolo, drumul a fost lung şi Angaangaq a ajuns să lucreze în programe speciale pntru deţinuţii canadieni. Este unul dintre experţii recunoscuţi în tratarea bărbailor abuzaţi sexual.
Angaangaq întârzie. A pierdut avionul de legătură şi a aterizat exact la ora la care trebuia să începem. Dar sună pe mobil şi, de be blackberry-ul organizatorului , auzim primul lui cântec straniu şi îndepărtat, aşa cum un difuzor de telefon poate reda, cu o putere ciudată care te face să aştepţi un ditamai bărbatul, fioros şi îmbrăcat în blană de urs polar, care să intre pe uşă.
Una ne povesteşte despre cum ia el grupuri de oameni în terapie, pleacă pe câmpuri cu ei şi caută plante speciale. Sunt greu de găsit. O poveste despre un bărbat de care râea toată comunitatea e poarte pe câmpurile acestea, unde zi de vară până în seară toată lumea caută rădăcinile preţioase. Au găşit firicele de rădăcină… iar acest om, ciuca bătăilor, a dezgropat una lungă cât camera. De atunci nu a mai râs nimeni de el. Acest om îşi întâlnise, cu adevărat, străbunii. A intrat în sat cu fruntea sus şi simţindu-se puternic.
Angaangaq a fost instruit de către bunica sa, Anakarsa. Ea obişnuia să spună că zâmbetul cel mai minunat este cel al inimii. A crescut în sătucul lui minusul, de 3 case şi 17 oameni, într-o Groenlandă care e lungă cât din vârful Norvegiei până în Maroc şi populată de doar 60.000 de oameni. Pe vremea aceea nu existau drumuri, iar călătoriile se făceau cu barca. Vânau ca să aibă ce mânca şi se îmbrăcau în blănuri, de la cizme până la lenjeria intimă. Până şi chiloţii se făceau in blană de iepure polar…
Găteau, primeau lumiă şi căldură de la lampa cu seu de focă. Angaangaq deţine, în altarul său personal, o asemeea lampă de ulei , despre care se spune că are peste 5000 de ai vechime şi în care aprinde focul sacru.
Una ne spune că şi ea a fost crescută în tradiţie druidă de către buica ei, în Scoţia. Acum realizez de unde senzaţia aceea nepământeană. Povestea spune aşa: la începutul lumii, cunoaşterea se afla toatăîntr-un singur loc, apoi s-a împrăştiat. Druizii vor să o readune, şi să îi refacă unitatea. De aceea noi, oamenii albi, studiem azi atât de multe tradiţii: pentru a le aduna şi readuce împreuă. Nu suntem pierduţi. Aşa suntem noi.
Toatea iniţierile din diferite părţi ale lumii, adunate şi puse laolaltă formează un set complet, de 144 iniţieri. Pe vremuri puteai primi una pe an. Acum, poţi primi 12. Aceste iniţieri nu fac altceva decât să te „pornească”.
Există o profeţie a Nordului: într-o zi, când lumea va avea mare nevoie, Focul sacru se va îtoarce la oamenii din vârful lumii. Nimeni nu ştia ce înseamnă asta. Învăţătura se transmitea oral, iar cel ce prelua trebuia să înveţe exact cuvintele de la predecesorul său. În Groenlanda, copacii nu existau – nu era lemn de foc. În 1963, doi vânători tineri au plecat să vâneze pe Gheaţa cea Mare. Banchiza este groasă de 3 km. Înainte de a vâna, se duc şi fac o ofrandă, atingând gheaţa. Au văzut apă picurând şi au privit în sus. Era în Ianuarie, minus 30 de vrade, şi şitau că aşa ceva e imposibil. Au venit acasă şi le-au spus bătrânilor. Aceştia au exclamat: Aaaaah, aţi băut! Apoi, în martie, au plecat şi bătrânii la vânătoare. Au ajuns la banchiză, şi-au spus rugăciunea, au dat ofranda. De 5 luni erau minus 30 de grade. Au văzut cum picura apa. Atunci oamenii din Groenlanda au realizat că era ceva foarte, foarte grav cu Mama Pământ şi că avea să afecteze fiecare om. Au trimis un sol, pe Angaangaq, să spună asta lumii şi să ceară să facem ceva. Angaangaq a vorbit la Naţiunile UNite, în conferinţe şi face asta cam de 40 de ani. Multe vorbe, scris şi semnat de petiţii, dar s-a schimbat ceva? Nu.
Aşa că a venit acasă, la mama lui, şi s-a plâns:”Nimeni nu ascultă”. Mama a spus: „trebuie să topeşti gheaţa din inima oamenilor, aşa ca ei să aibă o şansă să se schimbă. Şi să îşi folosească cu înţelepciune înţelepciunea”. Noi toţi ştim ce avem de făcut: e înţelept să construieşti o centrală nucleară în Japonia? Dar nu ne-am folosit cunoştinţele cu înţelepciune.
Angaangaq spune că schimbarea climatică nu e numai în exterior, ci şi în inimă. Când ne schimbăm, putem schimba lumea. În Groenlanda, oamenii sunt traumatizaţi. Merg la vânătoare, căci nimic nu creşte acolo, nici legume, nici salată, nici fructe. TRebuie să mănânce carne, peşte. Acum, gheaţa e aşa subţire, încât săiile lor trec prin ea. Odată pe săptămână, o sanie cu câini cadre prin spărturi. Nu poţi sări să îi ajuţi, pentru că ai muri şi tu. Aşa că îşi iau rămas bun şi se detaşează. ZĂpada s-a schimbat şi ea, nu mai poţi face iglu-uri, aşa că trebuie să cumpere corturi. Corturile sunt grele. La sanie îţi mai trebuie un câine, care are nevoie de mâncare, trebuie bani ca să cumperi mâncare. Mamele trebuie să câştige bani în uzine, nu mai e nimeni care să aibă grijă de copii. Groenlanda are una dintre cele mai mari rate de sinucidere din lume. Ei sunt primii oameni care au simţit schimbarea. Ce se va întâmpla când ajunge aici? Nu vom mai avea apă.
În locul uriaşului pe care îl aşteptam, ne trezim că pe uşă intră un personaj mărunţel, îndesat, de parcă cineva ar fi comprimat un bărbat adult la statura unei femei. Un costum sel et poivre şi o cămaşă bleu, ambele bune, o privire senină şi puţină oboseală după călătoria de peste 20 de ore. Ne spune că numele său înseamă „Omul care seamănă cu unchiul său”. Iar numele unchiului său era nume de şaman: Cel Iubit. Şi perechea, secvenţa asta de nume se repetă din unchi în nepot şi iar şi iar. Ne îmbrăţişează pe fiecare îndelung, ca pe nişte rude iubite şi brusc regăsite, şi îl simţi vibrând când te ia în braţe, ca şi cum te-ai scufunda într-o apă tremurătoare.
Este puternic, ,dar smerit şi ghiduş. „În fiecare dimineaţă îmi vopsesc părul cu alb, ca să pot părea mai distins. De fapt, el e negru…” Voreşte desprecălătoriile şamaului în LUmea de Jos:
Un bătrân şaman care ar vrea să călătorească spre lumea de jos a Bucureştilor ar observa că acest oraş e aşezat pe nisip, şi atunci şamanul ar decide ca, mai degrabă decât să intre în lumea subterană a Bucureştilor, mai bine să coboare în Lumea voastră de Jos. Sub lumea voastră. Şi apoi, când se întoarce, spune că cine s-a întâlnit, ce a învăţat, apoi ar călători în marea lume a minţii. Cînd se întoarce, spune cu cine s-a întâlnit, ce a trăit, ce a auzit. Apoi călătoreşte în cerul omului, adică în inimă. Când se întoarce, spune cu cine s-a întâlnit, ce a trăit, ce a auzit. Ce a auzit? întreabă toţi şi şamanul nu putea repeta.
Una desface un instrument ciudat, ca un gherghef imens pe un cerc cu diametru de un metru, pânza e o mătase mată, neagră, grea. Povestea continuă:
Într-o zi, cineva a intrat în sat cu acest obiect. Am întrebat dacă putem să î atingem. Ni s-a spus: vă rog. Când instrumentul a răsunat, şamanii a spus: asta e cea am auzit când am călătorit în cerul oamenilor. Se numeşte Quilaut, este un instrument din Marele Cer.
Cerul cel mare este mic în Bucureşti. Locul de unde am venit are ceruri foarte mari, nu există nicio clădire, niciun copac. Dar cerul vostru cel Mare este mai mare decât orice cer, pentru că îţi trebuie 15 minute ca să cuprinzi cerul, dar vieţi întregi să cunoşti Marele Cer.
Cercul instrumentului este cercul pe care stăm cu toţii, nu are nici început, nici sfârşit, şi îi aparţinem. Puterea este că ne putem veea frumuseţea unii altora, nimeni nu e îndepărtat şi nimeni nu priveşte din spatele nostru. Rugăciunea pe care o să o cânt este o mulţumire adresată Celui Mare pentru că mi-a permis să vin aici.
Altarul lui Angaangaq încape într-o valijoară albastră. Un corn de elan, o aripă de curăţare din pene de vultur auriu, primită cadou de la fraţii din America de Nord şi decorată cu steagul Groenlandei, o piele de iepure polar, aripă de lebedă, pene, pene, salvie şi lampa ceea veche de 5000 de ani… Aprinde salvia albă şi ventilează fumul cu aripa de vultur asupra fiecăruia, spre pământ, apoi din chakră în chakră.
Fumul este singurul lucru care dispare în faţa ochilor voştri. oamenii invită fumul să vină la ei pentru a ridica de pe ei relele. Sunt opt rele, care provin de la ce vedem, ce auzim, ce gustăm, ce spunem, ce gândim, ce simţim tactil, ce emoţii avem, iar când fumul le va curăţa voi vedea doar frumuseţea voastră, voi auzi dar lucruri bune, voi auzi doar lucruri bune, iar voi îmi veţi vedea doar frumuseţea mea. Nu e incredibil?
Aceşti oameni din vechime nu au mers niciodată la şcoală, Bucureşti, la Frankfurt, la New York. Au crescut într-un sătuc mic şi cu toate acestea ştiau lucrurile astea.
În ceremonie, priviţi la frumuseţe. NImeni nu va şti rugăciunea voastreă, care e între voi şi Cel Mare. Dar ceremonia ne permite vouă şi mie să lăsăm fumul să cureţe toate relele.
Vă voi povesti cum mi-am descoperit vocaţia de vindecător. În iunie 1963, eram un băiat tânăr, îmi plăceau fetele. Şi de câte ori ele aveau acel timp al lunii, veneau la mine să le fac un masaj, pentru că se simţeau rău, aveau dureri. După ce făceam un astfel de masaj, deşi îmi plăcea să ating pielea femeilor, mă simţeam rău, mă durea acolo, jos, şi îmi venea să urinez. M-am dus şi i-am spus bunicii mele, care mi-a zis: Băiete, trebuie să îţi schimbi intenţia. Prostii de femeie bătrână, mi-am zis eu. Dar într-o zi trebuia să predau o compunere, era opt dimineaţa şi la două trebuia să fiu gata. Lucram de zor şi deodată vine la mine o adevărată prinţesă eskimo, avea părul lung şi negru şi îi ajungea până la genunchi, şi îmi spune: Angaangaq, poţi să îmi faci şi mie un masaj? Muream să pun mâna pe ea, dar aveam de predat compunerea. Cu nasul în hârtie, am mormăit: Lasă-mă în pace, sunt ocupat. Dar după un timp trebuia să mă duc la toaletă. Ştiţi, noi, eskimoşii, avem vezica foarte mică. Stăteam şi scriam acolo, dar presiunea creştea. Aşa că m-am ridicat să mă duc la toaletă. Când colo, în spatele meu, prinţesa. Angaangaq, te rog, ajută-mă. Am făcut ce făceam de obicei, pornind de la cap şi umeri până la limita sânilor, i-am făcut masajul pe fugă şi apoi am gonit la toaletă. Mi-am făcut treburile, m-am întors la scris iar, mai târziu, am realizat că nu îmi mai este rău ca de obicei şi atunci m-a „lovit”: am înţeles ce voia să spună bunica cu schimbarea intenţiei.
Asta e ce fac eu acum, pentru că felul în care am crescut m-a învăţat să lucrez cu energia. Noi, eskimoşii, nu ne sărutăm. Noi ne mirosim. Fiecare emoţie pe care o aveţi miroase diferit. Mirosiţi-vă şi vă veţi cunoaşte emoţiile. Cele bune nu miros. Puteţi citi oamenii. Eu nu am ce să fac, nu pot să suprim asta. Când voi pleca de aici, voi lua cu mine camera asta şi toate energiile din jurul nostru. Ca să pot să le „închid” trebuie să mă uit la televizor.
Profesia mea este să înţeleg energiile şi să fac muncă de vindecare. Nu am citit niciodată o carte pentru că mă temeam că voi rata astfel sentimentele oamenilor. Dar acum am scris o carte.
Suntem 8 fraţi î familie. Eu sunt al doilea în ordinea vârstei. Numerele 4 şi 6 sunt fete. Ei mi-au cerut să urc pe un munte. Vedeţi voi, în vechea lume Eskimo, când cineva care este instruit din copilărie şi-a terminat învăţătura trebuie să meargă pe un munte înalt, sacru. Cu aproape 2 luni înainte să împlinesc 57 de ani, am mers la muntele cel mare. Instrucţiunile sunt moştenite: cel care merge pe munte nu are voie să aibă niciun leac, trebuie să fie „gol”. Fireşte, e frig, aşa că poţi avea haine, dar niciun obiect magic. Te duci acolo nu ca să te rogi, ci ca să îi spui Lui despre tine. Credeam că va fi uşor – pot să îi spun, să vorbesc cu El despre orice. Dar a fost cea mai lungă şi dificilă perioadă din viaţa mea. A trebuit să merg şi să vorbesc singur cu El.
Am vorbit, şi am vorbit, dar în câteva ore terminasem povestea mea. Şi atunci am întrezărit ce viaţă găuoasă avuesem. Aproape 57 ai dar nu mai profundă decât lăţimea unui deget. Credeam că sunt o persoaă foarte profundă, cu toate ceremoiile şi cântecele. Am realizat cât de superficial fusesem – trăisem mai mult în cap şi mai puţin în inimă. Foarte înspăimântător. Am plâns, şi am plâns, şi am realizat că am secrete pe care le-am ţinut ascunse de Dumnezeu. Lucruri pe care nu voiam să le afle. Am realizat că trebuie să i le spun Celui Mare şi a durat mult până să îmi adun curajul, dar odată ce am vorbit despre secretele mele, am devenit mai înalt şi mai uşor. Până la urmă, am terminat. Vorbisem şi mersesem în cerc 25-26 de ore. Am coborât, am ajuns la un drum, cam la 10 km de casă. Au trecut două maşini, apoi un taxi. Cineva m-a strigat: 
Angaangaq, haide. Nu spun nimănui! şi eu i-am răspuns: „cum de ştii?” „Toată lumea ştie!” Ar fi trebuit să fie un secret, dar şoferul de taxi ştia. I-am dat o îmbrăţişare şi un sărut şi i-am spus că aveam să merg pe jos. Merg ce merg, apare alt taxi: Angaangaq! şi mă gândeam: şi el ştie, am întrebat: „cum?” şi m-a privit cu ochi mari: „toată lumea ştie. Dar nu voi spune nimănui că te-am dus acasă.””Mulţumesc, dar voi merge pe jos.”
În casă, când am intrat, am strigat: e cineva acasă? şi fratele meu mai mic, primul după mine, a spus „Eu” aşa că mi-am scos haina, eram ud leoarcă, şi am intrat în casă. În spatele lui, 17 membri de familie… El mi-a dat această coadă de balenă.
Angaangaq ne arată bijuteria de la gât: este o podoabă din os, pe un şiret negru din piele, cam de 5 cm lungime, înfăţişând o coadă de balenă. O desface de la gât.
Este făcută din os de balenă albastră. „Angaangaq, eşti la fel de puternic cum e coada balenei.” Acesta a fost primul meu leac de şaman. Această balenă a fost prinsă acum circa 150 de ani. TRăise deja 2-300 de ani. Bunica spune să rog oamenii să îi transmită energie bună, astfel leacul devine mai puternic. Când călătoresc, alţi oameni o vor atinge şi vor simţie energia. Veţi simţi miile de oameni care au ţinut-o în mână. Primul leac şamanic în 200 de ani. Bunicul meu, la 1821, a mers pe un munte mare, a făcut aceeaşi ceremonie şi a fost ultimul care a mai făcut asta, pentru că în 1840 a murit. A fos ultimul şaman care a acceptat creştinismul, apoi creştinismul a devenit puternic şi nu agrea şamanii, aşa că nimeni nu s-a mai dus pe munte aşa cum am făcut eu. Voi mă ajutaţi pe mine, personal, să devin mai puternic.
De ce şamanism? Pentru a aduce înapoi ceremonia. Omul şi-a pierdut ceremonia. Bunica spune că viaţa e o ceremonie în sine. Merită sărbătorită. Când ceremonia îşi pierde spiritul, devine o lume virtuală, plină de ritualuri. Bunica s-a născut în 1893, nu a întâlnit alţi oameni din afara ţinutului ei, dar ştia că lumea este plină de ritualuri. Ceremonia este ceva ce trăieşte a o plantă, întâi e o sămânţă apoi creşte, înmugureşte şi se deschide o floare. Când floarea se termină, seminţele termină de crescut. Atunci eşti atins şi afectat de vânturile schimbării. Seminţele zboară afară şi aterizează drept în inima oamenilor din jurul tău. La fel se întâmplă cu ceremonia: ceremonia ta nu moare niciodată.
Aceasta este repsonsabilitatea şamanului. Acum doi ani, am avut o ceremonie incredibilă în Groenlanda, la casa bunicii. Bunica ne spusese că se va întâmpla asta. În ţara mea există o bucată foarte mare de gheaţă.Se întinde pe 4 fuse orare. La vârf, marea gheaţă, unde m-am născut, are 5 km grosime. Deci ştiu despre gheaţă. Dar bunica e-a spus că atunci când lumea va avea mai mare nevoie, focul va veni acasă.
Copacii s-au reîntors. Bunica a tăiat copaci pentru prima dată după 20.000 de ani . Am avut acea ceremonie incredibilă, iar când am terminat unchiul meu şi mătuşa lui, strămătuşa mea, vorbeau şi au spus cercului că Angaangaq ar trebui să fie cunoscut drept un mare şaman. Am întrebat de ce şi el a spus cercului că „doae um mare şaman ar putea împlini ceea ce a făcut fiul meu”. Am învăţat, am crescut până am fost demn să fiu un mare şaman. Am făcut o promisiune soţiei mele- să nu fiu singurul care vorbeşte. Întrebaţi-mă. Spuneţi-mi dacă nu sunteţi de acord cu ceva. Am venit la Bucureşti petru a învăţa. Felul în care pot învăţa este când vorbiţi.
Lângă lumea noastră există o lume a animalelor. Animale care înoată, se târăsc, merg, zboară. În lumea mea, vulturul zboară cel mai sus. Ea ne vorbeşte [este foarte interesant că Angaangaq se referă şi la balenă, şi la vultur, şi la alte animale folosind femininul]. Ea îi poate vedea pe toţi cei ce sunt, poate vedea ce fac. Eu am uitat doar cum să o ascult. Dacă aş şti să o ascult.. Noi avem, ca oameni, mai multe căi. Pe calea aceasta [arată drumul de la încheietura degetului mare spre vârful degetului mare] fac iar şi iar aceleaşi lucruri. Toate căile sunt drepte, cu excepţia celei a degetului mare. Dumnezeu e ocupat cu altcineva, nu se uită la mine, şi fac din nou ce n-ar trebui să fac. Doamne, de ce am făcut asta? Şi iar o iau de la capăt.
Tata spunea că trebuie să te duci în punctul cel mai înalt al lumii noastre. Te simţi puternic, frumos şi atotputernic şi priveşti. Cel mai înalt punct, aici, pe mână, e încheietura degetului mijlociu. Priviţi, sunt mai multe căi. Alegeţi care căi să le urmaţi dar nu spuneţi oamenilor că sunteţi pe calea cea bună – pentru că vă veţi împiedica şi veţi cădea. Dacă alegeţi o cale, mergeţi până la capăt. Când ajungeţi acolo, veţi fi sosit acasă, la voi înşivă. meritaţi să veiţi acasă, la voi. Facem lucruri despre care ştim că nu sunt bune. Eu am tendinţa de a face lucruri care nu îmi fac bine. Vulturul ne învaţă să plutim ca un vultur. Când plutim, realizăm propria noastră imensitate din interior.
Toată povestea asta stranie e suport pentru aripa de vultur din mesă, pe care ne permite să o contemplăm, să o ţinem în mână, să o atingem. A primit-o ca dar de la indienii Ute.
Eu vin din ţinutul apusului, aici oamenii sunt roşii. Bunica spune: eşti la fel de roşu ca apusul de soare. Când apune soarele chiar devin roşu 😀
A fi treaz: nu cu ochii deschişi, ci cu inima. Conştient de tine. Eschimoşii sunt cei mai mari latifundiari. Pământul nostru se întinde pe 13 fuse orare de la est la vest. Un 747 mare care zboară de sus până jos face 9 ore. Aşa că ştim despre distanţe. Tata spunea că distanţa cea mai mare nu este de la Bucureşti la Karnakashoa. Cea mai mare distanţă e de la mintea până la inima ta. Dacă nu cucereşti distanţa, niciodată nu te vei putea înălţa şi învăţa despre imensitatea interioară.
poveştile cu tâlc sunt punctate cu glume. Auzim că bărbaţii eskimoşi nu sforăie :). fluturând un fel de coadă împletită din fire lungi de iarbă, ni se spune că suntem foarte fragili, ca minte, spirit şi corp. Toate sunt ca un fir de iarbă. Dar dacă sunt împreună, mintea devine flexibilă, corpul devine flexibil. Eskimosul mic, úndesat şi de o vârstă indicibilă din faţa noastră ne demonstrează baletul vieţii, cum spune el. E flexibil, are echilibru, are forţă. El spune că asta se întâmplă când mintea, corpul şi spiritul ajung în echilibru. Atunci devii de neînvins. Iarba dulce, singura iarbă care vorbeşte limba lui Dumnezeu, luceşte în lumina soarelui demult apus.
Ziua 2 (mulţumim, Madi, pentru notiţe)
Despre altar.
Altarul nu este cel din casele noastre, ci cel din inimile noastre.
In timpul unei vizite in Rusia, am vrut sa vizitez si biserica ortodoxa din Sankt Petersburg…un loc rece, cu toate ca asa de frumos, in care nimeni nu m-a întâmpinat…am cautat altarul, insa altarul era inconjurat de un gard, si n-am stiu ce sa fac, asa ca am scos toba si am inceput sa cant o rugaciune. Am inchis ochii fizici si am deschis ochii mintii, pentru a vorbi cu Cel Mare. La eschimosi, oricarei rugaciuni ii dai o rasuflare, ii insufli viata, pentru a putea ajunge la Creator.
Cand am deschis ochii, in fata mea statea un calugar in roba cafenie, strans la mijloc cu o franghie, care mi-a spus: ‘’Asta DA rugaciune’’…apoi s-a intors si a plecat. Acesta a fost singurul contact avut in acea biserica atat de frumoasa, insa atat de rece, si un altar de neatins.
Aceasta este concluzia trista, atat de departe suntem de altar, si atat de instrainati de mijloacele de comunicare cu Creatorul. Sunt foarte multe culturi in care nu suntem capabili nici sa ne apropiem de altar, de ceea ce e sfant pentru noi. Bunica mea ar zice: ‘’atinge altarul, si da din energia ta obiectelor de pe altar, pentru ca ele sa devina mai puternice’’
Astfel si eu va rog sa-mi faceti marea onoare si sa atingeti obiectele de pe altarul meu, pentru a le ajuta sa devina mai puternice. Altarul este expus asa cum bunica mea a invatat de la mama ei, si ea la randul ei a invata de la strabuni. Intentia mea nu este sa impresionez pe cineva desfasurandu-mi altarul, ci sa-l deschid pentru voi, pentru a putea da energie. Bunica mea ar zambi daca ar vedea ca altarul meu calatoreste in aceasta valiza micuta.
Altarul meu contine lucruri destul de noi, dar si foarte vechi; uslek-ul (lampa de ulei de foca) este cea mai veche, precum si pipa pacii (150 de ani vechime). Maine vom tine si ceremonia pipei pacii, in incheierea seminarului nostru. Cel mai vechi este copacul devenit piatra, care are probabil varsta de 3000 de ani. Penele sunt din S udul si Nordul Groenlandei… Lebada aproape verde, cum mai este numita datorita reflectiei soare-zapada-penele ei…cea mai mare pasare a Groenlandei…
Despre pene
Bunica mea folosea o pana pentru a curata pamantul inaintea ei, pentru a putea ruga Creatorul stand pe un pamant curat (purificat). Se folosesc si la curatirea persoanei (aura). Ajuta la descoperirea propriei frumuseti, permitandu-ti sa zzbori spre propriul sine mai inalt, si inlatura piedicile care nut e lasa sa te inalti.
Coroana de pene (coiful) reprezinta puritatea spiritului meu. Centrul reprezinta culoarea (albastra) a spiritului meu. Am puritatea pasarii albe, dar si culoare. Mi-a fost inmanata de catre samani batrani.
Cu ajutorul tuturor acestor instrumente (de pe altar) eu cant – este rugaciunea mea catre Creator, ca Cel Mare, daca simte asa, sa ma foloseasca ca unealta Lui, pentru ca intentia mea este buna, de a vindeca, si cantecul meu poarta cererea de vindecare. Si repet ce spun batranii intelepti ai Groenlandei, ca atunci cand imi amintesc de Creator, el imi da vindecare, cand Ii rostesc numele imi trimite mai multa vindecare, si cand strig numele Lui imi trimite si mai multa vindecare…
🙂 Eu personal am nevoie de foarte multa vindecare…
😉 Cand eram mai tanar, ceream Celui Mare semne, pentru a ma convinge de existenta lui, cum ar fi sa trazneasca in nord, unde nu trazneste aproape niciodata, sau sa ninga in sud, unde nu ninge in mod normal…
Am mers in continentul American, in Lakota, si am participat la ceremonia saunei de purificare, si am avut surpriza sa vad ca femeile la ciclu nu sunt acceptate sa participe la aceasta ceremonie. M-am mirat, si am intrebat un batran de ce este asa…..el a lasat capul in jos, s-a vazut ca se gandeste…apoi, dupa cateva clipe, mi-a spus, cu un ranjet pe fata: ‘’ nu sunt primite pentru ca sunt prea puternice’’ Ei, ca si Biserica Ortodoxa, sunt speriati de puterea si frumusetea femeilor.
[pentru mai multe informaţii referitoare la atitudinea tribului Lakota faţă de sacrul feminin, vizitează notele de curs cu Chief Vernon Lakota din acest site]
La noi, in Groenlanda, femeile sunt mamele copiilor nostril! Si la voi la fel? 😀
Tot altarul este facut pentru a onora femeia, pentru ca ea este cea care da viata, si nu intelegem puterea si frumusetea ei! Dar va veni si asta…. In limba mea exista un cantec foarte vechi, in care se spune ca eu, ca barbat, voi avea curajul sa aduc femeia mea langa mine, si s-o fac egala mea. Cand o sa fac asta, imi voi indeplini destinul, oricare ar fi el. Intr-o zi, sa facem asta, sa invitam femeile sa devina egalele noastre, san u ne mai temem de ele, si astfel sa ne implinim destinul…
In Europa exista egalitate intre barbate si femei! Stiati asta? 😀 … E o egalitate ciudata… Barbatii fac mai multi bani, desi femeile au o educatie mai buna…. Deci n-am inteles ce-i cu egalitatea asta…
Bunica zicea ca aripa stanga a oamenilor, cea mai apropiata de inima, este cea a femeii, iar partea dreapta este barbatul. Dar atentie: pasarea nu poate zbura niciodata aripile nu sunt la fel de puternice. Asta este egalitatea. Si n-am ajuns inca acolo.
In Groenlanda bunicile sunt sefele. Ele stau in Consiliu, si noi asteptam afara, intrebandu-ne despre ce vorbesc, apoi cheama barbatii in cerc si ne spun ce-au hotarat. Apoi facem si noi Consiliu, si discutam ce-i de facut, cum putem indeplini sarcina data. Bunicile spun: ‘’asta e ce-am hotarat, asta trebuie facut’’…… 🙂 Poate intr-o zi si bunicile din Romania vor deveni parte din Parlament. Cand asta se va intampla, si bunicile vor fi lasate sa hotarasca, razboaiele vor inceta, pentru ca ele vor ce-i mai bine pentru copiii si nepotii lor, care nu trebuie sa se ucida, ci sa se iubeasca unii pe altii. Rugaciunea mea este ca asta sa se intample cat mai sunt inca prin preajma, si nu cand nepotii mei sunt batrani. Vom ajunge acolo. De aceea, munca mea este sa topesc gheata din inimile oamenilor.
Despre schimbarea climatica
Clima se schimba, si are de-a face si cu Pamantul, dar schimbarea climatica este in primul rand in interiorul nostru. Mama Pamant s-a schimbat intotdeauna. A trecut prin Era Glaciara, iar mai apoi gheata s-a retras catre Nord.
Intr-o zi am primit un telefon de la oamenii lui Al Gore, care vroiau sa faca un film, si cereau sprijinul batranilor intelepti din Groenlanda. Asa ca si eu am spus batranilor : ‘’este nevoie de sprijinul vostru’’. Au intrebat: ‘’cine e Al Gore?’’; ‘’n-am auzit de el’’..
In film se spune: ‘’daca toti de unim mintea, putem opri topirea ghetii’’. Batranii au spus: ‘’Stii, fiule, faima nu va opri topirea ghetii’’. ‘’Este prea tarziu, nimeni nu mai poate opri topirea ghetii’’. Asa ca, desi au avut ocazia de a deveni faimosi, au refuzat, deoarece aveau dreptate, este prea tarziu pentru a opri topirea.
Consecintele topirii ghetii sunt de neimaginat. In Londra, 8 mil. de oameni traiesc la 60 de cm deasupra nivelului marii: toata Londra va fi sub apa. In Olanda, 5 mil. traiesc in zona indiguita, insa acel dig va ceda. 20 de milioane de nord-germani traiesc la 35 de cm deasupra nivelului marii….si ei vor fi inundati. Nordul Poloniei, Letonia, Estonia, Finlanda, Suedia, Norvegia, Danemarca… la fel, vor fi sub apa.
Acelasi lucru se va intampla peste tot in lume. Pamantul s-a schimbat mereu, dar ce este diferit de data asta e ca suntem 7 miliarde de oameni. Data trecuta cand acest lucru s-a intamplat erau, poate, 1 milion. Batranii spun: ‘’foarte multi vor muri, putini abia vor fi in stare sa traiasca, si doar cativa vor avea o viata’’.
In New York, cand se vorbeste despre schimbarea climatica si despre topirea ghetii, se vorbeste intotdeauna despre ursul polar… De ce le pasa atat de mult de ursul polar? ‘’Nu va avea gheata si nu va supravietui!’’-se spune. Dar ursul polar are o marja de adaptabilitate a temperaturii de 250 de grade Celsius diferenta… Oamenii pot rezista la o diferenta de temperature de doar 100 grade Celsius. Deci, ursii au o sansa mai mare de supravietuire in comparatie cu oamenii… si cu toate astea, toata lumea este ingrijorata de ursii polari, insa nimeni nu e ingrijorat de soarta oamenilor, de ei cine intreaba? – spun batranii Groenlandei. I-am intrebat acest lucru pe oamenii din New York, insa n-au stiu ce sa-mi raspunda. Asta pentru ca n-au inteles schimbarea climatica si implicatiile ei.
Cel mai greu lucru de invatat este dezvatarea de ceea ce ai invatat deja. (gresit). De asemenea, cel mai greu lucru este san e schimbam. Insa nu ne schimbam. Cum stim asta? Pentru ca facem aceleasi greseli ca in trecut, iar si iar. Oamenii vorbesc mult de schimbare, fara a face insa ceva in privinta asta. Rugaciunea mea este ca acest cerc, din care facem parte acum, sa creasca, si impreuna sa avem un impact asupra situatiei si lucrurilor, sis a ajutam schimbarea sa se produca.
Schimbarea este posibila, si veti deveni un far calauzitor pentru multi alti oameni in lume, si stfel ceremonia noastra va prinde viata, va fi vie, si voi veti da viata lumii voastre. Si schimbarea va veni. Este un lucru bun.
Asta inseamna sa traiesc din nou in iglu? Nu, n-as putea face asta. Pentru ca, de fiecare data cand cineva taie un copac, zapada devine prea uda si prea grea pentru a mai putea construi un iglu. Zapada nu mai este potrivita. Oona si cu mine am zburat in Amazonia, si am zburat cu un avion mic, si, cat se vedea cu ochii, erau paduri, insa erau focuri/defrisari peste tot. Doar pentru ca voi sunteti in Bucuresti, si eu in Groenlanda, nu inseamna ca nu suntem interconectati.
Despre tobe.
Exprima bataia inimii. Ea trebuie sa fie regulate si armonioasa, ca o inima aflata in echilibru interior. De fiecare data cand vorbim cu inima noastra, ea ne raspunde. Este dificil sa invatam sa vorbim cu inima noastra. Spun asta pentru ca facem aceleasi greseli, iar si iar si iar. De asta spun, stim foarte multe, dar intelegem atat de putin. De aceea, intr-o camera cu multe tobe este dificil sa obtii un sincron, pentru ca nu ne armonizam asa cum at trebui. Stim ca inima noastra ne raspunde si este deschisa atunci cand zambeste. Cel mai frumos zambet este cel al inimiii care zambeste.
Batranii spun ca Cel Mare n-a lasat pe nimeni singur pe Pamant, ne-a adus invatatura tuturor. El a aduc invataturile Cercului. Stim ca oamenii din Romania n-au fost lasati singuri. In Amazon s-a intamplat la fel. Creatorul aduce invatatura tuturor, indiferent de numele diferite date de catre culturile lumii.
Am trait profetiile dintotdeauna. Ma gandesc cat de mult a tulburat Isus lumea, propavaduind iubirea, atat de mult i-a starnit, ca l-au omorat. In ciuda iubirii. In prezent există aproximativ 1500 de secte crestine intemeiate pe invataturile lui Cristos.
In tribul Seminola exista profetia ca pamantul va disparea. O sa vina apa cea mare din Nord, si oceanul va creste si va inunda. Pamantul Floridei se scufunda deja…este la doar vreo 10 cm deaupra nivelului marii. La fiecare furtuna mare, inca o bucata se scufunda. Dar putini oameni sunt constienti.
Administratorul Sef al Natiunilor Unite, Robert Muller a vorbit cu noul Presedinte al Natiunilor Unite si a primit aprobarea de a crea the World Commission on Global Consciousness and Spirituality, si a venit la mine si mi-a cerut sa fac parte din ea, si, desi nu mi-am facut niciodata o idée prea clara despre lucrurile cu care se ocupau, am acceptat, si am facut parte multi ani din ea.
Google: Further investigations led me to the World Commission on Global Consciousness and Spirituality, which is further differentiated by goals (and political, scientific, religious/spiritual, academic and cultural celebrity !) thus:
1) Global Council on Indigenous Wisdom & Wellbeing: Leroy Little Bear, Angaangaq Lybert, Woody Vaspra, Diane Longboat, George Amiotte, Chief Jake Swamp, Judy Swamp, Vickie Downey, Joseph Rael, Nancy Maryboy, Leon Secatero
2) Global Council on Education in the 21st Century: Jane Goodall, David Scott, Helga Breuninger, Riane Eisler, Sunita Gandhi, Dee Dickinson, Fred Mednick, Usha Ballamore, Manish Jain
3) Global Council on Peace & Conflict Resolution: Desmond Tutu, Arun Gandhi, John & Susan Marks, Rabbi Michael Lerner, Elie Wiesel, Rama Vernon
4) Global Council on Spirituality & Deep Ecology: Mary Evelyn Tucker, John Grimm, Brian Swimme, Duane Elgin, Wangari Maathai, Thomas Berry, Rupert Sheldrake, Jean Houston, Diane Williams
5) Global Council on Spiritual Politics & Global Citizenship: Al Gore, Dennis Kuccinich, Marianne Williamson, Deepak Chopra, Cornel West, Robert Thurman, Tu Weiming, Barbara Bernstein
6) Global Council on Personal & Planetary Security: Jonathan Granoff, Mikhail Gorbachev, Douglas Roche, James George
7) Global Council on Planetary Ethics and Values: Steven Rockefeller, Ervin Laszlo, Vaclav Havel, Mary Robinson, Bette Williams, Oscar Arias Sanchez, Hafsat Abiola, Hans Kung, Diane Williams
8) Global Council on Conscious Economies, Corporate Responsiblity and Economic Justice: William Wallin (CAUX Round Table), David Korten, Thom Hartmann, John Dalla Costa, Christopher Laszlo, Rama Mani, Theo Cosmora
9) Global Council on Interfaith Dialogue & Inter–religious Relations: Karan Singh, James Parks Morton, William Vendley, Jim Kenney, Houston Smith, Suheil Bushuri, Diane Eke
10) Global Council on Planetary Sustainable Futures: Sesh Velamoor, Barbara Marx Hubbard, Don Beck
11) Global Council on Integral Medicine & Planetary Health: John Kabat–Zinn, Daniel Coleman, Andrew Weil, Larry Dossey, Rachel N. Remen, Lewis Mehl–Madrona
12) Global Council on Frontier Science & Sustainable Technologies: John Hagelin, Yasuhito Kimura, Elisabet Sahtouris, Mark Cummings, Fritjof Capra, Fred Alan Wolf, Peter Russell, Beverly Rubik, Peter Russell
13) Global Council on Islam & The West: Dr. Seyyed Nasr, Dr. Riffat Hassan, Dr. Akbar S. Ahmed,
Dr. Michael Sells, Prince Hassan of Jordan, Queen Noor of Jordan, Dr. Omid Safi, Dr. Asghar Ali Engineer
14) Global Council on the Welfare of Youth and Emergence of Youth Leadership: Dr. Nina Meyerhof, Valentin Vollmer, Juliana Hepp, Dr. Helga Breuninger
15) Global Council on the Welfare, Wisdom & Empowerment of Women: Riffat Hasan, Audrey Kitagawa, Hafsat Abiola, Wangari Maathai, Diane Williams
16) Global Council on Mindful Media: Gill Wright, Barbara Marx Hubbard, Hazel Henderson, Thom Hartman, Marcus Morrell, Sandra Hay, Ashok Gangadean, Kit Thomas
17) Global Council on Awakening Arts & Entertainment: Bono, Peter Gabriel, Steven Speilberg, Kit Thomas, Michael Douglas, Susan Sarandon, Stephen Simon, Robert Redford
The mission statement gets a little complex, as perhaps it must, but the central simple feature of: The World Commission on Global Consciousness and Spirituality cultivates a growing community of people from diverse cultural, religious,disciplinary and spiritual orientations to promote global wisdom, vision and values. The Commission is action oriented and acknowledges awakening consciousness and spirituality as transformative powers for the common good.
(http://emeraldsandash.blogspot.com/2008/04/global-systems-theory.html)
Despre responsabilitatea samanului.
Indatorirea samanului este de a ridica spiritul deasupra prezentului si deasupra conditiei existente, si de a vedea cu ochii credintei in viitorul tau. Sa ne amintim ca rolul Comisiei Mondiale asupra Constientizarii Globale şi Spiritualitatii este de a ridica spiritul Natiunilor Unite, si de a vedea viitorul umanitatii. Si noi facem parte din omenire, din viitorul nostru comun. Nu stiu ce s-a intamplat cu acea Comisie pana la urma, insa eu am mers la fiecare intalnire a acestei Comisii. Am venit cu diplomatul meu, care era gol, dar nu conta, imi dadea un aer important, am stat in hoteluri luxoase, platite de catre UN, am calatorit pe banii lor…am calatorit foarte mult…am vazut lumea :D.
Spiritul nostru se va ridica doar cand vom conecta mintea cu inima. Asta e cea mai mare distanta ceruta noua s-o pracurgem, aceea dintre minte si inima, intre rational si emotional. Daca acest lucru nu se va intampla, omul nu va putea constientiza imensitatea lui interioara, si nu va fi liber sa zboare precum un vultur. Deci, nu stiu daca am progresat cu Comisia asta… dar cel putin lumea vorbeste despre asta! 🙂
Constiinta nu e exterioara, ci interioara, nu in minte, ci in inima.
Incepem sa realizam puterea si implicatiile asupra Mamei Pamant a energiilor venite de la alte stele, cum exploziile solare (de ex.) ne afecteaza pe toti.
Despre reincarnare.
Am invatat cu multa vreme in urma, in cultura mea, ca acest corp va muri, si nu se va mai ridica vreodata. Reincarnarea este privita in mod diferit de diferitele culturi. In Los Angeles s-a realizat un documentar privitor la diversele metode de vindecare de pe glob. Acolo, un Lama senior a adus un film facut de Dalai Lama referitor la metodele lui de vindecare, precum si multi altii.
Am stat de vorba cu Lama, care mi-a pus multe intrebari: ‘’Unchiule, oamenii tai cred in reincarnare?’’ ‘’Da’’- am spus; ‘’Si noi.’’ Apoi, el a explicat, si eu am explicat…. Apoi el mi-a spus: ‘’Sfintia Sa, Dalai Lama, este nerabdator sa se reincarneze, dar a spus ca nu drept un cal’’… ‘’De ce?’’- am intrebat eu. ‘’Nu vrea ca nimeni sa-si puna fundul pe el’’.:) Asa, si el, Lama, nu stie limba cailor, insa, tot asa, nu vrea sa se reincarneze in cal – a adaugat el.
Credinta noastra este ca spiritual continua sa traiasca. De unde vin eu, se spune ca spiritul se intoarce acasa, si poate fi vazut cand privesti aurora boreala; de cate ori imi amintesc de cate o persoana, ea va deveni asa de fericita, si va dansa pentru mine, iar eu o sa apreciez cu recunostinta asta, cand ma uit la aurora (cer). Asta pentru ca spiritual are responsabilitatea de a calatori spre cer dupa moartea fizica.
Asa cum sunt spirite umane, sunt si spirite minerale (spiritele lumii minerale sunt facute din ceea ce se hranesc, si diferitele specii de minerale ne spun asta…aurul a mancat altceva decat fierul, cristalul este altfel decat diamantul etc). Peste lumea mineralelor vine lumea plantelor, iar faptul ca sunt spirite ne spune diversitatea de specii de flori, care cauta lumina Creatorului.
Animalele au si ele spirit, si asta o stim vazand cate specii diferite de animale sunt, si care in perioada asta a anului dau nastere la noi vieti, puii lor.
Respiratie de energizare: invitam forta sa intre in noi prin chakra din crestetul capului, o respiram, si o invitam sa circule prin corp, cuprinzand intreaga fiinta, si raspandind forta in intregul corp, facandu-ne puternici. Intentia este cea determinanta, si ea trebuie intotdeauna folosita intr-un mod benefic. Suntem meniti san e atingem potentialul.
‘’Walk in a good way, tall, powerful, like you’re ment to be, for the time which comes’’
Despre sprijinul samanului.
Nu v-as lasa niciodata singuri. Cand cadeti, n-am sa va parasesc niciodata, dar n-o sa va ajut sa va ridicati. Asta trebuie sa faceti singuri. Si daca o faceti, atunci am sa va duc pana la cer si inapoi. Apoi nu veti mai ramane niciodata in urma.
*******
Lucru de caz: O persoaa care se simte responsabila pentru toti, si e impovarata de cati duce in spate, uitandu-se pe ea, cautand acceptarea constanta a celorlalti prin asta. ‘’Ea e doar energie. E nevoie doar de o rasuflare (suflu) pentru a-i schimba energia’’.
(Sufla peste maini si le freaca putin;)
‘’Cand pui mana deasupra chakrei coroana se simte energia.’’ (coboara mana pe lateralul corpului, peste umar, mana, degete, trage si scutura)-(isi curata mana).
‘’Se simte durerea inimii ei, si lucrurile ramase nespuse, care, lasate neexprimate, se manifesta si devin boala fizica’’
(apoi pe partea din fata, ‘’luand masca’’ disimularii fetei, coborand spre gat, si apoi curatind chakra gatului)-(‘’a atinge masca cuiva’’)
‘’Iti dai seama de cate ori si-a pierdut increderea in sine. Mereu i s-a spus sa nu creeze discutii, sa nu faca mult zgomot. Asa a ajuns sa nu mai aiba fata ei, ci o masca, si sa nu mai aiba vocea ei. Asta nu e vocea ei adevarata.’’
‘’Energia asta negativă din gat coboara apoi mai jos in plex, unde este casa maniei, fricii, frustrarii si geloziei’’ …..(curata meridianul si chakra)
‘’Chakra 3 este casa anxietatii. Cand nu rezolvi problemele inimii, incepe sa-ti manance ficatii (ficatul) din cauza emotiilor neexprimate. Anxietatea afecteaza nervii, intestinele si stomacul (ajungand la ulcer gastric)’’
(curate meridianul central, pana la chakra radacina)
‘’trebuie lasata energia sa curga prin ambele sensuri. Abia apoi iti poti exprima iubirea de sine, autoimbratisandu-te. Fiecare ar trebui sa fie nr. 1 pentru sine insusi. Numai dupa aceea esti gata de a imbratisa pe altcineva si de a-i arata iubire’’
‘’dupa tratament nu ma uit niciodata inapoi, nu intreb cum se simte cel tratat, si niciodata nu le cer asistentilor mei sa se uite la ce are persoana-pacient’’
********
Despre destin si viata.
Trebuie comparata palma stanga cu cea dreapta, destinul versus viata reala. Viata reala, care este desenata in palma dreapta, ar trebui sa imite desenul palmei stangi, care reprezinta destinul pe care trebuie sa-l implinim. Cand facem asta, palmele vor avea desen in oglinda, vor incepe sa semene. Cand faci ceea ce trebuie, palmele vor incepe sa semene.
Despre iubire.
Batranii spun ca nu trebuie sa ‘’cadem’’ in dragoste (‘’fall in love’’), ci sa devenim dragostea insasi, sentimentul insusi (‘’become in love’’), si atunci dragostea nu doare, caci nu mai ‘’cadem’’….:) Noi trebuie sa ‘’devenim’’ iubire, si atunci nu vom mai fi raniti niciodata.
Romania este a 54-a tara in care calatoresc. Ma iubesc pe mine, si asta imi da forta de a calatori atat, si de a rezista, si a-mi permite sa lucrez. Puterea m-a purtat prin toata lumea. Voi continua sa cer permisiunea Creatorului de a face asta, si stiu ca voi fi unealta lui. Cred ca Cel Mare a acceptat felul in care eu lucrez. Cand El termina cu mine ca unealta a lui, imi va da de stire, si voi sti.
Ziua 3
Usakut ( buna dimineata)
Despre maturizare.
Indiferent de evenimentele din viata noastra, avem datoria si menirea de a sta drept, mandri de rolul nostru pe Pamant, asa cum Creatorul a intentionat.
In lumea mea, fetele treceau printr-o ceremonie, in momentul in care aveau primul ciclu lunar (menstruatie). Fata ii spunea mamei, mama ei ii spunea bunicii, si mai apoi, femeile tribului o onorau printr-o ceremonie prin care se celebra inceputul vietii fertile a acelei fete, momentul din care era capabila de a da viata.
Fratele meu, fost capitan de vas, este foarte batran, este cel mai batran dintre noi, si zilele acestea va veni ziua lui de nastere. El a plecat de acasa la varsta de 14 ani sin u s-a mai reintors niciodata acasa. Imi amintesc de el, si de ceremonia de initiere prin care a devenit barbat: am mers cu barca multe ore pe un rau, spre o insula pustie, unde avea sa aiba loc trecerea fratelui meu de la copil la barbat. Imi amintesc ca am ajuns, am oprit barca, si din acel moment nimeni n-a mai vorbit. Fratele meu avea la el un cort mic, pe care si l-a ridicat singur, si-a facut singur patul, si si-a facut singur focul. Eu intre timp ma plimbam prin jur, uitandu-ma la fratele meu, care se comporta ca un barbat. Cand a terminat, s-au dus toti la barca, tatal si mama se uitau fara un cuvant la intaiul lor nascut, si mai apoi m-au chemat si pe mine. Am urcat in barca, si fratele meu a impins barca, fara a spune un cuvant.
Tatal meu imi spusese mai inainte, ca nu trebuie sa spun niciun cuvant, pentru a nu ii frange spiritul fratelui meu, de a-i zdruncina hotararea. Stiam ca trebuie sa fac asa. Am avut, totusi pornirea sa ma uit inapoi, dar eram in capul barcii, mama era in mijlocul barcii, si tata, care era in spate, la motor, a ridicat un deget pentru a ma preveni sa nu spun un cuvant, asa ca m-am uitat doar inainte.
Asa ca fratele meu a fost lasat complet singur, fara hrana, neavand permisiunea de a vorbi nici macar cu sine insusi, nici macar cu Creatorul. Singurul lui scop a fost sa se simta pe sine. Multe zile mai tarziu, aproximativ 1 saptamana, am mers, eu si parintii mei, sa-l luam inapoi. Stiam ca mama plangea in fiecare noapte. Eu cred ca plangea pentru fiul ei, dar nu pot fi sigur de asta. In timpul calatoriei, nimeni nu a vorbit, insa vedeam ca mama incearca sa scruteze râul din fata noastra, incercand sa vada cortul cel mic al fratelui meu. Dupac e am ajuns, am coborat toti trei, si fratele meu a venit sa ne salute, tot fara niciun cuvant; a urmat o imbratisare lunga cu mama. Tatei i-a dat o imbratisare si un scurt sarut pe obraz, si a inceput sa-si stranga lucrurile. Mama si tata s-au retras apoi langa barca, asteptandu-l sa impacheteze lucrurile. A venit la barca cu o franghie facuta de el, pe care atarnau o duzina de pesti prinsi de el, apoi a strans si cortul. Cand a terminat, ne-a chemat pe toti, si doar numai dupa aceea au inceput sa vorbeasca unul cu altul.
Tatal meu i-a zambit cu cel mai frumos zambet si i-a urat ‘’bine ai venit acasa’’. Fiul sau, intaiul sau nascut terminase ceremonia de initiere, îşi depăşise t frica fata de sine insusi si era gata sa traiasca ca un barbat. Cateva luni mai tarziu a plecat si nu s-a mai reintors niciodata acasa. Am aflat mai tarziu ca s-a casatorit cu o fata foarte frumoasa, insa dupa ceva timp casatoria lor nu a mai mers, si s-a despartit, pentru a se recasatori cu aceeasi femeie peste cativa ani. Si de aceasta data casatoria lor nu a durat. In cele din urma a renuntat la tot, si si-a pierdut urma in Copenhaga, fara a lua nimic dupa el, doar el singur.
Mai tarziu am aflat ca bea, si ca duce o viata singuratica. Mereu m-am intrebat, ce il determina pe un barbat sa renunte la absolut tot de detine, pentru a alege o viata singuratica? La moartea mamei, cand ne-am intalnit cu totii, mi-a spus: ‘’nu vreau sa mai fiu intaiul nascut al familiei, varstnicul familiei. Vreau sa iei tu locul meu, pentru ca eu beau’’. Si asa a si spus familiei, atunci cand ne-am intalnit cu totii, la o cina, ca el, din cauza ca bea, nu vrea sa-si ia responsabilitatea de a fi cel mai batran din familie. Si a urmat o lunga tacere din partea tuturor… Dar, da, au acceptat ca eu sa fiu batranul familiei, iar fratele meu nu a vrut sa se opreasca din baut.
Acest barbat, fratele meu, este acum in varsta, un barbat frumos, care niciodata nu se opreste din zambit si din daruit, care da tot; daca cuiva ii lipseste ceva, el se va imprumuta si va da celui caruia ii lipseste. Ma incearca emotiile cand ma gandesc la acest barbat, la fratele meu. Il onorez si il respect, si stiu ca intr-o buna zi ii voi intelege viata, si deciziile pe care le-a luat. Si mai stiu ca va accepta responsabilitatea de a fi batranul familiei, chiar si pentru o zi.
Despre numele spiritual
Toti oamenii triburilor primesc un nume spiritual, care are o mare importanta. Este un nume pe care trebuie sa-l poarte cu onoare, intr-un mod bun, si sa incerce pemanent sa se ridica la nivelul numelui dat. Persoana in cauza ajunge sa prefere numele spiritual, cu toate ca se intampla sa le poarte pe amandoua: numele originrl, care la voi este numele de botez, si numele spiritual.
Triburile din Lakota si Eskimo inteleg ca prin onorarea numelui lor spiritual isi onoreaza strabunii. De aceea, numele spiritual trebuie meritat, atunci cand esti gata sa iti asumi o noua responsabilitate, aceea de a creste la inaltimea acelui nume, si sa devii demn de el.
Despre spirit.
Asa cum am mai spus, totul are spirit. Avem animale spirit. Cum stim asta? Animalul, dupa cum stim, este guvernat de partea de jos. Asa si oamenii, cateodata sunt guvernati de spiritul animalic, aflat in partea de jos, guvernat de instinctul de reproducere. Dar partea de sus este guvernata de spirit, de catre inima. Insa oamenii, din pacate, nu au invatat sa se lase guvernati de catre inima, si stim asta datorita numarului incredibil de mare de abuzuri sexuale. De aceea spun, nu am inteles forta si frumusetea iubirii creata de inima.
Invataturile cercului au venit, si ne-au invatat ca in cerc nu ne putem niciodata vedea spatele… In cerc nimeni nu poate fi injosit, vorbit de rau, blamat pe la spate, pentru ca nimeni nu poate vedea spatele celuilalt. Bunica spunea: ’’cea mai mare boala a omenirii nu este tuberculoza, care a omorat mii si mii de eschimosi; cea mai mare boala a omenirii este ca se pun unii pe altii jos, ca se musca pe la spate’’ (ne sapam groapa unii altora). Prima data cand invataturile cercului au venit la noi, a fost acum 30 000 ani. De atunci am trait si am invatat cercul, si cu toate astea inca ne muscam, si n-am invatat frumusetea si invataturile date de el.
Cercul ne invata ca viata este mai mult decat imperechere animalica, si ca suntem capabili sa ne iubim unii pe altii. Privim frumusetea cercului, dar nu o intelegem, ca atunci cand stam in cerc nu ne putem vedea unii altora spatele. Cand iesim din cerc ne vorbim negativ, emitem energie negativa, care nu afecteaza pe cel caruia ii este adresat. Nu, este ranit cel cel vorbeste negativ, injura, blesteama…
Cand traiesti fara ganduri negative inseamna sa-ti traiesti frumusetea. Inseamna alegerea constienta, prin fiecare respiratie, de a-ti trai frumusetea interioara, de a exterioriza frumusetea dinauntrul tau.
Aşa că spiritul animalului de forţă care trăieşte inauntrul fiintei tale, care devine vizibil in tine va da numele tau spiritual, si asa deveniti demni de a-l purta, atunci cand il onorati.
Eu ma consider un vanator bun, insa niciodata n-am omorat, ci am vanat doar pentru hrana. In unele momente m-am confruntat cu situatii periculoase, in salbaticie, insa cei ce mi-au dat forta de a infrunta aceste pericole sunt animalele mele de putere. Si asa pot infrunta pericolele din salbaticie, pentru ca am invatat sa-mi folosesc animalele mele de forta.
Am fost intr-o asemenea situatie in una din calatoriile facute cu tatal meu pentru a vana, cand am fost nevoit sa sar, cu sania incarcata, in gol. Tatal meu a fost primul, s-a asigurat ca toate lucrurile sunt bine legate de sanie, apoi s-a aruncat, a zburat si a aterizat cu bine. A fost apoi randul meu, si tin minte ca mi-a fost frica. Cu sania trebuie sa ai viteza potrivita, pentru ca altfel sania se va rasturna, si va ateriza pe verticala. Tin minte ca ma gandeam la toate astea. Si i-am spus Creatorului: ’’te rog da-mi putere’’… dar cred ca era ocupat, pentru ca nu mi-a raspuns. Apoi am realizat ca am un urs polar ca si animal de putere, si i-am cerut ajutorul. Cand l-am chemat, a venit. Am pregatit sania, si apoi am prins viteza. Si acum pot retrai momentul acela cu incetinitorul…. Simt si acum vantul pe obraji…Cand am zburat de pe munte, l-am vazut pe tata, si stiam ca totul o sa fie bine. Asta se intampla cand devine prezent animalul de putere din noi: putem ridica masini, in cazul unui accident, o forta pe care n-o putem intelege in lumea noastra fizica.
Cand cineva va va da un animal de putere, responsabilitatea voastra este sa multumiti, si sa invatati sa cresteti la inaltimea lui, sa deveniti demn de acea forta si acel animal de putere. NICIODATA sa nu ne folosim animalul de putere asupra sau impotriva altor oameni, CI DOAR pentru a va ajuta pe voi insiva. NUMAI APOI il puteti folosi pentru A AJUTA pe altii.
Despre sauna de purificare.
Este o ceremonie draga mie, pentru ca semnificatiile sunt mult mai profunde decat s-ar vedea la prima vedere, deoarece reprezinta o modalitate de a intra in contact cu stramosii tai, si de a-i simti.
Conducatorul saunei de purificare va lua o pana la ceremonie, si va cere un obiect de pe altar, caruia toata lumea prezenta ii va da energia sa, si fiecare va simti frumusetea si puterea acestui obiect, caci il va ruga pe Creator ca si strabunii sa dea acelui obiect din puterea lor latenta. Dupa aceea, va purifica intotdeauna obiectul sufland pe el, cu o respiratie datatoare de viata, si rugaciunea va pluti catre Cel Mare.
Pietrele din sauna sunt mineralele care au in ele forta latenta a stramosilor. Rugam focul sa fie bland cu pietrele care trebuie incinse, si ele devin rosii. Apoi turnam peste ele apa datatoare de viata, si astfel se creeaza aburul care ne purifica si ne conecteaza cu strabunii nostri.
Toti trebuie sa facem propriile noastre ceremonii, si sa dam iubire si rasuflare datatoare de viata rugaciunii noastre, si atunci va ajunge la Creator, si, prin asta, obiectul caruia ii facem ceremonia (pana, talisman, etc), va prinde viata si va trai doar pentru voi. Peste tot pe glob exista locuri sacre, incarcate energetic, sau unde oamenii vin si se roaga. Acolo se poate iarasi impregna obiectul cu energie, si ii pot da viata, rugandu-ne catre Cel de Sus.
Despre blesteme.
Blestemele fac pe cel care le rosteste sa fie ranit sa –si piarda puterea, sa putrezeasca. Nimic nu se intampla celui blestemat. Doar celui care blesteama. Daca cineva te blesteama, nu trebuie sa-i dai putere. Nu le da. Iubeste-te pe tine, onoreaza-te, paseste drept, da-ti recunoastere, si nimeni nu te va putea rani. Lasa blestemul sa zboare mai departe, departe de voi.
Despre spirite care nu s-au dus in lumina (fantome)
Nu trebuie sa ne fie frica de fantome, sunt doar spirite care trebuie sa se inalte. Trebuie sa ne rugam pentru ca ele sa mearga acasa.
Tin minte ca in America era o autostrada unde se vedea o masina fantoma cu 4 soldati, care nu realizau ca au fost omorati, si bantuiau locul cu pricina, dezorientati, nestiind ce sa faca. Si tin minte ca pentru toata lumea era o senzatie, si ceva neobisnuit, dar nimeni nu s-a gandit sa spuna o rugaciune pentru aceste suflete. Asa ca m-am rugat Creatorului sa-I primeasca acasa.
Cu cat mai multi oameni se roaga, fantomele se vor muta unde le este locul.
Intrebare: Cum se foloseste animalul de putere in cazul emotiilor negative?
R: Animalul de putere traieste in tine, este parte din tine. Nu trebuie sa il hranesti cu emotii negative. Trebuie sa exteriorizezi emotiile negative (furie, frica, manie, gelozie), deoarece, daca raman in tine iti fac rau. Furia, mai ales, este o forta puternica. Cand o folosesti bine, este o forta inimaginabila, insa cand o folosesti rau poate fi mortala. Asa ca, nu da furia animalului tau de putere, caci te va distruge. Lasa mania sa plece, si foloseste aceasta energie pentru a ridica spiritual tau. INTOTDEAUNA TU PRIMUL.
Apoi si al altora. Dar mai intai tu. Tu esti intotdeauna nr. 1. Trebuie transmutata aceasta energie negative in una pozitiva.
V-am spus, am crescut intr-un sat care avea 3 case, si aproximativ 20 de oameni traiau in acel sat. Cand cineva devenea manios, intregul sat resimte asta. Imaginati-va c ear insemna ca oamenii sa traiasca intr-un mediu de manie…
Asa ca, in traditiile vechi, oamenii cand sunt maniosi, alearga. Alearga cat pot de repede, si cat pot de departe. Apoi, cand aceasta mânie i-a parasit, se intorc acasa, in pas domol, cu o energie schimbata. Deci, mânia se transmută prin activitate fizica – de orice fel. Psihologia umana este extrem de simpla, noi o facem sa fie complicata. Emotiile negative sunt naturale, este normal sa existe in noi, insa foarte important este ceea ce facem, cum le transformam.
Gelozia, spre exemplu, poate sa va jefuiasca de intreaga voastra fiinta, asa ca trebuie folosita pentru un scop bun. Cu frica este aceeasi situatie. Orice emotie negative careia ii dai putere, va creste, si va deveni cu atat mai distructiva pentru persoana care nu le exteriorizeaza.
Imi amintesc iarasi de satul meu cel mic, care era la 1 zi departare de un oras cu 300 de oameni, unde exista o biserica mica, unde toti se rugau, dar de care toti se temeau noaptea. Nu mai tin minte de ce, dar intr-o zi am intarziat, s-a facut seara si a trebuit sa ma reintorc acasa. Drumul spre casa trecea inevitabil pe langa biserica, si era singura cale de reintoarcere. Am plans, am fost suparat pe mine, ca am intarziat atat. La capatul bisericii erau niste pietre mari peste apa, pe care se trecea, pe drumul de intoarcere; insa, in afara de asta mai era si fluxul, care odata ce venea, dura cam 6 ore pana venea refluxul… va imaginati starea mea: si ma tot uitam la apa, si apa crestea.
M-am rugat la Cel Mare, dar cred ca era ocupat, asa ca nu a raspuns, si ingerii Lui n-au venit sa ma ridice. Asa ca a trebuit sa merg singur. Am alergat, si am sarit peste acele pietre, si am ajuns pe drumul de intoarcere, si am trecut de biserica. Mai tarziu am invatat ca nu aveam niciun motiv sa-mi fie teama de acea biserica. EU am dat energie acelei biserici, am hranit propria mea frica. Asa ca am reusit sa trec peste asta.
Asa ca trebuie sa recunoastem nergia negative din noi, si sa o expiram afara din noi. Recunoaste calea ta de a o folosi. Lauda-te singur ca ai reusit s-a faci sa plece. Functioneaza.
Despre emotiile negative legate de cei dragi.
Fratele meu si-a pierdut fiica in acel accident auto de care v-am povestit, si a avut mari probleme in depasirea mortii ei. In ceremonia de acum 2 ani, facuta in onoarea ei, batranii ne-au cerut sa facem un stalp totemic din pietre, unde fiecare aduce cate o piatra, impreuna cu rugaciunea sa. Aceste stalpuri totemice ajung si la 3 m, si rugaciunile raman astfel acolo, pentru mii de ani.
Fratele meu a suferit o pareza in urma şocului pricinuit de moartea fiicei lui. Imi amintesc cum a venit, purtand o piatra mare, tarandu-si piciorul, si l-am privit punandu-si jos rugaciunile. Atunci am vazut acea greutate a iubirii si neintelegerii si neacceptarii fiind ridicata de la el. L-am vazut crescand cu cel putin 5 cm mai inalt, si cu o inima eliberata prin acceptarea ca fiica lui a fost i-a fost luata fara permisiunea lui. Deci, trebuie sa ne punem nadejdea in Dumnezeu. Aceluia care crede, aceluia îi va da. Dumnezeu are grija de toti. Noi trebuie sa lasam sa plece si sa iubim.
Despre respectul datorat batranilor.
Cand eram copil, respectul fata de batranii tribului era foarte mare. Daca treceam pe langa ei, ma opream, caci trebuia sa ma conectez ochi in ochi cu ei, si sa astept permisiunea de a trece mai departe. Numai dupa aceea imi era permis. Din pacate, in zilele noastre aceste traditii frumoase si acest respect nu mai este asa actual. Insa stiu ca intr-o zi respectul fata de batranii nostri va reveni. Sper sa nu fiu atat de batran cand asta se va intampla…
Imi da speranta si o intamplare trait ape cand am vizitat Israelul. Ma plimbam cu sotia mea de mana, si am trecut pe langa o scoala, cand, deodata, usile s-au deschis si un grup mare de copii au navalit afara. In fata noastra se plimba, la fel ca si noi, un cuplu in varsta… Am avut surpriza sa vad ca tot grupul de copii s-a oprit brusc in fata acelui barbat in varsta, si s-a uitat in ochii lui, asteptand aprobarea de a trece pe langa ei. Barbatul, dupa un moment, a clipit aprobator, iar copiii, galagiosi din nou, au trecut atunci de ei.
Atunci am realizat ca lucrurile nu sunt pierdute, si ca trebuie sa avem speranta ca ne vom intoarce la vechile traditii, in care batranii nostri au parte de respectul cuvenit, si vom vedea asta in copiii nostri.
Despre copiii avortati
(Intrebarea: in practica mea, multe femei nu stiu cum sa rezolve situatia, de vreme ce biserica considera avortul crima; exista in Romania preoti care spun ca sufletul vine in corp in a 4-a luna de la conceptie)
Batranii spun ca totul are un spirit. Viata nu are nici inceput, nici sfarsit. Cum stiu asta? Ceva trebuie sa moara pentru ca altceva sa traiasca. Este vorba de reciclare. Energia recunostintei plantelor care mor are atata putere incat va hrani urmatoarea generatie de plante. Spiritul nu va muri niciodata, dar ceva trebuie sa moara pentru ca altceva sa traiasca.
Ca si barbat, in fiecare zi sperma mea se reinoieste, si, in fiecare luna, ovarele femeilor produc ovule. De la prima menstruatie, se naste posibilitatea unirii spiritului femeii si a barbatului.
Diferenta dintre animale si plante versus oameni, este ca primele au doar spirit, pe cand oamenii au si spirit si suflet.
La momentul conceptiei, prin acea uniune, se naste o forta puternica, având spiritul a 2 oameni, si sufletul atunci a venit. Nu la 4 luni, ci in momentul conceptiei. Prin acele avorturi, acei copii nu au avut sansa sa se nasca, desi au suflet. In traditia mea, daca o femeie a pierdut sarcina, placenta ei, impreuna cu embrionul va fi infasurata in blana unui iepure arctic, si va avea loc o ceremonie, onorand ca in acea placenta este prezent spiritul a 2 oameni. Si apoi va fi pus in pamant, unde ambele devin hrana pentru animale. Acele animale vor deveni hrana pentru alte animale, apoi devin plante, care murind devin hrana pentru minerale. Asa, spiritual acelui copil va trai prin minerale, si merita sa fie sarbatorit prin ceremonie.
In Groenlanda, aflata dpdv jurisdictional sub legea Danemarcei, in Nuuk (capitala), unii oameni aflati intr-o zona cu gunoaie au gasit o punga de spital, unde erau 12 placente, cu embrioni nedezvoltati in ele… Am pierdut spiritual onorarii si ceremoniei. Trebuie sa invatam sa onoram copilul care a fost luat cu forta de acolo. Toti au dreptul la ceremonie. Daca este nevoie, oamenii trebuie invatati cum se face o ceremonie, pentru ca 2 spirite au creat un suflet.
Cand copilul e nascut, dar nu botezat, si moare, le spun sa facem o ceremonie, si sa numim acel copil, si toata lumea isi gaseste impacarea si linistea.
Despre moarte si ingropaciune
Cand un om moare, il ingropam, corpul lui se va descompune si va fi hrana pentru animale, si ciclul va fi neintrerupt.
In 1824, conducatorii bisericii erau suparati pentru ca eschimosii isi pastrau traditiile la moartea unuia din ei, in loc sa respecte invataturile crestine, si sa-i aduca in biserica. Traditia era sa se duca intr-o casa, si sa depene povestiri despre cel decedat, celebrand si onorandu-l in acest fel, pe cand preotii ar fi vrut ca toti sa vina la biserica si sa planga…
Mama mea a fost foarte iubita, era cea mai mica dintre cele 4 surori, si cand murit, ne-am adunat cu totii, si vreme de vreo 8 ore am tot povestit intamplari cu ea, am si ras, am si plans, si am onorat-o in cel mai frumos mod, celebrandu-i viata. Dar in biserica, te pun intr-o cutie, unde nu vezi corpul, intr-o biserica rece, si unde toti plangem… Acest lucru nu avea niciun sens pentru eschimosi, asa ca n-au mers la biserica pentru vreo 100 de ani. Acum merg, si plang, si nimeni nu rade niciodata. Nimeni nu-si aminteste zambetul tau, viata ta.
Asa ca, in 1824 a existat un conflict serios. 🙂 Dar, incet-incet, lucrurile revin la frumusetea celebrarii vietii. La fel, ceremonia numirii unui copil nou nascut este foarte frumoasa: oamenii se aduna intr-o casa, fac un cerc si se distrează, incep sa se vehiculeze diverse nume. Dupa toata vanzoleala creată de rude, si de numele alese ce catre ei, vine bunica si zice: ‘’numele asta’’. 😀
Ceremonia pipei pacii
Ma rog Creatorului sa-mi permita sa unesc partea dreapta a pipei, care este femeia, cu partea stanga a pipei, care este barbatul, si sa avem unificarea in spirit.
‘’I touch you, from the far, all the way around, and straight to the heart’’
(nu sunt sigura 100% de textul in engleza, ca plangeam cu totii)
(pipa este ridicata de pe umarul stang, peste cap, coboara pe umarul drept, si apoi se apasa usor cu pipa in dreptul inimii)
******************
Pisicka's Book of Life 