Marea Amețeală

2016-01-02_12.37.39[1].pngZiua de după ceremonie este întotdeauna într-un felde slow motion. Ayahuasca îți poate oferi cea mai agreabilă mahmureală, care e un fel de visare, sau o revenire lentă, pe care nu o poți accelera decât cu mâncare, înot și răbdare :D. Avem de recuperat câteva persoane care nu au aterizat încă. M. nu se simte bine, așa că mă duc cu șamanii să îi facă o terapie de împământare. Îi văd cum lucrează, suflă cu agua de Florida, iar procedura asta simplă curăță din aură, ca pe un fum gros și negru, reziduurile celor scoase la iveală în ceremonie- eliminarea se face pe cale fizică. Reapar durerile: genunchii mei și șoldurile pulsează surd de o energie grea, care a fost parcă stârnită de fluxul de aseară. L-am gisat pe tata, strâmbându-se și spunându-mi că unul dintre participanți are trei ochi…. să mă uit bine la el. Legături vechi, de la Egipt cetire, activate aici și acum, îmi creează pe de o parte o stare de confort și, pe de altă parte, îmi țin atenția trează. E ceva de scos la lumină acolo, urmează să vedem ce anume.

2016-01-02_12.42.40[1].pngD. stă de vorbă cu șamanii. Toni vorbește, Oscar ascultă. Între ei plutește, tăcută, o energie bună, de conectare, care face ca lucrul lor în ceremonice, când parcurg, cu răbdare, tot cercul pentru a cânta fiecăruia (Oscar cu Cavi, Toni singurel) să se așezze în straturi, să se completeze. Ceremonia s-a încheiat cu un singur dans, a fost destul de scurtă, iar oamenii și-au continuat procesul în pătuțurile de junglă, sub plase, cu vise și viziuni.

Ce e minunat, după ayahuasca, în afara senzației de claritate, este micul dejun. Suntem răsfățați cu ouă fierte, chapo (supă dulce de banane) și platanos, fripte întregi. Povestim cât e ziulica de lungă. M. a făcut primul salt în spargerea plafonuui personal. A înțeles că trebuie să meargă mai departe… Alții au ieșit din control, au experimentat frica, asta e calea de parcurs. Și primul dintre noi a primit numele său Shipibo :D.

Pe cracă, o pasăre nevăzută și necunoscută, cântă monoton. După două zile toropitoare, vine ploaia. Suntem în patul cel mare, la consultații, și afară răpăie. După ce ploaia se oprește (și a plouat până în zori), aud un cor de ceva-uri, nu știu dacă sunt păsări sau broaște, care repetă, obsesiv, o melodie în trei timpi.2016-01-02_12.44.10[1]

Din când în când, este punctată, din partea cealaltă de junglă, de o maimuță sau un sunet ca de trombon. După ploaie, e mai multă gălăgie în selva – cu greieri și cicade și sute de alte voci care ne cântă, ne șoptesc, ne îngână o poveste veche de milioane de ani. Se simte cum cresc toate cu viteză, more cu viteză, de parcă suntem într-un spațiu al accelerării. E un loc din vis, și ceea ce spun șamanii despre transa de ayahuasca, pe care o numesc ”amețeala”, pare foarte natural.

 

Citește și http://wp.me/Pswu1-2mE

 

Anunțuri