Branduri personale, percepţie şi realitate

de fiecare şi fiecare şi fiecare dată, ne simţim lezaţi, jigniţi, trişti că suntem prost percepuţi de ceilalţi. Dar, tot de fiecare dată, constatăm că lucrurile pe care le proiectăm în afară spun

despre noi altceva sau ceva diferit de ceea ce am intenţionat să proiectăm. Poate că noi vedem un opt, altul un monstru cu două capete, altul o imagine în oglindă. Sunt două pisici înfrigurate, de fapt.

Vă prezint, în cele ce urmează, un set de proiecţii personale ale participanţilor,cărora le mulţumesc pentru curajul de a se defini pe o bucăţică de hârtie de şapte pe şapte centimetri.  În episodul următor, vom vorbi despre construcţiile câtorva branduri personale.

un soare mic, delicat, pe jumătate ascuns într-un colţişor. La fel ca personalitatea ascunsă de o declaraţie scrisă în fugă.

următorul exemplu e unul de opţiune.

Când am întors bileţelul, pe dos era desenat un vultur de toată frumuseţea. un suflet de artist in spatele aserţiunii. adânci sunt apele line.

iată o descriere extrem de detaliată pentru un abţibild. Hm. ce desen s-ar fi potrivit aici?… un obiectiv de aparat de filmat, oare?

iată concizia mână în mână cu poezia. litera feminină, F-ul puţin anacronic şi romantic… v-aţi parcat dovleacul în faţa casei? Dacă nu, grăbiţi-vă, că vine.

şocant, un abţibild care una e şi alta declară. M-aş fi aşteptat să îl văd scris pe verticală. sau transformat într-o solniţă pe care găseşti literele.  O nonconformistă care respectă norma, unde e, de fapt brandul personal oare?…

Mă grăbesc. Nu îmi plac rădăcinile mele, de aceea scriu mai degrabă sus decât jos. Nu găsesc o expresie corectă în limba mea, iată, scriu în engleză. Îmi place muzica.

… şi varianta scurtă la cele de mai sus. Bucurii simple.

O  lună neagră, în formă de inimă, din care picură lumina pentru floare. Black magic. Sau un hippie uşor decadent?…

Dilema maimuţei cu urechi mari: eu pe care pătrat să îl aleg ca să capăt banana? probabil că e bine să îl iau pe cel de jos, ca s-o surprind pe cercetătoare. La un alt nivel, săgeţile care arată în jos şi în stânga înainte de a urca  arată o nevoie mare de coborâre în sine şi în trecut.

Paradox e numele lui. Un Moş Crăciun care vindecă?… Dacă da, probabil e o idee reuşită de logo. Dacă nu, s-ar putea să avem de-a face cu un brand atât de complex încât musai să se explice şi cu un slogan.

p.s. sper că doc nu vine de la document 😀

un desen care a umplut hârtia. un univers plin, dar parcă scăldat de ceaţă şi nesiguranţă. Un copac iluzoriu. O imaginaţie fecundă care are nevoie să deschidă gura mare şi să strige: o, u, e, i. Vrem o tuşă mai groasă şi o linie mai apăsată pentru simbolurile de creştere de pe acest bilet. Curaj.

Se spune că e bine să nu ne pierdem copilăria. Că să nu uităm tânărul visător din interior. Aici avem de-a face cu intrarea în Ţara Minunilor, se pare. Îmi amintesc de o copertă de carte care semăna izbitor cu desenul ăsta. O lume interioară bogată, onirică, vie.

Aici, din nou, un întreg univers sus, nimic jos. un brand care pluteşte, armonios, între aspectul feminin şi masculin, bucurându-se de desăvârşire.  Ecologie curată.

scurt şi la obiect, lumina, căldura şi viaţa.

sau un logo de grădiniţă pentru copii cărora le place să deseneze 😀

Ei, aici  avem un simbol desenat puţin înclinat spre stânga faţă de felul cum lumea desenează, de obicei, luna. Un fin observator al nopţii, un brand cu un secret.

Din nou ne întâlnim cu un fluture, mult mai „liber”decât cel de dinainte, viu ca o bătaie de aripă.  Frumuseţe şi natură. Sau desăvârşire. depinde dinspre care cultură citim desenul.

Sau, poate, o linie de designer de accesorii?…

Ca şi aisbergul, acest unicorn, animal rar şi mitic, e vizibil doar parţial . Un brand semiocultat,  exotic,  care traversează fâşia noastră de timp. Întrebarea e de ce.

O precizie nemţească în localizarea Centrului. Sau un punct de prim ajutor, oare?…

Oricum, curăţenie şi rigoare. Plus o delimitare clară de restul ceva-ului în care plutim cu toţii.

Două exemple care seamănă cu lucrurile de mai sus:  be happy, de data asta grafic, şi sursa, centrul miezul.

Un brand matur, care ştie ce vrea, s-a definit şi se comunică integrat. Între scris şi desen s-a stabilit deja simbioza. Personal, fascinată fiind de civilizaţia şamanică a indienilor Americilor, acest simbol mă cehamă, mă intrigă şi mă face să mă întreb care e partea invizibilă din acest logo.

O mână cool de artist grafic, un simbol incitant şi atractiv. un G jucăuş, ferestre interioare, semne de mişcare, o grămadă de elemente care permit o platformă interesantă de comunicare.

Secolul vitezei s-a exprimat şi pe hârtiuţele noastre. Noroc cu explicaţia dar ce face un nor într-un val? Întuneric în mişcare? Două forme de apă într-un vector unic?

Greu, privitorul e blond şi se dă bătut. Separări clare se văd, însă, între planurile trecutului, rădăcinilor şi viitorului, fructelor.

bineînţeles, interpretarea e maliţioasă. Dar, lăsând la o parte primele idei, ceea ce vine e o parafrază la I AM, care se scrie YM şi ar putea fi o substituţie bună la WHY AM, ca să ne jucăm până la capăt. Creativ, sumarizează bine,  are potenţial pentru un logo excelent.

pentru cei care au avut răbdarea de a parcurge până la capăt această înşiruire de exemple pe care autorii le vor privi  cu stupoare, morala e simplă. Una vrei să spui, alta iese.

Dar nimic nu te împiedică, privitorului, să vezi în locul unei tufe de flori ce se ofilesc în ploaie frumuseţea lină a picăturii de ploaie de pe petală. Succes la asta.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s