cine se scoală de dimineaţă ajunge unde vrea. inclusiv înapoi în pat.


Scoală-te de dimineaţa, m-a bârâit bunica, Dumnezeu să o ierte, toată copilăria. Orele infernale de trezire (începeam şcoala la şapte şi jumătate şi trebuia să merg şase staţii cu autobuzul) erau vag îndulcite de faptul că ne aducea micul dejun (cana de ceai şi sandiviciurile cu unt şi pateu sau cu miere) direct în pat, când venea să ne trezească.

Am avut noroc: unii sunt matinali, şi aşa au şi funcţionat lucrurile mai departe. Învăţat în sesiune de la şapte dimineaţa până la şase seara… şi celelalte chestii importante de gândit şi aşternut pe hârtie, tot mai bine dimineaţa. Nu am înţeles niciodată business-urile care pun întâlniri la şase seara, când toată lumea e deja în moarte cerebrală :D, doar ca să bifeze că s-au făcut şi să se certe pentru că le e foame şi acasă aşteaptă familia.

Există o grămadă de medii reglementate cu privire la orele de lucru, deşi unele organizaţii, mai deştepte decât celelalte, au început să se prindă că programul flexibil face angajaţii mai fericiţi, mai motivaţi şi mai productivi. Cunosc o altă grămadă de „păsări de noapte”, care produc bine după ora 0:00, iar dimineaţa, la opt, arată de parcă i-ar fi lovit supersonicul. Nu combat în niciun fel disciplina organizaţională, e absolut necesară, într-o formă sau alta… de exemplu să fii disponibil pentru întâlniri şi în rest să îţi faci treaba, chiar dacă asta înseamnă să lucrezi o zi de acasă… o spun cu toată răspunderea de manager bine fezandat prin varii firme. Puţină empatie, însă, nu strică, dacă îl vezi pe om pieptănat cu grenada şi scufundându-se în propriile cearcăne.

Fiecare dintre noi are momentele de maximă inspiraţie, creaţie, productivitate. Are zile bune şi zile mai puţin bune. Probabil, arta personală e să îţi dai seama când funcţionezi ca o epavă ruginită şi când îţi merg toţi cilindrii la capacitate. Şi mai meritoriu, pentru cei care conduc oameni, e să realizeze că e timpul să îi trimită să facă un tur de zece minute pe afară ca să se dezmeticească… sau, poate, să le ofere un dulce rapid care să le crească nivelul de energie. Nimic mai ucigător pentru inovaţie decât un mediu în care trebuie să faci lucrul x la ora opt dimineaţa. Japonezii pun uleiuri energizante în sistemul de aer condiţionat, ca să îşi ajute oamenii să se dezmeticească şi să aterizeze pe planeta serviciu.

Dar cel mai important şi cel mai important e să realizezi care sunt timpii tăi buni şi care sunt timpii morţi, şi să jonglezi cu ştiinţa pauzelor, inclusiv după o zi de nouăsprezece ore de muncă, şi cu planificarea acelor lucruri importante, care necesită minte limpede şi capacitatea de a crea, la orele la care butoanele tale verzi sunt toate aprinse şi pâlpâie ca pomul de Crăciun. Începând cu a te gândi la ele şi a alinia programul (negocierea este permisă). Iar apoi ceilalţi vor înţelege şi vor respecta, de pildă, că eşti pasăre de noapte, dacă o arăţi cu diplomaţie.

Reclame

inovație și gândire laterală


Cum transporți o floare de carton de un metru diametru într-un smart care are un portbagaj cât dimensiunea maximă de bagaj de bord?

Păi cam așa. De fapt, cred că e o bună definiție a inovației. O schimbare mică, dar care produce calitate multă, într-un proces altfel bătătorit, și care necesită gândire out of the box. În cazul de față, evident, floarea nu încăpea în portbagajul de Smart. Nici pe locul din dreapta, pentru că ocupa jumătate din locul șoferului 😀

Așa că am început să o rotesc prin habitaclu (aveam experiență de când am cumpărat două biciclete nepliabile de teren, care au încăput, așa, cu tot cu roți și ghidoane, în Peugeotul meu drag) și, ce să vezi, nu încăpea decât pe acoperiș 😀 așa că am proptit-o în parasolare și iată. Șade singură.

Într-o notă mai serioasă, după ce am luat toate certificările de gândire laterală, pălării și alte creativități de la de Bono, ajung la aceeași concluzie de fiecare dată: ca să produci o schimbare de impact mare și pozitiv într-o chestie care deja se face tradițional într-un fel, trebuie să accepți că vei călca în picioare cel puțin o regulă.

Majoritatea organizațiilor au o regulă care zice ”nu așa facem noi lucrurile pe aici”. Din păcate, acolo sunt cele mai multe bătături pe care vei păși. DAr dacă nu ești cel puțin treizeci de secunde nebun și nonconformist nu vei găsi nimic la capătul oricărui proces de inovație, oricât de organizat și metodic ar fi el. Îți trebuie acea privire insolentă a copilului care întreabă ”dar de ce nu?”, asumarea creșterii capitalului tău de vinovăție în fața organizației, echipei, clientului… apoi e posibil să ai, în fine, o scânteie la bujia care va porni pistonul care va împinge arborele cotit care va urni tărăboanța pe care te străduiești să o scoți, ruginită, din parcare și din praf.

Inovatorii sunt, cel mai adesea, arătați cu degetul. Și recunosc, uneori obosesc și zic ”bine, facem cum zici tu” deși știu că e o prostie, sau că nu va atrage atenția de care e nevoie, sau că trebuie o cu totul altă soluție.  E o condiție de Don Quijote a marketerului. Și uneori umbra morilor de vânt e mare. Apoi, în dimineața următoare, găsești locul pentru un POSM supradimensionat: pe capotă. Și soarele e la locul lui, pe cer.

 

Simply better


E o carte, scrisă de un nene, Patrick Barwise, şeful catedrei e Marketing de la London Business School, e publicată şi la noi, au editat-o băieţii deştepţi de la Publica. am avut privilegiul de a afla despre ce era vorba în carte dinainte de tiparul din Anglia, chiar de la el, la un congres de marketing.

E vorba de a te concentra pe ce îi trebuie clientului… înainte să îţi spargi capul cu diferenţiatorii. Am două exemple azi, unul în produs, celălalt în trade marketing.

Primul exemplu vine de la o marcă pe care o ştiu de peste zece ani. Un american isteţ, Jerry, înfiinţează primul serviciu de livrare de pizza într-un bucureşti paralizat de tipare vechi de gândire. Face un aluat miunat, îl tăvăleşte în mălai, îl umple cu câte şi mai câte şi, când pierde câte un client, nu uită să îi mulţumească pentru cât business au făcut împreună.

Jerry nu stă pe loc. Afacerea creşte, totul se dezvoltă, evoluează. Câte o mică schimbare, inovaţie, idee care piperează din nou pizzele. Ambalaj, vouchere, promoţii. Din urmă vine concurenţa de la Pizza Hut, care şi-a îmbunătăţit mult produsul în ultima vreme.

Ultimul lucru care, efectiv, m-a încântat, arată cât se gândeşte un producător ca PHD la cum e perceput produsul care îmi aterizează în bucătărie, din microportbagajul scuterului cu care a venit. E iarnă, pe cutie e un punct roz care îţi arată că pizza e caldă. Şmecherie de marketing, îmi spun, ia să vedem ce se întâmplă cu cutia dacă o punem la rece. Punctul a dispărut după câteva minute pe terasă.

Am comandat două cutii de pizza. în cea de dedesubt, un suport diafan împiedica greutatea celei de deasupra să strivească în vreun fel capacul de carton. Pizzele au ajuns intacte, calde, gustoase. Produs, inovaţie, insight-uri de client. Nu ştiu de ce, dar tot la Jerry mi-e gândul…

Al doilea exemplu vine din retailul meu drag. Mergând să cumpăr ingredientele de prânzişor pentru cursul de mâine de la O&Co, mă proptesc în vitrină. Nu era încărcată, nici artistică, gen Cartier (am văzut că se poartă stilul, un magazin de haine al unei creatoare românce avea în vitrină un manechin cu aripi de argint), era o vitrină corectă şi la obiect.  te prinzi repede. Trufe, produse din trufe, reţete cu trufe, pădure, lemn, vitrina vorbeşte, senzorial, cu tine, şi te trezeşti că ieşi din magazin cu un borcan de ulei de trufă albă pe care îl vei folosi la paste…

şi cu o cremă de trufe şi mânătărci care va merge grozav pe tartinele subţiri, fierbinţi, de pâine prăjită. Nimic complicat, dar savoarea sofisticată va face nişte oameni să se simtă tare bine.

Vitrina are niveluri de comunicare pentru toate felurile de distanţe. Cu cât te apropii, cu atât vezi ceva, şi încă ceva, şi încă ceva. Vizualul te lasă să tragi cu ochiul în ambianţa magazinului.Ai şi alte propuneri de produse în celelalte „straturi”. Totul îţi spune intră, intră, că nu te costă să intri.

Sau, mă rog, te costă. Puţin în comparaţie cu plăcerea pe care ţi-o va oferi pâinica prăjită de care vorbeam adineauri. Şi asta cu modestia produsului bun care nu trebuie să se bată cu pumnul în piept şi să arunce sute de mii pe câte un flight de campanie, ca să spună că e bun. Pentru că este, pur şi simplu, bun. Dacă nu mă credeţi… încercaţi 😀

Have an average day, my darling


Oamenii deştepţi nu s-au născut doar de la revoluţia industrială încoace. E unul, numit Michelangelo, pe care îl citează, de obicei, şi Tom Peters de prin stocul lui de 200 de slide-uri câştigătoare pe la conferinţe.

Pericolul major pentru cei mai mulţi dintre noi nu este să ne stabilim ţinte mari şi să le ratăm, ci să le stabilim modest şi să le atingem.

Despre asta e vorba când oamenii se ceartă pri consiliile de conducere şi unii îşi dau demisia, alţii pleacă frunţile.  Despre asta e vorba şi când nu ne mai uităm la altceva dect la bani în afaceri. Profiturile, zice Tom, sunt minunate. Profiturile obscene, şi mai bune. Dar afacerea vine din pasiune şi inovaţie şi excelenţă, după ele sosesc şi cifrele.

O bancă din Lituania a generat 17 milioane euro în depozite. O campanie cu echipa de baschet a adus un return on investment de 108 ori. Ideea, foarte simplă: la fiecare victorie a echipei de baschet, primeşti cu 0.1% mai mult la dobânda la depozite. Jumătate din venituri au sosit de la clienţi existenţi, jumătate, de la clienţi noi.  După exemplul cu campania falsului asteroid pe care l-am văzut ieri, astăzi primesc încă o validare a ideii pe care am susţinut-o până la epuizare: fără idei, inovaţie şi zguduirea periodică din temelii a unei firme care trăieşte, se hrăneşte şi respiră din  tabelele din mailul cu rapoarte nu poţi progresa.

Aşa cum, când pleci de acasă, nu îi poţi spune iubitei „Să ai o zi mediocră, iubi”, la fel, ar trebui pedepsite succesele mediocre şi recompensate eşecurile răsunătoare. Pentru că în afaceri, ca şi amor, doar ce îndrăznesc ajung la extaz.

blue ocean, sau, mai pe româneşte…


Pythia catedrei de marketing de la London Business School, Patrick Barwise, spunea prin 2008, cu mult  înainte ca pe toate publicaţiile de business să curgă cerneala la greu scriind C-R-I-Z-Ă, că în perioadele de criză câştigă cei care inovează şi cei care comunică.

Optsprezece luni mai târziu, nu pot decât să mă înclin în facţa acestui minunat profesor de marketing, care a ieşit din carte, a deschis uşa pe strada lumii şi ne priveşte atent, ca pe furnici, ca să ne înţeleagă comportamentele. Am văzut cum Heineken a evoluat cu mult peste piaţă, pentru că nu s-a băgat în prostii gen 1 plus 1 gratuit. A continuat strategia de comunicare de marcă (şi i-a costat mai puţin, că s-au dus în gard şi rate cardurile, şi bonusurile).

Apoi, suprinzător prin prospeţime, un concept care ar sta binişor cot la cot cu Nike şi Starbucks, în sensul că la început nimeni nu ar da nicio şansă unui nebun care invită 22 de oameni să mănânce de seară atârnaţi de o macara. Dar, dar unde: deasupra stadionului de fotbal pe care se joacă finala mondială la rugby. Sau pe lângă vreo clădire celebră din ţările alea în care au avut timp şi bani să facă palate şi alte minunăţii. Sau în duet cu o altă macara, în cuşca paralelă cu masa ta cântă orchestra. Şi se ridică odată cu solo-ul de pian.

Băieţii sunt angajaţi de super companii ca să lanseze cele mai cool produse. Un jurnalist o să ţină, de bună seamă, minte că un bucătar de trei stele i-a gătit la zeci de metri în aer cea mai dementă cină la care stai legat de scaun ca la roller coaster. Sau clienţii vip au venit să onoreze relaţia cu ăla de le ia comisioane feroce sau pur şi simplu foarte, foarte mulţi bani, şi le-a plăcut. Şi, în fine, pentru fericiţii sorţii, ai în fine unde să îţi faci ziua într-un fel memorabil.

Un belgian non conformist, cu o figură de copil jucăuş, cu sclipirea aceea de inteligenţă din ochi pe care nu o poţi copia în niciun fel, întorcând spre tine faţa de businessman, atent la detalii, perfect la timing, livrând negreşit un model de succes pe care Doamne-ajută să îl fi licenţiat în ţările în care operează, până să nu fie prea copiat. Într-un cuvânt, INOVAŢIE.