Quantum entanglement


Image result for Quantum entanglement images

Există un fel de coincidențe care te urmăresc, de fiecare dată când ai mai mare nevoie de o confirmare, un semn, o direcție… vi s-a întâmplat?

Iată o poveste scurtă, din categoria de mai sus:

Casa de lângă mine este de închiriat. A locuit până de curând aici o persoană cu preocupări spirituale, care avea, ca și mine, o formă de practică regulată.

Ei bine, după ce apuc eu să îmi temin codița de sarcini – niște lucruri urgente de business ce trebuiau terminate -. iau una din meditațiile din seria de Putere de la Deepak Chopra, căci aveam nevoie de energia aceea liniștită și profundă pe care el o emană. Ascult predicuța, îmi fac meditația. În preambul, Deepak vorbea despre principiul Universului participativ și despre încâlceala cuantică: relația secretă dintre particulele subatomice, fotoni ș.a.m.d. Îmi fac o notă mentală despre concepte, vreau să le rețin și să păstrez un pic de concentrare pe principiu.

Nu trece o jumătate de oră și mă sună proprietarul casei învecinate, care îmi spune că a venit cineva să vizioneze casa și că i-a spus că simte o energie foarte bună alături, a remarcat stegulețele tibetane și a întrebat, curios, cine locuiește acolo, dacă a fost în Tibet. Proprietarul, nedumerit, îmi relatează povestea cu neîncredere, dar dorind, parcă, o confirmare. Îi confirm, da, am o practică spirituală constantă și da, mă duc în Tibetul neocupat cât de des pot. Omul e puțin uimit, dar și bucuros. Îi explic că persoana care a vizitat casa este foarte receptivă și pozitivă și că prezența unui asemenea om amprentează benefic spațiul. Aici nu inventez nimic, doar știți zicerea românească: omul sfințește locul :).

Mă bucur grozav de întâmplarea asta mică. Nu, nu este despre ego-ul meu. Este despre două lucruri:

  1. E grozav când primești confirmare, chiar dacă ai încredere în ce faci.
  2. Încâlceala cuantică despre care vorbeam mai sus are efecte nu doar în experimentele care arată cum există o legătură inexplicabilă între electroni sau fotoni, ci și în abilitatea noastră de a atrage ceea ce gândim. Vorba lui Gandhi, ce gândești, aceea devii. Când ne concentrăm intens, dar detașat pe o anumită situație, încâlceala cuantică o atrage către manifestare. Cum altfel explicați că, în preajma cuiva cu preocupări spirituale, a locuit cineva cu preocupări spirituale și ar vrea să se mute cineva cu preocupări spirituale?… Și cum vă explicați că, după o meditație despre încâlceala cuantică, ți se dă o probă live de legături non-cauzale? Statistic vorbind, nu prea ne ajută probabilitățile… Doar sincronicitatea lui Jung :D.
Image result for Quantum entanglement images"

Și iată cum, într-o dimineață rece de noiembrie, când tot ce îți dorești e o cuibăreală strașnică, Universul ăsta se decide să participe la scentariul fluxului tău mental și îți furnizează dovada vie a temenului de QUANTUM ENTAGLEMENT.

Amin.

Obstacole în calea evoluției


Notele de mai jos fac parte dintr-o sesiune de învățături oferite de Khentrul Rinpoche în 28 septembrie. Am ales să le public pentru că sunt extrem de aplicabile, atât pentru cei care urmează o Cale spirituală, cât și pentru cei care doresc să treacă de stadiul de mamifer 🙂

Calea spirituală se bazează pe etica umană, aplicată în practică. Scopul învățăturilor este de a aduce beneficii ființelor simțitoare: sunt beneficii temporare, care pregătesc calea eliberării. Beneficiile sunt de termen lung.

Darurile și abilitățile căpătate trebuie să aducă beneficii pe termen lung. Darurile samsarice sunt pentru lux, pentru ego, pentru supraviețuire. Ele nu aparțin Căii.  Avem nevoie de o perspectivă mai largă: nu este doar despre viața asta, nu este doar despre un singur aspect. Este important să vedem straturi multiple, nu doar suprafața.  

Cea mai importantă este intenția sau motivația: ce dorim, sperăm să obținem. Avem o structură formată din minte, vorbire și corp. Mintea este șeful. Mintea face karma. Corpul și vorbirea sunt slujitorii. Mintea este condusă de percepție. Ce vreau, doresc, sper – acea parte a minții este cea care face lucrurile.

Cel mai bun lucru, acum, este să vă schimbați perspectiva. Motivația este în directă relație cu karma. Comportamentul superior (bodhicitta) schimbă ceva. Este nevoie să sstudiem pentru a ne schimba perspectiva – avem nevoie de cunoaștere, contemplare, meditație. Uneori, studiul devine un set de simple cunoștințe, când nu facem nimic în privința acelor cunoștințe. Practica e bună, dar ajută să știi de fapt ce anume faci. Practica fără înțelegere devine un ritual, o sarcină. Cunoștințele sunt un instrument, dar este nevoie să folosești acel instrument.

Orice sarcină are un scop, indiferent dacă este bun sau rău – întrebarea este: care e scopul? Care este progresul?…

Dacă este să vorbim despre obstacole, putem să le clasificăm într-un mod simplu astfel:

  1. Obstacole ce aparțin de ignoranță. Așteptările nerealiste aparțin de ignoranță.
  2. Obstacole ce aparțin de obiceiurile proaste – cum ar fi lenea, care seamănă cu un obicei prost. La fel sunt și atașamentele.
  3. Obstacole care țin de împrejurări nefericite, cum ar fi problemele mintale (de fapt acesta este singurul obstacol și cel mai rău). În situația aceasta nu ai neapărat vreo datorie karmică, dar nici nu creezi vreuna.

Cel mai mare obstacol în calea dharmei (metoda buddhistă de antrenament în comportament, atitudine și gândire pozitivă) sunt așteptările nerealiste. La fel cum nu te aștepți la moartea sau pierderea cuiva drag, când nu îți faci antrenamentul minții, nu vei ști – asta e starea de confuzie.

Soluția nu este să te învinuiești. Încearcă să schimbi ceva.

Când înțelegem karma (legea acțiunii și reacțiunii), nu mai dăm vina pe nimic – ci devenim responsabili. Dacă avem de-a face cu durerea, acesta nu este un obstacol în calea evoluției personale: durerea este moartea karmei proaste 🙂 . Problema este că tot timpul suntem atenți doar la noi înșine. Dezvoltați compasiunea, gândiți-vă caă alții suferă mult mai mult. Bodhisattvas-ii cer să primească suferința și durerea celorlalți. Făcând asta, practicați Dharma. Boala poate fi sursa progresului spiritual. Dar cât poți duce din suferință? Aici vorbim despre individualizarea condițiilor generale. Rădăcina, însă, este ignoranța, căci boala nu te împiedică să ai o formă personală de practică.

Ar mai fi de vorbit despre timp. Mulți spun că nu au timp, dar acesta nu este un obstacol. Voi sunteți cei care prioritizează altceva, despre care credeți că e mai important. Acesta este un obicei prost, care nu este complet independent de ignoranță.

Aici sunt posibile două atitudini:

  1. păstrezi lucrurile la nivelul la care le-ai auzit, fără ca ele să penetreze în vreun fel în fapte, vorbire și gândire
  2. cunoști intelectual chestiunea, dar nu ești convins că trebuie să dezvoltarea personală pe primul plan, în fața tuturor celorlalte – adică să abandonezi obiceiurile proaste.

Este alegerea fiecăruia cum să se motiveze ca să nu lase ”urgențele” cotidiene să îi mănânce capitalul de timp.

sangha


În traducere din sanscrită, congregație. Un grup de oameni uniți de ceva comun.

Este ceea ce m-a amprentat cel mai tare în scurta retragere de nouă zile din care m-am întors săptămâna trecută. Undeva, în mijlocul lui nicăieri , într-u loc despre care fondatorul spunea că l-a ales pentru că nu e nimic acolo (chiar așa) în afară de cer și pământ.

De ce te-ai duce acolo?…

Ca să pui telefonul pe silențios mai bine de săptămână și să urmărești, cu amuzament, ”urgențele”. În afara unei situații în care eravorba despre a trăi sau a muri, toate urgențele erau relative. Nimic din ceea ce nu putea aștepta câteva zile.

Ca să înveți. Ceva ce e relevant pentru tine. Nu neapărat producător de succes imediat și de return on investment 🙂

Image result for merigar east

Ca să capeți claritatea. Aceea care îț lipsește când timpul e prea puțin și trage de tine prea multă lume care vrea să primească tot și să plătească mai nimic.

Ca să respiri.

Image result for merigar east

Găsești acolo ce ai vrut să învți… și un profesor care nu a venit să îți predea cuvinte, co sensuri adânci.

Te trezești de dimineața să meditezi la răsărit și găsești în bucătăriepe cineva care deja a pus la cuptor o prăjtură cu rpune pentru cei care nu și-au adus de mâncare.

Image result for merigar east

În acest gar – loc de retragere și practică – sunt oameni care au aceleași valori și comportamente cu ale tale. Care fac ceea ce ai vrea să vezi în lume.

Ceștile sunt pictate cu simboluri, iar masa de prânz este pregătită, delicios, cu adieri de Orient în matcă de occident. O fractură invizibilă separă această bulă luminoasă de un rest de lume în care nimănui nu îi pasă dacă ești bolnav, sau trist, sau epuizat.

Nicio conversație nu a fost despre lucruri futile. Conversațiile sunt conceptuale, chiar dacă pleacă de la cățeii care primesc aici de mâncare sau de la drumurile croite peste câmpuri fără vreo intervenție de autorități hotărâte. Drumuri de pământ, în mijlocul lui niciunde.

Răzbate acea grijă maternă pentru cineva, oricine, care împărtășește valorile, chiar dacă nu și genul de practică spirituală, și te simți, brusc, eliberat de orice nevoie de a fi cumva, altfel decât ești, pentru că acolo toată această comunitate (unii s-au cunoscut acum, la curs) așa este.

Sangha. Acum înțeleg înțelepciunea refugiului buddhist , care spune așa:

Îmi iau refugiu în Buddha (starea de iluminare)

Îmi iau refugiu în Dharma (calea prin care o pot atinge)

Îmi iau refugiu în Sangha (comunitatea celor care o practică)

Astfel, oriunde în lume, vii Acasă. La cei care te vor întâmpina cu atenție, cu blândețe și cu flexibilitate – la fel cum faci și tu. Și care vor avea întotdeauna grijă de celălalt. Așa cum faci și tu. Există un model total posibil, total pozitiv. Se numește Sangha.

Dhanyavad


Image result for dhanyavad image

În Nepal, în timpul expediției pe repede înainte din luna februarie, amînvățat un cuvânt nou: expresia suna, în gura șoferului de microbuz de la care am auzit-o, ca un fel de danye bat. I-a găsit sensurile printr-o coincidență, săptămâna trecută. O invocare a recunoștinței te poate aduce, dacă este corect făcută, într-o stare de grație.

Bine-bine, și ce-i cu asta?

Mă gândesc la proastele apucături pe care noi, românii, le avem: să criticăm copiii dacă fac ceva greșit, dar să nu le mulțumim când fac bine. Să ne admonestăm angajații pentru 1% eroare și să uităm să îi credităm pentru 99% realizare. Să răspundem, la telefon, când suntem întrebați ce mai facem, plângându-ne că ne doare aia, ne supără cealaltă, nu ne merge nu știu ce.

Și care e problema? vor întreba cei care sunt obișnuiți să facă exact ce scrie mai sus. Problema este că ne creștem copiii, angajații și pe noi înșine într-o cultură negativă. Emitem, în permanență, informații negative. S-a demonstrat deja că există un câmp cuantic universal și unul personal… se vorbește despre a șasea forță în fizica cuantică… Așa încât există posibilitatea ca eu să îmi ”atrag” din supa cosmică universală ceea ce rezonează cu câmpul meu cuantic. Adică negativ, dacă emit negativitate.

Nici vorbă să picăm printre floricelele psihedelice ale perioadei hippie. În corporații se învață, din ceîn ce mai riguros, mindfulness. E clar că suntem ceea ce gândim. Tragedia este că îi afectăm și pe ceilalți: copiii sau perechea noastră, partenerii, angajații și colegii. Cine ar vrea să stea lângă o persoană care nu se poate concentra pe partea plină a paharului? Mai ales că paharul se umple,mmagic, când ne axăm pe lichid, nu pe lipsa lui 🙂

Soluția este una simplă: se cheamă Mulțumesc. Să îl spui cât de des poți. Iată un exercițiu mic, dar voinic: alegeți o zi în care să vă concentrați cât puteți pe lucrurile pentru care puteți spune mulțumesc. Eu, una sunt recunoscătoare vacii, fabricilor, corăbiilor și mâinilor lucrătorilor din plantația de cacao care mi-au umplut ceașca cea generoască cu o ciocolată fierbinte, desert perfect când ai de stat cin’zeci de mii de ore la computer să îți scrii toate memo-urile, documentele și emailurie.

Related image


Libertatea emisferei drepte


No automatic alt text available.Am lansat, ieri, pe Facebook, o idee de navigație care să permită deschiderea unei ferestre spre înăuntru. Prncipiul e simplu: intri în modul ”imagine”, te lansezi pe Google, fără vreo căutare oarecare, și te uiți la ce curge. Imaginile duc una la alta, dacă ți-a plăcut ceva și faci click, o să vezi propunerile de imagini care au legătură cu cea care ți-a plăcut. E un traseu neplanificat care, după câteva iterații, îți permite aterizarea într-o imagine cu care să simți o rezonanță specială. Deci, te lași pe spate și-ți dai drumul să plutești în noianul de imagini. Vor fi unele care rezonează cu tine așa de tare, încât s-ar putea să simți, ceva, fizic. De parcă oftezi și se ia o greutate de pe inimă. Sau un fior. Sau o stare interioară de bucurie fără motiv. Atunci știi că ai ajuns la o imagine relevantă.

Image may contain: sky, plant, outdoor and natureAm primit o grămadă de răspunsuri, de la fete, în general. Băieții, mai cuminți, mai așezați – dacă îi întrebi cum se simt, ori îți răspund ”bine”, ori se retragîn spatele turnului lor de non-emoție, ferecați cu șapte lacăte 🙂 .

Unii mi-au scris cuvinte. Alții au dat, evident , un search, plecând dela o definiție a stării lor din momentul acela. Alții au dat citate.

M-am mirat. Scopul exercițiului era o navigație vizuală, oarecum aleatorie, care să te ducă din ce în ce mai adânc, în cotloanele în care se cuibăresc emoțiile și senzațiile.

Image may contain: outdoorDe ce?

Simplu.

Cuvintele stau pe stânga creierului. Acolo, cu analiza, iterațiile, excelurile și celelalte operațiuni sacadate pe care le face creierul. Imaginea, viziunea, sinteza, creativitatea stau pe emisfera dreaptă, cu care viața urbană ne-a cam desprietenit. Dacă vrei să vezi imaginea în ansamblu, dacă vrei să creezi ceva, rezervorul e pe dreapta. Stânga va fi bună să inventeze o poveste credibilă, care să justifice ce și de ce a imaginat emisfera dreaptă. Iar exercițiul, pe care l-am lansat ca să se mai relaxeze lumea, mi-a arătat cât suntem de condiționați mental de funcționarea asta, pătrată și cu muchii ascuțite, în care ne-a crescut varianta modernă de normalitate.

Sunt sigură că prietenii mei shipibo, din Amazon, nu fac așa. Altfel, cum ar fi descoperit ei plantele acelea care vindecă? În ce fel Juni ar mai fi descoperit un copăcel care i-a spus că se numește Sara și că vindecă (SaraCura)? E timpul să ascultăm de mititelul  yoda. E timpul să ne dezvățăm de ce am învățat, căci altfel nu vom putea face lucrurile să zboare, și nici Forța să ne înconjoare. Căci în emisfera dreaptă e Libertate.

Suntem suma alegerilor noastre


Deschid de dimineață Facebookul. Cineva istorisește cum și-a găsit, în București, pisica. Împușcată. Mă înfior. E o realitate pe care o resping cu toată ființa și mă bucur că în dimineața asta am ales să fiu în Sibiu, răspunzând la o elegantă invitație de a susține o conferință într-un eveniment de vindecare holistică.

Image may contain: indoor

Am venit, cu bucurie și cu autobuzul, să spun povești din Amazon. Dar nu despre asta este vorba. Am găsit, în noianul de aproape 40 de conferințe, 20 de seminarii și 70 de expozanți, o comunitate care nu doar că nu împușcă pisici, ci se orientează spre o reconectare personală și colectivă, non-violentă, îndreptată spre Bine.

Image may contain: foodMulți oameni frumoși, care nu s-au sfiit să sară la îmbrățișări după ora de vorbe despre experiențele din junglă. Posesori de aparate secrete, dintre care mi-a atras atenția o cutie numită Metatron :)).

Vecinul de alături de măsuța mea… decis să mă convingă că nu suntem un corp care are o experiență spirituală, ci, spunea el, un suflet. Adevărul lui. Când mi-a căutat opinia, i-am spus, scurt, că sunt Dumnezeu. Asta a pus, brusc, capăt disputei pe care o căuta.

Paranteză pentru cititor: De fiecare dată când simți nevoia să arăți dreptatea TA, adevărul TĂU, opinia ta etc, mai uită-te o dată și întreabă-te  CINE are nevoie să aibă dreptate. Și DE CE.

Yoghini, terapeuți, practicanți de arte marțiale, astrologi, hipnotiști, consultanți de feng shui, producători de lucruri bune (trei mi-au atras atenția, căci pe mese aveau lucruri care radiau, efectiv. Miere, lavandă, structuri care copiau forme de geometrie sacră. Ei bine, și cristale frumoase, dintre care o splendidă pentagramă de cuarț s-a aninat la gâtul meu)… iarbă de grâu, aparate care de care mai ciudate.

Image may contain: one or more people, people sitting and people eating

Mă întorc azi, să onorez locul pus deoparte. Venind cu atobuzul, nu mi-am putut lua materiale… așa că o să desenez un poster și o să vorbesc, ca și ieri, cu oamenii. Până la ora următorului autobuz, care o să mă ducă din orașul în care oamenii au început să realizeze că e ceva în spatele corpului, al emoțiilor, al minții, ceva mai mare și mai frumos decât puteam concepe, și să mă ducă în cel în care cineva a împușcat un suflet. Căci acolo avem cel mai mult de lucru.

No automatic alt text available.

 

Suntem interconectaţi


Image result for orange sunrise light… Şi, de fapt, de ce te trezeşti de dimineaţă din cauza unei lumini portocalii, difuze? Ce are atât de special portocaliul ăsta de dincolo de norii de ploaie? Ce ne face să tresărim la semnalele lumii vii din afara noastră?

Și de ce e atât de importantă această conectare?

Neuroscience News publică o știre despre un colectiv de cercetători (nu știm din ce țară, că nu se spune). Oamenii ăștia au studiat niște șoareci în sevraj după consum regulat de alcool sau opioide. În sevraj apar dureri organice îngrozitoare. Toate normale, până aici. Pe săracii șoareci îi doare.

Numai că acești șoareci stau în preajma altor șoricei, care n-au băut și nu au fumat nimic. Și pe șoarecii ăștia îi doare: exact aceleași zone din creier se activează și la ei ca și la șoriceii suferinzi. Straniu, nu?

Image result for interconnectednessÎntr-un fel sau altul, între noi există niște conexiuni pe care știința nu le-a demonstrat încă: ne simțim, mai difuz sau mai clar, dar ne simțim. Această capacitate de a detecta stările celuilalt este antrenabilă. Nu prin minte, care ne face să ne repezim peste altcineva care plânge, să dăm o mână de ajutor, iată, repede, în loc să simțim că e un plâns de bucurie, iar de bucurie nu a murit nimeni. Cu cât validăm, prin întrebări, corespondențele dintre stările reale ale celuilalt și ceea ce percepem, cu atât detecția devine mai fină.

Un mecanism pe care îl avem cu toții, șoareci și oameni. Căruia îi sunt recunoscătoare, pentru că mă ajută enorm în ședințele de coaching.

La fel de recunoscătoare sunt și pentru lumina difuză, portocalie, responsabilă pentru trezirea de azi-dimineață. Da, era devreme 🙂

 

 

 

 

fotografii din goană


Image result for sad child imageDuminică. La masă, într-o braserie italiană, se așează această femeie suprabronzată, cu pielea îmbătrânită de atâta solar. E greu să spui câți ani are, pare, în general, de 30 și ceva, dar corpul s-a scorojit, cumva, către 40.  Subțire, dar cu sânii nenatural de mari, sprâncene tatuate, buze cu acid hialuronic și pomeții obrajilor înălțați. Mușchi lucrați la sală, cu o piele fără tonus. Stă pe telefonul mobil, într-un scroll continuu. Lângă ea, melancolic și cuminte, uitându-se în gol, un copil de vreo cinci ani. Se plictisește, încearcă să pună întrebări care să solicite prezența mamei. Ea îl demite de fiecare dată, apoi pune mâna din nou pe telefon. Are, printre altele, o conversație de afaceri, răstită, cu cineva care, evident, nu a făcut ce i se ceruse. Copilul este aproape inert. Te-ai aștepta să lunece de pe scaun și să se topească în podea. Aș vrea să îl iau în brațe. Să îl mângâi. Au un moment de contact când citesc meniul, apoi mama este resorbită înapoi, în lumea ei, copilul, în cumințenia lui tristă. Lucrurile se însuflețesc când apare tatăl, aparent mai tânăr decât Ea, iar copilul capătă, în final, un părinte care se joacă și vorbește cu el.

Image result for high heel green shoesLuni. Alt mall, o întâlnire de business. Stând la cafea, privesc oamenii. Zăresc o a doua femeie, evident ieșită în pauză, evident corporatistă, poartă pantalonii pecheur gri și un sacou contrastant, în dungile marinărești, completat de un tricou alb, simplu și niște pantofi spectaculoși, verde – scarabeu, cu toc foarte înalt, să tot fie vreo 12 cm. Merge cu un chin evident pe pantofii prea cocoțați, prea înguști, prea strâmți, prea, prea, prea. Este ceva trist în efortul ăsta de a dovedi, de a prezenta.  Un pantof de seară, rătăcit și nepotrivit, o femeie care se străduiește prea tare. Mersul chinuit și evident dureros, un cârcel continuu, stoarce orice e feminin și natural din ea. Mă uit și îmi pare rău. ă.

Miercuri. Sală de training. În grup, un personaj care domină, corporal și vocal, o echipă care ascultă, de milă, de silă, ce are ea de spus.Image result for office image dominating woman Foarte masculină, are drept unică țintă ceea ce ea gândește, ea concepe, ea validează. Voce puternică. Uneori, se ridică în picioare și gesticulează. Nu are nicio secundă vreun gând să vadă dacă ceilalți sunt în aceeași barcă în care e ea. Nu cere opinii. Dacă opiniile se pronunță, nu le aude. Pur și simplu, nu le aude. E, categoric, singură, în preajma ei nu plutește niciun semn al unei prezențe masculine. Vătaf al vieților celorlalți, merge prin lume dictând și așteptând supunere totală. Undeva,în sinea ei, se întreabă de ce nu e iubită, acceptată, inclusă, fără să vadă bârna de ego înfiptă în ochi. Undeva, în sinea ei, e tristă, iar puterea pe care nu ezită să o arate cu orice ocazie e doar o contragreutate.

Cred sincer în Feminin. Sper ca Mamele să nu uite să dea fiicelor lor siguranța, iubirea și susținerea de care are nevoie orice fetiță… astfel încât să ajungă femei armonioase și asumate. Pentru copiii copiilor lor.

 

Consecvență


Image result for consistency imagesAm învățat asta, spune ea. O știe, o descrie, ,are conceptele foarte bine așezate. O privesc. Totul e în minte. O fantomă de cuvânt. Nimic altceva.

Așa, zic, și cum te-ai hotărât să practici noțiunea asta? Urmează o pauză cu miros de disperare. Nici măcar nu s-a mai gândit. Noțiunea stă frumușel, picior peste picior, în capul ei, fără vreun fel de legătură cu realitatea.

M-am uitat puțin la șirul de oameni cu care vorbesc, săptămână de săptămână.

Related imageVăd un fel de model:mai întâi, un entuziasm. Vai, ce frumos. Vreau să învăț asta, vreau să fac asta, vreau să vin la curs. Apoi, ajungând acasă, bilețelul (e întotdeauna scris) rămâne uitat, undeva, într-un buzunar de haină sau de geantă. Mâine, de la capăt, pe pilot automat, făcând același lucru ca și înainte, în același fel obișnuit. Rezultat zero.

De fapt, reușita e o serie de demersuri repetitive, care să aibă disciplina pendulei, ritmicitatea și perioada potrivită. Nu faci mușchi dacă te uiți la filme despre fitness – nici dacă te duci o zi pe an la sală. Așa e și cu obiceiurile, comportamentele… Dacă vrei să schimbi ceva, schimbă ceva. Apoi continuă să faci acel ceva schimbat. La un moment dat, se deschide o portiță și dezobișnuirea devine o obișnuință nouă.

Image result for escher repetitive

Fără asta, vezi oameni care vorbesc, cu siguranța cunoscătorului, despre lucruri pe care le gândesc, le-au aflat de undeva, dar nu le practică. O asemenea învățătură are credibilitate scăzută, pentru că nu e dublată de testul practicii. Ea patinează peste mintea ascultătorului și nu găsește rădăcină. Este superficială. Superficială este lipsa practicii constante. În fața ta sunt oameni cu standard dublu – una spun, alta fac – sau, în cel mai bun caz, cu o poleială subțire, lucitoare, peste o structură mucedă.

Sigur, nu e ușor. Tot ce e nou te strânge, te roade, ca un pantof abia cumpărat. Apoi pantoful e sculptat lent de picior și devine confortabil. Repeți. Ritmic. Încăpățânat, aproape. Iar într-o zi îți dai seama că acel lucru, care părea greu de făcut, a intrat deja pe pilot automat. E timpul să te apuci de următoarea schimbare.

Maestrul meu de Reiki mi-a spus un lucru care mi s-a înfipt bine de tot în creier: Maestru e cineva care a hotărât să își continue Calea. 

Continuați.