cotrobăind prin colb şi amintiri

La cinci kilometri sud-est de Kathmandu se află al doilea oraş ca mărime, Lalitpur. După ce treci de praf, de aeroport şi din nou de praf aterizezi într-un alt Durbar Square, populat de temple şi palate. Acoperişurile etajate şi curţile interioare îţi amintesc de Orient. Iar cărămida, bătrână şi obsesivă, te trimite înapoi, la India.

În tot complexul, poţi rătăci în voie cu o insignă dublu dorje, cu excepţia muzeului renovat e austrieci, o capodoperă de clădire construită, evident, pentru oameni mici de înălţime şi vegheată de doi lei blânzi, din piatră. În spatele uşii de aur stă o colecţie de stautete, modele, stâlpi centrali de templu, fotografii vechi şi postere care îţi amintesc că eşti în „oraşul frumuseţii”. Austriecii au venit şi aici, injectând fonduri pentru restaurarea palatului regal (o muncă de aproape 20 de ani= ăentru ca noi să ne putem bucura de splendoarea lucrăturilor în lemn, de zeile şi zeiţele care ne păzesc, aplecaţi asupra noastră, de pe fiecare stâlp de susţinere a verandei etajate, de gresia cu placă mică, pătrată, şi de jocurile de scări, platforme şi rotonde ale grădinilor elaborate.

Înapoi, în larma prăfoasă a străzii, asaltat de vânzătorii ambulanţi care vor să îţi ofere pentru a mia oară aceleaşi pandantive la metru,  înaintezi în pas de melc printre templele tuturor zeităţilor, te strecori şerpeşte pe scările mici, făcute pentru omuleţii ăştia de o jumătate de metru, ca să urci pe o terasă de pe care curg petuniile, la o makhani masala şi un ceai asemenea, în gaşca exclusivă e eropeni care îşi pot permite astronomicul preş de 2-3 euro pentru o mâncare şi un euro şi jumătate pentru ditamai ceainicul de ceai.

Jos, strada cu care continuă curtea cu temple e plină de prăvălii de meşteşugare. Ne tocmim la boluri, nu ne iese, deşi ochisem o cobră frumoaaasă care să înlocuiască mânerul abstrac al uşii dela intrarea de acasă. Cumpărăm, însă, dintr-o prăvălioară mică-mică, adorabilă, de la un localnic frumuşel şi extrem de atent cu noi, felurite feluri de ceaiuri şi mirodenii. O pungă cu care n-am fi ieşit mai jos de 100 de lire la Whittard of Chelsea costă aici unşpe euro.

Fugim la taxi, da, taxi. E târziu şi suntem aşteptaţi la restaurantul chinezesc. O nebunie de feluri de mâncare, gătite impecabil, stropite cu bere şi finalizate cu bluesuri japoneze de la super-combina de pe terasa maestrului încheie seara tare frumos. Ne târâm în cameră, cu tot cu cumpărături, ca să ne adunăm pentru aventura de mâine_ drumul la Namo Buddha, cu escală la Bhaktapur…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s